„Cenuşăreasa nu e singurul personaj, ar trebui să schimbăm basmul“ – dialog cu Ionuţ VULPESCU, ministrul Culturii

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
„Cenuşăreasa nu e singurul personaj, ar trebui să schimbăm basmul“ – dialog cu Ionuţ VULPESCU, ministrul Culturii jpeg

Cum a fost Festivalul Enescu 2015? 

Îmi place să cred că ediţia din 2015 a fost de excepţie. Se spunea, pînă acum, despre ediţia din 2013 că a fost cea mai bună din istorie. Festivalul Enescu este unul dintre exemplele de continuitate, unul dintre puţinele pe care le putem aduce. În 2002 s-a luat decizia ca festivalul să fie organizat din doi în doi ani. În jurul Festivalului se întîmplă lucruri extraordinare, dincolo de prezenţa marilor orchestre ale lumii, care reprezintă un eveniment în sine. Există un public special al festivalului, există o aşteptare; a fost o decizie foarte bună să fie organizat din doi în doi ani. Cred că avem argumente suficiente să spunem că în 2015 a fost cea mai bună ediţie. 

Festivalul a crescut de la o ediţie la alta. E un exemplu de performanţă, pînă la urmă. Cînd patru din primele zece orchestre ale lumii, mari instrumentişti şi mari dirijori sînt aici, e un exemplu de reuşită. Timp de trei săptămîni, ca să reiau sloganul festivalului, „magia există“. Pentru mine, a fost un privilegiu să fiu ministru în perioada festivalului. Este cel mai important eveniment – nu numai cultural – pe care îl are România. Nu trebuie, totuşi, să ne gîndim la performanţă de excepţie doar o dată la doi ani: cultura este un motor de dezvoltare pentru o societate. Avem şi alte festivaluri, care sînt importante, nu vreau să le nedreptăţesc, dar Festivalul Enescu rămîne unul special. 

Alte mari festivaluri asemănătoare din lume sînt organizate de fundaţii sau de firme specializate în aşa ceva. La noi, organizator este Ministerul Culturii. E complicat pentru minister? 

Sigur că e complicat. Sînt oameni care se ocupă special de asta. Guvernul asigură cadrul de desfăşurare pentru festival, în primul rînd finanţarea. O să alocăm din timp sumele necesare pentru ediţia 2017. Cînd vorbim despre Festivalul Enescu şi alte cîteva momente de vîrf, cred că ar trebui să găsim soluţii pentru programarea finanţării multianuale. În domeniul cultural e foarte important să fii previzibil şi să te ocupi cu adevărat de organizare, nu să alergi după bani cu o săptămînă sau o lună înainte. 

Sigur, în cazul de faţă nu s-a întîmplat aşa ceva. Eu le-am mulţumit în ultima seară, într-o alocuţiune, celor doi oameni care au avut un rol important în organizarea Festivalului: preşedintele, Ioan Holender, şi directorul ARTEXIM, Mihai Constantinescu. Ioan Holender este directorul festivalului din 2003, iar Mihai Constantinescu a fost însărcinat să se ocupe de festival în 1992, printr-un ordin al ministrului Culturii de atunci. 

Au fost comentarii legate de bugetul festivalului, unii consideră că e prea mare… 

Sînt 28 de milioane de lei, adică 6 milioane de euro. Aceşti bani erau absolut necesari. Trebuie să ne lămurim ce fel de discurs avem, să nu avem un discurs dublu: vrem să investim în cultură? Festivalul Enescu e momentul cel mai important. În general, se foloseşte o sintagmă care mie nu-mi place: „imaginea României“. Nu, aici este vorba despre realitate. Imaginea este o consecinţă a ceea ce se întîmplă. Nu falsificăm realitatea, ca înainte de 1989, nu e propagandă. Este cel mai important eveniment. Sînt puţine lucruri în România care au rezonanţă internaţională. Am stat de vorbă cu mulţi dintre artiştii care au fost prezenţi la festival: sînt deja ataşaţi de muzica lui Enescu şi de România. Numărul turiştilor străini care vin la festival a crescut de la o ediţie la alta. 

Să ne întoarcem la problemele curente ale culturii. Aţi luat cîteva măsuri care s-au rezolvat repede, de exemplu scăderea TVA la carte la 5%. Văzînd că se poate, oricine s-ar putea întreba de ce nu s-a făcut asta mai devreme… 

Asta mă întreb şi eu. E o măsură pe care publicul şi editorii o solicitau. De altfel, am asistat şi eu la dezbaterile din primăvară legate de timbrul cultural. M-am gîndit, din prima zi, cum să aduci bani mai mulţi pentru un buget care înseamnă, cum spunea dl Andrei Pleşu, „nimic virgulă ceva“. Şi dacă l-ai dubla, ar da „nimic virgulă ceva mai mult“. Pînă la pragul de 1% din PIB, cum e media europeană, e un drum lung, sper că-l vom parcurge în timpul vieţii noastre. Erau însă cîteva măsuri simple care trebuiau luate, cum e scăderea TVA la carte (şi manuale, biletele la spectacole, concerte, film). Am văzut declaraţiile mai multor miniştri: întrebaţi despre TVA la carte, răspundeau cu „să vedem, să analizăm“. Analizele sînt foarte bune, dar cînd eşti ministru, trebuie să acţionezi, trebuie să trăieşti fiecare zi la minister ca şi cum ar fi ultima. Ca ministru al Culturii, mă interesează să-i ajut pe oamenii care activează în domeniu. Aşa că am discutat cu ministrul de Finanţe cu ocazia schimbării Codului Fiscal. Ministrul de Finanţe şi premierul m-au susţinut. Una peste alta, trebuie să-ţi şi pese, de cultură, de oameni, de munca lor. 

O altă măsură a fost finanţarea revistelor culturale de la bugetul de stat. 

În acest caz exista, dinainte să preiau eu mandatul, un proiect de lege care a fost retrimis în Parlament de către fostul preşedinte. Am profitat de rediscutarea legii pentru a aduce mai mulţi bani şi a schimba ceva. Exista o polemică între revistele care aparţin uniunilor de creaţie şi alte reviste importante, dar care nu fac parte din uniuni. În forma finală a legii, sînt cam 1.250.000 de euro care susţin publicaţii importante. Am susţinut necesitatea acestei legi încă dinainte să fiu în Parlament, apoi ca parlamentar şi ca ministru. Nu poţi să laşi la mîna pieţei nişte publicaţii care au însemnat ceva în România: unele au o veche tradiţie, au reprezentat curente de gîndire, au avut un rol în modernizarea României. 

E foarte bine că astfel de publicaţii au siguranţa zilei de mîine. Dar, în timp, s-ar putea să apară o dispută: ce reviste sînt finanţate şi pe ce criterii? Există şi o formă de feedback, de evaluare? 

Anul acesta, pentru că legea a fost promulgată în iulie, am început imediat s-o aplicăm. De anul viitor, cînd va exista toată suma despre care vorbeam, revistele ştiu că se pot baza pe ea, şi atunci vor trebui găsite nişte criterii clare şi transparente de performanţă. Reacţiile, deocamdată, sînt foarte bune, am fost prin ţară şi am vizitat redacţiile unor reviste. Mă aştept ca multe dintre publicaţii să crească, să se dezvolte. Vorbim, desigur, doar despre revistele tipărite, nu despre cele online. 

Ce e de făcut pentru a-i ajuta pe consumatori, pe cei care cumpără bunurile culturale? 

Şi pentru carte, şi pentru reviste o mare problemă o reprezintă difuzarea. E un decalaj foarte mare între Bucureşti şi restul ţării, între oraşe şi sate, între oraşele mari şi cele mici. Sînt oraşe importante în care nu mai există librării. Nici în Bucureşti nu mai există vreun loc în care să poţi găsi toată presa culturală, aşa cum era chioşcul din faţa Muzeului Literaturii. Publicul ar trebui să reînveţe să citească reviste – în ultimă instanţă, revistele sînt singurul loc unde se foloseşte corect limba română. Ar trebui făcute campanii pentru lectură. Sîntem în Uniunea Europeană. Sînt puţine domenii în care România se poate individualiza şi se poate afirma. Cultura este unul dintre ele. De aceea trebuie să investim în cultură. 

Mi se pare că în România predomină perspectiva cealaltă: cultura nu e o investiţie, ci o cheltuială, iar ţara e săracă, n-avem bani mai mulţi pentru cultură… 

M-aş bucura dacă am putea schimba percepţia asupra culturii. S-a tot spus că domeniul culturii e Cenuşăreasa. Ar trebui schimbate personajele, Cenuşăreasa nu e singurul basm, mai sînt şi altele. În cultură, vorbim de bunuri simbolice, care dau identitate unui spaţiu – înseamnă tradiţie, educaţie, valori. Lumea de azi are nevoie de aşa ceva, altminteri orbecăim, amestecăm culorile, nu mai ştim pe ce lume trăim. De aceea trebuie să investim inteligent în cultură. E nevoie de bani, desigur – niciodată n-o să spun că sînt suficienţi. Dar e nevoie şi de resurse umane. Trebuie să fie un echilibru între aceste două componente. Pentru mine e foarte important să susţin cultura vie, cultura contemporană. Avem foarte multe festivaluri: le-am susţinut pe toate. Nu există nici unul de la care să fi tăiat vreun leu. O să prezint într-o conferinţă de presă aceste cifre – pentru că în politică ai şi adversităţi, la un moment dat oboseşti să tot citeşti comentarii care n-au legătură cu ce se întîmplă. O să fac un tabel comparativ, cu cifre: anii trecuţi şi anul 2015. Am reluat susţinerea Festivalului de Jazz de la Gărîna, care e un fenomen. Urmează acum Festivalul Astra de la Sibiu. Sumele acordate în anii trecuţi erau ridicole. 

În Franţa sînt cîteva mii de festivaluri, la noi încă mai e mult spaţiu pentru dezvoltare… 

Modelul francez este cel mai apropiat de noi, cred că trebuie să ne raportăm în continuare la el. Pe de altă parte, trebuie construite şi instituţii. În 2016 îmi propun să consolidez cîteva instituţii care să asigure o desfăşurare normală a vieţii culturale. Un festival este un moment excepţional, dar după o săptămînă se încheie. O instituţie însă lucrează permanent, şi asta e foarte important.  

(fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit pe live.adevarul.ro)  

Foto: E. Enea

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.