Codul unui agent acoperit

Publicat în Dilema Veche nr. 431 din 17-23 mai 2012
Propunere de monitorizare jpeg

Avînd de multă vreme – vai, nu chiar de la bun început... – grijă să nu mă iau drept măsură a lucrurilor, mărginindu-mă strict la cîte am trăit ca simplu nuvelist şi fratern cititor, nu m-am mai întîlnit, în limba română, cu o idee ca aceea încredinţată de Mircea Ivănescu lui Gabriel Liiceanu, cu cîteva luni înainte de a se retrage dintre noi. După vreo 80 de ani de viaţă pe pămînt, poetul a ajuns la concluzia că „trecerea mea lină prin viaţă, într-o istorie, altfel, accidentată, nu are altă explicaţie decît aceea de a fi fost agent acoperit al unui serviciu de care nu ştiu. Altă explicaţie nu există, sînt ofiţer acoperit“.

Rezonabil, ca oricare dintre noi, Gabriel Liceanu, într-un primo tempo, recunoaşte că „e tare“, apoi că „povestea e savuroasă“, după care „repet, este extrem de amuzant să fii aşa ceva fără să ştii“. La care – fără să ridice glasul, fără vehemenţă, totuşi riguros – poetul ripostează: „Dar nu e amuzant deloc! E doar, repet, logic“. Şi urmează logica, irefutabilă: a lucrat din 1953, încă student, la Agerpres – „un loc de vîrf al ideologiei oficiale“ –, fără să fie chinuit de autobiografie şi originea sa nesănătoasă, luat în garanţie, pe simpatie, de şeful redacţiei, a plecat de cîteva ori prin „lagăr“ fără să fie controlat de vreun securist, nu i s-a cerut niciodată să raporteze ce a discutat cu străinii, a fost abonat la Biblioteca americană, a împrumutat cărţi de la Biblioteca engleză, „niciodată, nimeni, nu m-a întrebat nimic, în vreme ce alţii au făcut puşcărie pentru asta“. E irefutabil şi indubitabil: „am fost şi pe semne (!) – exclamaţia mea, R. C. – sînt agent acoperit fără să ştiu“. Poetul ţine să repete că nu glumeşte, că simte „nevoia să elucideze“ ceea ce pare inexplicabil altora, dar nu lui: „nimeni nu a vrut nimic de la mine, poate pentru că sînt atît de inaparent“ (!) – exclamaţia mea, din nou –, dar acest „poate“ cedează în faţa „singurei ipoteze care se impune cu de la sine putere“: cariera lui „relativ ascendentă şi fără hîrtoape“ nu se poate justifica din afară decît dacă a fost ofiţer sub acoperire. Aceasta e formularea clară la care dl Liiceanu nu mai poate replica nici că e o glumă savuroasă, nici că e amuzant, ci, pe şleau, că e o enormitate: „nu poate nimeni să fie ofiţer sub acoperire fără să ştie“. „Ba, poate“ ripostează calm poetul şi enunţă concis cum: pe căi deductive care întăresc revelaţia indusă de ipoteza sa. Nu e clar? Poetul nu e deloc inefabil: „La mine, lucrurile cred că s-au petrecut cam ca la Edgar Poe, cînd şi-a formulat tabelul ăla de frecvenţă a silabelor în limba engleză. Tot aşa, pe cale statistică. La un moment dat, el face un tabel al folosirii vocalelor pentru descifrarea criptogramei şi reiese, să zicem, că litera „e“ e cea mai folosită.“ „Înţeleg“ şi – într-unul din cele mai fericite momente ale capacităţii sale de autoironie – Gabriel Liiceanu va recunoaşte că „mă declar învins, epuizat“. Nici vorbă. Abia de aici încolo, îl părăsim pe Edgar Poe, pentru a intra în poezie şi în proza pe care orice poezie valabilă o trezeşte violent, în controversa ei cu morala, cu politica şi filozofia la zi. Agentul acoperit emite neobosit minunăţii, năzdrăvănii, aiureli, întîmplări din Capitală nemaipomenite, toate poeme şi momente muzicale într-un vers, în două şi trei idei; filozoful, deloc biruit, devine un investigator pasionant, pasional, vexat de neseriozităţi, de humorul temeinic, conştient, nu odată, de „moralismele lui antipatice şi enervante“.

Avem, să-i zic aşa, poemul intrării în partid a agentului acoperit – inadmisibil pentru anticomunistul visceral, perfect logic însă pentru un cetăţean care vrea o casă de la partid, unde să-şi adăpostească pisicile, şi nu vede nici o dramă, nimic diavolesc, în această opţiune, „ce dramă? care dramă în aderarea la un partid? ce importanţă are?“. („E uluitor ce spuneţi“) şi controversa îi aduce să discute despre Socrate;

e controversa (bine, să nu-i spun poem) pe cursurile lui Vianu, colaboraţionistul, la care agentul se ducea pentru a menţine „o continuitate cu cultura“ iar investigatorul nu acceptă compromisul, „deşi poate că exagerez“ şi, kunderofil, admite că „viaţa poate fi în altă parte“;

sînt momentele muzicale ale crîşmelor frumoase luate de dimineaţă sub control, sînt poemele scrise la comanda (deloc socială) a lui Drăgănoiu, chiar în bodegi, e în direct metafora „stilului smuls“ în apucarea paharului, sînt variaţiunile pe tema „celui mai mare poet român în viaţă, dar mai mult mort decît viu“,

avem explicaţia (de ce nu poem?) la toată poezia sa de versificator printre genii ca Nichita şi Breban, cu care însă el nu avea intimitate, de care se diferenţia doar prin aceea că nu minţea şi din care apare acest vers cît un univers: „a nu minţi = a nu scrie ce nu-ţi poţi asuma“;

sînt impromptuurile (aşa e mai bine?) memoriei sale fulminante, în care joacă pînă şi batista de la rever a lui Ivaşcu, oameni simpatici care – sistematic – îi sînt antipatici moderatorului, de la Iliescu la Dinescu, dar asta nu dăunează vieţii şi dialogului,

e permanenta fugă a agentului în humor (există în muzică şi humoresca) la toate formulele henorme care îi sînt propuse ca explicaţii ale discursului său: stilistica autopersiflării, tehnica subevaluării, experienţa abisului – la care răspunsul e unul singur: „fiţi, domnule, serios!“ şi replica celuilalt, la fel de sinceră: „Iarăşi mă enervaţi!“,

pentru a ajunge la momentul extatic al autoderiziunii (însoţită permanent de tandrele sarcasme: „Vai! Vai! Cum diminuaţi totul, ce deriziune socratică practicaţi!“): „acum începe să se vadă că am fost o gogoneaţă“.

O ce? – ne cutremurăm odată cu Gabriel Liiceanu. O ce? O gogo... E clipa cînd m-am iluminat într-o contra-revelaţie codificată ca o parolă de trecere între spioni bătrîni. Mircea Ivănescu e un gogo-lian, un agent acoperit al serviciilor gogoliene, care lucrează pe graniţa cea mai vulnerabilă, aceea dintre ridicolul (acceptat) şi sublimul (inaparent). Nici unui ficţionar român nu i-a venit în ultimii şaizeci de ani o asemenea idee de racolare, nimeni dintre ficţionari nu a trăit o existenţă mai sfidătoare a tot ce-i bombastic şi sumar. În faţa lui, e presant să ne descătuşăm din clişeele pedestre. Sînt prea puţini gogolieni printre noi, asta e situaţia şi nu-mi dau seama dacă e grav sau nu.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.