Despre parvenire

Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Branduirea optimismului jpeg

– Draga mea, am ajuns o societate de parveniţi! oftează bătrîna doamnă.
– Într-un fel, toate ţările postsocialiste sînt societăţi de parveniţi… îi replică prudent tînăra franţuzoică, încercînd să n-o jignească.  

Mă obsedează de cîteva zile această frîntură de dialog pe care am surprins-o, întîmplător, pe stradă. Ce-o fi vrut să spună franţuzoica? Şi dacă are dreptate? Dar în ce sens? 

Sigur nu în sensul restrîns, extrem de peiorativ şi eminamente moral cu care a intrat acest franţuzism în uzajul limbii noastre. Mult mai vechiul „a parveni“, din latinescul pervenire, era mai neutru, mai apropiat de „a ajunge“, „a reuşi“. Poate că de aici trebuie începută „hermeneutica“ acestui dialog. 

În orice caz, dacă înlăturăm adaosul excesiv de reprobabil din semnificaţia parvenirii, obţinem o definiţie de genul următor: o persoană care a ajuns, prin ambiţie şi un concurs de împrejurări favorabile, la o situaţie socială dorită şi superioară, pentru care nu are însă „modul de utilizare“ corespunzător – sau, cum spun francezii în ale lor dicţionare, le savoir-vivre potrivit. În acest sens, mai degrabă sociologic decît etico-estetic, aş încerca să descifrez mai departe sentinţa tinerei franţuzoaice.

Din această perspectivă, lucrurile devin brusc cît se poate de clare: evident că toate ţările postcomuniste nu au cum să fie altfel – măcar într-o măsură şi măcar pentru o vreme – decît societăţi de „parveniţi“. Marea decompresie din ’89 izbucneşte aproape peste noapte într-o lume de clase, nu de caste, în care poziţiile sociale sînt însă aproape la fel de siluit îngheţate, astfel încît după Revoluţie fiecare dintre noi a devenit liber să se repoziţioneze în noua societate, conform cu visele, frustrările şi refulările sale anterioare. Cu toţii am dorit să „parvenim“ la situaţii pe care înainte nici nu le visasem, iar acum le consideram îndreptăţite. „Concursul de împrejurări“ i-a ajutat pe cei mai îndrăzneţi, dar aproape nici unul nu stăpînea „modul de utilizare“ al poziţiei sociale la care, eventual, parvenise sau era pe cale să parvină. Şi, dacă stăm să ne gîndim puţin, nici nu prea ar fi avut cum. Oricum, frenezia parvenirii fusese lansată, iar aceasta era un lucru firesc! Cea mai vizibilă a fost, evident, categoria (alt franţuzism!) de nouveaux riches, a „burghezilor gentilomi“, a celor „cu bani, dar fără cultură“. Poveste veche şi mereu surprinzătoare. De la „cocalari“ la „baroni“ şi „moguli“, ea a împînzit ţara şi a populat imaginarul colectiv. Unii dintre ei au început să-şi facă însă temele culturii de firmă şi au dispărut în spatele geamurilor fumurii ale multinaţionalelor. Mult mai puţin evident a fost cazul „oamenilor de cultură“, posesori ai unui solid savoir vivre, dar nu şi al unui savoir faire potrivit poziţiei sociale în care i-a plasat concursul de împrejurări din 1996. Cei 15.000 de specialişti care trebuiau să schimbe definitiv faţa „parvenitismului“ s-au dovedit a fi, în cel mai bun caz, oameni subţiri, dar lipsiţi de „modul de utilizare“ a puterii pe care îşi doriseră şi se considerau îndreptăţiţi să o gestioneze. Aceştia au devenit astfel „parveniţii“ bine-crescuţi ai celei mai mari ratări naţionale din ultimii douăzeci de ani. De atunci, parvenitismul cu bani, dar fără cultură, n-a mai putut fi stăvilit. 

Nici asta nu ar fi însă chiar catastrofal. Am spus mai sus că frenezia parvenitismului a fost firească. Mai mult, ea este un motor al dezvoltării. Unii, mai de mult, au numit-o acumulare primitivă de capital. Ea este (mai mult sau mai puţin) inevitabilă. Cînd însă ea se aşază şi se instituţionalizează, lucrurile devin mai grave. Nu (doar) din motive morale, ci în primul rînd economice: pentru establishment-ul parvenit, orgoliul bate interesul! Parvenitul, mîndru, dar nesigur de noua sa poziţie, are nevoie permanentă de confirmare, de „recunoaştere socială“ şi face totul pentru a o obţine. Este dispus chiar să piardă bani pentru a-şi asigura imaginea de om plin de bani – ceea ce dăunează grav economiei de piaţă...

Toate acestea se exprimă poate cel mai plenar în ambivalenţa de-a dreptul freudiană a manelelor în imaginarul nostru colectiv. Pe de o parte, ele sînt expresia mereu adusă la zi şi neinhibată a parvenirii sociale. Pe de altă parte – şi tocmai de aceea –, manelele se expun ca ţap ispăşitor ideal, ca obiect al exorcizării naţionale a unui rău general care începe să ne înăbuşe. Majoritatea dintre noi sîntem „parveniţi“ mai mici sau mai mari, dar blestemînd „maneaua“ ca pe ducă-se pe pustii, răul nu mai este în noi, ci în afară, şi poate fi astfel îndepărtat. E banal, dar totdeauna eficace: se cheamă mecanism de apărare. 

Toate acestea îmi aduc aminte de un alt episod, petrecut în urmă cu aproape douăzeci de ani. Eram pentru prima dată la Paris şi prima dată pentru mine cînd un mare profesor de la Sorbonne mă invita la masă.

Aproape că-mi venea să iau o piatră în gură. Nu mică mi-a fost deci uimirea cînd l-am văzut pe marele om uitîndu-se la meniurile afişate în exterior, comparînd şi evaluînd restaurantele pentru a găsi unul „comme il faut“, adică nici prea snob, dar nici prea popular. Ce zgîrciob! – mi-am zis eu atunci în sinea mea. De-abia mai tîrziu am înţeles că aceasta era doar expresia banală a unei societăţi aşezate, în care indivizii nu mai sînt bîntuiţi de nevoia de a arăta mai mult decît sînt, de a-şi demonstra reuşita şi de a cheltui în consecinţă mai mult decît e cazul. Cei care reuşiseră să „parvină“ cunoşteau deja „modul de utilizare“ al poziţiei lor sociale şi nu se îndepărtau prea mult de acesta. Din acest punct de vedere, se poate spune astfel că România este încă o societate de „parveniţi“ imberbi, dar mulţi... 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Riscurile alcoolului la plajă: deshidratare, leșin, accident vascular, înec. Cum să bei prudent, dacă nu te poți abține
Deși e tentant și poate părea distractiv, consumul de alcool în apropierea apei și sub un soare arzător vine cu unele riscuri reale de siguranță. Yahoo Life a publicat sfaturile unor experții în sănătate pentru a evita deshidratarea, bolile cauzate de căldură și accidentele.
image
Un cunoscut economist român oferă un premiu de 100.000 de euro, cu o singură condiție. „Vi-i dau eu, mă angajez aici”
Economistul Andrei Caramitru se angajează să ofere un premiu de 100.000 de euro. Există însă și o condiție importantă pusă celor care ar vrea să se bucure de acești bani.
image
Ce ne spun accidentările repetate ale lui Halep: doctorul Alin Popescu a explicat cazul Simonei ca la carte EXCLUSIV
Accidentările repetate cu care se confruntă Simona Halep sunt des întâlnite în cazul sportivilor care revin în competiții după absențe îndelungate.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.