Dincolo de Festivalul Enescu – dialog cu Dan DEDIU

Publicat în Dilema Veche nr. 605 din 17-23 septembrie 2015
Dincolo de Festivalul Enescu – dialog cu Dan DEDIU jpeg

Este compozitor, profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi rector al acestei instituţii. Dan Dediu este partenerul ideal pentru a discuta despre starea muzicii româneşti. L-am invitat la un dialog pentru că, în plină desfăşurare a Festivalului Enescu, muzica este în centrul atenţiei. Dar mi s-a părut interesant să aflăm şi ce se întîmplă în restul timpului, în afara zilelor de sărbătoare. 

Cum vi se pare ediţia 2015 a Festivalului Enescu? 

De peste zece ani, radiografiez în

ediţiile Festivalului Enescu. Anul acesta repertoriul mi se pare mai modernizat. Sînt cîteva lucruri care nu s-au cîntat în România pînă acum, deşi au împlinit 100 de ani. Modernismul muzical în latura sa expresionistă a fost mai puţin gustat în România. Dar iată că, în momentul în care se cîntă aceste lucrări, există un public: mă refer la

de Alban Berg şi la

de Richard Strauss. Sînt lucrări „de-un leat“ cu

al lui Enescu, aşa că e bine să vedem contextul în care a apărut opera lui Enescu. Mi se pare o ediţie echilibrată a Festivalului Enescu. Lovitura magistrală este invitarea pentru un concert a Filarmonicii din Berlin, cu Sir Simon Rattle. Sînt şi alte orchestre mari invitate. Ai ce asculta. Dar, în acelaşi timp, cred că Festivalul Enescu s-a transformat într-un fenomen social, care atrage o mulţime de oameni – mai avizaţi sau mai puţin avizaţi – doritori să asculte muzică de bună calitate în interpretări pe care nu ai ocazia să le auzi. Sînt oameni care n-au ascultat niciodată pe viu Filarmonica din Berlin sau Concertgebouw şi nici nu au ocazia să se ducă la Berlin sau la Amsterdam să le asculte. 

Se vorbeşte mult despre muzică în această perioadă şi Festivalul e intens promovat. E bine că a devenit un fenomen social? 

Cred că imaginea şi muzica sînt emblemele pe care se bazează civilizaţia contemporană. Fără ecran nu prea mai putem trăi, dar nici fără muzică, de orice fel ar fi ea. A ajuns de la obiect de consum în supermarket la mesaj care manipulează. Muzica simfonică ori de operă presupune un anumit tip de cultură, desigur. Dar imaginea şi muzica sînt două moduri de existenţă ale impulsului spiritual, care şi-au împărţit scena. Nu există încă un ghidaj, care trebuie să vină dintr-o cultură pe care ţi-o faci tu însuţi şi din anumite valori pe care ţi le impui. 

De unde trebuie să vină aceste valori? 

Din şcoală, evident. Rolul şcolii începe să se schimbe. Pînă acum era bazată pe informaţie: dădea informaţie pe care trebuia să o asimilezi şi care transforma interioritatea. Actualmente, informaţia există, poate fi accesată de oriunde, de către oricine. Problema este să ştii ce tip de informaţie este relevantă şi ce tip de informaţie te sminteşte. Or, nu te poate călăuzi decît un mentor, un profesor, care la rîndul lui trebuie să ştie cum să-ţi călăuzească paşii. Muzica şi imaginea trebuie ghidate prin cuvînt, nu trăiesc de la sine. Au nevoie de un lichid amniotic semantic care este cel mai precis ghidat prin cuvînt. În momentul în care pui o imagine şi adaugi şi un cuvînt sau o sintagmă alături, ai ghidat deja sensul acelei imagini. La fel se întîmplă şi cu muzica. Ea poate fi înţeleasă la modul intuitiv în foarte multe feluri. Dar dacă o explică cineva, diriguieşte înţelegerea spre un orizont care poate să îmbogăţească sau, dimpotrivă, să sărăcească interioritatea. Cuvîntul, deşi pare ancilar în contemporaneitate, este de fapt eminenţa cenuşie care stă în spatele imaginii şi sunetului. 

Cu ce pleacă un om obişnuit din şcoală în materie de cultură muzicală? 

Un om obişnuit ar fi de dorit să plece cu cît mai multă dorinţă de a asculta muzică şi cu o înţelegere a diversităţii fenomenului muzical. Există muzici pentru diverse vîrste sau gusturi, există muzici care sînt mai greu de înţeles, care nu se oferă audiţiei decît după ce ciocăneşti la uşa lor de vreo patru-cinci ori, au nevoie de o audiţie repetată. Nu putem pune toată muzica într-un singur sertar. Muzica este un continent şi atunci trebuie ascultată şi înţeleasă divers. Muzica este, la ora actuală, singurul ritual şamanic care s-a menţinut din

pentru că simţi o energie cînd o asculţi. Există moduri foarte rafinate de cunoaştere prin muzică. E o cunoaştere non-verbală, intuitivă. Există şi muzici pentru distracţie, evident, dar muzica este şi o formă de cunoaştere, ca orice formă de artă. 

Festivalul Enescu e o ocazie pentru public de a se confrunta cu mari figuri. Nu e o discrepanţă între ce se întîmplă la Festival şi ce se întîmplă în mod obişnuit în stagiunea muzicală? 

Într-adevăr, este o mare diferenţă între ce se ascultă la Festival şi ce se ascultă în stagiuni. Dar trebuie să ştim că Festivalul Enescu este o sărbătoare, iar sărbătorile nu sînt foarte dese. Trebuie să fim fericiţi că avem aşa ceva. Sigur că nu sînt bani, în stagiuni, să plăteşti mari interpreţi şi orchestre celebre care să vină în fiecare săptămînă. Din păcate, Bucureştiul nu este deocamdată în circuitul marilor capitale muzicale. Tinde să devină aşa ceva. S-a schimbat faţă de acum 10-20 de ani, şi graţie Festivalului, şi graţie stagiunilor. Ele au devenit din ce în ce mai bune şi mai deschise. Au început să vină şi în stagiune nume grozave, mari cîntăreţi, mari dirijori şi interpreţi. Dar e o problemă logistică şi financiară şi, nu în ultimul rînd, e şi o problemă de viziune managerială. Dacă vrei să prinzi un om de talia asta, trebuie să-l anunţi cu cinci ani înainte. Un fenomen interesant este că, în ultimii ani, se întorc muzicienii români din străinătate. Vin cu prietenii lor din orchestrele mari în care cîntă sau cu solişti din ţările în care stau, îi aduc pentru concerte în România. Sînt mari muzicieni plecaţi în anii ’80, care, după o carieră împlinită în străinătate, vin să împărtăşească din experienţa lor şi şcolii româneşti. 

Se tot vorbeşte despre muzicienii plecaţi în alte ţări. Ce-am pierdut prin plecarea lor? 

În anii ’90, părea o pierdere. Acum, privind retrospectiv, pierderea s-a transformat într-un cîştig, pentru că aceşti oameni au performat, au ajuns chiar în posturi-cheie, de concert-maestru (cum este Liviu Prunariu la Concertgebouw, cum este Bogdan Zvorişteanu la Radio Suisse Romande), ceea ce nu e uşor într-o orchestră mare din Europa. Au o experienţă mare şi diversificată. Ei sînt în legătură permanentă, şi-au făcut ansambluri şi au început să vină cu ele în turnee în România. Se creează o punte benefică, iar aceşti oameni nu mai au senzaţia – care exista în anii ’90 – că în România nu se poate face nimic şi că toate talentele care răsar trebuie să plece. De cînd cu criza economică, s-au desfiinţat multe orchestre – şi în America, şi în Europa – şi mulţi oameni au rămas pe drumuri. Asta înseamnă că nivelul orchestrelor a început să crească, pentru că sînt foarte mulţi instrumentişti foarte buni care concurează pe locurile respective. Şi în România lucrurile au început să se schimbe. Orchestrele au început să primească oameni tineri, iar aceşti tineri vin cu o experienţă dublă: o experienţă în şcolile noastre, dar şi una de un an sau un semestru în şcolile din Germania, din Franţa, din Olanda sau din alte ţări cu care mai avem parteneriate prin programul Erasmus. 

Cum mai sînt şcolile noastre? 

Şcolile noastre de muzică sînt. Este un lucru foarte bun că există şcoli şi licee de muzică. Este esenţial pentru facultăţile de muzică să aibă acest bazin de selecţie. Sînt copii foarte talentaţi: România continuă să dea talente muzicale formidabile. Văd pianişti de clasa a VI-a extraordinari, din toate oraşele. Cu timpul, ei se vor cerne. Pe baza acestui sistem Bologna – licenţă, master, doctorat –, la doctorat ajung să intre realmente cei mai buni. Nu toate carierele muzicale au nevoie de masterat sau doctorat. Unii instrumentişti, după ce au terminat licenţa, ajung la mari orchestre din lume. 

Astăzi, care mai e situaţia plecărilor în străinătate? 

Există permanent un asemenea trafic. Unii îşi găsesc de lucru în orchestre, alţii în sistemul educaţional. Există însă şi mulţi care, după ce au terminat licenţa sau masterul, se gîndesc să plece undeva. Sînt destui care, fiind foarte buni, obţin un loc în străinătate. Sînt oameni care s-au dus şi în Mexic sau în orchestra din Beirut, care e plină de români. Dar sînt oameni care se întorc, mai vin în România pentru un

, aduc cu ei şi alţi oameni interesaţi de România. Într-un fel, este o viaţă globalizată. S-a schimbat mentalitatea, nu mai e ca în anii ’80 sau ’90, sistemul s-a schimbat în toată lumea. Comunicarea rapidă de azi face ca peste tot comunităţile umane să fie mult mai fluide. Iar viaţa de muzician presupune multe turnee. Am prieteni dirijori care trăiesc în SUA şi ajung o săptămînă pe an acasă, în concediu; în rest, fac tot mapamondul. E riscul meseriei. 

Care sînt cele mai mari dificultăţi ale unui tînăr absolvent de Conservator? 

Depinde ce îşi doreşte şi ce ştie să facă. Cel mai greu este să reuşeşti să îţi iei zborul după ce ai stat la clasa unui maestru. Pentru că a-ţi lua zborul înseamnă să te depărtezi de el şi să mergi pe drumul propriu. Nu-i uşor. Îţi trebuie conştiinţa propriei valori, foarte multe cunoştinţe, curaj şi în acelaşi timp ai nevoie şi de un pic de noroc. Sînt mulţi care se autopromovează agresiv. Ajung să dea anumite audiţii, dar promovarea agresivă nu e o soluţie: trebuie să ai ce să arăţi, nu poţi trişa. Cel mai greu e să te desprinzi de mentorul tău, dar în acelaşi timp să continui să te îmbogăţeşti sub raportul conţinutului. Şi sub raportul onestităţii. Sînt unii care vor să facă nişte cariere fulminante rapid, pentru că se poartă: apari de două-trei ori la televizor, ai un repertoriu restrîns şi vrei să-i dărîmi pe toţi. Nu merge. O consistenţă sporită înseamnă şi o onestitate sporită. E foarte greu şi să pătrunzi, pentru că sînt mulţi foarte buni. Trebuie să munceşti de dimineaţă pînă seara, căci aceasta e o profesiune care nu merge fără muncă, la fel ca toate meseriile care se fac din plăcere şi cu pasiune. E o asumare totală, e o vocaţie. Eu sînt optimist de felul meu. Sigur, putem vedea şi partea goală a paharului, dar eu prefer să o văd pe cea plină, pentru că în primul rînd sînt profesor. Şi, ca profesor, îmi place să dau aripi tinerilor.  

(fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit pe live.adevarul.ro)   

Foto: E. Enea

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.