Candidatul, mesajul şi tinerii – dialog cu Antonio MOMOC

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
Candidatul, mesajul şi tinerii – dialog cu Antonio MOMOC jpeg

Este lector dr. la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a publicat recent volumul Comunicarea 2.0. New Media, participare şi populism (Editura Adenium). Antonio Momoc este un analist sobru şi documentat, aşa încît l-am invitat la o discuţie despre felul în care sînt utilizate instrumentele „2.0“ în comunicarea politică de azi. Mai ales că se apropie prezidenţialele...

Ce schimbări a adus „comunicarea 2.0“?

Probabil că, în istoria comunicării umane, comunicarea 2.0 va fi consemnată pe o jumătate de pagină sau nici atît. Deja se discută despre comunicarea 3.0, în ideea în care există deja o combinare a simţurilor umane cu tehnologia: există Google Glasses sau alte mijloace tehnice care pot măsura ce se întîmplă cu fizicul uman. În perioada 1.0, mesajul era direcţionat: cel care controla platforma controla şi mesajul. 2.0 înseamnă că unii deţin platformele de comunicare, dar cei care generează conţinutul şi stabilesc agendele, cei care ierarhizează sînt consumatorii. Ei stabilesc ce este important pentru agenda lor personală, The Daily Me. Nu este doar o comunicare interpersonală, simultan este şi o comunicare de masă.

Nu cumva în felul acesta conţinuturile se pulverizează? Pe vremea presei tipărite, exista prima pagină a ziarelor, pe care jurnaliştii plasau subiectele zilei. Cititorii se uitau pe diagonală şi vedeau „ce e important“. Azi, nu mai ştim asta...

Pe Facebook ori pe Google News găseşti liste întregi de priorităţi. Ştirile sînt personalizate: pentru mine, poate fi ştire ce i se întîmplă unui coleg sau unui vecin, nu numai ceea ce stabileşte media tradiţională că este o ştire. De fapt, aici apare diferenţa între jurnalismul tradiţional şi cel din această etapă. Jurnalismul a trecut mai întîi online, unii au renunţat la varianta tipărită. Pe de altă parte, există jurnalism care operează numai online – precum hotnews.ro. Tranziţia s-a făcut prin bloguri, care au devenit presă de tip alternativ. Trecem în etapa pe care unii o numesc a „jurnalismului cetăţenesc“ sau a „jurnalismului participativ“: oricine face o fotografie şi o postează online se comportă ca un jurnalist. În paralel, se produce o ruptură a jurnaliştilor online de instituţiile media consacrate: aceştia îşi formează propriul site sau blog şi trec la anchete ori la alte genuri care în presa tradiţională nu se mai practică. Tocmai pentru că presa tradiţională nu se mai ocupă de unele subiecte sau genuri, acestea sînt preluate de freelanceri, care trăiesc din surse alternative de finanţare.

Tehnologia este cea care a schimbat faţa jurnalismului? Scepticii spun că, dincolo de mijloace tehnice, există jurnalism bun şi jurnalism rău...

Jurnaliştii afiliaţi unor trusturi media folosesc tehnologia şi transmit informaţia mult mai rapid. Pe de altă parte, surplusul de informaţii pe care îl aduc bloggerii, ca sursă de informare alternativă, contribuie la ceea ce se numeşte jurnalism. Vorbim însă despre un jurnalism amator, cetăţenesc, care nu se bazează pe nici o regulă: el poate uneori să dezinformeze ori să manipuleze. Este, deci, o sursă de informare alternativă, dar poate fi şi o capcană. Jurnaliştii tradiţionali lucrează după reguli, cea mai importantă fiind interesul public. Or, în momentul cînd lucrezi după interesul personal, nu se mai cheamă jurnalism bun.

Blogurile şi reţelele sociale sînt folosite intens de politicieni. Aşa au făcut, într-o altă etapă, şi cu televiziunea. Care e diferenţa între comunicarea politică „la televizor“ şi cea practicată în web 2.0?

Sînt mai multe diferenţe, dar cea mai importantă e cea care îl priveşte pe cetăţean. În epoca televiziunii, cetăţeanul e mai degrabă consumator de informaţie politică: stă şi priveşte, poate interveni mult mai greu, poate influenţa mult mai lent. După apariţia Internetului, politicienii au descoperit site-ul, unde afişau informaţiile ca într-o vitrină, ceea ce se întîmplă în continuare cu mulţi candidaţi la diverse funcţii publice: ei au rămas în această etapă, au site-uri destul de prăfuite, unde cetăţenii nu pot interveni nici măcar cu comentarii.

Mulţi politicieni au bloguri de pe care, uneori, se generează o ştire preluată de posturi de radio şi TV: „X a scris pe blogul său că...“ Mi se pare că asta seamănă cu vechea conferinţă de presă...

Cei mai mulţi politicieni nu au, de fapt, un blog. Cei care nu au acces la media tradiţională sau încearcă să o sensibilizeze folosesc media alternativă pentru a atrage atenţia, pentru a transmite informaţii care să fie preluate apoi de televiziuni şi de presa mainstream. Sînt cîţiva politicieni care au reuşit însă să folosească cu succes media alternativă. De exemplu, Remus Cernea a înfiinţat şi un partid pe baza blogului său personal şi a folosit în campaniile sale utilizatorii. Situaţia seamănă cu ce se întîmplă în Europa: unii dintre outsideri sau marginali (sau foştii marginali care au devenit trendsetteri) au folosit blogul sau reţelele sociale pentru a fonda partide şi mişcări politice. În Italia, comicul Beppe Grillo deţine unul dintre cele mai citite bloguri din lume, tradus simultan în engleză şi în japoneză (nu mă întrebaţi de ce în japoneză – probabil datorită umorului lui Grillo). Acest blog atît de citit a stat la baza partidului politic Movimento 5 Stelle, care se bucură de un relativ succes: la europarlamentare a fost pe locul al doilea în Italia.

Beppe Grillo s-a lansat prin spectacole în care satiriza politica lui Silvio Berlusconi, care domina, în anii ’90, scena politică italiană. Berlusconi a fost un bun comunicator, a folosit abil marketingul politic...

În anii ’90, televiziunea era dominantă (încă este, în bună măsură). Ceea ce a făcut Berlusconi a fost să acumuleze cît mai multe media tradiţionale. Miza, în comunicarea politică tradiţională, este gatekeeper-ul, cel care deţine microfonul, cel care se poate adresa celor mulţi. Berlusconi a intuit acest lucru şi a reuşit să „cumpere“ cît mai multe microfoane. A reuşit să controleze gatekeeperii, mecanismele de transmitere a informaţiei. 

Berlusconi a fost premier de trei ori, dar n-a avut cine ştie ce rezultate. Nu există, aşadar, riscul ca oamenii să aleagă un bun comunicator, care însă poate fi un prost politician?

Berlusconi a făcut chiar mai mult decît atît. În ultimul său mandat, a spus că parlamentul este inutil şi birocratic, a spus că este pentru prima dată cînd guvernul este condus de un antreprenor şi ar trebui să i se acorde puteri sporite, iar parlamentul ar trebui redus la 100 de membri. Da, se poate, prin intermediul comunicării politice, să fim înşelaţi. Dar asta se întîmplă pentru că uneori vrem să fim înşelaţi, ne lăsăm înşelaţi. Să ne amintim momentul cînd Vadim Tudor a intrat în turul al doilea la alegerile prezidenţiale: foarte mulţi au spus că l-au votat în glumă, alţii că vor să încerce şi cu el. Cei care dau votul îşi asumă riscurile. În bună măsură, înţelegem că sîntem minţiţi frumos şi chiar ne place asta. Comunicarea politică apelează la mecanismul rezonanţei: li se dă oamenilor ceea ce ei aşteaptă să li se dea – cu speranţele şi prejudecăţile lor. Politicienii ştiu uneori să facă asta. Fie că folosim Internetul sau televiziunea, de fapt miza unei comunicări politice în democraţie este de a aduce la putere lideri moderaţi şi democraţi, nu populişti şi extremişti. Aceştia, la rîndul lor, pot folosi cu succes mijloacele de comunicare.

La noi, cei mai mulţi cetăţeni îşi iau informaţia politică de la televizor. Cei tineri sînt însă conectaţi la Internet. E o ruptură între generaţii? Şi ne putem aştepta – la alegerile prezidenţiale din toamnă – ca votul celor conectaţi la Internet să conteze?

Am parcurs blogurile potenţialilor candidaţi la prezidenţiale. Dintre numele care se vehiculează (căci încă nu ştim exact cine vor fi candidaţii, doar unii şi-au anunţat intenţia), au bloguri funcţionale şi aduse la zi Mihai Răzvan Ungureanu (mrusenator.ro), cu ultima postare din iulie 2014, şi Cătălin Predoiu (predoiu.ro). Victor Ponta are şi el blog (blogponta.wordpress.com), dar ultima sa postare este din martie 2014. În schimb, crinantonescu.pnl.ro şi klausjohannis.ro sînt site-uri de ştiri despre cei doi, nu bloguri. Vadim Tudor şi Dan Diaconescu nu au bloguri. La Cristian Diaconescu (candidat la prezidenţiale din partea PMP) e ceva interesant: există un blog, cristiandiaconescu.wordpress.com, dar ultima postare este din 2008, cînd el candida la Primărie din partea PSD. În ceea ce-l priveşte pe Vadim Tudor, a existat un blog făcut de un grup de susţinători ai săi, dar el s-a delimitat de acest blog, spunînd că e „atehnic“. Pe Facebook însă, pagina „atehnicului“ Vadim Tudor are peste 75.000 de like-uri, ceea ce îl plasează printre primii trei candidaţi: Ponta are peste 400.000 de like-uri, Crin Antonescu are 80.000, Mihai Răzvan Ungureanu are cam 30.000, Klaus Iohannis vreo – 10.000. Cercetările arată că, după 2012, Internetul a depăşit presa scrisă ca sursă pentru informaţiile politice. Televiziunea rămîne pe primul loc, peste 80% din public îşi ia informaţiile politice de la TV. Internetul se bucură de mare viteză în România, dar acoperă doar 44% din populaţie. Există însă un trend de extindere a accesului şi de consum de media alternative, în special reţele sociale. Politicienii intuiesc că din ce în ce mai mulţi tineri petrec mult timp online şi folosesc aceste instrumente, în special în perioadele electorale. Între acestea, politicienii români uită să mai comunice cu publicul în mediul online. Dar publicul nu uită şi nu iartă.

Cine vrea să atragă tinerii la vot trebuie să-şi intensifice prezenţa online?

Nu neapărat. Nu este suficient. Nu doar mijlocul contează, avem nevoie şi de un mesaj care să vină în continuarea aşteptărilor publicului – în cazul de faţă, ale publicului tînăr – şi de o persoană cu o anume credibilitate. Pe lîngă toate acestea, avem nevoie şi de o anumită situaţie. Situaţia este favorabilă astăzi liderilor charismatici şi populişti. Aici este de fapt miza: cine este candidatul care i-ar putea mobiliza pe tineri la vot? Candidaţii au la dispoziţie canalul de comunicare, tinerii sînt acolo, dar e nevoie de un mesaj care să-i stimuleze şi de un candidat care să întruchipeze mesajul.

Reţelele sociale stimulează mobilizarea şi participarea oamenilor la manifestări pentru cauze publice?

Tinerii sînt, de fapt, dezamăgiţi de democraţie şi de presa tradiţională, pentru că cei care se află în mainstream nu le reprezintă interesele şi aşteptările. Aşa încît apelează la instrumentele pe care le au la îndemînă pentru a transmite că vor un alt tip de politicieni şi un alt tip de jurnalişti (pentru că ei consideră că jurnaliştii fac jocurile celor de la putere). Din acest motiv, recurg la modalităţi de mobilizare online. Lipsesc însă liderii şi organizarea politică. Şi la noi, în cazul „Uniţi Salvăm Roşia Montană“, şi în cazul opoziţiei din Egipt, tinerii care s-au mobilizat nu au reuşit să producă un partid sau o mişcare politică alternativă. 

Foto: D. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.