Cum se comunică în politica românească – interviu cu Radu MAGDIN

Publicat în Dilema Veche nr. 527 din 20-26 martie 2014
Cum se comunică în politica românească – interviu cu Radu MAGDIN jpeg

A lucrat cîţiva ani la Bruxelles, pentru Parlamentul European, apoi pentru Google şi Euractiv. Revenit în ţară, a înfiinţat Smartlink Communications. Se ocupă în special de comunicarea politică şi se declară „un pasionat al politicii online“. Aşa încît Radu Magdin mi s-a părut omul potrivit pentru a discuta despre felul în care se comunică în politica românească. Anul acesta avem alegeri europarlamentare şi prezidenţiale: vom fi supuşi unor „valuri“ masive de mesaje politice.

Cît de mult contează în prezent, pentru un politician, să comunice bine şi eficient?

Depinde de politician. Sînt unii care înţeleg, sînt unii care înţeleg şi mai şi fac ceva în acest sens. Şi sînt unii cărora nu le pasă. A treia categorie e motivată de credinţa că „ştiu ei mai bine“, din circumscripţiile în care au fost aleşi, cum merg treburile, şi au impresia că vremurile vor rămîne staţionare în ce-i priveşte. Ceea ce nu e adevărat.

Cei care „ştiu mai bine“ poate că mizează pe ceva...

Mizează pe două lucruri: pe disciplina de partid – dacă va fi nevoie, primarii vor reuşi să pună în practică, mai mult sau mai puţin structurat, „operaţiunea autobuzul“; şi pe faptul că este greu să formezi o majoritate educată. De altfel, numai o majoritate educată ar putea să înţeleagă utilitatea tuturor acestor lucruri. O majoritate educată ar şti să ceară mai mult de la omul politic, ar şti să-i ceară angajarea într-un dialog bazat pe respect. Or, în opinia multora, această majoritate educată nu există. În opinia mea, se formează încet şi sigur.

Foarte mulţi politicieni români sînt în fiecare seară la televizor. Aşa ceva nu se vede la nici o televiziune străină: după 10 seara, jumătate din Guvern şi o bună parte din parlamentari se află în studiourile TV... De ce se întîmplă asta?

Sînt mai multe motive. În primul rînd, faptul că „merge“: sîntem un popor căruia îi place politica, un popor latin, un popor pasional, căruia nu-i place „liniştea“ (deşi unele strategii politice s-au bazat pe „linişte“). În ceea ce priveşte expunerea politică, nu valorizăm suficient Parlamentul. Or, în Parlament ar trebui să aibă loc dezbaterile publice. Nouă ne lipseşte această cultură a dezbaterii parlamentare, nu avem pasiunea argumentaţiei – aşa cum o vedem în Camera Comunelor. Şi în alte ţări există comunicatori politici care merg seară de seară la televiziune, dar nu la un asemenea nivel.  

Dar cred că nouă ne lipsesc şi comunicatorii: instituţia purtătorului de cuvînt funcţionează cum trebuie?

La noi, instituţiile sînt personalizate. De pildă, instituţia preşedinţiei a căpătat o altă alură sub amprenta lui Traian Băsescu. Purtătorii de cuvînt depind de şefii lor politici. Dacă un ministru înţelege valoarea unei comunicări structurate, va folosi intens purtătorul de cuvînt. Dacă nu înţelege, se va expune pe sine, în speranţa unei notorietăţi mai mari. Hiperexpunerea dăunează grav sănătăţii politice. Nu cred că la noi guvernarea a ajuns suficient de „liniştită“, astfel încît cînd ajunge să fie comunicată la televizor, să nu creeze probleme. În ultimii 20 de ani, foarte puţini miniştri au fost stăpîni pe ministerele lor – adică şi-au cunoscut cu adevărat domeniul. Oamenii politici de la noi cred foarte mult în „instituţia“ asistentului şi/sau a secretarei, dar cred foarte puţin în instituţia consilierului. În străinătate, rolul omului politic e văzut altfel: el nu e perfect, dar trebuie să aibă cîteva obiective clare, o viziune şi o strategie. În rest, se bazează pe echipa tehnică de lîngă el, pe consilierii care îi dau punctaje bune, îl ţin la curent cu ce trebuie să facă, îl pregătesc.

La televiziuni mi se pare că ideea de dezbatere s-a diluat. Privind în urmă, am tot mai mult senzaţia că cea mai consistentă dezbatere politică a fost cea dinaintea alegerilor prezidenţiale din 1990, între Ion Iliescu, Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu... Sînt nostalgic?

Devenim din ce în ce mai superficiali. Asta ţine şi de o cultură naţională sau regională (pentru că, de exemplu, fraţii bulgari nu stau neapărat mai bine ca noi pe acest plan). Dar ţine şi de ceea ce cred politicienii că „rentează“. Dacă ei au sentimentul că e rentabil să afişeze substanţa, atunci o vor face. Dacă însă au sentimentul că scapă mai uşor cu scamatorii de formă, cu simţul replicii, cu alte asemenea detalii, atunci se vor duce liniştiţi în studio doar cu asemenea lucruri. Ghinionul lor e cînd au de-a face cu cineva foarte bun în studio şi îi scoate de pe această filieră: în asemenea momente, nu mai pot scăpa doar cu glume şi miştouri...

Nu există riscul major ca oamenii să voteze politicieni care comunică bine, dar ulterior nu-şi fac treaba, şi viaţa oamenilor nu devine mai bună?

E unul dintre riscurile democraţiei. Atîta timp cît dintre criteriile de selecţie ale unui preşedinte sau prim-ministru nu fac parte chestiuni legate de capacitatea sa de a conduce, de a fi un bun manager şi alte chestiuni de substanţă, nu ai de ce, ca om politic, să încerci să te autodepăşeşti. Întotdeauna inima bate raţiunea. Acest „merge şi-aşa“ nu e specific clasei politice româneşti. Şi în alte ţări există o oarecare delăsare. Singurul lucru care stresează clasa politică în orice ţară este apropierea alegerilor, cînd fiecare politician îşi aminteşte că trebuie să arate „că a făcut ceva“. Din această perspectivă, 2014 este un an cu foarte multă agitaţie.  

De ce? La alegerile europene nu ştiu cîţi oameni vor ieşi la vot, iar la prezidenţiale încă nu ştim cine vor fi candidaţii, cu doar şase-şapte luni înainte de începerea campaniei electorale…

Este o situaţie unică în ultimii 20 de ani. Pentru prima dată, nu ştim cine vor fi candidaţii. Încă se lucrează la profilul candidaţilor: bărbat sau femeie, ce trăsături sînt necesare etc. În privinţa alegerilor europene, importanţa lor provine nu atît din numărul de cetăţeni care vor fi prezenţi la vot sau din agenda problemelor europene, cît din valoarea lor de test electoral pentru partide. Să spunem că, la alegerile europene, PNL va lua sub 20% – caz în care Crin Antonescu va trebui să-şi dea demisia, aşa cum a promis. Dacă nu o va face, va fi într-o situaţie foarte dificilă. Dacă PNL ia peste 20%, iese întărit şi toată dreapta se va încolona în spatele lui. Dacă PSD ia 40%, tentaţia oamenilor din partid va fi să-i spună lui Ponta: „Victore, eşti cel mai bun, candidează!“ Dar vor fi 40% din cele aproximativ 5 milioane de cetăţeni care vor vota la europene, adică 20% din cei 10 milioane care vor vota la prezidenţiale. Faptul că cineva cîştigă la europarlamentare nu înseamnă neapărat că va reuşi să scoată un scor bun şi la prezidenţiale. Aşa încît miza alegerilor parlamentare este să arate cine se regrupează pe dreapta şi cine va fi candidatul stîngii.  

Cît de relevante sînt însă alegerile europene, dat fiind că se aşteaptă o prezenţă scăzută? Nu e o capcană pentru partide?

Ba da, dar pentru candidaţii cu aspiraţii prezidenţiale e o etapă importantă. Ei vor leadership, iar leadership-ul se demonstrează prin voturile obţinute. Iar alegerile europene sînt şi un test cu privire la calitatea guvernării. Nicăieri în UE alegerile pentru Parlamentul European nu sînt orientate doar pe problematica europeană. E greu să faci o campanie doar pe problemele europene – deşi în toate partidele există comunicatori şi consultanţi buni pe asemenea teme. Dar care ar fi ele? În principal, banii europeni şi libertatea de mişcare. Or, banii europeni n-au venit aşa cum se aşteptau oamenii, iar libertatea de mişcare a generat un PR negativ în unele ţări, recent – în Marea Britanie, în anii trecuţi – în Franţa şi Italia.

Sînt totuşi alte teme importante pentru UE care ar trebui comunicate în campanie. Ar fi plicticos?

Ar fi plicticos din perspectiva omului politic, pentru că e mai uşor să vii şi să pui tunurile pe guvernare. E mai uşor să spui „eşti prost“ – „ba tu eşti prost“ (căci mai avem puţin şi la aşa ceva se va ajunge în politica românească, unde s-a ajuns la o pierdere a bunului-simţ). E mai uşor să procedezi aşa, decît să încerci să înţelegi şi să explici marile probleme. Clasa politică de la Bucureşti nu realizează că nu se mai decid lucruri fundamentale la Bucureşti: politica energetică, uniunea bancară, chiar şi fiscalitatea (care va fi şi ea relativ controlată) şi alte dosare importante se decid la Bruxelles. Politicienii români vor rămîne cu „jocuri de glezne“, cum se spune, dar nu se vor mai putea ridica de pe scaun, nu vor mai avea putere de decizie. Avantajul e că sîntem a şaptea ţară europeană şi am putea avea un rol mai important în deciziile care se iau la Bruxelles. Iar politicienii români chiar ar trebui să ştie asta. Noi, momentan, sîntem în etapa „Bruxelles – Mare Poartă“. Bruxelles este locul unde ne ducem să ne plîngem cînd „nenea ăla rău“ de la putere s-a purtat urît cu noi. Cînd se schimbă puterea, jocul se reia – căci asta se întîmplă de ani întregi. După care ne mirăm de ce avem imagine de doi bani în Uniunea Europeană şi de ce avem o influenţă redusă asupra deciziilor care se iau în UE, astfel încît partenerii europeni se gîndesc dacă mai e cazul să facă vreo coaliţie cu noi pe dosarele importante. 

Să revenim la alegerea preşedintelui. Spuneaţi mai devreme că se lucrează la profil şi există întrebarea dacă să fie bărbat sau femeie. Societatea românească e pregătită să accepte o candidatură feminină la funcţia de preşedinte?

E complicat. Ar trebui să fie cineva foarte respectat, cu o foarte mare notorietate şi cu o voinţă de fier, mai degrabă genul mutti – à la Merkel. Singura apropiată de aşa ceva era Mona Muscă, înainte de retragerea sa. Ar trebui să aibă şi empatie, dar şi mînă forte. O combinaţie ideală de yin şi yang, ca să zic aşa. Avînd în vedere calităţile care s-ar cere şi uitîndu-mă pe scena politică, nu prea văd pe cineva care să intre în turul II sau să cîştige. Dar e complicat oricum. Problema va fi turul II, către asta ar trebui să se orienteze toate strategiile, căci în turul II se pot prezenta la vot cîteva sute de mii de cetăţeni în plus, mobilizaţi de faptul că nu vor un anumit preşedinte. Noi subestimăm valoarea votului negativ. Cît despre candidaţi, ei ar trebui să meargă mai mult în lumea reală. Or, ai noştri se mulţumesc să stea la televizor. Există, bunăoară, testul „pupatului de băbuţe“.

Şi cîţi dintre potenţialii candidaţi la preşedinţie l-ar trece?

Avem două cazuri pînă acum, un „teoretician“ şi un „practician“. Ion Iliescu ştie politică şi se simţea foarte bine în mijlocul oamenilor – a fost antrenat la o şcoală bună, cum s-ar spune (cel puţin din perspectiva strategiei politice, nu şi din alte puncte de vedere). Practicianul e Traian Băsescu, pentru că se simte bine în mod nativ printre oameni, glumeşte, rîde, vorbeşte „pe înţelesul lor“. Or, cînd te obişnuieşti să stai la costum tot timpul, printre oameni care îţi spun cît eşti de bun ca preşedinte, capeţi o siguranţă de sine care nu mai are acoperire. Iar dacă la televizor te-ai obişnuit să mergi doar cu moderatorul, cînd intri într-o dezbatere cu alţi cinci-şase oameni din alte partide, nu-ţi va fi uşor.  

fragmente dintr-un interviu mai amplu, care poate fi urmărit pe Adevărul Live – live.adevarul.ro 

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Made in Taiwan
Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”.
Bătălia cu giganții jpeg
Viktor, prietenul lui Vladimir
Vehemența cu care Viktor Orbán respinge ultimul set de sancțiuni împotriva Rusiei precum și alte măsuri de sprijin pentru Ucraina arată distanța care se cască între Ungaria și Europa.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Inclasabila, impracticabila Rusie
Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.
Frica lui Putin jpeg
Eroul pe care ni l-am dori
Relativa mizerie morală a lumii europene se oglindește și în insuficiența modelelor pe care ea le-a ales.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Cîntecul de sirenă al morcovului
Dacă izbînda Ucrainei în fața Rusiei mi-ar umple inima de bucurie, succesul de la Eurovision mi-a umplut-o de o tristețe melancolică.
The Lady and the Unicorn Sight det4 jpg
Unicorni
Existența „măgarului cu un singur corn în frunte” a fost confirmată și de Aristotel.
O mare invenție – contractul social jpeg
Vlad Constantinesco și Stéphane Pierré-Caps: o pledoarie pentru libertate
Oferă o imagine complexă și coerentă a raporturilor dintre Constituție, stat, societate și individ.
Iconofobie jpeg
Bifurcațiile gîndirii etice
Din păcate, „așezarea“ (etică) pe toate nivelurile de gîndire rămîne inaccesibilă multora dintre noi.
„Cu bule“ jpeg
Noroc chior
Dicționarele noastre mai înregistrează însă cîteva caracterizări similare, norocul putînd fi apreciat superlativ ca „orb”, „porcesc”, „cu carul”.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Activități de week-end
În viață trebuie să știi trei lucruri: ce vrei – adică să ai un scop, în ce crezi – adică să respecți niște valori și ce trebuie să faci – adică ce acțiuni întreprinzi.
Un sport la Răsărit jpeg
Wimbledon versus ATP & WTA?
WTA şi ATP au spus că a interzice sportivi (chestie care nu implică ţările lor, deja puse pe tuşă de toată lumea) încalcă principiul nediscriminării pe bază de naţionalitate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Efectele pandemiei?
Acum, că pare să fi trecut, unii cercetează în ce măsură pandemia de COVID-19 a afectat serviciile publice dintr-o serie de domenii și din diverse regiuni.
Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?