De ce să faci voluntariat – dialog cu Carmen VASILE
Se vorbeşte tot mai mult despre voluntariat în România. S-ar părea că se şi face tot mai mult, ceea ce nu e rău. Conform statisticilor, sîntem (şi aici, ştiu, e un clişeu) pe ultimele locuri printre ţările europene în privinţa implicării cetăţenilor în activităţi de voluntariat. Aşa că am stat de vorbă cu cineva care face voluntariat. Nu în proiecte mari şi „la vedere“, ci discret şi eficient. Carmen Vasile a cîştigat o finanţare în cadrul Campionatului de voluntariat organizat de OMV Petrom pentru angajaţi. Proiectul său a revitalizat un teatru de păpuşi la Şcoala generală din comuna Floreşti-Stoeneşti. Un proiect „la firul ierbii“, cum se spune, fără nimic spectaculos. Tocmai despre asemenea experienţe ar merita, poate, să se vorbească mai mult.
De ce v-aţi implicat în activităţi de voluntariat?
Fac ceea ce fac din plăcere, din dorinţa de a face bine. Am intrat în Campionatul de voluntariat Petrom în 2014 cu un proiect care viza revitalizarea unui teatru de păpuşi, dar am mai lucrat şi la alte proiecte. De fapt, prima mea activitate ca voluntar a fost în cadrul plantărilor de pomi în „Ţara lui Andrei“, în comunităţile în care avem exploatări petroliere. Era un mod de a petrece altfel timpul liber, voiam să fac şi altceva decît munca la birou. În plus, făceam ceva bun pentru comunitate, pentru ceilalţi. Şi alţi colegi de-ai mei au făcut asta, din acelaşi motiv: am dăruit din timpul nostru lucrului în comunitate. M-am simţit mai împlinită după aceea.
Campionatul de voluntariat este organizat de OMV Petrom din 2011. La început au participat 150 de persoane, apoi 420, iar în anul următor – peste 1000. E util un asemenea program?
Pentru noi, voluntariatul a devenit un subiect la ordinea zilei. OMV Petrom ne oferă o mică finanţat pentru a începe proiectele, apoi le ducem mai departe. A devenit o activitate importantă şi utilă pentru noi.
În copilăria generaţiei mele, „munca voluntară“ era de fapt obligatorie...
Se mai numea şi „muncă patriotică“ şi eram obligaţi s-o facem. Acum nu mai sîntem obligaţi, o facem din plăcere şi din dorinţa de a face bine. Poate că unii îşi mai amintesc de vremurile de demult şi nu au înţeles exact sensul cuvîntului „voluntariat“. Aşa că nu se implică. Astăzi, nu mai e nimic forţat, totul e la libera alegere a fiecăruia.
Cum a apărut ideea teatrului de păpuşi?
Am avut mai întîi un proiect numit „Micul jurnalist“ la Şcoala generală Floreşti-Stoeneşti din judeţul Giurgiu. Am mers acolo într-un cabinet de documentare pentru a vedea unde putem amplasa echipamentele pentru realizarea unei reviste a şcolii. Am găsit nişte păpuşi, într-un dulap, şi m-am gîndit că ele ar merita să prindă viaţă. Aşa a început totul. Am iniţiat un proiect, cu acordul cadrelor didactice ale şcolii. Păpuşile fuseseră achiziţionate tot în urma unui proiect, cu mai mulţi ani în urmă, dar fuseseră abandonate. La proiectul nostru au participat ca voluntari şi cîţiva colegi de-ai mei de la OMV Petrom şi foarte multe persoane din comună – de la primar pînă la părinţii copiilor. A fost foarte frumos să văd această implicare, singură nu aş fi putut să rezolv nimic. Oamenii au fost încîntaţi să ştie că copiii lor sînt implicaţi într-o trupă de teatru, mai ales că sînt oameni cu venituri modeste, care nu-şi permit să le ofere copiilor alte activităţi. Altfel, viaţa în comună e frumoasă, liniştită, cu oameni calzi, deschişi. Copiii sînt foarte inteligenţi, au participat 27 la selecţie şi au fost aleşi 17 pentru trupa de teatru de păpuşi. Profesorii şi directoarea şcolii s-au implicat în toate activităţile.
Aveţi o amintire anume din timpul lucrului cu copiii?
Spre sfîrşitul proiectului, copiii au dat un spectacol la un centru pentru bătrîni din Bucureşti. Au venit cu toată recuzita, a fost un spectacol memorabil pentru copii. Au jucat „Scufiţa Roşie“ şi „Capra cu trei iezi“, am vrut să scoatem la iveală poveştile vechi, pe care ar trebui să le ştie toată lumea. Copiii se transpun cu tot sufletul în roluri, bunicii au fost foarte încîntaţi. Am vrut să dăm spectacolul acolo pentru că eu activez şi la Fundaţia „Principesa Margareta“ şi mi s-a sugerat că ar fi o idee bună organizarea unui spectacol dat de copii pentru bătrîni. S-au întîlnit două generaţii şi a fost un lucru emoţionant. Apoi i-am dus pe copii în vizită la Muzeul Satului (şi au fost foarte entuziasmaţi) şi la un spectacol la Teatrul Ţăndărică. Copiii au fost foarte emoţionaţi de reacţia bătrînilor şi au realizat că au făcut un lucru bun pentru bunici, le-au alungat un pic singurătatea. Au învăţat ceva despre voluntariat. Sînt sigură că asta contribuie foarte mult la educaţia lor.
Cum aţi lucrat cu oamenii din comună?
S-a creat o comunitate, am lucrat ca o echipă, totul a fost natural. Ne-au primit ca într-o familie. Au fost spectacole şi în comună şi au de gînd să meargă mai departe. Cred că un asemenea proiect mic are efecte în comunitate. Renumele şcolii a crescut în zonă. Oamenii din sat vorbesc despre ce se întîmplă. La o altă activitate organizată de OMV Petrom, „Fii şi tu Moş Crăciun“, pentru copiii cu autism, trupa de teatru de păpuşi din Floreşti-Stoeneşti a dat un spectacol. Şi a fost impresionant. Cred că asemenea proiecte au darul de a construi spiritul comunitar, sînt bine văzute de localnici şi au un viitor. Oamenii chiar vor să participe activ la asemenea activităţi, cu siguranţă vor mai face şi alte proiecte. Sînt lucruri mărunte pe care oamenii învaţă să şi le rezolve singuri.
Aţi lucrat şi la alt proiect în comună, „Micul jurnalist“...
Am vrut să-i familiarizăm pe copii cu meseria de jurnalist, să-i facem să o cunoască. Aşa că ei fac o revistă a şcolii, scrisă de ei. Sînt motivaţi şi entuziaşti.
Vedeţi vreo diferenţă între generaţia copiilor de azi şi cei din generaţia dvs.?
Copiii de azi sînt mai reticenţi la ceea ce înseamnă vechi. Sînt dornici de noutate. Sînt crescuţi cu televizorul, dar dacă li se oferă altceva, se pliază pe alte activităţi şi sînt bucuroşi să descopere alte lucruri. Probabil că noi, adulţii, sîntem tentaţi să ducem mai departe tradiţia şi să-i creştem în spiritul nostru.
În alte ţări (mai ales în ţările nordice), majoritatea cetăţenilor activează ca voluntari. Cum poate cineva să devină voluntar?
Fiecare poate decide să se implice şi să facă ce vrea cu timpul lui liber. Dar e importantă şi informaţia. Dacă eu nu reuşesc să transmit în rîndul colegilor că a face voluntariat e ceva extraordinar, nu au de unde să ştie. Trebuie să integrezi oamenii într-o echipă, într-un proiect. Nu trebuie să aşteptăm nimic – nici să fim răsplătiţi, nici să ieşim în evidenţă. Dacă oferim ceva, nu avem nevoie de o recompensă. Rămîne recompensa morală, care contează foarte mult pentru psihicul nostru. Contează foarte mult să ştii că ai făcut un lucru bun, să ai sentimentul că faci bine. Contează mai mult decît orice altă plată. Pentru mine şi pentru cei din echipă a fost cel mai important. De unul singur nu reuşeşti. E esenţial să te alături unei echipe. La noi, în OMV Petrom, a ajuns la ordinea zilei şi spunem că „binele are autor colectiv“. Organizăm proiecte de voluntariat mai ales în comunităţile în care avem obiective. Ne ajutăm reciproc şi implicăm oamenii de la faţa locului, unii fiind chiar angajaţi în cadrul companiei noastre. Dacă m-aş putea întoarce în timp, aş opta din nou pentru voluntariat. Dar cred că m-aş implica mai mult, căci între timp am învăţat multe despre acest gen de activităţi. Am învăţat că trebuie să dăruim mai mult, nu trebuie doar să aşteptăm să ni se rezolve problemele ori să ni se facă bine. Am avut experienţe bune de comunicare şi de socializare cu oameni diferiţi. Am lucrat şi cu copii, şi cu bătrîni, am cunoscut oameni noi. A fost o experienţă plăcută să constat că oamenii sînt calzi, sînt deschişi să facă şi altceva. Cadrele didactice din comună m-au uimit prin deschiderea lor.
Dacă aţi reîncepe, aţi lucra tot în proiecte pentru copii?
Şi pentru copii, şi pentru bătrîni. Mi se pare un lucru bun să fac o punte între generaţii, pentru a transmite vechile obiceiuri şi tradiţii celor tineri, pentru a pune laolaltă vechiul şi noul. Voluntariatul a avut efect şi asupra muncii mele de zi cu zi, pentru că mi-a dat posibilitatea să înţeleg mai bine ce fac, mi-a oferit o împlinire. Copiii îşi văd acum de activităţile lor, proiectul e bine aşezat. Sînt invitaţi să dea şi alte spectacole, la şcolile din zonă. Sper să meargă mai departe cît mai mult timp. Vor să facă şi alte spectacole, cu piese noi. Mă bucur că proiectul le-a schimbat viaţa acestor copii. Acum sînt văzuţi altfel de colegii lor, se simt împliniţi, au căpătat un alt fel de experienţă şi au mai multă încredere în ei înşişi, ceea ce se va reflecta şi în viaţa lor de toate zilele. Au învăţat ceva nou şi au învăţat să realizeze ceva cu mijloace proprii. Acum vor să vîndă bilete pentru spectacole şi vor învăţa să-şi gestioneze banii, poate astfel vor avea şi o altă idee pentru un alt proiect în viitor.
Foto: E.Enea
