Muzeul dictaturii vs muzeul comunismului

Publicat în Dilema Veche nr. 346 din 30 septembrie - 6 octombrie 2010
Branduirea optimismului jpeg

În sfîrşit! – mi-am zis eu cînd am fost invitat de către Institutul Român de Istorie Recentă la o şcoală de vară cu această temă. În sfîrşit cineva evocă această temă sensibilă sub semnul unei alternative, al unei minime diversităţi posibile de unghiuri de abordare şi reflecţie. Iar discuţiile născute cu această ocazie între participanţi au fost pe măsura aşteptărilor. 

De cele mai multe ori cînd se pune problema unui „muzeu al comunismului“, discuţia se poartă în jurul... necesităţii de a-l face: „este pur şi simplu scandalos ca la 15 ani de la năruirea acestui sistem să nu avem un asemenea loc de memorie“ – se revolta Vladimir Tismăneanu în urmă cu cinci ani. Au mai trecut cinci ani, şi încă nu avem. Mai grav este însă, mi se pare, că nu avem încă nici o gîndire asupra menirii unui asemenea „loc de memorie“, ca şi cum aceasta ar fi de la sine înţeleasă. 

Întrebarea de ce? nu numai că nu se pune, dar este percepută, implicit sau explicit, ca fiind de-a dreptul reacţionară. Or, răspunsurile la această întrebare sînt multiple: ca să nu se mai întîmple, ca să înţelegem cum a fost posibil, ca să ne amintim victimele şi/sau călăii, ca să înţelegem mai bine mecanismele dictaturilor, oricare ar fi acestea, sau pur şi simplu ca să nu uităm această perioadă dramatică a istoriei noastre... Nu toate sînt echivalente şi fiecare are sens în funcţie de un proiect sau altul de societate. Altfel spus, ca întotdeauna, memoria (şi uitarea...) trecutului se află în slujba valorilor prezentului şi se înscrie într-un discurs identitar: „memoria instituţionalizată ajunge întotdeauna pe făgaşul identităţii“ – spunea un specialist în memorie socială. 

Dar care este actualmente acest „discurs identitar“ sau măcar care sînt variantele sale mai coerente şi consecvente? Este greu de spus, dar pot fi identificate cîteva leit-motive în politicile curente de numire, în „viaţa socială a cuvintelor“ sub care ne reprezentăm pe noi înşine.

Unul dintre cele mai puternice astfel de cuvinte a fost tranziţia, prin care ne-am perceput cu entuziasm ca o societate pe cale să se întoarcă pe drumul cel bun al capitalismului, democraţiei şi economiei de piaţă, pe scurt, al modernităţii întrerupte de către comunism (căci majoritatea elitelor noastre consideră că perioada comunistă nu aparţine modernităţii europene şi nu a produs nici o formă de modernizare, pentru simplul motiv că aceasta a fost impusă cu forţa, ca şi cum alfabetizarea, industrializarea sau urbanizarea ar fi fost pretutindeni în altă parte pohta ce-au pohtit-o societăţile ţărăneşti, adică principalul obiect – şi nu subiect! – al politicilor de modernizare). După ce am „revenit“ în Europa, entuziasmul a început să mai scadă... Cel mai semnificativ termen a devenit astfel post-comunism. Sîntem, adică, o societate post-comunistă, care ne-am rupt de comunism... dar încă nu de tot. Nu o societate post-socialistă însă, aşa cum spune majoritatea specialiştilor occidentali! 

Cuvintele nu sînt niciodată inocente, cu sau fără Freud, iar preferinţa inconştientă dar perseverentă pentru post-comunism în loc de post-socialism este cît se poate de simptomatică. Simplificînd la maxim, post-comunism are ca referent regimul politic, în timp ce post-socialism se raportează la societatea din acea perioadă. Altfel spus, aceasta te duce cu gîndul la tot ceea ce au făcut partidul comunist şi nomenclatura sa, în primul caz, şi mai degrabă la cum au trăit oamenii, în general, în al doilea caz. Mai departe, identificarea cu post-comunismul este însoţită, de regulă, de o atitudine morală anti-comunistă de condamnare şi respingere a perioadei comuniste, care poate merge pînă la considerarea ei ca „o perioadă care a dus la întîrzierea istoriei noastre cu cîteva decenii“ – cum se exprimă Declaraţia de condamnare a comunismului în România (în treacăt fie spus, mă întreb cum poate să „întîrzie“ istoria?). Pe de altă parte, plasarea sub semnul post-socialismului favorizează o abordare mai mult sau mai puţin sociologică de înţelegere (ceea ce nu înseamnă acceptare!) a acelei perioade. În final, aceste două perspective complementare vor naşte şi două muzee diferite. 

În primul caz, cel care constituie trendul dominant în România, memoria comunismului ar lua forma unui „memorial al durerii“, a unui „Muzeu al Terorii Comuniste în România“ – cum propunea Vladimir Tismăneanu – un „loc al memoriei“ care îşi va propune să păstreze vie amintirea victimelor şi călăilor comunismului. Al comunismului românesc, nu al „victimelor tuturor regimurilor totalitare“ din Europa secolului XX, aşa cum propune Declaraţia de la Praga din 2008 şi cum au încercat vecinii noştri maghiari, de pildă. 

În cealaltă variantă, comunismul ar face obiectul unui „muzeu de societate“, prezentînd deci comunismul ca societate şi viaţa curentă în această societate, cu scopul de a o face comprehensibilă de către public, oricare ar fi acesta. Din această perspectivă, „mult mai important şi util, inclusiv la nivelul terapiei post-comuniste, este identificarea mecanismelor care au produs aceste transformări nefaste. La urma urmelor, însăşi construcţia democratică de după 1989 este profund afectată dacă nu ştim cum a fost posibil opusul ei absolut“ (Radu Preda). Iar comunismul a fost posibil şi a rezistat prin ansamblul oamenilor care au participat într-un fel sau altul la el şi prin modul în care s-a instalat în viaţa lor cotidiană, nu doar prin victimele şi călăii săi, oricît de mulţi ar fi fost şi unii, şi alţii. 

Acestea ar fi doar expresiile extreme ale unei diversităţi de rosturi ale unui „muzeu al comunismului“, diversitate din care am putea – şi ar trebui – să alegem varianta potrivită dacă am şti ce vrem. Dar ştim ce vrem?...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.
image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).