Educaţia de plăcere şi prieteniile intelectuale – dialog cu Theodor PALEOLOGU

Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Educaţia de plăcere şi prieteniile intelectuale – dialog cu Theodor PALEOLOGU jpeg

Cine intră pe www.paleologu.com, găseşte imaginea „în peniţă“ a casei Paleologu din str. Armenească şi programul unei şcoli de „studii umaniste şi diplomatice“. E o şcoală neobişnuită, în care cursurile de retorică ori diplomaţie se îmbină cu cele despre Plutarh ori despre Idiotul lui Dostoievski şi versiunea sa cinematografică semnată de Akira Kurosawa. Pe site scrie că este vorba despre „educaţie de plăcere“, într-o atmosferă „familiară“. Aşa încît l-am invitat pe Theodor Paleologu la o discuţie despre această şcoală atipică.

De ce aţi iniţiat o asemenea şcoală, care nu seamănă cu altele?

E o şcoală care reproduce modelele antice de şcoli de filozofie. Pe de altă parte, reproduce şi adaptează la contextul de azi ceea ce aveam în copilărie. Graţie tatălui meu, aveam o întreagă universitate acasă – Steinhardt, Noica, Sergiu Al. George, Şerban Cioculescu. Încerc să fac acelaşi lucru, pentru un public mai larg, dar avînd în minte şi nişte modele de şcoli antice de filozofie, de retorică... Sigur, cu toţii ne gîndim la Academia lui Platon, la Liceul lui Aristotel, dar îmi vin în minte şi şcoala de retorică a lui Isocrate, contemporanul lui Platon, şi şcoala lui Plutarh. Există, aşadar, o dublă tradiţie – cea antică şi ceea ce am trăit acasă, şi cred că merită continuat, dinspre România veche spre cea de acum.

Care ar fi rostul unei asemenea şcoli în România de acum?

Am început de un an şi jumătate şi lucrurile merg bine, şcoala aduce profit. Oricum, vreau să păstrez preţurile mici, ca să fie accesibilă, să dau burse pentru studenţi şi pentru bătrîni – căci vreau să includ şi pensionari în sistemul de burse. Cei care frecventează cursurile sînt medici, avocaţi, profesori, programatori, chiar şi cîţiva funcţionari publici. Idealul meu de educaţie este unul al rotunjirii permanente a personalităţii. Educaţia nu se termină nici după liceu, nici după facultate, nici după doctorat şi nici măcar după ce ţi-ai dat abilitarea pentru a conduce doctoratele altora. Fac cu mare plăcere aceste cursuri, pentru că vocaţia cea mai puternică pe care o am este aceea de profesor. E o vocaţie pe care mi-am descoperit-o relativ tîrziu, pe la 26-27 de ani, cînd am fost în America: într-un schimb cu École Normale Supérieure din Paris, am predat franceza la Boston College, o universitate iezuită foarte bună. Comentariile şi evaluările studenţilor m-au făcut să-mi dau seama că sînt bun pentru asta. Îmi aduc aminte de un comentariu în mod special: „He is the funniest professor on campus.“ Acest comentariu mi-a definit stilul: căci sînt un filozof în sensul prim, acela de căutător de cunoaştere, dar sînt şi un entertainer, lucru care uneori mi se reproşează. Dar „ştiinţa veselă“ este un termen definitoriu pentru mine… 

Există însă în jurul nostru tot felul de cursuri, training-uri şi alte asemenea activităţi frecventate de oameni care au nevoie să şi le treacă în CV, pentru a promova în profesie, iar în Europa long life learning are mare preţ. Prin ce se diferenţiază şcoala dvs.?

O anumită dimensiune utilitară există şi la cursurile noastre. Nu întîmplător, cursul de retorică şi cel de diplomaţie sînt cele mai căutate. Există o nevoie profesională de a comunica mai bine. E plin de întîlniri, de conferinţe la care lumea vorbeşte îngrozitor de prost. Pentru un director general de companie, sînt bani aruncaţi pe fereastră dacă participă la o mare conferinţă, dar el însuşi nu e în stare să vorbească în aşa fel încît lumea să-l asculte. Or, pot propune şi aşa ceva: să-i fac pe cei care vor să vorbească bine să fie ascultaţi. Aceasta e dimensiunea utilitară, dar nu e singura. Există şi o dimensiune de dezvoltare personală, de rotunjire a personalităţii. Sînt oameni care, tocmai pentru că sînt foarte activi în mediul corporatist, au nevoie de puţin aer proaspăt. Mulţi ne spun că la noi acasă găsesc o atmosferă de civilitate şi cultură – altceva decît cotidianul cu care sînt obişnuiţi. E foarte bine că sînt multe iniţiative pe piaţă – vorba lui Mao: „O sută de flori să înflorească, o sută de şcoli să se dezvolte.“ N-am nimic împotrivă. Observ că unii au început să mă şi imite – foarte bine, să se dezvolte cît mai multe asemenea şcoli. Ceea ce contează pentru mine foarte mult este să fidelizez o parte dintre cei care vin la cursuri. De cînd am început, din ianuarie 2013, ne-au intrat în casă vreo 450 de persoane. Dintre acestea, e vorba despre cîteva zeci de oameni care vin constant, sînt ca nişte stîlpi ai şcolii – pentru ei menţin preţurile joase, ca să poată veni, să se simtă ca acasă, să se simtă parte a unui proiect care îi dezvoltă şi pe ei. Care era scopul lui Epicur? Să creeze o comunitate de prieteni. Aristotel are şi el, în Etica nicomahică, acele capitole sublime despre prietenie... Asta vreau să construiesc în primul rînd: o comunitate de prieteni.

În prezentarea şcolii, am sesizat că este vorba despre „educaţie din plăcere“. Cum vă alegeţi cursurile? De pildă, e un curs despre Plutarh legat de leadership-ul contemporan, ceea ce poate părea surprinzător...

Cursul despre Plutarh merge foarte bine, s-au înscris mulţi. „Cîrligul“ este referirea la leadership în titlu. Dar nu este doar un truc de marketing, chiar aşa e. Plutarh este unul dintre marii clasici ai studiilor despre leadership. Preocuparea pentru formarea unui bun conducător există deja la Homer, Iliada şi Odiseea sînt nişte fabuloase lecţii de leadership şi aşa au fost considerate timp de secole. Ai tot ce-ţi trebuie. Ulise este modelul diplomatului şi al oratorului; problematica leadership-ului este prezentă în fiecare dintre marile personaje homerice, fie că vorbim de Agamemnon, de Hector ori de Nestor. Am de gînd să fac şi un curs despre leadership în Iliada şi Odiseea.

E foarte interesant, dar nu e mai simplu să avem un PowerPoint sau o cărticică de 150 de pagini dintr-o colecţie de succes de genul „cum să ai succes în carieră“?... Nu e mai uşor decît să citim Iliada ori Vieţile paralele – care sînt, totuşi, texte dificile?

Nu sînt aşa grele. Dacă ştii să le predai cum trebuie, sînt interesante, chiar amuzante. Dar trebuie un bun mediator. Texte precum Iliada sau Odiseea necesită o mediere, contactul direct nu e întotdeauna uşor. La cursul despre Plutarh s-au înscris cîţiva manageri de succes în companii importante. Steve Jobs a spus că ar lăsa baltă toată tehnologia pentru o după-amiază cu Socrate. Dacă a spus-o el, eu sînt mulţumit, îmi frec mîinile şi ofer un curs despre Socrate.

Şcoala are loc în Casa Paleologu. În ce măsură casa şi spiritul familiei ajută?

Eu sînt foarte legat de casă, de tradiţie, de familie – aşa am fost dintotdeauna. Ca Ulise, care se întoarce în Ithaca. El putea să devină zeu, dacă rămînea cu Calypso, putea să ajungă rege, dar a ales să se întoarcă la prăpădita lui de insulă. Aşa am făcut şi eu întorcîndu-mă în România. Adesea îmi spun că am făcut rău pentru că m-am întors să fac politică în România, poate că era mai bine să-mi continui cariera de profesor în Germania, unde o începusem. Fapt este că am făcut precum Ulise; nu întîmplător, în copilărie eram fascinat de personaj, iar mama, pentru a mă face să mănînc sau să fac ce voia ea, îmi spunea că aşa făcea şi Ulise. M-am întors în Ithaca noastră, aşa cum e ea. Poate că nu m-aş fi întors dacă nu era casa, dacă nu era tradiţia, dacă nu era amintirea tatălui şi bunicului meu. Am impresia că unii dintre cei care vin la şcoala noastră o fac şi din asemenea motive de ordin sentimental, de atmosferă. Cursanţii sînt de fapt oaspeţi ai casei, prieteni ai casei. Îmi doresc să creez o atmosferă de prietenie intelectuală în jurul casei. 

Ce tip de profesorat vă place mai mult? Căci aţi predat şi în cadrul „formal“ al universităţilor...

Am predat în universităţi de tip foarte diferit. Universitatea Bucureşti este cu totul altfel decît un colegiu în California sau Wissenschaftskolleg zu Berlin. N-am preferinţe, îmi place să predau în orice mediu. Predau puţin şi la Universitate – la Drept. Dacă aş avea un post pe măsura calificării mele la universitatea de stat, tot mi-ar plăcea să predau şi la mine acasă, căci sînt două activităţi complementare. Şcoala noastră a devenit fundaţie, ceea ce înseamnă că vom putea creşte, vom putea oferi burse. Ceea ce îmi doresc foarte mult de la viitorii cursanţi, dar şi de la cei care vor preda, este să intre în spiritul casei. Eu nu caut neapărat vedete care să atragă multă lume, ci oameni care, împreună cu mine, să tragă la jug pentru ceva care ne place foarte mult.

Probabil că aşa s-a conturat echipa celor care predau deja la şcoală...

Echipa era oarecum naturală. E vorba de Petre Guran, cu care sînt prieten din copilărie, cînd eram mici ne jucam de-a împăraţii bizantini. El a devenit acum bizantinolog. Are un curs de istorie a creştinismului. Celălalt partener constant este Şerban Filip Cioculescu, un foarte bun specialist în geopolitică şi studii de securitate. E o mică echipă, va creşte în timp; dar mă interesează mai mult să creştem bine decît să creştem repede. 

Totuşi, lucrurile despre care vorbim ar putea să pară „marginale“. Nu se vorbeşte prea mult în spaţiul public despre Plutarh, regulile diplomaţiei, retorică etc. Cineva s-ar putea întreba dacă asemenea cursuri nu se adresează exclusiv unor spirite rafinate...

Nu cred. Dacă vorbim, de pildă, despre diplomaţie, România depinde de diplomaţie. Retorica e esenţială, căci se vorbeşte foarte prost în spaţiul nostru public. Mi se pare interesant că la cursurile de retorică am avut o singură dată un politician. În schimb, am oameni din mediul privat – oameni care ştiu să vorbească, dar vor să se perfecţioneze. E interesant refuzul politicienilor de a învăţa ceva în plus: ei sînt blocaţi în ideea că ştiu, că nu mai au nimic de învăţat. Asta mi se pare preocupant. Eu predau şi la Institutul Diplomatic – acolo sînt înscrişi şi parlamentari, şi primari, dar nu vin la cursuri. Plătesc şi vor să-şi ia diploma. Or, e exact opusul abordării de la şcoala mea. Nu mă interesează diploma. Sigur, dăm un certificat de absolvire, dar are mai degrabă o valoare sentimentală. Ceea ce contează este ce învăţăm împreună. În lumea politică românească, e o mare problemă faptul că politicienii nu-şi dau seama de propriile limite.

Dar nu numai politicienii vorbesc prost: în general, în spaţiul public, oamenii comunică greu, poticnit, nu ştiu să spună clar ceea ce gîndesc...

Sigur că da. În ultimii ani, prin forţa împrejurărilor, a trebuit să ascult sute de predici în biserici. Doar cîteva – le număr pe degetele de la o mînă – erau bune. Restul – nişte prostii, stai şi te gîndeşti cum se poate vorbi atît de prost pe teme atît de importante, legate de credinţă. Am avut doi preoţi la cursurile mele. Sînt curios dacă voi avea succes cu un curs de retorică sacră – pentru că vreau să propun şi cursuri de retorică aplicată. Sînt meserii în care trebuie să vorbeşti şi să convingi. Eu n-am inventat nimic, doar imit ce au făcut Isocrate şi alţi oameni iluştri din activitate. De altfel, în alegerea cursurilor ascult, uneori, ce spun oamenii. Unele cursuri mi-au fost propuse de participanţi. Altele sînt un chef de-al meu; de pildă, am avut chef să recitesc Idiotul lui Dostoievski şi să revăd filmul lui Kurosawa şi am inventat un curs despre asta, pour mon bon plaisir. Dacă vine lume – bine, dacă nu – iarăşi bine. E frumos însă cînd „pamplezirul“ meu se întîlneşte cu o cerere din partea oamenilor.  

Fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit integral pe live.adevarul.ro.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.