„E un mare lux să faci muzica pe care vrei să o faci“ – interviu cu Iulian VRABETE

Publicat în Dilema Veche nr. 523 din 20-26 februarie 2014
„E un mare lux să faci muzica pe care vrei să o faci“ – interviu cu Iulian VRABETE jpeg

Cei mai mulţi îl cunosc din trupa Holograf. Dar acum reapare sub o „siglă“ veche – Basorelief, o trupă de jazz-rock de la sfîrşitul anilor ’70, reconstituită pentru un nou CD, care va fi lansat pe 26 februarie printr-un concert la Teatrul Excelsior. Iulian Vrabete povesteşte – şi nu e deloc greu să-l provoci – cu pasiune, dar are şi puterea de a analiza, de a vedea lucrurile în ansamblu. L-am invitat la o discuţie despre muzici „mai ciudate“ şi despre ascultătorii lor, de atunci şi de acum.

De ce v-aţi reunit cu trupa Basorelief, după atîţia ani, pentru un nou CD? E doar nostalgie?

Reuniunea a avut, loc, de fapt, acum doi ani, sub egida Clubului A. Cîţiva dintre vechii organizatori ai Clubului A au dorit să-l readucă în atenţie – se împlineau, în 2011, 42 de ani de la prima ediţie. Atunci, Club A era un reper pe scena culturală, avînd avantajul că prinsese perioada de relativ dezgheţ din timpul comunismului. Pe scena Festivalului au urcat atunci artişti care ulterior au fost trecuţi la index, au apărut trupe care apoi nu au mai fost luate în considerare... În 1969, la prima ediţie, Festivalul Club A a fost un semnal că în România începea să se facă un nou gen de muzică. Noi, cei din Basorelief, am apărut mai tîrziu. Eram din provincie: eu veneam din Craiova, student la Arhitectură, colegul meu Relu Biţulescu era student la Arte Plastice, Edi Bălaşa era student la Medicină, iar primul pianist cu care am cîntat era tot din Craiova, coleg cu mine la Arhitectură. În cei cinci ani de existenţă, prin Basorelief au trecut 24 de oameni, dintre care mulţi mai sînt şi acum prezenţi pe scena muzicală, în România sau în Europa – de exemplu Nicolas Simion, Leopold Reisenauer (care e dirijor de big band în Germania)... Din păcate, unii dintre cei de atunci nu mai sînt printre noi, aşa încît nu am mai putut reface formula iniţială. L-am adus alături de noi pe pianistul Dan Stesco, un prieten şi un profesionist foarte bun, care a cîntat cu Compact şi cu alte trupe. Acum doi ani ne-am regrupat, la iniţiativa domnului Aurel Mitran, cu ocazia Festivalului Club A. După ce ne-am refăcut un repertoriu, din piese mai vechi şi mai noi, a apărut ideea de a scoate un album. Pentru că în anii de început n-am avut un album propriu, ci doar apariţii pe albume „colective“. De exemplu, am avut celebra piesă „Crocodilul“, pe un album al Festivalului Club A, care a marcat o premieră interesantă pe atunci: a fost un album live, care a apărut a doua zi după concert. Nu era uşor, căci era vorba despre un disc de vinil, care necesita o anume manufactură, dar directorul Electrecord de atunci, Vasile Şirli – astăzi, director muzical la Disneyland Paris – a avut ambiţia să arate că se poate.

Cum a rezistat atunci Club A?

Club A era pe atunci singurul club condus şi organizat de studenţi. Era singurul loc din Bucureşti (poate şi din ţară) unde cîntau trupe la 2 noaptea, unde se organizau audiţii muzicale de jazz, unde veneau actori şi spuneau poezii prea puţin conforme cu linia „oficială“… Lumea era mai cenuşie pe atunci, dar şi mai dispusă să asculte astfel de producţii muzicale de nişă. Totuşi, la vremea respectivă, arta şi cultura erau lăsate în pace, într-o oarecare măsură, iar Facultatea de Arhitectură era un loc privilegiat. Îmi amintesc că Cezar Lăzărescu, decanul facultăţii, a fost întrebat, într-un interviu, dacă studenţii de la Arhitectură sînt „altfel“ şi a răspuns: „Da, pentru că nu-mi amintesc să fi dat cineva la Arhitectură pentru că nu a intrat în altă parte.“  

Exista un „mod de viaţă“ al studenţilor la Arhitectură?

Da. Era o deschidere culturală – şi nu mă refer la partea strict profesională. În facultate se învăţau istoria arhitecturii, istoria culturii, filozofie, estetică – deci, inevitabil, căpătai o anumită formaţie culturală. Dar mai era ceva. În ateliere se asculta muzică – era un casetofon prăpădit care bîzîia într-un colţ. Dar se ascultau Pink Floyd, Beatles, Simon & Garfunkel şi alţii... Asta făcea parte din modul nostru de viaţă.  

Cum ajungea muzica la oameni, atunci? De unde venea „marfa“ pentru „casetofonul prăpădit“?

Eram clar lipsiţi, în mare măsură, de o informaţie muzicală corectă. În anii ’70, cînd s-a încheiat scurta perioadă de dezgheţ, s-a tăiat tot ceea ce însemna, în limbajul partidului comunist, „cosmopolitism“: accesul la orice bun cultural din străinătate a devenit tot mai greu. Toate repertoriile muzicale – şi în concertele pe scenă, şi în restaurante – trebuia să fie formate din piese româneşti. Sigur că, în restaurante – mai ales vara, pe litoral, cînd toate trupele bune cîntau pe terase – se mai cîntau şi piese străine. Dar muzica străină ajungea greu la noi. Se găseau discuri pe piaţa neagră: îmi amintesc că primul disc pe care l-am cumpărat a fost Abraxas al lui Santana, pe care am dat 300 de lei. Pentru un elev de liceu, era mult – un salariu obişnuit nu trecea, atunci, de 2000 de lei. Discurile veneau de pe la prieteni şi rude din străinătate. Apariţia casetelor a permis copierea discurilor. Casetele circulau apoi între amici, într-un fel de coterie. Nimeni nu-şi punea problema copyright-ului. Noi am fost totuşi mereu cu cîţiva ani în urmă faţă de ce se cînta în lume. Şi nu am avut nici ajutorul practic al manualelor. Astăzi, cine vrea să înveţe să cînte performant la un instrument are la îndemînă tot ce este nevoie – manuale, tutoriale etc. Noi a trebuit să descoperim singuri tehnicile instrumentului. Şi nici scule nu aveam, căci erau foarte scumpe.

Totuşi, era frumos, nu? Cînd eraţi pe scenă, n-aveaţi sentimentul libertăţii (desigur, în condiţiile date)?

Noi am scăpat uşor. Cu Basorelief făceam muzică instrumentală; or, pentru cenzura de atunci, textul era grija cea mare – nu cumva să se strecoare în texte cine ştie ce… Rockul, ce-i drept, era considerat un gen nu tocmai conform „cerinţelor“, dar jazzul era lăsat în pace, ba chiar transmis la radio şi televiziune. N-a fost o presiune foarte mare. Presiunea mare era pe texte şi pe muzicile „vizibile“, care erau controlate strict. Ce făceam noi nu putea duce la manifestări de stradă, dar cei care veneau să ne asculte erau familiarizaţi cu jazzul de acest tip – ascultaseră cu siguranţă Chick Corea, Herbie Hancock, Miles Davis ori Weather Report. Aşa încît am fost foarte plăcut surprinşi cînd, la primul nostru concert mare cu Basorelief, la Sala Polivalentă, publicul a cerut bis… Eram doar nişte studenţi care cîntau muzică instrumentală. Lumea nu avea atunci atîtea tentaţii, aşa că era o mai mare deschidere spre muzici „mai ciudate“. Cred că atunci funcţiona şi un fel de „concurs interior“: oamenii încercau tot felul de explorări muzicale pentru a-şi acoperi nişte lipsuri, într-o vreme cînd totul era cenuşiu în jur, găseau mai mult loc în suflet şi mai mult timp pentru a asculta.

Astăzi cum stăm cu asemenea muzici necomerciale, care nu se adresează unui public foarte numeros?

Stăm prost. Am făcut un salt foarte mare în prezent, fără a avea o bază foarte solidă în trecut. Să nu uităm că, în vremea comunismului, Polonia avea una dintre cele mai bune reviste de jazz din lume, Jazz Forum, şi o şcoală de jazz foarte solidă. România a rămas mult în urmă, căci din anii ’70 am rămas într-un fel de închisoare din care nu ştiam ce se întîmplă în lume. De aceea, cînd ne-am trezit într-o piaţă liberă a culturii, am fost dezorientaţi: n-a fost o prezenţă constantă, un sentiment constant. Jazzul nu e muzică pentru stadioane, ci pentru săli de cîteva sute, poate 1500 de locuri. Ce ne oferă televiziunea şi radioul nu încurajează altfel de muzici, decît cele comerciale. E absolut imoral să nu mai ai nici un fel de informaţie coordonată despre jazz, folk, rock. A dispărut interesul de a descoperi şi de a aduce în faţa publicului muzicieni şi muzici noi. Îmi amintesc că, după ce am apărut cu Basorelief, ne-a căutat un redactor muzical de la radio, Ion Barta, şi ne-a invitat să facem cîteva înregistrări în studio – într-un moment cînd viitorul nostru artistic era incert. Acum avem impresia că totul există pe Internet şi nu mai e nevoie să facem nimic, totul decurge de la sine. Am citit însă un interviu cu directorul unei mari case de discuri, care a fost întrebat de ce mai e nevoie de el în prezent, cînd există milioane de artişti pe YouTube. Da, a răspuns el, dar pe YouTube sînt un milion şi jumătate de trupe de rock; cum vă veţi găsi trupa despre care nu ştiţi? Trebuie să vă spună cineva cîte ceva despre aceste trupe...

Cum simţeaţi publicul atunci, cum îl simţiţi acum?

Noi ne simţeam foarte bine atunci: aveam o mare satisfacţie cînd reuşeam să cîntăm bine, cînd „ne ieşea bine“. Eram tineri, nu aveam ţinte materiale (uneori, nici măcar nu eram plătiţi), dar cei care veneau alături de noi simţeau că le oferim ceva dincolo de grijile de toate zilele. Acum, cei care vin să ne vadă sînt oameni care ne cunosc deja; dar am avut şi satisfacţia să descopăr că şi tinerilor le plac piese despre care nu aveau cum să ştie.

Nu cumva publicul e prea repede iubitor de muzici străine şi mai puţin dornic să descopere ce avem aici?

Avem o asemenea problemă, cu siguranţă. Pînă prin ’90 am cîntat cu Holograf rock, dar rockul era o supapă pentru ceea ce lipsea atunci. Cînd n-au mai existat nici cenzură, nici interdicţia de a purta părul lung sau cercel în ureche, interesul a scăzut dramatic. Acum, lumea ne întreabă de ce nu mai cîntăm rock, ca atunci. Răspunsul e mai complicat, dar cred că dacă am fi continuat să cîntăm ca atunci, probabil nu mai stăteam de vorbă în acest moment. S-a întîmplat acest lucru cu multe trupe care au trebuit să renunţe sau să-şi schimbe stilul. Rockul românesc nu mai e susţinut acum, îmi pare rău că trebuie s-o spun. Există cîteva trupe noi, de underground sau rock alternativ, care au succes, dar într-un public foarte restrîns. Or, jazzul e pentru un public restrîns, nu rock-ul. Rockul trebuie să umple stadioane. Rock-ul e, s-ar părea, specific anglo-saxon – există probabil nişte condiţionări arhetipale. Totuşi, în Franţa sau în Italia există pieţe naţionale puternice, interpreţi sau trupe umplu stadioanele, chiar dacă nu sînt cunoscuţi peste hotare. La noi, să umpli un stadion este peste puterile unei trupe româneşti, nu avem o piaţă naţională foarte dezvoltată. Noi însă, cu Basorelief, avem noroc: e un mare lux să faci muzica pe care vrei să o faci.

Foto: D. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Masina de spalat rufe jpg
Cum să speli rufele mai bine. Trucurile dezvăluite de o influenceriță
Spălarea rufelor este una dintre sarcinile esențiale, și deopotrivă detestate, ale unei gospodării, existând o multitudine de opinii despre cum să o faci corect.
image png
Rețetă pentru tortul perfect de morcovi cu glazură cremoasă de cheesecake și nuci pecan coapte
Morcovii rași fin, aroma discretă de scorțișoară și glazura catifelată din cremă de brânză transformă acest desert într-unul dintre cele mai iubite torturi de casă.
Dezinformare - colaj FOTO Shutterstock
Cum și-a dezactivat SUA propria armă eficientă împotriva dezinformării ruse. Luptase și pe frontul din Moldova
Rusia cheltuie miliarde de dolari anual pentru a influența opinia publică globală și a submina democrațiile.
image png
5 cărți care te învață cum să muncești mai puțin și să câștigi mai mult
Ideea că succesul vine doar prin epuizare și program de lucru prelungit este tot mai contestată. În loc să glorifice munca fără pauză, tot mai mulți autori propun o abordare diferită: să lucrăm mai puțin, dar mai inteligent.
pacient Alzheimer jpg
Cum îți poți proteja creierul de demență. Sfaturile unui neurolog
Un neurolog care a lucrat în multe dintre universitățile importante din California, este cunoscut pentru afirmațiile sale îndrăznețe că boala Alzheimer poate fi reversibilă – chiar și în cazul degenerării severe după mai mulți ani de viață cu această afecțiune.
SUA şi UE în competiţie FOTO SHUTTERSTOCK
Războiul SUA-UE: protecția datelor bate tarifele vamale. Ce sectoare de activitate vor fi afectate din cauza diferențelor de reglementare
„Războiul datelor” dintre UE și SUA este cel puțin la fel de important ca „războiul comercial”, generat de tarifele vamale reciproce, fiind mai mult decât o simplă dispută juridică, spun specialiștii.
Poluare oras poluat masini FOTO Shutterstock jpg
Noi restricții pentru proprietarii de mașini pe motorină, impuse de UE
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în UE, în special pentru mașinile cu o vechime destul de mare al căror kilometraj a depășit 150.000.
INSTANT ILUSTRATIE VOT PARLAMENTARE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Alegeri prezidențiale 2025: Ce nu ai voie să le faci în cabina de vot
Votul este un instrument fundamental al democrației și una dintre cele mai importante modalități prin care cetățenii își pot influența viitorul, respectarea regulilor de vot fiind extrem de importantă.
par alb istock jpg
De ce nu e bine să-ți smulgi primele fire de păr alb. Explicațiile specialiștilor
În încercarea de a masca semnele trecerii timpului, mulți oameni aleg să smulgă firele de păr albe imediat ce apar. Deși pare o soluție rapidă, această practică poate avea consecințe negative asupra sănătății scalpului și a părului.