„Facem performanţă, dar în ritmul fiecăruia“ – dialog cu Cristiana BOCA

A lucrat cîţiva ani la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, apoi a promovat sistemul alternativ Step by Step, iniţiat în 1994. Cristiana Boca este specialistă în educaţie şi, acum, conduce o grădiniţă şi o şcoală Step by Step. Am invitat-o la o discuţie despre calitatea educaţiei.

Cum a început Step by Step?

Am debutat în 1994, la iniţiativa Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, ca program regional, în 9 grădiniţe cu cîte două grupe. Din 1995, Step by Step a fost recunoscut ca alternativă educaţională şi extins la învăţămîntul primar. Sîntem alternativa cea mai numeroasă – în acest an şcolar, sîntem reprezentaţi în 40 de judeţe, cu 600 de grădiniţe şi 600 de clase la învăţămîntul primar, peste 30.000 de copii. De anul trecut, există şi şcoala Step by Step cu program gimnazial.

În ce constă această alternativă?

A apărut din dorinţa de a aduce ceva nou, în contextul pluralismului educaţional din anii ’90, cînd se căutau lucruri noi, care să schimbe uniformizarea, să aducă în centru copilul. Step by Step şi-a lăsat amprenta asupra schimbărilor care au avut loc în învăţămînt, în aceşti 20 de ani. În 1998, la învăţămîntul primar au apărut două învăţătoare la clasă. Este o mare schimbare – predarea în echipă este un concept la care ţinem foarte mult. Am avut o contribuţie la modificarea sistemului de evaluare în învăţămîntul de stat, trecerea de la note la calificative. Este o evaluare descriptivă, care se bazează pe competenţele copilului: documentul nostru juridic nu este un catalog, ci un caiet de evaluare în care sînt listate lucrurile pe care trebuie să ştie să le facă un copil, de-a lungul anului şcolar. Step by Step a influenţat şi modificarea curriculei la nivel preşcolar. Din 2008, avem un nou curriculum, în care se regăsesc şi unele elemente Step by Step. De exemplu, organizarea clasei pe centre de activitate: spaţiul este compartimentat pe aceste centre, nu avem băncile tradiţionale, nu stăm spate în spate; avem grupuri de elevi care învaţă şi o aranjare care permite inter şi transdisciplinaritatea, avem un spaţiu comun în care stăm de vorbă şi ne ascultăm unii pe ceilalţi – e ceea ce numim „întîlnirea de dimineaţă“, primul moment de grup mare care are drept scop consolidarea comunităţii de învăţare în cadrul clasei. Acesta este un element pe care îl regăsim şi în învăţămîntul de stat preşcolar, iar de la introducerea clasei pregătitoare îl întîlnim şi în ciclul primar. În fiecare dimineaţă, copiii se salută şi îşi încep ziua ochi în ochi, umăr la umăr, pentru că sînt parteneri de învăţare.

Ce schimbă toate acestea în procesul de învăţare?

Schimbă atmosfera din clasă. Ai mai multă încredere în tine, iar odată cu informaţiile şi cunoştinţele transmise, îţi dezvolţi anumite abilităţi care vor fi utile toată viaţa: a comunica, a lucra în echipă sau în pereche, a negocia cu celălalt, a face anumite alegeri. Sînt abilităţi de viaţă de care copiii noştri vor avea foarte multă nevoie într-o lume care se construieşte acum şi pe care adesea nu prea ştim cum s-o definim. Noi îi pregătim formîndu-le aceste abilităţi. Poţi învăţa nu numai de la învăţătorul tău – el nu este deţinătorul adevărului –, ci în grupuri, unde cei doi învăţători învaţă alături de copii.

Unul dintre reproşurile aduse sistemului educaţional este că elevii nu dobîndesc anumite competenţe care le sînt necesare în viaţă. Cît de important e echilibrul între cunoştinţele de matematică, fizică, română, geografie etc. şi abilităţile de viaţă?

Şcoala, în opinia noastră, nu trebuie să se centreze numai pe aceste competenţe academice. Ele sînt o bază, sînt nişte instrumente, dar, dincolo de asta, copilul trebuie privit în globalitatea lui: este cognitiv, dar este şi emoţional, şi social. Un om care nu are încredere în sine şi nu are motivaţie poate să aibă foarte multe achiziţii şi cunoştinţe, dar să nu le poată pune în practică. Un om care nu ştie să lucreze în echipă, în lumea de azi, este un perdant pentru că nimeni nu mai lucrează individual. În cadrul echipei, fiecare trebuie să contribuie cu potenţialul pe care îl are. Step by Step încearcă să facă legătura de la potenţialul propriu la performanţă, dar într-un ritm şi într-un stil adaptate nevoilor copilului. Asta este foarte important. În studiul PISA 2012, dincolo de faptul că ne-am plasat foarte prost, motivarea copiilor români era cea mai slabă. M-a durut foarte mult că 73% dintre copiii români se simt singuri la şcoală. Asta arată studiul. E îngrijorător. Faptul că se simt singuri înseamnă că se simt neimportanţi, se simt într-o permanentă competiţie cu ceilalţi. Or, noi nu asta promovăm, ci promovăm competiţia cu sine. Exersăm permanent în clasă colaborarea cu ceilalţi, mai ales la vîrstele mici.

Avem de multă vreme obiceiul să ne lăudăm cu olimpicii, dar studiul PISA arată că, de fapt, stăm prost cu media elevilor, cu cei care nu vor fi niciodată de nota 10, ci de 7 sau 8...

Este un element care diferenţiază Step by Step de ceea ce se întîmplă acum în numeroase şcoli bune. Noi mergem pe descoperirea şi valorificarea potenţialului fiecăruia. Ca oameni, sîntem foarte diferiţi, sîntem unici, avem abilităţi şi interese diferite. În clasele Step by Step – care înseamnă doi învăţători cu un grup de copii –, avem şansa să-i cunoaştem pe copii şi să-i învăţăm să se cunoască şi să-şi urmeze drumul. E important să-şi dea seama ei ce le place şi să exceleze în acel domeniu în care au şanse şi pot să muncească. Încercăm să le transmitem copiilor acest echilibru: e important să învăţăm, dar trebuie să ne uităm şi în sufletul nostru, să avem bucuria de a învăţa. Le cultivăm copiilor curiozitatea lor naturală. Facem vizite de studiu, care îi ajută pe copii să-şi transfere cunoştinţele în lumea reală, să-şi dea seama de ce trebuie să înveţe. Facem performanţă, dar în ritmul fiecăruia. Asta este greu pentru copiii care vin din familii extrem de competitive, care le spun acasă „trebuie să fii cel mai bun“.

O dată pe an, se face mare zgomot despre bac şi despre admiterea în liceu şi se comentează notele proaste ale unor elevi. Nu există acest tip de presiune a notelor care să-i ajute pe copii să intre la liceu şi apoi să ia bacul?

Nu mă provocaţi să vorbesc despre vînătoarea de note din gimnaziu. Cred că puterea vine la pachet cu o mare responsabilitate. Din păcate, toate aceste schimbări în sistemul de învăţămînt actual nu sînt în beneficiul copiilor. Părerea mea este că nota trebuie să reflecte ce ştie copilul să facă. Asta se poate obţine într-o şcoală mică, aşa cum sîntem noi. Ce se întîmplă acum în multe şcoli de stat nu este pe gustul meu şi nici nu e în avantajul copiilor. Şi eu văd, ca părinte, o goană după note, o incapacitate a profesorilor de a fi obiectivi în ceea ce fac – pentru că şi profesorii se gîndesc că o notă mare îi va ajuta pe elevi să meargă la un liceu bun. Dar trebuie să fie o notă mare care să reflecte ce ştie elevul. Din păcate, regăsim, la foarte multe discipline, o învăţare mecanică, o toceală, dar copiii sînt lipsiţi de instrumente: să te uiţi pe o hartă, să foloseşti un microscop etc. Este o presiune a notelor care creează probleme. Noi, la Step by Step, facem performanţă, dar ne întrebăm care este preţul pe care trebuie să-l plătească copilul: sînt anii cei mai frumoşi, este perioada de maximă efervescenţă, în care copilul se dezvoltă extraordinar, trebuie stimulat să caute, să descopere. Încercăm să-i ajutăm pe copii, trezindu-le interesul şi cultivîndu-le bucuria de a învăţa.

Într-o şcoală cu puţini elevi se poate face asta. Dar în multe şcoli din România sînt 30 de copii în clasă (sau mai mulţi)...

Numărul mare de copii în clase este o problemă. Dar sînt lucruri care pot face diferenţa. De exemplu, calitatea cadrelor didactice. Cu cît profesorii sînt mai implicaţi şi mai entuziaşti, rezultatele sînt pe măsură. În alternativele educaţionale, profesorii au această şansă: să fie formaţi iniţial şi continuu. Alternativele îşi monitorizează clasele, oferă suport tehnic continuu. O altă diferenţă pe care o face Step by Step, dar pe care o poate face orice clasă, este de a lucra în parteneriat cu părinţii şi cu comunitatea. Părintele este considerat cel mai important educator, chiar dacă şi el are nevoie să fie educat. Omul din faţa clasei poate face multe lucruri, dar nu singur: dacă tot vrem să-i învăţăm pe copiii noştri să lucreze în echipă, trebuie să le oferim şi modelul nostru, al adulţilor. La Step by Step, părinţii sînt foarte mult prezenţi în clasă. Nu ne este indiferent dacă un părinte poate să ne ajute. Avînd cele trei centre de învăţare în clasă, un părinte poate coordona activităţile într-un centru, le poate citi copiilor o poveste, le poate explica un domeniu (după o discuţie cu echipa de învăţătoare). Părinţii ne ajută cu idei, cu vizite de studiu, ne pot înlesni alte lucruri prin care copiii să capete sensul învăţării.

Se spune că programele şcolare sînt prea încărcate. Dumneavoastră ce credeţi?

La învăţămîntul preşcolar, educatoarele au o mare libertate de a aplica acest curriculum – există doar obiective şi tipuri de activităţi de învăţare. Şi la ciclul primar se poate face lucrul acesta, dar cu o muncă de accesibilizare. La gimnaziu, e o discuţie mai amplă. Lucrăm foarte mult pe ceea ce au ei de învăţat, dar sentimentul este că sînt foarte multe lucruri noi şi destul de puţin le vor folosi mai departe. Sînt cam încărcate, într-adevăr. Pasul pe care trebuie să-l facem şi pe care studiul PISA ni l-a adus în atenţie este că trebuie să trecem de la a învăţa pe bază de memorie (date, fapte ş.a.m.d.) la aplicare, la lucruri precise pe care viaţa reală ni le cere. Şi atunci, se cere o „scuturare“ a programelor de gimnaziu.

Cariera didactică nu e dintre cele mai uşoare, iar în ultimii ani e tot mai birocratizată...

Trebuie să ai vocaţie pentru cariera didactică. Iar dacă iubeşti copiii şi îi pui mai presus de orice curriculum, ai satisfacţii, şi asta e foarte important. Dacă profesorul vine senin la clasă şi pleacă bucuros după ce a muncit acolo, trebuie să continue. Sînt foarte mîndră de colegele mele şi de colegii mei, au recunoaşterea părinţilor şi iubirea copiilor. Sînt oameni cu vocaţie şi am avut perseverenţa de a-i forma an de an. Faptul că alternativa Step by Step este atît de răspîndită în ţară este un argument că s-au cernut oamenii care puteau să facă faţă. Nu e uşor să organizezi o clasă care nu stă în bănci, ci „mişună“.

Ce s-a schimbat, în 20 de ani, în sistemul Step by Step?

Step by Step a pornit în grădiniţe din medii dezavantajate, la periferia oraşelor, plecînd de la ideea că educaţia timpurie este o perioadă absolut esenţială în viaţa copilului. De aici s-a pornit şi în dotarea claselor cu mobilier specific, cu material didactic şi în formarea specială a cadrelor didactice. Acest lucru s-a menţinut cîţiva ani, după care comunităţile locale au preluat responsabilitatea acestor clase. Ele s-au extins acolo unde părinţii şi comunitatea locală au reuşit să se mobilizeze şi să-şi realizeze dotarea necesară. Acum vorbim doar de o susţinere tehnică a Centrului Step by Step, în colaborare cu inspectoratele şcolare, comunităţile sînt de fapt cele care susţin alternativa. Oamenii au vrut foarte mult să aibă şi să extindă Step by Step. Nu mai regăsim sistemul doar în zonele defavorizate, ci în orice şcoală unde comunitatea a găsit fonduri şi resurse pentru a promova calitatea în educaţie. 

Foto: D. Muntean