Despre adevăratul complex „23 august”

La ora asta, cînd avem un stadion naţional de o anvergură occidentală, 
dar toată lumea ştie că nu avem naţională nici de nivel local, 
la ora cînd facem un meci lamentabil 
cu cea mai proastă echipă din lume 
şi o batem cu 1-0 fără să ne fie ruşine, 
la ora cînd se cere chiar desfiinţarea echipei naţionale de fotbal,
noi – cîţiva posedaţi ai nimicului numit dribling, şut şi gol, 
obsedaţi ai emisiunii Fotbal minut cu minut 
(transfigurată de 20 de ani în „Politică secundă cu secundă“), 
noi, aceştia care acum 58 de ani nu numai că am pus mîna, umărul 
şi femurul pentru a construi stadionul „23 August“,
dar şi creionul, scriind primele reportaje despre ridicarea lui din pămînt, 
căci nu numai că îl construiam, dar îl şi cîntam, ca orice exploatat entuziast, 
capabil să făurească şi, concomitent, să suporte ce a făurit, 
noi, aceştia, oricum ne veţi numi: proşti, naivi, utopici, păcătoşi, 
etc., etc., etc. 
ne întoarcem şi privim peste umăr, insistent, 
fără teamă că am contrazice stigmatul definitiv, acela de 
„orînduire criminală şi ilegitimă“ 
în care s-a ridicat complexul „23 August“ (cu adevărat un complex, inclusiv psihologic), 
noi, aceştia, nicicum inocenţi, doar manipulaţi
din cap pînă în picioare, pînă la exteriorul unei folha seca, 
pînă la călcîiul nostru de mingicari fericiţi 
(doar Cornel Dinu mi-a spus odată că atunci cînd era într-un contact umăr la umăr cu Beckenbauer ştia ce friptură mîncase acela la şapte ani), 
noi, aceştia, cîţi om mai fi, prinşi acum în flagrant delict de apolitică, 
ne vedem înghesuiţi (vreo 70-80.000) pe „23“ la cuplajele bucureştene, 
avînd asupra noastră cutiile de table pe care le deschideam cu 2-3 ore înainte de primul meci, 
toţi posesori de bilete numerotate, cu locul precis, pe care trebuia să-l ocupăm la „întîia“ sau „a doua“, 
(biletele se cumpărau din timp, la chioşcul din strada Ion Vidu, vizavi de Agricultură, nu-l mai căutaţi, e sub „La Motoare“) 
mai toţi egali în pensii şi salarii, în crenvurştii cumpăraţi în incinta stadionului, cu sucurile aferente 
şi, ca să nu mă credeţi un festivist, un cripto, un paleo, 
vă voi relata trei momente gingaşe trăite pe „23“ pe care nu le-aţi văzut niciodată, căci toate au fost sub Dej: 
în ’53, la cîteva luni de la inaugurare, Cehoslovacia, într-un meci pentru calificarea la mondiale, ne-a bătut cu 1-0, printr-un şut cam de la centru al fundaşului Safranek, care l-a lăsat mască pe portarul nostru Uţu; nu se primeşte un asemenea gol decît, poate, o dată într-un secol;
în ’58, într-un amical cu Ungaria, un arbitru sovietic cu numele ciudat de Saar ne-a anulat un gol valabil, ni l-a eliminat pe Dinulescu, au bătut ungurii cu 2-1 şi nimeni dintre noi, de la tribuna a doua, nu a vrut să plece acasă, noi huiduind intens şi foarte periculos diplomatic, pînă a coborît pe teren, de la tribuna oficială, un grup masiv de tovarăşi, într-un şir întins pe toată lungimea terenului, cu tovarăşul secretar al partidului Nicolae Ceauşescu în centrul său, şi ni s-a cerut imperios de la difuzoare să ne ducem acasă; ni s-a repetat de atîtea ori apelul cu totul neobişnuit pînă ne-am autoevacuat; a doua zi, în Sportul popular, nu a apărut nici o cronică, doar caseta tehnică, cu scorul, echipele şi arbitrul de care nu am mai auzit niciodată;
în ’63, cînd a venit la Bucureşti Real Madrid să dea cu Dinamo în Cupa Campionilor şi de la Piaţa Muncii pînă la stadion ne-am strecurat printre caii miliţiei călare înşiraţi pe bulevard, crupă lîngă crupă, noi neavînd decît un singur gînd: să-l vedem cu ochii noştri pe Di Stefano.  

Adaug un episod mai mult decît gingaş al vieţii din jurul stadionului: un amic, progresist de-al meu, nu se putea iubi cu prietena sa care locuia într-un bloc de pe Maior Coravu, în zilele din preajma lui 23 August, cînd se făceau repetiţiile pentru spectacolul omagial şi dintr-acolo pînă la ei în cameră se auzeau indicaţiile de la stadion: „Bălcescule, te mişti greu!“, „Vladimirescule, eşti moale şi nu-mi place!“. 

Dincolo de toate felicitările protocolare, urez celor din zona noii Arene Naţionale să nu aibă parte de asemenea repetiţii şi indicaţii.  

Poşta rubricii: Îmi pare foarte bine că sînt de acord cu internauţii Fradiavolo şi Victor L în privinţa Turului Franţei şi cu cp în privinţa lui Federer.