„Domeniul artei este unul al competiţiei“ – dialog cu Ion CARAMITRU

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
„Domeniul artei este unul al competiţiei“ – dialog cu Ion CARAMITRU jpeg

Pentru cei tineri, care eventual i-au văzut înfăţişarea iniţială doar din poze vechi, Teatrul Naţional din Bucureşti pare să-şi fi „schimbat faţada“. E, de fapt, mai mult decît atît. Am pornit discuţia cu Ion Caramitru – directorul TNB – de la renovarea teatrului şi am ajuns la probleme generale ale teatrului românesc, pe care le cunoaşte de mult, ca preşedinte al UNITER.

Cum stau lucrurile la Teatrul Naţional? S-a terminat şantierul?

Poate ar fi cazul să spunem, pentru cei care nu ştiu, că pe locul unde se află clădirea Teatrului Naţional s-a aflat un circ, fostul Circ Kratyl, care fusese naţionalizat. Lucrările pentru noul teatru au fost comandate de Gheorghiu-Dej. Construcţia a început după un concurs la care au participat mai mulţi arhitecţi, printre care şi maestrul Liviu Ciulei, care se pare că a avut un proiect foarte frumos, dar n-a fost acceptat. Ceauşescu n-a fost mulţumit de aspect – nu-i plăceau încercările de arhitectură modernă – aşa că s-a folosit de incendiul care a devastat în 1978 sala mare pentru a comanda schimbarea aspectului teatrului. A cerut mărirea sălii şi acoperirea faţadei cu o construcţie „importată“, ca stil, din Coreea de Nord. Numai că aceste lucrări au costat foarte mult, nu numai ca bani, dar şi ca risc. La cutremurul din 1977, Teatrul Naţional n-a avut nici măcar o mică zgîrietură, atît de bine era consolidat (avînd un fel de „brîu“ de diafragme antiseismice). Pentru mărirea capacităţii, s-au scos două astfel de diafragme şi au fost înlocuite cu stîlpi, ceea ce a schimbat cu totul rezistenţa clădirii. Cu timpul, clădirea s-a depreciat. Cînd am ajuns la direcţia teatrului, în 2005, am moştenit un studiu în legătură cu rezistenţa clădirii, foarte îngrijorător. Necrezînd că e posibil aşa ceva, am mai comandat un studiu, o contraexpertiză, care a ajuns la aceleaşi concluzii: la un cutremur de peste 6,5 grade, clădirea se prăbuşeşte. Este motivul pentru care s-au investit bani în renovarea Teatrului Naţional. Cu această ocazie s-au făcut şi proiecte fireşti de remodelare a edificiului. Foaierele au cam 4000 de metri pătraţi, în ele se află galerii de artă, vom face restaurant, cafenele, o librărie. Aceste spaţii vor fi deschise de dimineaţa pînă seara, iar în exterior se va face un parc pietonal care va înlocui parcarea actuală – neverosimilă, cîtă vreme exista o parcare subterană şi s-a mai construit una vizavi.

Cum arată acum sălile Teatrului Naţional?

Sala Studio a fost folosită de Teatrul de Operetă timp de 24 de ani, pentru că tot Ceauşescu decisese demolarea vechiului teatru de pe cheiul Dîmboviţei – uite că nu-l mai părăsim, sau el nu ne mai părăseşte, şi cîtă vreme vor mai fi blocurile construite de el ne vom aminti mereu de el. Maestrul Beligan, care era atunci directorul Teatrului Naţional, a fost obligat să cedeze Operetei sala, pînă cînd se va construi un nou teatru de operetă. Dar acest lucru nu s-a mai întîmplat. Această sală e unică în Europa, e o sală cu geometrie variabilă. A fost proiectată în 1968; în 20 de minute, ea se poate transforma din sală italiană în sală elisabetană sau sală arenă. Nu ştiu să existe aşa ceva în Europa. Acum, la TNB s-au construit trei săli noi. Una e Sala Media – acum funcţionează în ea teatrul naţional pentru copii, duminica dimineaţa. Sala Mică – prima dată în folosinţă – are 120 de locuri în formula italiană, dar se poate modifica. Am pus-o la dispoziţia experimentelor realizate de tineri actori şi regizori. Apoi, Sala Pictură – numită aşa pentru că acolo a fost de la începuturi sala pentru pictat decoruri, care nu mai e necesară acum, căci decorurile actuale se fac după alte metode – s-a transformat, a devenit o sală de 260 de locuri cu scenă, cu turnantă. Sala Atelier a fost îmbunătăţită cu balcon şi corp tehnic. La Sala Mare încă se lucrează, iar pe acoperiş s-a făcut un teatru în aer liber; tot acolo va fi şi un spaţiu de bar şi cafenea, unde a fost „Lăptăria lui Enache“.

Totul arată foarte spectaculos, dar ce va schimba asta în profilul şi activitatea teatrului?

Teatrul în aer liber va putea funcţiona doar vara, iar Sala Media nu va fi pentru spectacole, ci pentru evenimente şi conferinţe. Una dintre săli am dat-o tinerilor, aşa că activitatea teatrului se va desfăşura în patru săli. Nu e puţin lucru: jucînd în fiecare seară pe patru scene, trebuie să avem permanent patru echipe tehnice. Marea mea problemă acum este personalul: nu avem personal suficient nici pentru trei scene. Cînd am venit director, în 2005, schema teatrului era de 500 de angajaţi. Acum, pe hîrtie avem 401, dar jucăm cu 360, atîţia sîntem. Aşteptăm, la promisiunea prim-ministrului, o suplimentare de 35 de posturi, deocamdată. Dar pentru o bună funcţionare a unei asemenea instituţii, e nevoie de mai mulţi. Proiectul de renovare însă prevede toate aceste lucruri, trebuie luat ca atare: de la primul guvern, cel care l-a aprobat, pînă la ultimul, care îl va termina. Nu putem face rabat de la ceea ce prevedea iniţial proiectul. Nu putem închide săli abia deschise pentru că nu avem personal, e absurd. Sper ca lucrurile să se rezolve.

În mod tradiţional, repertoriul unui teatru naţional e format din opere ale unor autori cunoscuţi, din texte clasice. De ce aţi decis să dedicaţi o sală tinerilor şi experimentelor?

Teatrul Naţional nu înseamnă o tradiţie absurdă. Eu am fugit din Teatrul Naţional în tinereţe – căci acolo fusesem repartizat – tocmai pentru că se făcea un teatru convenţional, fără éclat, aşa că m-am dus la Bulandra, unde am dat de marea şcoală de teatru românesc, unde totul era incitant, de la pedagogia pe care o făceau regizorii cu care lucram pînă la ansamblul de „realism magic“ (după formula maestrului Liviu Ciulei). Spre această ţintă mă îndrept şi eu. Repertoriul Teatrului Naţional e complex, are şi literatură clasică, română şi străină, dar şi literatură contemporană. De exemplu, cea mai recentă premieră este cu un text foarte incitant, Butoiul de pulbere, reprezentarea scenică a unui episod dramatic din istoria Serbiei: e vorba de războaiele cu substrat etnic şi religios. Căci noi trăim astăzi o nouă epocă a războaielor religioase, cu conflicte în Irak, în Siria, în Afganistan, cu efecte distrugătoare provocate de ura rasială şi de religiile diferite. E un cancer al lumii actuale, e inadmisibil. Or, teatrul ţine cont de toate aceste lucruri, întotdeauna aduce pe scenă realităţile zilei, este „oglinda lumii“ – cum spunea Shakespeare. Iată de ce, cînd fac repertoriul, întotdeauna ţin cont de aceste realităţi. Am avut şi am proiecte de repertoriu cu un anumit titlu, de exemplu „Condamnarea comunismului prin teatru“. Poate cel mai semnificativ titlu este Sinucigaşul, de Nikolai Erdman. Tocmai pentru că a scris piesa, autorul a fost ucis de Stalin. Teatrul Naţional are un repertoriu diversificat – cu excepţia celui din 2012, cînd am hotărît în mod deliberat să montăm numai texte de Caragiale, căci era „Anul Caragiale“, asumîndu-ne un risc major, dar am avut totuşi una dintre cele mai bune stagiuni. În altă ordine de idei: eu am fost şi profesor la Institut şi ştiu cîtă nevoie are un tînăr actor talentat să intre în teatru şi să înveţe de la cei mai în vîrstă. Nu se mai întîmplă asta. De aproape opt ani, nu se mai fac concursuri în teatre, căci sînt închise instituţiile bugetare. S-au oprit angajările total. La ora aceasta, aş avea vreo 30 de posturi pentru actori tineri, dar nu pot face angajări. În schimb, cred că sînt campion naţional la lucrul cu tinerii actori: sînt peste 180 de tineri distribuiţi în spectacolele Teatrului Naţional în calitate de colaboratori. În felul acesta, măcar îi putem urmări: probabil că sînt mulţi talentaţi, dar nu ajung să joace. Două lucruri funcţionează pentru ei: ceea ce am făcut acum la TNB şi Gala Hop, gala tînărului actor, care are loc la Costineşti, unde vedem cam 30-40 de tineri. E foarte puţin. Cîtă vreme tînărul actor nu e invitat să joace e foarte grav: se pierde, viaţa trece foarte repede.

La ce rezultate vă aşteptaţi de la acest program, în afară de „rodajul“ actorilor tineri?

Cu o metaforă pe care îmi place să o repet, cred că asfaltăm cu intenţii bune drumul spre capodoperă. Primul spectacol pe care l-am făcut la TNB ca director a fost Inimă de cîine, pus în scenă de un mare regizor de origine rusă, Yuri Kordonski – a fost primul mare succes şi primul spectacol înscris în categoria „Condamnarea comunismului prin teatru“. Primul spectacol pe care l-am acceptat în acest program dedicat tinerilor este ActOrchestra. Este un spectacol sclipitor, cu trei actori tineri, unul mai bun decît celălalt, pe care îl recomand cu căldură. Dar cel mai important este că publicul va putea vedea seară de seară spectacole făcute de tineri.

Cum vedeţi situaţia teatrului românesc – incluzînd aici şi teatrele mici din provincie, care au alte probleme decît cele din Bucureşti?

Cred că cel mai important aspect într-un teatru este disciplina de lucru: o prezenţă totală a artiştilor şi o atenţie totală asupra a ceea ce lucrează. Asta se întîmplă, aş spune, numai în provincie, şi mai ales în teatrele maghiare, unde disciplina de lucru este impecabilă şi unde mari regizori fac spectacole de referinţă (aţi observat că, în ultimii ani, premiile UNITER au fost mai mult sau mai puţin „confiscate“ de teatrele maghiare). În Bucureşti, actorii mai degrabă aşteaptă să plece de la repetiţii decît să vină – pentru că mai au un ciubuc aici, unul dincolo, o reclamă, o colaborare... Au toate justificările, pentru că salariile sînt foarte mici, au familii, au copii... În provincie, nu prea sînt astfel de tentaţii şi debuşeuri. Legislaţia în vigoare a rămas aceeaşi ca pe vremea comuniştilor: în artă, în cultură, în teatre, operă ş.a.m.d. contractele de muncă sînt pe durată nedeterminată, pe viaţă. Poţi să fii cîntăreţ la operă şi să-ţi pierzi glasul, dar nu te poate scoate nimeni de acolo dacă nu poţi să cînţi, stai acolo pînă împlineşti vîrsta pensionării. Aşa ceva nu există în lume. La Teatrul Naţional din Londra, pe care l-am luat drept model, nu există actori angajaţi. Există un număr de regizori asociaţi, numiţi ca atare de directorul general, care vin cu distribuţii din afara teatrului, cu contracte pe termen determinat, pentru un anumit număr de spectacole şi turnee. Pînă nu vom face acest sistem de contractare a artistului pe termen determinat nu vom putea ieşi la liman. E altă formă de lenevie şi de părăsire a atenţiei faţă de ce ai de făcut – cînd ai contract pe viaţă, nu te interesează... Foarte mulţi actori ai Teatrului Naţional joacă în alte teatre, care nu au actori aşa de buni cum avem noi. Avem actori care joacă în opt teatre – inclusiv în teatre independente, experimentale; joacă şi cîte trei spectacole pe zi, sînt epuizaţi. Dacă aş avea contracte clare cu ei, aş putea să-mi fac repertoriul pe trei ani înainte. Eu am avut, ca ministru al Culturii, acest punct în program, dar tot eu am renunţat la el: era prea devreme, în 1996 – 2000. Nu se  putea scoate atunci un actor la 50-60 de ani de pe piaţa muncii, ar fi fost nişte consecinţe morale. Dar rămîne o mare problemă: nu poţi plăti cu un salariu bun un actor mare, care aduce publicul în sală, el are un salariu corespunzător vechimii. E o mare nedreptate. Şi nu se întîmplă nicăieri în lume. Că ne place sau nu, domeniul artei este unul al competiţiei.  

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Neutralitatea moldoveană și vinovăția românească
Politic, conducerea de la Chișinău face eforturi supraomenești pentru a da asigurări că nu există nici un pericol iminent.
Bătălia cu giganții jpeg
Puțină libertate. Și multe probleme
Țările din Europa occidentală reprezintă o zonă idilică, chiar dacă nu ideală, pentru presă...
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Re-începutul filosofiei
...deveneam nerăbdător ori de cîte ori filosofia întîrzia prea mult în concept, în terminologie, în acrobație analitică.
Frica lui Putin jpeg
Eufemismul
Este însă și altceva, încă mai sinistru, în acest tip de eufemisme politico-ideologice: ele servesc la dezumanizarea adversarului, eliberînd conștiința de orice reproș pentru un act criminal.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Eu nu mai citesc presa din 1979” / „Sigur, tu îți permiți...”
Cînd a venit vestea morții lui Radu Lupu, toate marile ziare ale lumii au publicat articole despre legendarul pianist român.
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo jpeg
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo
În 1817, Societatea Filarmonică din Londra l-a însărcinat pe Beethoven să compună o simfonie.
Stat minimal, stat puternic, stat eficient jpeg
Stat minimal, stat puternic, stat eficient
Dintre toți economiștii români, Georgescu este cel mai tranșant în a analiza și a vorbi despre hibele capitaliștilor și capitalului din România.
Iconofobie jpeg
Imperfecțiuni
Defectele (auto)inventate de oamenii în cauză ajunseseră să fie percepute – tocmai prin inexistenţa lor de facto – drept „limita de atins”, vorba lui Gabriel Liiceanu într-o celebră carte.
„Cu bule“ jpeg
Didactice
Textul recomandă, de exemplu, ca termenul student (cu sensul „cel care studiază”, indiferent de nivel) să nu mai fie folosit în școlile din Ardeal pentru ciclul preuniversitar, ci să fie înlocuit cu elev sau școlar, ca în Regat.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Să nu încremenim în prejudecăți
Andreea nu este un elev care să performeze la disciplinele realiste, iar matematica e, pentru ea, o piatră grea de încercare.
Un sport la Răsărit jpeg
Doi ani și jumătate în spatele fileului pentru Boris Becker?
Viaţa lui Becker, ce-i drept, e o vraişte. Ajunge să-l priveşti pentru a înţelege cîte nopţi grele sînt pitite sub faţa buhăită.
Comunismul se aplică din nou jpeg
O întîmplare din România de azi
Mi-a venit în minte formula unui cunoscut: În definitiv, cine ești tu ca să nu ți se întîmple să fii nedreptățit?

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.