Ba se poate! - interviu cu Simona DAVID-CRISBĂŞANU

Publicat în Dilema Veche nr. 491 din 11-17 iulie 2013
Ba se poate!   interviu cu Simona DAVID CRISBĂŞANU jpeg

A început ca jurnalistă la Mediafax şi Adevărul şi a ajuns, după cîţiva ani, în mediul corporatist, fondatoarea unui ONG şi iniţiatoarea unor proiecte educaţionale. Simona David-Crisbăşanu s-a specializat, în timp, în comunicare şi relaţii publice, dar pe blogul său scrie că, de la o vreme, nu mai simte aceeaşi dorinţă de a comunica şi de a socializa. Cu Asociaţia ROI a realizat un proiect prin care elevii din cîteva licee cu rezultate slabe la bacalaureat au fost ajutaţi – prin coaching – să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei. Împreună cu Cycling Romania, a organizat un tur al Dunării pe bicicletă. Am fost curios să aflu motivaţia unui asemenea parcurs – de la mediul de afaceri, la implicare civică.

Cum şi de ce a avut loc trecerea de la mediul corporatist la o organizaţie nonguvernamentală?

De fapt, întotdeauna mi-am dorit asta: m-am gîndit mereu ca, în momentul în care îmi voi permite, să fac ceea îmi place. Cînd am lucrat în mediul corporatist, m-am ocupat de proiecte de responsabilitate socială, am avut legături cu ONG-urile şi mi-am dat seama care sînt nevoile şi posibilităţile acestui mediu. Aşa că am hotărît să mă implic şi eu în schimbare, să iniţiez proiecte. Am înfiinţat Asociaţia ROI – şi am ales acest nume pentru că vrem să ne asociem cu alţii care lucrează deja în comunităţi, pentru a avea mai mult impact. Nu vrem să o luăm de la capăt, vrem să potenţăm ceea ce deja se întîmplă.

De ce e nevoie de implicare socială în România?

Cred că primul pas este ca fiecare individ să-şi dea seama de impactul pe care îl are asupra celorlalţi – asupra familiei, asupra colegilor de birou ş.a.m.d. Am fost şi jurnalistă, o vreme, şi am observat că, în media, tendinţa este de a privi jumătatea goală a paharului, de a vedea mai degrabă ce nu funcţionează, ce nu merge – nu de a construi. Cînd am ajuns apoi în mediul privat, am constatat că se poate construi foarte mult, inclusiv în ceea ce priveşte educaţia tinerilor ori realizarea unor proiecte sociale. A privi către comunitate ne afectează calitatea vieţii, deci nu ar trebui să ne fie indiferent ce se întîmplă în jur.

Dar la noi predomină o altă mentalitate: oamenii aşteaptă ca problemele să le fie rezolvate de stat, de Guvern, de Primărie...

În proiectul „Zburd – educaţie prin coaching“, ne-am dus prin licee şi le-am propus elevilor şi profesorilor să facă ei înşişi anumite activităţi. Or, cei mai mulţi se aşteptau că avem o reţetă a succesului pe care le-o dăm şi gata. Îi anunţasem că nu va fi aşa, căci am avut o campanie de selecţie – este vorba de liceele care au avut rezultate slabe la bacalaureat – şi le-am comunicat, de la început, modul de lucru: se vor face echipe în licee şi vor trebui să găsească ei înşişi soluţii. După ce s-au format echipele – din elevi, profesori şi părinţi –, multă vreme n-au făcut decît să se plîngă de situaţie (statul nu se implică, Ministerul nu face, salariile sînt mici etc. etc.) şi au aşteptat să venim noi cu bagheta magică. La finalul proiectului-pilot (în care au fost incluse cinci licee – din Bucureşti, Cîmpulung, Sibiu, Braşov şi Iaşi), marea mea surpriză a fost să constat, cînd am făcut evaluarea, că nu se mai plîng, ci discută despre ce le-a ieşit, din tot ce şi-au propus, ce a funcţionat şi ce nu, ce vor să facă în continuare; ce vor să facă ei, împreună – nu Ministerul, statul ori Primăria. Ceea ce am făcut noi a fost să-i aducem să lucreze împreună şi să stimulăm spiritul de echipă. La Iaşi, un elev de clasa a X-a ne-a spus că „a descoperit secretul“. „Şi care e secretul?“ l-am întrebat. „Să lucrăm împreună şi să comunicăm.“ Elevii ne-au mai spus că, lucrînd împreună, şi-au descoperit mai bine colegii şi profesorii.

Termenul de „proiect“ e foarte la modă. Dar, dincolo de termen, cum se învaţă să lucrezi la un proiect? Căci la şcoală nu ne învaţă nimeni aşa ceva...

Un lucru la care nu ne-am gîndit la început – şi care a devenit un obstacol – a fost că noi ne-am dus la licee cu un program care dura un an şi jumătate. Or, şcoala românească nu e obişnuită cu asemenea timpi – ca să nu mai vorbim de lucrul pe termen mediu şi lung... Primul „şoc“ a fost mirarea lor că proiectul durează aşa mult. Ei sînt obişnuiţi cu proiecte pe o lună sau două şi cu activităţi extraşcolare care îi inundă şi care sfîrşesc prin a fi neinteresante. Marea descoperire în această activitate a fost că less is more: elevii şi profesorii şi-au dat seama, lucrînd împreună, care sînt nevoile reale ale şcolii lor, dincolo de ce li se cere de la Inspectorat ori de la Minister. Asta a fost frumos, de fapt, în proiectul nostru: să faci şcoala să iasă din tipar şi din procedurile-standard, să-i faci pe oameni să înveţe ceva despre ei înşişi. De altfel, vrem să ne adresăm oamenilor, prin asociaţia noastră, cu proiecte care să-i ajute să-şi descopere mai bine identitatea, sufletul, felul de a fi. De aceea am ales domeniul educaţiei, unde mai avem în vedere un proiect – numit „Adoptă un liceu!“ – pe care îl vom lansa în toamnă. Avem şi proiecte legate de artă şi cultură. Sau de comunitatea cicliştilor – unde găseşti oameni activi şi dinamici, care se implică ei înşişi, nu aşteaptă să le rezolve alţii problemele.
 
Cum vezi statutul organizaţiilor nonguvernamentale, în societatea noastră de azi?

N-am văzut nişte studii aprofundate pe această temă. Din experienţa pe care o am şi din discuţiile cu oamenii, constat că unii sînt încă tributari percepţiei din anii ’90, cînd, adesea, fundaţiile şi asociaţiile erau folosite în scopuri mai puţin onorabile. Sînt, însă, şi tot mai mulţi oameni care şi-au dat seama că societatea civilă este cea care generează schimbarea pe care o vrem cu toţii. În perioadele electorale, de pildă, sînt tot mai multe voci care cer implicarea societăţii civile. Tinerii mi se par din ce în ce mai implicaţi în activităţi de voluntariat şi cred că şcoala ar trebui să fie mai atentă la acest tip de activităţi, pentru că, în acest fel, copiii învaţă de mici să lucreze împreună şi să-şi gestioneze relaţiile cu ceilalţi. Să înfiinţezi o asociaţie nu e atît de complicat. Ideal e să ai un sprijin la început, pentru a putea iniţia proiecte. Există, de pildă, programul „Tineret în acţiune“, unde organizaţiile nou înfiinţate au un punctaj în plus şi pot beneficia de sprijin. Dar o organizaţie nouă şi mică, precum a noastră, trebuie să se asocieze cu altele pentru a avea cu adevărat un impact şi pentru a trece la nivelul următor.

Cum se comunică în spaţiul public?

Există profesionişti în domeniul comunicării, care ar putea evalua stadiul în care ne aflăm. În mass-media, există şi canale de comunicare care propagă scandalul, există şi canale interesante şi substanţiale; Internetul ne permite să le selectăm. Preocuparea noastră este cum îi învăţăm pe tineri să facă această selecţie, să fie conştienţi de importanţa opţiunilor lor.

În spaţiul nostru public predomină discursul negativ: nu se poate, n-o să iasă. Cum percepi acest tip de discurs?

Un exemplu foarte concret: lucrăm la un film documentar despre experienţa noastră în cadrul proiectului „Zburd“ şi, cînd am început să ne gîndim la un titlu, am ajuns la varianta „Ba se poate!“. Pentru că exact de-aici am pornit, am simţit pe pielea noastră acest tip de reacţie: „Nu se poate!“ Noi, însă, ne-am antrenat să suportăm şi asta. Lucrăm cîte doi şi, cînd am mers în licee, i-am selectat pe acei elevi şi profesori activi, dispuşi să-i antreneze şi pe ceilalţi, ca să construim pe ceea ce există deja. Dacă în această mare de „nu se poate“ există cîţiva „nebuni“ care încearcă să ducă lucrurile înainte, e mai bine să ne bazăm pe ei. De exemplu, la Iaşi, cei cîţiva elevi cu care am lucrat au făcut, în felul lor, un sondaj, întrebîndu-şi colegii ce ar dori să aibă în şcoală. A rezultat că dorinţa lor cea mai mare era să aibă o parcare pentru biciclete, în curte. S-au dus la director şi i-au comunicat această dorinţă, iar în două săptămîni s-a rezolvat. „Nu ne-am gîndit că e atît de simplu“ – mi-au spus ei după aceea. Înainte să comunice cu colegii şi cu directorul, li se părea că e foarte complicat...

Mulţi tineri pleacă din ţară. Sau spun că ar vrea să plece din ţară. E bine sau e rău?

În cercul nostru există mulţi tineri care au studiat în străinătate şi s-au întors. Iar experienţa din străinătate i-a făcut să înţeleagă mai bine propriile noastre valori. Aşa că i-aş încuraja pe tineri să plece şi să cunoască lumea, şi să se întoarcă apoi cu idei noi. La liceul din Cîmpulung, am vorbit cu 30-40 de elevi care se pregăteau să dea bacalaureatul. Cei mai mulţi mi-au spus că vor să plece, pentru că în România nu se poate face nimic. Şi atunci i-am întrebat: „Dar cîţi dintre voi au un vis?“ Şi am văzut doar două mîini ridicate. Nici măcar nu-şi puseseră problema. Probabil că la mijloc e frica de eşec sau probabil că e, pur şi simplu, tendinţa de a se complace în această situaţie. Mi-am dat seama că, asupra elevilor, influenţa mediului e foarte mare, mesajele negative din mass-media îi afectează foarte mult, aşa că ar trebui să fim mai atenţi la asta. Eu am trăit un an în Elveţia, unde totul funcţiona perfect, şi m-am simţit ca într-o carte poştală. Poţi să trăieşti într-o ţară perfectă ani de zile, dar fără să poţi avea o relaţie adevărată cu oamenii din jur şi cu tine însuţi. Aşa că m-am întors şi încerc să creez în jurul meu un mediu în care să respir şi să construiesc. Sigur, m-am întrebat cum ar fi dacă n-aş apuca să văd, pînă la sfîrşitul vieţii, acea schimbare pe care o doresc. Dar cred că drumul merită oricum făcut. Dacă văd 20 sau 30 de copii cărora le sclipesc ochii, sînt mulţumită. Pentru mine e important să am de-a face cu oamenii cu care am pornit această întreprindere socială şi să-mi dau seama că nu sînt singură. Cred că atitudinea pozitivă exercită un anume magnetism şi observ că tot mai mulţi oameni sînt atraşi de dorinţa de a se implica în schimbarea atmosferei din jurul lor. Am fost implicată, în ultimii ani, în jurii care evaluează proiecte de responsabilitate socială. Am văzut, cu acele ocazii, o mulţime de proiecte excepţionale, despre care nu prea ştia multă lume – căci cei care le fac nu au timp sau nu ştiu întotdeauna să comunice, să vorbească despre ceea ce fac. Asta mi-a dat încrederea că se pot face multe lucruri bune. Iar formele de implicare socială sînt diferite şi la îndemîna oricui, nu trebuie să te implici neapărat „cu normă întreagă“. Cunosc oameni – specialişti în comunicare ori contabili, de pildă – care se implică acordînd o oră pe săptămînă sau cîteva ore pe lună pentru a ajuta o organizaţie nonguvernamentală. Esenţial este nu cît timp te implici, ci ce atitudine ai, astfel încît implicarea să fie utilă.

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.