La brice!
Potrivit hotărîrii mele de An Nou, de a scrie numai lucruri ce au valoare practică și pozitivă, încep prin a propovădui întoarcerea bărbaților la ras. Moda de azi, care reflectă starea națiunii, cere să umbli neras, sau ras pe jumătate. Actori bărboși au oferit bărbaților de pretutindeni pretextul de a-și expune și ei bărbile nerase, dar nu toți bărbații sînt actori. Masculii tineri, care țopăie printre pixelii televizorului, nu seamănă cu mine sau cu tine. Ei sînt o specie aparte, prăsită anume de industria publicității pentru a vinde lucruri. De fiecare dată cînd îmi văd semenii pe stradă îmi vine să le strig: „La bărbier!“ Paradoxal și ironic, de bună seamă, deoarece în tinerețile mele nu mă rădeam neam: ițeam mustăți și bărbi mătăsoase ca un ogor mănos. Părul și anii mei tineri erau o provocare aruncată fețelor rase la sînge care conduceau lumea. Cînd m-am alăturat și eu armiei celor rași, nu a fost pentru că eram mai puțin rebel, ci pentru că aveam tot mai puțin păr, iar părul care-mi mai rămăsese se transformase în sîrmă ghimpată.
Tinerii de la TV nu sînt deloc rebeli, nu sînt nici măcar semi-rebeli, așa cum ar sugera obrajii lor țepoși. Scopul lor în viață este să facă bani arătînd lumii o înfățișare care nu ar trebui niciodată luată drept o declarație de principii. Sînt o risipă de păr. Dar și cei mai bătrîni, care ar trebui să știe mai multe, sînt acum acoperiți de tuleie sure, ca niște miriști arse de trestie de zahăr. Drept cine se iau? Forțe speciale care tocmai ce au ieșit din vizuini după atacul unor cîrtițe inamice infiltrate? Poeți care au asudat atîta asupra sonetelor lor de-au stat fără somn săptămîni în șir în mansardele lor ca să șlefuiască vers cu vers din cele trei grame de snagă intelectuală? Ceea ce știm cu siguranță este că bătrînii, ca și tinereii, sînt subjugați de aceeași cultură. Poate că bărbile de trei zile reflectă dorința lor de a ieși din interioarele curate-bec ale minților rase la sînge.
Totuși, nu actorii poartă întreaga vină pentru aceste înfățișări. De bună seamă, obrajii rași reflectă Congresul cel clorotic și pierzător de timp, președintele cel bîlbîit, cenușiul vremurilor. În zilele Războiului Rece, desenate în alb și negru, opțiunile erau mai clare: erai fie polițist, fie beatnik, fie bancher, fie profet, comis-voiajor sau țintă hippie sau camionagiu. Mai tîrziu, aceste categorisiri și-au pierdut sensul. O perioadă, părea că nimeni nu mai deține controlul: camionagiii și-au lăsat plete, iar bancherii mustăți. Apoi lucrurile s-au schimbat iar: războinicii reci au preluat din nou controlul asupra țării și au lăsat slobozi pixelii confuziei. Sîntem acum o națiune total hipnotizată, pe jumătate militarizată, pe jumătate rasă. Bărbați, la bărbier, vă spun! Nici măcar nu vreau să-mi închipui ce se întîmplă cu femeile: lumile împilării și depilării lor sînt numeroase și aiuritoare.
traducere de Ioana AVĂDANI
(apărut în Dilema veche nr. 102, 6 ianuarie 2006)
