Muzeul sinelui

Publicat în Dilema Veche nr. 386 din 7 - 13 iulie 2011
Branduirea optimismului jpeg

Nu, n-a fost un examen obişnuit. De fapt, nici nu ştiu ce a fost în capul meu cînd le-am cerut masteranzilor în antropologie să-şi imagineze, pe post de examen la cursul de identităţi colective, un „muzeu al sinelui“. Orice muzeu este, într-un fel, un muzeu de sine, o „self-collection“, cum spune un antropolog american, o selecţie de obiecte şi instanţe care pun în scenă, susţin – şi, la limită, produc – o identitate colectivă, fie ea naţională, locală, profesională sau de alt fel. Pe de altă parte, de la „camera bună“ a ţăranului la vitrina cu argintărie sau bibelouri a burghezului, cu toţii ne expunem, într-un fel, în micul muzeu al spaţiului domestic. Dar un „muzeu al minelui“ (cum avea să se exprime, ironic, o masterandă), obiectualizînd şi obiectivizînd propria persoană, ei bine, asta chiar că a fost o provocare. Una care începea cu explicitarea şi soluţionarea, fie ea şi retorică, a acelei întrebări subterane care însoţeşte orice viaţă şi pe care mai nimeni nu este dispus să o facă publică: de fapt, cine sînt Eu? Nu e de mirare astfel că mi-am atras mai multe înjurături decît de obicei... Ceea ce a fost însă minunat este faptul că, pînă la urmă, toţi s-au prins în joc – or, cu asta începe totul, nu-i aşa? 

Ar fi într-adevăr indiscret să fac publice unele sau altele dintre aceste „creaţii“ intime, multe dintre ele de o creativitate debordantă. Dar ansamblul lor, ceea ce mai toate au dovedit a avea în comun, este de-a dreptul fascinant şi ne priveşte, într-un fel, pe toţi, este o expresie culturală, nu doar psihologică. Cu atît mai mult cu cît doi ani la rînd am ţinut un curs de muzeografie la o şcoală doctorală din Italia, unde le-am cerut cursanţilor exact acelaşi lucru, aşa că puteam să compar muzeele noastre cu muzeele lor. Ceea ce constituie o abordare antropologică cît se poate de legitimă. 

Ei bine, această comparaţie m-a surprins şi m-a fascinat şi pe mine însumi şi am aflat din ea mai multe despre „cultura română“ decît dintr-o droaie de sondaje de opinie sau de eseuri sofisticate. Drept care, noaptea tîrziu, le-am trimis tuturor următoarea scrisoare, un fel de examen al meu în faţa lor: 

„Ansamblul lucrărilor voastre, mai ales comparat cu ansamblul lucrărilor pe aceeaşi temă pe care le-am avut la şcoala internaţională de muzeografie din Italia, scot în evidenţă cîteva trăsături culturale (nu individuale!) extraordinare, interesante pentru voi/noi toţi. Majoritatea a preluat formatul filmuleţului lui Paolo Sachetti, designerul italian, pe care l-am vizionat împreună. Ceea ce era fascinant în acest eseu era materialitatea caldă a obiectelor care se înşirau, sacadat, pe ecran, figurînd în trei minute viaţa cotidiană şi reprezentativă a unei persoane pe care nu o vedem nici o clipă. Dar amprenta ei este prezentă în toate aceste obiecte anodine şi mai ales în modul în care acestea sînt privite de subiectul invizibil. Cei care aţi preluat această soluţie grafică, acest format, aţi schimbat însă total perspectiva – şi a fost la toţi aceeaşi. Dacă Paolo se prezintă prin obiectele cotidiene ale unei zile, temporalitatea fiind aceea a unui prezent continuu, voi v-aţi etalat obiectele istoriei personale, începînd inevitabil cu copilăria. În nici unul din eseurile italiene nu apare (ca atare) copilăria! Complementar, indiferent de format, marea majoritate a «muzeelor» voastre, începînd cu copilăria şi/sau ancorîndu-se în devenirea personală, se plasează în familie, se raportează la ea într-un mod care apare de la sine înţeles (chiar dacă uneori cu mici revolte adolescentine, ironii sau tandre detaşări). În (aproape) nici unul dintre eseurile italiene nu apare familia! În sfîrşit, practic toţi vorbiţi despre propria persoană. Veţi spune că asta era tema şi că eu v-am obligat. Da şi nu... Unii dintre voi au temperat puţin, dar mai ales teoretic, acest ego-centrism cu idei despre construcţia socială a identităţii/sinelui etc. Doar V. a răsturnat explicit perspectiva, vorbind de la început despre muzeul sinelui nostru! Aproape nici unul dintre eseurile italiene nu pune însă în scenă (exclusiv) propria personalitate/individualitate! Eu ca tînără a secolului XXI, eu ca italian tipic, eu ca toscan, eu ca membră a unei comunităţi de viticultori, eu ca muzician etc. – spun ei; nu eu ca eu! Prin ei înşişi, colegii voştri italieni pun în scenă mai degrabă o colectivitate electivă, cu care se identifică însă şi pe care consideră că o exprimă sui generis. Sînt mai degrabă membri decît indivizi – dar sînt membri pentru că au ales acest lucru ca indivizi! Aici e marele secret. Poveştile voastre – care sînt, în mare, poveştile noastre, ale tuturor românilor – orchestrează diferit istoria modernităţii noastre neterminate şi repetitive, care este, esenţial, o istorie a ieşirii noastre niciodată depline din familie şi trecut comunitar/familial, o eternă revoltă ombilicală. Italienii au un cult al mamei, ce-i drept, noi avem însă o cultură a părinţilor, biologici şi/sau spirituali (care include şi repetitivele noastre paricide...) (A se corela toate acestea cu rezultatele tuturor sondajelor, valabile pentru toate vîrstele şi nivelele de educaţie, care arată că familia rămîne neclintită pe primul loc al «lucrurilor importante în viaţă».) Omul se trage din maimuţă, românul se trage din familie – şi nu s-a tras încă de tot! Noi doar ne visăm indivizi, dar rămînem mioritic legaţi de neam: asta e, rudele ţi le dă Dumnezeu!... Şi rămînem astfel ambivalenţi faţă de orice formă de autoritate (generic «parentală»): avem nevoie de ea, dar o negăm permanent în pusee de independenţă, o respingem cu înverşunare, dar, la o adică, ne întoarcem, nostalgici, la căldura ei protectoare. Încă nu ştim prea bine dacă sîntem noi sau eu...“

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.