„Facem performanţă, dar în ritmul fiecăruia“ – dialog cu Cristiana BOCA

Publicat în Dilema Veche nr. 547 din 7-13 august 2014
„Facem performanţă, dar în ritmul fiecăruia“ – dialog cu Cristiana BOCA png

A lucrat cîţiva ani la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, apoi a promovat sistemul alternativ Step by Step, iniţiat în 1994. Cristiana Boca este specialistă în educaţie şi, acum, conduce o grădiniţă şi o şcoală Step by Step. Am invitat-o la o discuţie despre calitatea educaţiei.

Cum a început Step by Step?

Am debutat în 1994, la iniţiativa Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, ca program regional, în 9 grădiniţe cu cîte două grupe. Din 1995, Step by Step a fost recunoscut ca alternativă educaţională şi extins la învăţămîntul primar. Sîntem alternativa cea mai numeroasă – în acest an şcolar, sîntem reprezentaţi în 40 de judeţe, cu 600 de grădiniţe şi 600 de clase la învăţămîntul primar, peste 30.000 de copii. De anul trecut, există şi şcoala Step by Step cu program gimnazial.

În ce constă această alternativă?

A apărut din dorinţa de a aduce ceva nou, în contextul pluralismului educaţional din anii ’90, cînd se căutau lucruri noi, care să schimbe uniformizarea, să aducă în centru copilul. Step by Step şi-a lăsat amprenta asupra schimbărilor care au avut loc în învăţămînt, în aceşti 20 de ani. În 1998, la învăţămîntul primar au apărut două învăţătoare la clasă. Este o mare schimbare – predarea în echipă este un concept la care ţinem foarte mult. Am avut o contribuţie la modificarea sistemului de evaluare în învăţămîntul de stat, trecerea de la note la calificative. Este o evaluare descriptivă, care se bazează pe competenţele copilului: documentul nostru juridic nu este un catalog, ci un caiet de evaluare în care sînt listate lucrurile pe care trebuie să ştie să le facă un copil, de-a lungul anului şcolar. Step by Step a influenţat şi modificarea curriculei la nivel preşcolar. Din 2008, avem un nou curriculum, în care se regăsesc şi unele elemente Step by Step. De exemplu, organizarea clasei pe centre de activitate: spaţiul este compartimentat pe aceste centre, nu avem băncile tradiţionale, nu stăm spate în spate; avem grupuri de elevi care învaţă şi o aranjare care permite inter şi transdisciplinaritatea, avem un spaţiu comun în care stăm de vorbă şi ne ascultăm unii pe ceilalţi – e ceea ce numim „întîlnirea de dimineaţă“, primul moment de grup mare care are drept scop consolidarea comunităţii de învăţare în cadrul clasei. Acesta este un element pe care îl regăsim şi în învăţămîntul de stat preşcolar, iar de la introducerea clasei pregătitoare îl întîlnim şi în ciclul primar. În fiecare dimineaţă, copiii se salută şi îşi încep ziua ochi în ochi, umăr la umăr, pentru că sînt parteneri de învăţare.

Ce schimbă toate acestea în procesul de învăţare?

Schimbă atmosfera din clasă. Ai mai multă încredere în tine, iar odată cu informaţiile şi cunoştinţele transmise, îţi dezvolţi anumite abilităţi care vor fi utile toată viaţa: a comunica, a lucra în echipă sau în pereche, a negocia cu celălalt, a face anumite alegeri. Sînt abilităţi de viaţă de care copiii noştri vor avea foarte multă nevoie într-o lume care se construieşte acum şi pe care adesea nu prea ştim cum s-o definim. Noi îi pregătim formîndu-le aceste abilităţi. Poţi învăţa nu numai de la învăţătorul tău – el nu este deţinătorul adevărului –, ci în grupuri, unde cei doi învăţători învaţă alături de copii.

Unul dintre reproşurile aduse sistemului educaţional este că elevii nu dobîndesc anumite competenţe care le sînt necesare în viaţă. Cît de important e echilibrul între cunoştinţele de matematică, fizică, română, geografie etc. şi abilităţile de viaţă?

Şcoala, în opinia noastră, nu trebuie să se centreze numai pe aceste competenţe academice. Ele sînt o bază, sînt nişte instrumente, dar, dincolo de asta, copilul trebuie privit în globalitatea lui: este cognitiv, dar este şi emoţional, şi social. Un om care nu are încredere în sine şi nu are motivaţie poate să aibă foarte multe achiziţii şi cunoştinţe, dar să nu le poată pune în practică. Un om care nu ştie să lucreze în echipă, în lumea de azi, este un perdant pentru că nimeni nu mai lucrează individual. În cadrul echipei, fiecare trebuie să contribuie cu potenţialul pe care îl are. Step by Step încearcă să facă legătura de la potenţialul propriu la performanţă, dar într-un ritm şi într-un stil adaptate nevoilor copilului. Asta este foarte important. În studiul PISA 2012, dincolo de faptul că ne-am plasat foarte prost, motivarea copiilor români era cea mai slabă. M-a durut foarte mult că 73% dintre copiii români se simt singuri la şcoală. Asta arată studiul. E îngrijorător. Faptul că se simt singuri înseamnă că se simt neimportanţi, se simt într-o permanentă competiţie cu ceilalţi. Or, noi nu asta promovăm, ci promovăm competiţia cu sine. Exersăm permanent în clasă colaborarea cu ceilalţi, mai ales la vîrstele mici.

Avem de multă vreme obiceiul să ne lăudăm cu olimpicii, dar studiul PISA arată că, de fapt, stăm prost cu media elevilor, cu cei care nu vor fi niciodată de nota 10, ci de 7 sau 8...

Este un element care diferenţiază Step by Step de ceea ce se întîmplă acum în numeroase şcoli bune. Noi mergem pe descoperirea şi valorificarea potenţialului fiecăruia. Ca oameni, sîntem foarte diferiţi, sîntem unici, avem abilităţi şi interese diferite. În clasele Step by Step – care înseamnă doi învăţători cu un grup de copii –, avem şansa să-i cunoaştem pe copii şi să-i învăţăm să se cunoască şi să-şi urmeze drumul. E important să-şi dea seama ei ce le place şi să exceleze în acel domeniu în care au şanse şi pot să muncească. Încercăm să le transmitem copiilor acest echilibru: e important să învăţăm, dar trebuie să ne uităm şi în sufletul nostru, să avem bucuria de a învăţa. Le cultivăm copiilor curiozitatea lor naturală. Facem vizite de studiu, care îi ajută pe copii să-şi transfere cunoştinţele în lumea reală, să-şi dea seama de ce trebuie să înveţe. Facem performanţă, dar în ritmul fiecăruia. Asta este greu pentru copiii care vin din familii extrem de competitive, care le spun acasă „trebuie să fii cel mai bun“.

O dată pe an, se face mare zgomot despre bac şi despre admiterea în liceu şi se comentează notele proaste ale unor elevi. Nu există acest tip de presiune a notelor care să-i ajute pe copii să intre la liceu şi apoi să ia bacul?

Nu mă provocaţi să vorbesc despre vînătoarea de note din gimnaziu. Cred că puterea vine la pachet cu o mare responsabilitate. Din păcate, toate aceste schimbări în sistemul de învăţămînt actual nu sînt în beneficiul copiilor. Părerea mea este că nota trebuie să reflecte ce ştie copilul să facă. Asta se poate obţine într-o şcoală mică, aşa cum sîntem noi. Ce se întîmplă acum în multe şcoli de stat nu este pe gustul meu şi nici nu e în avantajul copiilor. Şi eu văd, ca părinte, o goană după note, o incapacitate a profesorilor de a fi obiectivi în ceea ce fac – pentru că şi profesorii se gîndesc că o notă mare îi va ajuta pe elevi să meargă la un liceu bun. Dar trebuie să fie o notă mare care să reflecte ce ştie elevul. Din păcate, regăsim, la foarte multe discipline, o învăţare mecanică, o toceală, dar copiii sînt lipsiţi de instrumente: să te uiţi pe o hartă, să foloseşti un microscop etc. Este o presiune a notelor care creează probleme. Noi, la Step by Step, facem performanţă, dar ne întrebăm care este preţul pe care trebuie să-l plătească copilul: sînt anii cei mai frumoşi, este perioada de maximă efervescenţă, în care copilul se dezvoltă extraordinar, trebuie stimulat să caute, să descopere. Încercăm să-i ajutăm pe copii, trezindu-le interesul şi cultivîndu-le bucuria de a învăţa.

Într-o şcoală cu puţini elevi se poate face asta. Dar în multe şcoli din România sînt 30 de copii în clasă (sau mai mulţi)...

Numărul mare de copii în clase este o problemă. Dar sînt lucruri care pot face diferenţa. De exemplu, calitatea cadrelor didactice. Cu cît profesorii sînt mai implicaţi şi mai entuziaşti, rezultatele sînt pe măsură. În alternativele educaţionale, profesorii au această şansă: să fie formaţi iniţial şi continuu. Alternativele îşi monitorizează clasele, oferă suport tehnic continuu. O altă diferenţă pe care o face Step by Step, dar pe care o poate face orice clasă, este de a lucra în parteneriat cu părinţii şi cu comunitatea. Părintele este considerat cel mai important educator, chiar dacă şi el are nevoie să fie educat. Omul din faţa clasei poate face multe lucruri, dar nu singur: dacă tot vrem să-i învăţăm pe copiii noştri să lucreze în echipă, trebuie să le oferim şi modelul nostru, al adulţilor. La Step by Step, părinţii sînt foarte mult prezenţi în clasă. Nu ne este indiferent dacă un părinte poate să ne ajute. Avînd cele trei centre de învăţare în clasă, un părinte poate coordona activităţile într-un centru, le poate citi copiilor o poveste, le poate explica un domeniu (după o discuţie cu echipa de învăţătoare). Părinţii ne ajută cu idei, cu vizite de studiu, ne pot înlesni alte lucruri prin care copiii să capete sensul învăţării.

Se spune că programele şcolare sînt prea încărcate. Dumneavoastră ce credeţi?

La învăţămîntul preşcolar, educatoarele au o mare libertate de a aplica acest curriculum – există doar obiective şi tipuri de activităţi de învăţare. Şi la ciclul primar se poate face lucrul acesta, dar cu o muncă de accesibilizare. La gimnaziu, e o discuţie mai amplă. Lucrăm foarte mult pe ceea ce au ei de învăţat, dar sentimentul este că sînt foarte multe lucruri noi şi destul de puţin le vor folosi mai departe. Sînt cam încărcate, într-adevăr. Pasul pe care trebuie să-l facem şi pe care studiul PISA ni l-a adus în atenţie este că trebuie să trecem de la a învăţa pe bază de memorie (date, fapte ş.a.m.d.) la aplicare, la lucruri precise pe care viaţa reală ni le cere. Şi atunci, se cere o „scuturare“ a programelor de gimnaziu.

Cariera didactică nu e dintre cele mai uşoare, iar în ultimii ani e tot mai birocratizată...

Trebuie să ai vocaţie pentru cariera didactică. Iar dacă iubeşti copiii şi îi pui mai presus de orice curriculum, ai satisfacţii, şi asta e foarte important. Dacă profesorul vine senin la clasă şi pleacă bucuros după ce a muncit acolo, trebuie să continue. Sînt foarte mîndră de colegele mele şi de colegii mei, au recunoaşterea părinţilor şi iubirea copiilor. Sînt oameni cu vocaţie şi am avut perseverenţa de a-i forma an de an. Faptul că alternativa Step by Step este atît de răspîndită în ţară este un argument că s-au cernut oamenii care puteau să facă faţă. Nu e uşor să organizezi o clasă care nu stă în bănci, ci „mişună“.

Ce s-a schimbat, în 20 de ani, în sistemul Step by Step?

Step by Step a pornit în grădiniţe din medii dezavantajate, la periferia oraşelor, plecînd de la ideea că educaţia timpurie este o perioadă absolut esenţială în viaţa copilului. De aici s-a pornit şi în dotarea claselor cu mobilier specific, cu material didactic şi în formarea specială a cadrelor didactice. Acest lucru s-a menţinut cîţiva ani, după care comunităţile locale au preluat responsabilitatea acestor clase. Ele s-au extins acolo unde părinţii şi comunitatea locală au reuşit să se mobilizeze şi să-şi realizeze dotarea necesară. Acum vorbim doar de o susţinere tehnică a Centrului Step by Step, în colaborare cu inspectoratele şcolare, comunităţile sînt de fapt cele care susţin alternativa. Oamenii au vrut foarte mult să aibă şi să extindă Step by Step. Nu mai regăsim sistemul doar în zonele defavorizate, ci în orice şcoală unde comunitatea a găsit fonduri şi resurse pentru a promova calitatea în educaţie. 

Foto: D. Muntean

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.