Kaum einen Hauch
MIRESA: Sărute-mă cu răsuflarea gurii sale! Din creştet pînă-n tălpi, – cu, numai, suflu-i. Cu doar suflarea gurii lui ce-adie aşijderi unei pale de vînt palid. Învelitoare fie-mi adierea-i, cea care, fără să adere la propria-mi carne, să mi-o mîngîie în treacăt, – ca atunci cînd sufli într-o carte, ca să-i desparţi prea alipitele petale... Fie ca boarea-i să-mi întîrzie-n bucle; să-mi stăruie ca şipotu,-n auz, al havuzurilor răcoroase, vara; să-mi retraseze,-n aer, arcul gurii; să-mi mîngîie subsuorile surori, făcîndu-le să se-nfioare, – iar pe mine să mă ia cu frig; să mi se prelingă impalpabil de-a lungul liniei gîtului subţire; să mi se insinueze, zăbovind, prin strunga sînilor, de-a lungul văii; să stăruie puţin în preajma nombrilului, înconjurîndu-l de trei ori; să-mi răvăşească lanul triunghiular de cînepă uscată; să sufle îndelung asupra plăgii nemai, în veci, închisei chakre roşii, alinîndu-i àrşiţa arsurii; să-mi vindece rana, care mi-e şi floarea... Sărute-mă cu răsuflarea gurii sale! Fie-mi el suflarea, suflul, boarea, unda, pala, pala palpabundă, corpul pneumatic, ectoplasma, plasma de aer, briza aurorei, aura, aburul, zefirul, duhul... Amen!
