Ce să faci cu 5 minute de muzică clasică – dialog cu Cristina COMANDAŞU şi Minodora VIŞAN

Pe parcursul lunii octombrie, în supermarket-uri, mall-uri, librării, muzee şi şcoli va reîncepe programul „Ascultă 5 minute de muzică clasică“. Cristina Comandaşu – redactor-şef la Radio România Muzical – este iniţiatoarea şi coordonatoarea programului. Minodora Vişan este profesoară de muzică la Şcoala „Mircea Sântimbreanu“ din sectorul 5 al Bucureştiului. Le-am invitat la o discuţie despre acest proiect, dar şi despre educaţia muzicală în şcoală. 

Cum a început proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică“? 

A început în octombrie 2010. În primăvara acelui an, coborînd scările la Radio, mă gîndeam cît de agasată fusesem de ceea ce ascultasem la supermarket cu o zi înainte. Şi m-am întrebat dacă ar fi posibil să ascultăm şi muzică clasică în spaţiile comerciale. Surpriza mea a fost că oamenii au acceptat imediat aşa ceva. Am început în octombrie prin a oferi, în aceste spaţii în care se adună foarte mulţi oameni, programe de 5 minute de muzică clasică. Unora nu le place, dar 5 minute de muzică clasică nu omoară pe nimeni. Cei obişnuiţi doar cu techno, de pildă, pot face abstracţie de ele. Proiectul s-a desfăşurat de două ori pe an, din 2010 încoace. În fiecare zi din martie şi octombrie, muzica clasică s-a auzit în spaţii dintre cele mai diverse: trei lanţuri importante de supermarket-uri, unul dintre cele mai importante mall-uri din Bucureşti, un alt brand care are mall-uri în cinci oraşe din ţară, un lanţ de librării, sedii de firmă, muzee. Există şi o latură legală a difuzării muzicii, aşa încît am putut desfăşura proiectul doar acolo unde se transmitea deja muzică ambientală şi se plăteau drepturile de autor. Am fost întrebată de ce nu se desfăşoară proiectul şi în alte spaţii – de exemplu, la metrou. Am încercat, dar în clipa în care s-a constatat că trebuie plătite nişte sume pentru asta, sigur că au renunţat. 

Cum se desfăşoară proiectul în şcoli? 

Merge foarte bine în şcoli, atîta timp cît este promovat de profesorii de muzică. În spatele proiectului există un concurs, care a prins foarte bine la copii. Proiectul este realizat în colaborare cu profesorii de muzică şi corespunde planificării şi programei şcolare. Aşa că noi, profesorii, ne putem folosi de piesele din proiect pentru audiţii în cadrul orelor. 

Prima încercare de a ne apropia de mediul şcolar a fost în 2011, cînd am avut drept parteneri cîteva şcoli şi cîteva inspectorate şcolare. Din 2014, există un acord între Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei care transformă acest proiect în program naţional. În acest fel, fişierele muzicale trimise de RRM ajung în şcoli, prin intermediul unui reprezentant din fiecare judeţ. Anul trecut au participat 120.000 de copii la program, ceea ce mi se pare îmbucurător. Nu ştiu dacă mai există vreun alt program cultural destinat copiilor care are o asemenea audienţă. Ţin să mulţumesc celor care au ajutat acest proiect: dacă profesorii şi inspectorii nu s-ar implica, nu am putea face nimic. Eu nu le trimit profesorilor doar o muzică, ci şi o poveste pentru a înţelege acea muzică, astfel încît copiii să înţeleagă mai mult. 

Care vi se pare efectul cel mai important al acestui program? Cu ce se aleg copiii? 

În primul rînd, copiii ascultă mai multă muzică de calitate. Toată lumea ascultă muzică acasă. Dar ascultînd muzică de calitate, devin mai bogaţi sufleteşte. Sînt copii care, dacă ascultă un fragment dintr-o lucrare, îmi spun că ar vrea să asculte totul. Sau devin interesaţi de compozitor. 

Am observat că uneori noi, adulţii, îi privim prea dur pe copii, avem tendinţa să ne plîngem de „generaţia tînără“. Nu e adevărat. Cred că noi, maturii, sîntem responsabili de ceea ce sînt şi devin aceşti copii. Am întîlnit copii care mi-au spus că această muzică îi relaxează, îi ajută să-şi facă mai bine temele. Alţii care s-au apucat ei singuri să înveţe un instrument. Eu cred că e foarte important ca noi, adulţii, să le oferim copiilor repere de calitate. Sigur, nu putem să ascultăm numai Bach. Dar copiii trebuie să ştie care sînt reperele de calitate în tot ceea ce priveşte existenţa lor. Muzica este totuşi importantă. E bine să cunoască aceste repere la o vîrstă cît mai mică, atunci cînd creierul lor încă absoarbe cunoştinţe. Dacă implementam proiectul doar la liceu, era mai complicat: e puţin cam tîrziu la vîrsta de liceu. 

Ce se mai face în şcoală în materie de educaţie muzicală? 

Se face manualul, acolo unde se face. Trebuie să recunosc că, din păcate, sînt şi şcoli unde se face mai puţin. Educaţia muzicală ar trebui schimbată oarecum (manualul, programa), pentru a fi adaptată copiilor din zilele noastre. Pentru clasele de liceu, manualele sînt grele, se cere mai mult decît pot copiii să facă. Cred că muzica ar trebui introdusă la clasele primare

pentru a-i forma pe copii de timpuriu. Acum, ei nu se formează din punct de vedere muzical, ci rămîn cu ceea ce ascultă acasă. Iar acasă, depinde de mediul din care provin, de ceea ce ascultă părinţii. 

Am primit un mesaj de la un copil din Timişoara, care îmi scria aşa: „Mă bucur că am ascultat 5 minute de muzică clasică şi am descoperit acest gen, pentru că acasă părinţii ascultă doar manele şi techno“. 

Din punctul meu de vedere, obligaţia morală – faţă de copii şi faţă de meseria pe care şi-au ales-o – o au profesorii: ei trebuie să facă educaţia muzicală a copiilor. 

Sînt destui părinţi care cred că muzica sau desenul nu sînt neapărat necesare în şcoală… 

Pentru asta cred că e nevoie de unele modificări în sistem. Felul în care e concepută programa pune accentul pe formarea elevului nu ca meloman, ci ca un profesionist într-ale muzicii (să cunoască notele, să cînte la cor chiar dacă nu are voce, să cînte la un instrument etc.). Nu cred că o masă largă de copii pot ajunge la performanţă. Cei care chiar vor se pot duce la şcolile de muzică (unde a fost o concurenţă destul de mare). 

Sînt însă destui care pleacă de la şcoala generală şi se formează ca artişti. E adevărat, nu tot învăţămîntul de masă se poate face la nivel înalt. Nu toată lumea trebuie să fie talentată la muzică, aşa cum nu toată lumea poate face matematică de performanţă. Trebuie păstrat un echilibru. 

Probabil că mulţi părinţi nu înţeleg rosul educaţiei muzicale pentru un copil. Ce s-ar întîmpla dacă nu s-ar face deloc muzică la şcoală? 

 Probabil că foarte mulţi copii ar avea medii mai mici. Ei cred că muzica, desenul, sportul şi religia trebuie să le ridice media: toată lumea trebuie să aibă 10. Ceea ce e dezonorant, căci noi, profesorii de muzică sau de desen, am muncit la fel ca şi ceilalţi profesori. Pe termen lung, copiii ar fi mai săraci din punct de vedere artistic. 

Ar însemna să le refuzăm accesul la un lucru care ţine de esenţa continuităţii umane. Eu nu pot să-mi imaginez atîtea veacuri de istorie fără cultură. Căci numai ea a rămas. De pe urma oamenilor care au trăit pe pămînt, atît a rămas. Muzica are un statut special, e imaterială, nu e palpabilă, dar mesajul ei e poate mai puternic decît al altor arte. Nimeni nu-şi poate acoperi urechile. Ce primim prin ele ne influenţează direct, psihic şi sufleteşte. Nu putem lăsa orice să intre în noi, trebuie să alegem. Nu le putem refuza copiilor intrarea pe o poartă care duce într-un loc atît de mare şi atît de frumos. Dacă le-o refuzăm, ce vor deveni aceşti copii? Nişte roboţei care stau la birou şi lucrează fiecare la calculatorul lui şi nu mai ştiu nimic altceva? Acest „altceva“ este dat de educaţia artistică. 

În alte ţări, este obligatoriu în şcoală studiul unui instrument muzical – nu pentru performanţă, ci pentru familiarizarea cu muzica. La noi ar fi utopic să ne gîndim la aşa ceva? 

Depinde de profesori şi de capacitatea lor de a face şi aşa ceva. Eu cred că da, pentru că profesorii de muzică au studiat cîte un instrument. 

Dar, atenţie, orele de muzică nu sînt predate doar de profesori de muzică. Cînd am croit proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică“ pentru şcoli am avut în vedere şi acest lucru: dacă ora de muzică nu e predată de un specialist, măcar le poate pune piesele din program şi copiii tot rămîn cu ceva. În Bucureşti sîntem privilegiaţi, în ţară lucrurile stau mult mai prost. 

 Nu există oameni. Sînt profesori care, pentru a-şi face norma, merg la trei-patru şcoli, ceea ce nu este tocmai plăcut. Dar asta pentru că se reduc orele de muzică. La clasa a VIII-a nu se mai face o oră, se face doar o jumătate de oră. 

Eu am gîndit proiectul în mod diferit pentru supermarket-uri şi pentru şcoli. La şcoală, dau piese care intră în programa şcolară. Nu toate piesele din programa şcolară sînt potrivite pentru audiţie în spaţiile comerciale. În octombrie proiectul reîncepe. Va fi reluat şi concursul pentru elevi. Mă interesează să existe acest mijloc de cointeresare a elevilor. 

Copiii au şi alte gusturi, influenţate de ce ascultă acasă. Cum ţineţi cont de ele? 

Eu îi întreb pe copii ce muzică le place. Uneori ezită sau se ruşinează. Unii spun că ascultă doar manele, pentru că asta ascultă mama şi tata. Nu poţi fi împotriva lor. Şi atunci întreb: „Poţi vorbi 5 minute despre muzica pe care o asculţi? Căci eu pot vorbi mai mult de 5 minute despre muzica clasică“.

(fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit integral pe live.adevarul.ro)  

Foto: E. Enea