Două cocoloașe
O oră de desen. Domnul profesor de desen (sau, pentru paseişti, desemn) intră pe uşă cu un ghemotoc, în mîna stîngă, de hîrtie. Îl instalează pe catedră (în aşa fel încît să fie vizibil întregii clase) şi ordonă: „Desenaţi-l! Aveţi la dispoziţie toată ora“. Elevul X, în vreme ce colegii se chinuie cu cocoloşul, stă impasibil şi, după o oră, cocoloşind o foaie din blocu-i de dese(m)n, i-o întinde, fără comentarii, profesorului şi se face nevăzut.
O cronică politică. În urmă cu vreo opt decenii (sau zecenii!), junele Geo Bogza,
„prietenul meu, pianistul“, făcea, într-un jurnal din Capitală, „o propunere folositoare“ (de ordin, dacă vreţi, semanticist), anume ca vocabulul
să fie-nlocuit cu
–, astfel încît să se citească,-n ziare, enunţuri ca acestea: „Dl X a fost numit făcăleţ la Finanţe. Sau: dl făcăleţ de Industrie şi Comerţ pleacă diseară la Paris. Sau: dl făcăleţ de Interne inspectează prefecturile din Ardeal. Sau: discursul rostit la radio de primul-făcăleţ al ţării...“ Eu, riscînd un simili-plagiat, vă propun acelaşi exerciţiu instructiv, cu diferenţa ca, de astă dată, nu
să-l suplanteze pe
dar, în nu alte scopuri,
Aşadar: „Dl X a fost numit cocoloş la Finanţe...“ ş.a.m.d. În încheiere, sper ca doamnele noastre cocoloaşe şi domnii noştri cocoloşi să nu se simtă, după cronica aceasta (politică, ba chiar politicoasă), cam şifonate/şifonaţi.
