Despre parvenire

Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Branduirea optimismului jpeg

– Draga mea, am ajuns o societate de parveniţi! oftează bătrîna doamnă.
– Într-un fel, toate ţările postsocialiste sînt societăţi de parveniţi… îi replică prudent tînăra franţuzoică, încercînd să n-o jignească.  

Mă obsedează de cîteva zile această frîntură de dialog pe care am surprins-o, întîmplător, pe stradă. Ce-o fi vrut să spună franţuzoica? Şi dacă are dreptate? Dar în ce sens? 

Sigur nu în sensul restrîns, extrem de peiorativ şi eminamente moral cu care a intrat acest franţuzism în uzajul limbii noastre. Mult mai vechiul „a parveni“, din latinescul pervenire, era mai neutru, mai apropiat de „a ajunge“, „a reuşi“. Poate că de aici trebuie începută „hermeneutica“ acestui dialog. 

În orice caz, dacă înlăturăm adaosul excesiv de reprobabil din semnificaţia parvenirii, obţinem o definiţie de genul următor: o persoană care a ajuns, prin ambiţie şi un concurs de împrejurări favorabile, la o situaţie socială dorită şi superioară, pentru care nu are însă „modul de utilizare“ corespunzător – sau, cum spun francezii în ale lor dicţionare, le savoir-vivre potrivit. În acest sens, mai degrabă sociologic decît etico-estetic, aş încerca să descifrez mai departe sentinţa tinerei franţuzoaice.

Din această perspectivă, lucrurile devin brusc cît se poate de clare: evident că toate ţările postcomuniste nu au cum să fie altfel – măcar într-o măsură şi măcar pentru o vreme – decît societăţi de „parveniţi“. Marea decompresie din ’89 izbucneşte aproape peste noapte într-o lume de clase, nu de caste, în care poziţiile sociale sînt însă aproape la fel de siluit îngheţate, astfel încît după Revoluţie fiecare dintre noi a devenit liber să se repoziţioneze în noua societate, conform cu visele, frustrările şi refulările sale anterioare. Cu toţii am dorit să „parvenim“ la situaţii pe care înainte nici nu le visasem, iar acum le consideram îndreptăţite. „Concursul de împrejurări“ i-a ajutat pe cei mai îndrăzneţi, dar aproape nici unul nu stăpînea „modul de utilizare“ al poziţiei sociale la care, eventual, parvenise sau era pe cale să parvină. Şi, dacă stăm să ne gîndim puţin, nici nu prea ar fi avut cum. Oricum, frenezia parvenirii fusese lansată, iar aceasta era un lucru firesc! Cea mai vizibilă a fost, evident, categoria (alt franţuzism!) de nouveaux riches, a „burghezilor gentilomi“, a celor „cu bani, dar fără cultură“. Poveste veche şi mereu surprinzătoare. De la „cocalari“ la „baroni“ şi „moguli“, ea a împînzit ţara şi a populat imaginarul colectiv. Unii dintre ei au început să-şi facă însă temele culturii de firmă şi au dispărut în spatele geamurilor fumurii ale multinaţionalelor. Mult mai puţin evident a fost cazul „oamenilor de cultură“, posesori ai unui solid savoir vivre, dar nu şi al unui savoir faire potrivit poziţiei sociale în care i-a plasat concursul de împrejurări din 1996. Cei 15.000 de specialişti care trebuiau să schimbe definitiv faţa „parvenitismului“ s-au dovedit a fi, în cel mai bun caz, oameni subţiri, dar lipsiţi de „modul de utilizare“ a puterii pe care îşi doriseră şi se considerau îndreptăţiţi să o gestioneze. Aceştia au devenit astfel „parveniţii“ bine-crescuţi ai celei mai mari ratări naţionale din ultimii douăzeci de ani. De atunci, parvenitismul cu bani, dar fără cultură, n-a mai putut fi stăvilit. 

Nici asta nu ar fi însă chiar catastrofal. Am spus mai sus că frenezia parvenitismului a fost firească. Mai mult, ea este un motor al dezvoltării. Unii, mai de mult, au numit-o acumulare primitivă de capital. Ea este (mai mult sau mai puţin) inevitabilă. Cînd însă ea se aşază şi se instituţionalizează, lucrurile devin mai grave. Nu (doar) din motive morale, ci în primul rînd economice: pentru establishment-ul parvenit, orgoliul bate interesul! Parvenitul, mîndru, dar nesigur de noua sa poziţie, are nevoie permanentă de confirmare, de „recunoaştere socială“ şi face totul pentru a o obţine. Este dispus chiar să piardă bani pentru a-şi asigura imaginea de om plin de bani – ceea ce dăunează grav economiei de piaţă...

Toate acestea se exprimă poate cel mai plenar în ambivalenţa de-a dreptul freudiană a manelelor în imaginarul nostru colectiv. Pe de o parte, ele sînt expresia mereu adusă la zi şi neinhibată a parvenirii sociale. Pe de altă parte – şi tocmai de aceea –, manelele se expun ca ţap ispăşitor ideal, ca obiect al exorcizării naţionale a unui rău general care începe să ne înăbuşe. Majoritatea dintre noi sîntem „parveniţi“ mai mici sau mai mari, dar blestemînd „maneaua“ ca pe ducă-se pe pustii, răul nu mai este în noi, ci în afară, şi poate fi astfel îndepărtat. E banal, dar totdeauna eficace: se cheamă mecanism de apărare. 

Toate acestea îmi aduc aminte de un alt episod, petrecut în urmă cu aproape douăzeci de ani. Eram pentru prima dată la Paris şi prima dată pentru mine cînd un mare profesor de la Sorbonne mă invita la masă.

Aproape că-mi venea să iau o piatră în gură. Nu mică mi-a fost deci uimirea cînd l-am văzut pe marele om uitîndu-se la meniurile afişate în exterior, comparînd şi evaluînd restaurantele pentru a găsi unul „comme il faut“, adică nici prea snob, dar nici prea popular. Ce zgîrciob! – mi-am zis eu atunci în sinea mea. De-abia mai tîrziu am înţeles că aceasta era doar expresia banală a unei societăţi aşezate, în care indivizii nu mai sînt bîntuiţi de nevoia de a arăta mai mult decît sînt, de a-şi demonstra reuşita şi de a cheltui în consecinţă mai mult decît e cazul. Cei care reuşiseră să „parvină“ cunoşteau deja „modul de utilizare“ al poziţiei lor sociale şi nu se îndepărtau prea mult de acesta. Din acest punct de vedere, se poate spune astfel că România este încă o societate de „parveniţi“ imberbi, dar mulţi... 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.