Game, sex, tenis

Publicat în Dilema Veche nr. 435 din 14-20 iunie 2012
Propunere de monitorizare jpeg

Încep acest articol, azi, 4 iunie, cînd la Roland Garros se trece abia la meciurile pentru optimi, fără să ştiu deci care vor fi semifinalele şi finala; finala – îndrăznesc să zic – nu mă interesează, ea nu va putea umbri strălucirea acestui eseu al romancierului englez Geoff Dyer, citit în Courrier International, tradus pe două pagini din revista Prospect de la Londra; nu-i voi dezvălui titlul decît la urmă; pînă acolo, mă grăbesc să precizez că nu trebuie să fiţi de acord cu toate originalităţile acestui text.

Dyer porneşte de la o foarte personală – autoironică nu o dată – descriere a tenisului ca un joc „imens de greu“ pentru oricine îl practică, fie ei începători sau performeri, indiferent ce prăpastie îi desparte. În nici un sport, numărătoarea punctelor nu are asemenea caracter infernal, ratările şi reuşitele putînd să te transporte în cîteva minute din adîncul unui iad pînă la paradisul unei victorii; întorsăturile unui game nu au termen de comparaţie – fotbalul, desigur, fiind cel mai la îndemînă: „la fotbal, condusă cu trei zero în ultimele trei minute, nici o echipă nu mai are vreo şansă, pe cînd la tenis, la 0-30 într-un game, eşti la un pas de eşec, dar totodată la cinci puncte de izbîndă... Este exact ceea ce face din tenis un spectacol pe cît de pasionant, pe atît de obositor pentru nervi şi cu atît mai greu de descris“. Venind parcă la fileu, romancierul englez nu ratează această lovitură stilistică: „a povesti un meci de tenis ridică aproape aceleaşi probleme ca o scenă de sex: tot ca acolo nu sînt implicate decît două persoane (sincer, meciurile de dublu nu-s prea interesante) iar lexicul, între ele, restrîns la infinite variaţiuni pe seama loburilor, voleurilor, reverurilor şi, dincolo de verbe ca a lovi, a intra, a accelera, a rata...“. Aşa pusă problema de un englez, cred că e bine pusă şi în româneşte...

După aceste idei „în general“, Dyer, fără a pretinde la un rezumat al istoriei tenisului, trece la contemporaneitate, în concretul ei, adică la ceea ce el numeşte „era personalităţilor“ în acest sport de singuratici, aşa cum demult i s-a spus. Această eră – susţine Dyer – ar fi început cu individualităţile de calibrul lui McEnroe şi Jimmy Connors şi ar fi devenit populară mulţumită nu numai jocului, dar şi al schimbului lor de expresii dure pe care Dyer le numeşte direct „grosolănii“, într-un „Wimbledon supus unor tuşieri narcoleptici şi unor ofiţeri în rezervă convertiţi în arbitri“. La această violenţă a oralităţilor, romancierul – că de aia e romancier, ca să vadă şi ca să audă – adaugă, tot ca o noutate a acestei ere, gestul pumnului bine strîns cu care adversarii se sfidează după fiecare lovitură reuşită. Dyer socoteşte acest gest ca emblematic pentru agresivitatea cu care se trudeşte azi în tenis şi îşi aminteşte că, pe vremea cînd admirabilul său confrate Julian Barnes semna telecronica în The Observer, ceruse foarte sever ca practica pumnului să fie interzisă. Azi, nu numai că ea e acceptată, dar „face parte integrantă din joc la fel ca loviturile valabile de pe linia de fund a terenului“. Mai mult – susţine Dyer –, cine nu-şi marchează reuşita prin pumnul bine strîns este privit ca un neputincios, aşa cum a fost ani de zile cazul unui Tim Henman, englezul care, în eleganţa jocului său, nu-şi permitea să-şi arate pumnul către adversar. Invers – scrie Dyer –, farmecul lui Andy Murray, al Sharapovei, chiar şi al lui Nadal („cel mai muşchiulos agitator de pumn“) provine şi din naturaleţea cu care bravează adversarii; nu e neapărat un semn de grosolănie – precizează imediat Dyer –, ci şi o reacţie la acea epocă non-epocă de după McEnroe şi Connors, dominată lugubru de un Ivan Lendl care, în estetica scriitorului, „nu a făcut nimic altceva decît că a anulat personalitatea în tenis“.

Toate aceste opinii nu sînt decît „un preludiu la cea mai instructivă idee“ a lui Dyer, expusă cu o precizie stilistică, de la sobrietate la lirism. E un omagiu adus lui Roger Federer, cu care „distanţa dintre utilitar şi graţie, dintre eficienţă şi stil a încetat definitiv să mai fie perceptibilă. Jocul cel mai eficace se confundă cu mişcarea cea mai elegantă. Marca acestei perfecţiuni este coregrafia reverului cu o singură mînă“. Trec peste ultima paranteză, în care Dyer are loc să înfiereze reverul cu ambele mîini din arsenalul „monstruoasei eficacităţi a Monicăi Seles“ – pentru a cita finalul: „Aflat la apogeu – care e fără îndoială în urma lui (sublinierea mea căci e şi opinia mea), Federer reprezintă un sumum al tuturor progreselor în materie de tehnologie, de antrenament, de soliditate fizică şi mentală. În istoria tenisului, acest lung zbor – înainte ca Federer să sucombe la legea gravitaţiei încarnată de foarte terestrul său rival, Nadal – ne permite să credem în fraza lui Dostoievski, tatuată pe braţul lui Janko Tipsarevici: „frumuseţea va salva lumea“. Lumea tenisului, în orice caz. E şi titlul articolului: „Frumuseţea tenisului va salva lumea“. Cred că Dyer exagerează – aşa cum am scris cu o lună înainte de a-l fi citit, comentînd în Gazeta Sporturilor meciul în care Chelsea o elimina urît pe Barcelona şi apelam tot la ideea lui Dosto: frumuseţea va salva lumea, dar nu fotbalul. Nici tenisul. După Federer, ce se va mai tatua pe cele două braţe ale unui rever fabulos? 

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.