Jandarmeria acceptă ironia!?
Un eveniment important – nu ştiu cît de important, fiindcă trăim numai printre evenimente şi comunicate importante pentru ţară – a avut loc în viaţa noastră socială, politică, poliţienească, legislativă, chiar spirituală, pe scurt: cioclopedică; nu contează că evenimentul s-a petrecut pe un stadion de fotbal. De mult, fără exagerare şi fără efort în demonstraţie, fotbalul face parte din viaţa intimă a întregului popor, oricît ar fi acesta de sfîşiat între milioane de microbişti şi alte milioane de anti sau non; nu e cea mai groaznică sfîşiere, să nu ne aprindem.
Deci: în prima etapă a returului, pe controversata Arenă Naţională – magnifică şi nu prea – la meciul Dinamo-Gaz Metan, suporterii bucureşteni au elaborat şi arborat cîteva bannere împotriva Federaţiei şi a ştabilor ei. Ele scăpaseră forţelor de ordine, instalate la intrarea în stadion. Conform legii nr. 4 – numită pedestru „legea lui Mitică“ (nu-i voi jigni pe dilematici, explicîndu-le ce înseamnă Mitică în fotbalul nostru.) –, orice inscripţii violente, obscene, la adresa instituţiilor oficiale, erau interzise, atrăgînd amenzi dure şi sancţiuni penale. Cea mai „tare“ s-a dovedit a fi şi cea mai puţin violentă: „Mitică, la brutărie!“. De ce la brutărie nu se ştie; putea fi, la fel de bine, „Mitică la farmacie“ sau „la mercerie“ etc. După cum au explicat autorii ei, deloc nişte derbedei – cum i-a numit repede contestatul –, patru tineri domni, de-ajuns de intelectuali, era o ironie. Era o ironie care sugera ca Mitică să lase preşedinţia Ligii şi să se ducă undeva în producţie. Nu era nici obscenă, nici vulgară, nici cu „Jos!“, prin urmare nu intra printre rigorile legii; era ca în celebra replică a tinerelului Mircea Diaconu, în scheciul acela antic, cu Toma Caragiu: „Nu am găsit altă rimă“...
Curată ironie sau nu, jandarmii au umflat-o, mai brutal sau mai brutar, conform legii nr. 4, în general, şi unor ordine punctuale de sus. Cum se întîmplă cu orice se interzice, succesul inscripţiei a fost fulminant. Cotidienele de specialitate şi-au trimis reporterii în brutării, întrebîndu-i pe oamenii muncii dacă s-au simţit jigniţi, scandalizaţi, umiliţi. Nici vorbă. Gazeta sporturilor a iniţiat imediat, în paginile şi Internetul ei, o campanie „Mitică, la brutărie!“. Contestatul a atins paroxismul, ridicîndu-se la o generalizare de o dezinvoltură a aberaţiei care dădea măsura gîndirii sale: presa de azi, „instigînd la exterminarea lui“ (!), e mai rea decît presa nazistă (!!). Cu o concluzie: nimeni altul decît el nu poate conduce mai bine Liga Profesionistă, absolut nevinovată de căderea fotbalului românesc pe cea de-a 52-a poziţie în lume. (Sîntem cîţiva care credem că numai pentru acest dezastru, toate capetele Federaţiei şi Ligii ar fi trebuit să-şi dea de mult demisia.)
A urmat etapa a doua a returului: Dinamo joacă la Tîrgu Jiu şi cei vreo 200 de suporteri ai săi, în pofida legii miticeşti, nu renunţă la contestarea instituţiei fotbalistice şi a şefilor ei imuabili. Mesajele lor sînt uşor modificate stilistic, mai puţin criptice decît trimiterea la brutărie, tot fără injurii, fără „Jos!“, dar de un succes nu mai puţin vizibil. Unul este direct politic: „Exprimarea interzisă, Constituţia mai există?“. Celălalt, de un humor facil, şcolăresc, totdeauna eficace: „Mai am un singur dor, Sandu şi Mitică la coafor“. Trimiterea, se înţelege, era de strictă şi sinistră actualitate, încît se poate spune că nu era chiar o Perlă de ironie. Ei bine, de astă dată, forţele de ordine nu au intervenit şi le-au lăsat la bună vedere. Eduard Apostol, trimisul Gazetei sporturilor la meci, a explicat clar de ce: un proaspăt şi energic ordin de sus a decis ca afişele care nu conţin mesaje incitante la violenţă sau vădit obscene să fie lăsate în pace. „Ironice, OK!“ – a interpretat spontan cronicarul gazetei, şi sînt gata să-l susţin, rimînd: „Ironii, OK, ironii, cît vrei!“.
Incontestabil, cu o jandarmerie care acceptă ironia, intrăm într-o nouă fază a confruntărilor inerente dintre Putere şi cei fără de putere. Nu pretind să fim entuziasmaţi, cu atît mai puţin de un optimism naiv, ci doar conştienţi că trăim unul dintre acele momente istorice pe care numai înţelepţii chinezi ne-au sfătuit (de altfel, inutil) să le ocolim, pe cît posibil.
