Muzeul dictaturii vs muzeul comunismului

Publicat în Dilema Veche nr. 346 din 30 septembrie - 6 octombrie 2010
Branduirea optimismului jpeg

În sfîrşit! – mi-am zis eu cînd am fost invitat de către Institutul Român de Istorie Recentă la o şcoală de vară cu această temă. În sfîrşit cineva evocă această temă sensibilă sub semnul unei alternative, al unei minime diversităţi posibile de unghiuri de abordare şi reflecţie. Iar discuţiile născute cu această ocazie între participanţi au fost pe măsura aşteptărilor. 

De cele mai multe ori cînd se pune problema unui „muzeu al comunismului“, discuţia se poartă în jurul... necesităţii de a-l face: „este pur şi simplu scandalos ca la 15 ani de la năruirea acestui sistem să nu avem un asemenea loc de memorie“ – se revolta Vladimir Tismăneanu în urmă cu cinci ani. Au mai trecut cinci ani, şi încă nu avem. Mai grav este însă, mi se pare, că nu avem încă nici o gîndire asupra menirii unui asemenea „loc de memorie“, ca şi cum aceasta ar fi de la sine înţeleasă. 

Întrebarea de ce? nu numai că nu se pune, dar este percepută, implicit sau explicit, ca fiind de-a dreptul reacţionară. Or, răspunsurile la această întrebare sînt multiple: ca să nu se mai întîmple, ca să înţelegem cum a fost posibil, ca să ne amintim victimele şi/sau călăii, ca să înţelegem mai bine mecanismele dictaturilor, oricare ar fi acestea, sau pur şi simplu ca să nu uităm această perioadă dramatică a istoriei noastre... Nu toate sînt echivalente şi fiecare are sens în funcţie de un proiect sau altul de societate. Altfel spus, ca întotdeauna, memoria (şi uitarea...) trecutului se află în slujba valorilor prezentului şi se înscrie într-un discurs identitar: „memoria instituţionalizată ajunge întotdeauna pe făgaşul identităţii“ – spunea un specialist în memorie socială. 

Dar care este actualmente acest „discurs identitar“ sau măcar care sînt variantele sale mai coerente şi consecvente? Este greu de spus, dar pot fi identificate cîteva leit-motive în politicile curente de numire, în „viaţa socială a cuvintelor“ sub care ne reprezentăm pe noi înşine.

Unul dintre cele mai puternice astfel de cuvinte a fost tranziţia, prin care ne-am perceput cu entuziasm ca o societate pe cale să se întoarcă pe drumul cel bun al capitalismului, democraţiei şi economiei de piaţă, pe scurt, al modernităţii întrerupte de către comunism (căci majoritatea elitelor noastre consideră că perioada comunistă nu aparţine modernităţii europene şi nu a produs nici o formă de modernizare, pentru simplul motiv că aceasta a fost impusă cu forţa, ca şi cum alfabetizarea, industrializarea sau urbanizarea ar fi fost pretutindeni în altă parte pohta ce-au pohtit-o societăţile ţărăneşti, adică principalul obiect – şi nu subiect! – al politicilor de modernizare). După ce am „revenit“ în Europa, entuziasmul a început să mai scadă... Cel mai semnificativ termen a devenit astfel post-comunism. Sîntem, adică, o societate post-comunistă, care ne-am rupt de comunism... dar încă nu de tot. Nu o societate post-socialistă însă, aşa cum spune majoritatea specialiştilor occidentali! 

Cuvintele nu sînt niciodată inocente, cu sau fără Freud, iar preferinţa inconştientă dar perseverentă pentru post-comunism în loc de post-socialism este cît se poate de simptomatică. Simplificînd la maxim, post-comunism are ca referent regimul politic, în timp ce post-socialism se raportează la societatea din acea perioadă. Altfel spus, aceasta te duce cu gîndul la tot ceea ce au făcut partidul comunist şi nomenclatura sa, în primul caz, şi mai degrabă la cum au trăit oamenii, în general, în al doilea caz. Mai departe, identificarea cu post-comunismul este însoţită, de regulă, de o atitudine morală anti-comunistă de condamnare şi respingere a perioadei comuniste, care poate merge pînă la considerarea ei ca „o perioadă care a dus la întîrzierea istoriei noastre cu cîteva decenii“ – cum se exprimă Declaraţia de condamnare a comunismului în România (în treacăt fie spus, mă întreb cum poate să „întîrzie“ istoria?). Pe de altă parte, plasarea sub semnul post-socialismului favorizează o abordare mai mult sau mai puţin sociologică de înţelegere (ceea ce nu înseamnă acceptare!) a acelei perioade. În final, aceste două perspective complementare vor naşte şi două muzee diferite. 

În primul caz, cel care constituie trendul dominant în România, memoria comunismului ar lua forma unui „memorial al durerii“, a unui „Muzeu al Terorii Comuniste în România“ – cum propunea Vladimir Tismăneanu – un „loc al memoriei“ care îşi va propune să păstreze vie amintirea victimelor şi călăilor comunismului. Al comunismului românesc, nu al „victimelor tuturor regimurilor totalitare“ din Europa secolului XX, aşa cum propune Declaraţia de la Praga din 2008 şi cum au încercat vecinii noştri maghiari, de pildă. 

În cealaltă variantă, comunismul ar face obiectul unui „muzeu de societate“, prezentînd deci comunismul ca societate şi viaţa curentă în această societate, cu scopul de a o face comprehensibilă de către public, oricare ar fi acesta. Din această perspectivă, „mult mai important şi util, inclusiv la nivelul terapiei post-comuniste, este identificarea mecanismelor care au produs aceste transformări nefaste. La urma urmelor, însăşi construcţia democratică de după 1989 este profund afectată dacă nu ştim cum a fost posibil opusul ei absolut“ (Radu Preda). Iar comunismul a fost posibil şi a rezistat prin ansamblul oamenilor care au participat într-un fel sau altul la el şi prin modul în care s-a instalat în viaţa lor cotidiană, nu doar prin victimele şi călăii săi, oricît de mulţi ar fi fost şi unii, şi alţii. 

Acestea ar fi doar expresiile extreme ale unei diversităţi de rosturi ale unui „muzeu al comunismului“, diversitate din care am putea – şi ar trebui – să alegem varianta potrivită dacă am şti ce vrem. Dar ştim ce vrem?...

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.