Codul unui agent acoperit

Publicat în Dilema Veche nr. 431 din 17-23 mai 2012
Propunere de monitorizare jpeg

Avînd de multă vreme – vai, nu chiar de la bun început... – grijă să nu mă iau drept măsură a lucrurilor, mărginindu-mă strict la cîte am trăit ca simplu nuvelist şi fratern cititor, nu m-am mai întîlnit, în limba română, cu o idee ca aceea încredinţată de Mircea Ivănescu lui Gabriel Liiceanu, cu cîteva luni înainte de a se retrage dintre noi. După vreo 80 de ani de viaţă pe pămînt, poetul a ajuns la concluzia că „trecerea mea lină prin viaţă, într-o istorie, altfel, accidentată, nu are altă explicaţie decît aceea de a fi fost agent acoperit al unui serviciu de care nu ştiu. Altă explicaţie nu există, sînt ofiţer acoperit“.

Rezonabil, ca oricare dintre noi, Gabriel Liceanu, într-un primo tempo, recunoaşte că „e tare“, apoi că „povestea e savuroasă“, după care „repet, este extrem de amuzant să fii aşa ceva fără să ştii“. La care – fără să ridice glasul, fără vehemenţă, totuşi riguros – poetul ripostează: „Dar nu e amuzant deloc! E doar, repet, logic“. Şi urmează logica, irefutabilă: a lucrat din 1953, încă student, la Agerpres – „un loc de vîrf al ideologiei oficiale“ –, fără să fie chinuit de autobiografie şi originea sa nesănătoasă, luat în garanţie, pe simpatie, de şeful redacţiei, a plecat de cîteva ori prin „lagăr“ fără să fie controlat de vreun securist, nu i s-a cerut niciodată să raporteze ce a discutat cu străinii, a fost abonat la Biblioteca americană, a împrumutat cărţi de la Biblioteca engleză, „niciodată, nimeni, nu m-a întrebat nimic, în vreme ce alţii au făcut puşcărie pentru asta“. E irefutabil şi indubitabil: „am fost şi pe semne (!) – exclamaţia mea, R. C. – sînt agent acoperit fără să ştiu“. Poetul ţine să repete că nu glumeşte, că simte „nevoia să elucideze“ ceea ce pare inexplicabil altora, dar nu lui: „nimeni nu a vrut nimic de la mine, poate pentru că sînt atît de inaparent“ (!) – exclamaţia mea, din nou –, dar acest „poate“ cedează în faţa „singurei ipoteze care se impune cu de la sine putere“: cariera lui „relativ ascendentă şi fără hîrtoape“ nu se poate justifica din afară decît dacă a fost ofiţer sub acoperire. Aceasta e formularea clară la care dl Liiceanu nu mai poate replica nici că e o glumă savuroasă, nici că e amuzant, ci, pe şleau, că e o enormitate: „nu poate nimeni să fie ofiţer sub acoperire fără să ştie“. „Ba, poate“ ripostează calm poetul şi enunţă concis cum: pe căi deductive care întăresc revelaţia indusă de ipoteza sa. Nu e clar? Poetul nu e deloc inefabil: „La mine, lucrurile cred că s-au petrecut cam ca la Edgar Poe, cînd şi-a formulat tabelul ăla de frecvenţă a silabelor în limba engleză. Tot aşa, pe cale statistică. La un moment dat, el face un tabel al folosirii vocalelor pentru descifrarea criptogramei şi reiese, să zicem, că litera „e“ e cea mai folosită.“ „Înţeleg“ şi – într-unul din cele mai fericite momente ale capacităţii sale de autoironie – Gabriel Liiceanu va recunoaşte că „mă declar învins, epuizat“. Nici vorbă. Abia de aici încolo, îl părăsim pe Edgar Poe, pentru a intra în poezie şi în proza pe care orice poezie valabilă o trezeşte violent, în controversa ei cu morala, cu politica şi filozofia la zi. Agentul acoperit emite neobosit minunăţii, năzdrăvănii, aiureli, întîmplări din Capitală nemaipomenite, toate poeme şi momente muzicale într-un vers, în două şi trei idei; filozoful, deloc biruit, devine un investigator pasionant, pasional, vexat de neseriozităţi, de humorul temeinic, conştient, nu odată, de „moralismele lui antipatice şi enervante“.

Avem, să-i zic aşa, poemul intrării în partid a agentului acoperit – inadmisibil pentru anticomunistul visceral, perfect logic însă pentru un cetăţean care vrea o casă de la partid, unde să-şi adăpostească pisicile, şi nu vede nici o dramă, nimic diavolesc, în această opţiune, „ce dramă? care dramă în aderarea la un partid? ce importanţă are?“. („E uluitor ce spuneţi“) şi controversa îi aduce să discute despre Socrate;

e controversa (bine, să nu-i spun poem) pe cursurile lui Vianu, colaboraţionistul, la care agentul se ducea pentru a menţine „o continuitate cu cultura“ iar investigatorul nu acceptă compromisul, „deşi poate că exagerez“ şi, kunderofil, admite că „viaţa poate fi în altă parte“;

sînt momentele muzicale ale crîşmelor frumoase luate de dimineaţă sub control, sînt poemele scrise la comanda (deloc socială) a lui Drăgănoiu, chiar în bodegi, e în direct metafora „stilului smuls“ în apucarea paharului, sînt variaţiunile pe tema „celui mai mare poet român în viaţă, dar mai mult mort decît viu“,

avem explicaţia (de ce nu poem?) la toată poezia sa de versificator printre genii ca Nichita şi Breban, cu care însă el nu avea intimitate, de care se diferenţia doar prin aceea că nu minţea şi din care apare acest vers cît un univers: „a nu minţi = a nu scrie ce nu-ţi poţi asuma“;

sînt impromptuurile (aşa e mai bine?) memoriei sale fulminante, în care joacă pînă şi batista de la rever a lui Ivaşcu, oameni simpatici care – sistematic – îi sînt antipatici moderatorului, de la Iliescu la Dinescu, dar asta nu dăunează vieţii şi dialogului,

e permanenta fugă a agentului în humor (există în muzică şi humoresca) la toate formulele henorme care îi sînt propuse ca explicaţii ale discursului său: stilistica autopersiflării, tehnica subevaluării, experienţa abisului – la care răspunsul e unul singur: „fiţi, domnule, serios!“ şi replica celuilalt, la fel de sinceră: „Iarăşi mă enervaţi!“,

pentru a ajunge la momentul extatic al autoderiziunii (însoţită permanent de tandrele sarcasme: „Vai! Vai! Cum diminuaţi totul, ce deriziune socratică practicaţi!“): „acum începe să se vadă că am fost o gogoneaţă“.

O ce? – ne cutremurăm odată cu Gabriel Liiceanu. O ce? O gogo... E clipa cînd m-am iluminat într-o contra-revelaţie codificată ca o parolă de trecere între spioni bătrîni. Mircea Ivănescu e un gogo-lian, un agent acoperit al serviciilor gogoliene, care lucrează pe graniţa cea mai vulnerabilă, aceea dintre ridicolul (acceptat) şi sublimul (inaparent). Nici unui ficţionar român nu i-a venit în ultimii şaizeci de ani o asemenea idee de racolare, nimeni dintre ficţionari nu a trăit o existenţă mai sfidătoare a tot ce-i bombastic şi sumar. În faţa lui, e presant să ne descătuşăm din clişeele pedestre. Sînt prea puţini gogolieni printre noi, asta e situaţia şi nu-mi dau seama dacă e grav sau nu.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cum afli când te poți pensiona: ce documente trebuie depuse. CALCULATOR pensie anticipată
Creșterea vârstei de pensionare este luată în calcul în toate statele lumii în care natalitatea a scăzut, iar îmbătrânirea populației accelerează, punând în dificultate sistemele publice de pensii.
image
Povestea dramatică a celei mai de succes dresoare de lei și tigri din România. Final tragic de carieră
Cea mai renumită dresoare de lei și tigri din România a fost brașoveanca Lidia Jiga. Ea a murit în arenă, sfâșiată de tigrul pe care-l plimba cu decapotabila prin București în anii 1960
image
Misterul morții spionilor înecați în Lacul Maggiore din Alpii Elvețieni: „A venit apocalipsa peste noi“ VIDEO
Patru persoane au murit după ce o navă care transporta 21 de pasageri, toți în legătură cu serviciile secrete italiene și israeliene, s-a răsturnat, iar speculațiile privind natura călătoriei sunt din ce în ce mai multe.

HIstoria.ro

image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.
image
Ultimele zile din viața lui Adolf Hitler
Rar s-a mai întâmplat în istoria omenirii ca moartea unui om care a influențat decisiv nu doar secolul al XX-lea, dar și felul în care a evoluat omenirea până în ziua de azi să dea naștere la atât de multe minciuni, legende și adevăruri spuse pe jumătate. Autoritățile sovietice, singurele în măsură să afle adevărul, au făcut tot posibilul să încurce și mai mult lucrurile. Pentru Stalin, care gândea în termenii Războiului Rece încă din 1945, un Hitler probabil viu și nevătămat era mult mai folosi
image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.