Închiderea societății deschise?

Publicat în Dilema Veche nr. 378 din 12-18 mai 2011
Branduirea optimismului jpeg

– Europa va deveni cu adevărat o ţară, mă rog, o „uniune“, o „federaţie“, doar atunci cînd va exista o singură limbă, ca în Statele Unite!
– Chiar credeţi asta? – mă îndoiesc eu, politicos.
– Categoric! Mai mult, este pe cale să se întîmple. Iar pentru generaţia de acum nici nu va fi vreo problemă să aibă ca limbă oficială engleza, practic sînt obişnuiţi de mici să o vorbească din cauza Internetului...
– Nu cred că francezii, de pildă, vor renunţa vreodată să vorbească limba lor! – mă împotrivesc eu.
– N-am spus asta! Sigur că vor continua peste tot graiurile parohiale, dar va exista o unitate de comunicare administrativă. Spre asta se îndreaptă omenirea, nu vedeţi? Economic, politic şi moral chiar, fragmentarea asta pe naţiuni, cu mii de frontiere, nu mai este viabilă, e depăşită.

Discuţia a continuat cu prezentarea altor imperative ale „satului planetar“, în care tînărul om de afaceri credea sincer şi documentat. Viitorul apărea clar, dezirabil şi inevitabil, doar presărat, pe ici, pe colo, cu cîteva inevitabile obstacole de parcurs. 

Întîmplarea a făcut însă ca tocmai în ziua aceea să fi primit din Franţa şi să fi deschis cartea recentă a lui Régis Dubray, intitulată Elogiul frontierelor. Viitorul apărea acolo mai degrabă sub semnul unei întrebări majore. Am fost crescuţi în convingerea că o societate bună este o societate deschisă, de la medicii fără frontiere de ieri la vameşii fără frontiere de mîine. Dar cosmosul în general este mai întîi de toate diferenţiere, iar pentru organismele vii la început a fost pielea, membrana care a despărţit primele două celule: frontiera este bonne à vivre, conchide Dubray, parafrazîndu-l pe Lévi-Strauss. „Puternica dorinţă de a dura o înscrie în programul a tot ceea ce mişcă şi respiră. Iubitorii noştri de «fără frontiere» vor oare să şteargă astfel inconvenientul de a se fi născut? Dacă fiinţa şi limita apar împreună şi una prin cealaltă, ambiţia lor ar fi de fapt o abdicare? O boală a bogăţiei? Europa, omul bolnav al planetei?“ 

Reflexul contrar şi durabil al împrejmuirii şi localizării, Dubray îl citeşte în banalitatea tradiţiilor şi a nostalgiilor active: „La cei aşezaţi de mai multă vreme, ubicuitatea betonului şi tele-ce-ştiu-eu-ce provoacă de asemenea un apetit de bio şi de broccoli fiert. De arbori genealogici şi de arte primare. (...) De asemenea, cu fiecare salt în viitor, pofta de revenire la bunica, sau la ceea ce credem că a fost ea, mai face un pas înainte. (...) Este ca şi cum ar exista o înţelepciune a corpului, cel social inclusiv, ca şi cum nevoia de apartenenţă ar avea termostatul său ascuns. Cînd nu mai ştii cine eşti, te simţi prost cu toată lumea – şi în primul rînd cu tine însuţi.“ 

Dubray nu face nici cea mai mică referinţă concretă, politică sau economică, la contextul actual, şi nu-l interesează nici „detalii tehnice“ precum spaţiul Schengen, ci exprimă doar acest malaise european care se face tot mai simţit în ultima vreme, acest sentiment ce devine angoasant că „termostatul“ bătrînului continent dă semne de defecţiune, că Europa în ansamblul său nu mai ştie cine este şi, în consecinţă, se simte prost cu toată lumea. Din această perspectivă de principiu, cotidianul romilor noştri sau al arabilor lor este doar o mîncărime neplăcută, dar trecătoare, pe corpul unei Europe care a început să se simtă prost în pielea ei. 

Elogiul frontierelor nu este decît o carte de intelectual rafinat. Semnificaţia ei, precum şi a celorlalte texte similare care au apărut în ultima vreme, depăşeşte însă cu mult sfera livrescului academic. Ea exprimă o tulburare de sistem şi traduce sui generis nervozitatea politică deja vizibilă în jurul acestei probleme.  

Multiculturalismul a eşuat – anunţa nu de mult cancelarul Germaniei. Este o declaraţie politică majoră şi deosebit de riscantă într-o „societate deschisă“, anunţînd însă o posibilă revizuire structurală profundă a însuşi principiului „deschiderii“ în raport cu care diferitele măsuri europene recente, mai mult sau mai puţin populiste, nu sînt decît jocuri de glezne, mici încălziri tactice înaintea unei decizii strategice. Va dori – şi va putea – însă Europa să elaboreze o astfel de strategie care presupune şi o revizuire fundamentală a întregii sale ideologii? Cum ar putea fi gîndită şi legitimată atunci o relativizare a deschiderii pe care criza nu a făcut decît să o aducă pe agenda conştientă a populaţiilor? Cum va arăta în acest caz relaţia dintre democraţie şi piaţă, cei doi piloni pe care s-a construit Occidentul actual, şi care se dovedesc tot mai dificil de conceput ca o unitate de interese, economicul cerînd mobilitate iar politicul fiind speriat de gestionarea acesteia? Europa pare să nu aibă încă răspunsul la aceste întrebări. Dar nici preşedintele Bush nu părea să viseze la „axa Răului“ pe vremea cînd Huntington lansa Ciocnirea civilizaţiilor... 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte a sa este Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.