Garduri şi îngrădiri

Publicat în Dilema Veche nr. 335 din 15-21 iulie 2010
Branduirea optimismului jpeg

Aşa e întotdeauna, pînă nu te loveşti cu capul de pragul de sus, nu îl vezi pe cel de jos. În cazul meu a fost oarecum invers: pînă nu mi-am agăţat pantalonii într-un gard dintre cele care înfloresc în jurul spaţiilor mai mult sau mai puţin verzi ale Bucureştiului, nu am observat această invazie urbană obstinată. Şi nu am înţeles de unde vine obsesia recentă a unui amic pentru garduri şi îngrădiri. 

Să nu îmi spuneţi iarăşi că aşa e ţăranu’ român, pune garduri unde apucă, deoarece nu este adevărat. Există zone cu garduri înalte şi zone aproape fără gard, dar totdeauna înscrise într-un peisaj cultural specific, mai mult sau mai puţin îngrijit. E adevărat însă că, după 1990, şi gardurile au intrat în tranziţie. Îmi aduc aminte de peisaje idilice în care apăruseră peste noapte ţarcuri bine îngrădite, dar care nu îngrădeau nimic altceva decît o declaraţie de proprietate: aici va fi casa mea! Şi cu toţii am strîmbat din nas la gardurile masive care au început să despartă de privirile vulgului vilele interzise ale noilor îmbogăţiţi. Acum însă gardurile şi gărduleţele par a fi intrat în preocuparea estetică a edililor, ca element şic de mobilier urban. Dacă te uiţi pe site-urile unor primării – sau pe articolele din presă referitoare la acestea – te cruceşti cîţi bani se duc pe comenzi de „garduri bordurate“ sau altminteri stilizate! Gospodarii blocurilor par a fi cuprinşi şi ei, uneori, de această febră a gardofiliei. Aflăm astfel din presă că „Primăria clujeană a primit 1581 de solicitări de la Asociaţiile de locatari, dar pînă acum s-a ajuns abia la poziţia 148“. Aşa că cetăţenii Clujului trebuie să stea la coadă la garduri. 

Semnalul l-a dat, ca de obicei, politicul, prin bătălia în jurul gardului de la Parlament, bătălie devenită imediat miză electorală şi strategică: cine e pentru gard, e cu noi, cine e împotriva gardului e şi împotriva noastră! Lucrurile au evoluat însă foarte mult de atunci, iar acum gărduriada vine tare pe urmele borduriadei. Gărduleţ, mîndria ţării/sectorului/cartierului, devine pe zi ce trece sloganul bunului edil. Se îngrădesc parcuri şi părculeţe, străzi şi colţuri de stradă, spaţii goale şi treceri frecventate de cetăţeni, totul de dragul a ceva frumos. Căci utilitar este doar rareori... 

Pentru unii, aceste garduri sînt o necesitate. Ele pot proteja tufa de trandafiri sau stratul meu de ceapă dintre blocuri, sau să îi ţină pe copii cuminţi în ţarcul lor de joacă: „Măcar un gard mic să monteze, pentru că cei mici sînt neastîmpăraţi, vor să alerge“ – a declarat presei o mămică grijulie. Pentru alţii, gărduleţele astea pot fi de-a dreptul o calamitate: un localnic al Clujului, de pildă (cam beat, ce-i drept), s-a împiedicat de un astfel de gard şi a rămas înfipt cu gîtul în ţepii lui. „Dacă Primăria ar observa mai atent aceste garduri, ar putea vedea că partea superioară (cu ţepuşe) reprezintă un adevărat pericol, mai ales pentru copii“ – şi-au sărit atunci alţi părinţi. Li s-au alăturat în cor şi alte victime colaterale, care îşi lăsaseră de-a lungul timpului cîte o bucată din îmbrăcăminte între colţii acestor garduri comunitare. Dar nu asta e problema mea. Poţi să te împiedici şi de bordurile supraetajate şi să cazi în cap, cum mi s-a întîmplat mie zilele trecute, fără a fi cîtuşi de puţin în starea cetăţeanului din Cluj. Discuţia despre gradul de risc al gardurilor nu e treaba mea – ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să fie treaba cuiva! Mă întreb, însă, de ce aceste gărduleţe oribile au devenit în ochii edililor „ceva frumos“ şi de unde pohta asta nouă de îngrădire cu orice preţ? Un gard este totdeauna o delimitare; dincolo de el e treaba ta, dincoace e al meu şi e treaba mea: ceapa mea, copacul meu, copilul meu... Un gard este astfel şi o marcă de proprietate, o declaraţie de luare în posesie. De asemenea, un gard ordonează, este şi un semn de ordine şi o semnătură a celui capabil să facă ordine, o înstăpînire şi o afirmare a stăpînului. Invers, un spaţiu neîngrădit este al tuturor, este liber, este fluid, în el poţi vedea cerul şi privi în ochi vecinul. Dar nu are stăpîn... 
 

Pentru edili, gardurile devin astfel, se pare, nu atît un soi de „aici sînt banii dumneavoastră“, cît „aici e iniţiativa mea“, un teritoriu luat în stăpînire, marcat cu însemnele proprietarului şi expus ca o vitrină a acestuia. Pe un astfel de spaţiu de cîţiva metri pătraţi, la colţul unui bloc, îngrădit frumos cu gărduleţ, scria, de pildă, cu litere mai mari decît gardul: „Lucrare executată de Primăria sectorului doi!“. Iar Piedone se trage în poză sau îşi lasă măcar autograful lîngă fiecare astfel de amenajare urbană. 

Iată însă că, la Timişoara, o peisagistă din Germania propunea acum un an Primăriei „un concept inedit“ de parc al copiilor, în care „să nu existe garduri“. Iar în Cluj se va construi începînd de anul acesta un „cartier de tip american cu case care vor avea o mică curte cu gazon, fără garduri“. Se prefigurează aşadar o nouă şi inedită „ciocnire a civilizaţiilor“...

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Cel mai enervant lucru pe care îl fac pasagerii în avion, conform unui însoțitor de zbor VIDEO
Meseria de însoțitor de bord nu este atât de fascinantă pe cât ar putea crede mulți. De fapt, există câteva lucruri care îi enervează cu adevărat pe aceștia, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii