Aide-mémoire pentru (a)uzul intern

Memoria începînd să mă lase, sînt în curs de a-mi stabili o listă de fapte, oameni, zile, minute şi vorbe pe care nu am voie să le uit, orice mi s-ar întîmpla. Poate să pară comic, tragic, inutil – nimic nu mă descurajează; am pus lista pe un perete – între mormîntul lui Kafka la Praga şi poza lui Rebreanu academician – şi din cînd în cînd, uşor alarmat, îi adaug cîte un rînd. Important e s-o am în faţa ochilor de dimineaţă, trezindu-mă. Nu e un faire-part, e un aide-mémoire – cum se zice în franceza atotştiutoare: 

Maia (memo: bunica maternă care a cerut ca pe piatra mormîntului ei de lîngă Tel Aviv să se scrie, alături de numele ei: „din Bucureşti“) 

Mitică (memo: pe o altă alee a aceluiaşi cimitir, o marmură neagră cu acest unic cuvînt) 

MRP (memo: poetul care, într-un autobuz spre Vama Veche, mi-a cerut imperios să nu mai folosesc niciodată adjectivul „mare“ lîngă numele vreunui scriitor) 

Babu Ursu (memo: ...care, după cîteva ore ale „anchetei libere“ de la Secu, venea la bridge-ul nostru şi ne şoptea despre care dintre noi a discutat azi acolo şi cine va urma a doua zi) 

T.V. (memo: Tudor Vianu, întorcîndu-se din străinătate, coborînd în Piaţa Gării de Nord şi văzînd Bucureştii în întuneric, gemea înăbuşit: „e atît de urît“ – pagina cea mai puternică din Amor intellectualis a lui Ion Vianu) 

Felix Krull (memo: ultima carte la care lucra Thomas Mann, la 80 de ani, chinuindu-mă cu întrebarea: Cum putea să nu-şi dea seama că e sub Iosif şi Doctor Faustus?) 

Chifteluţele (memo: ...pe care, la un bufet expres prin ’88, un amărît m-a rugat frumos să i le împrumut, pentru ca să poată cumpăra o sticlă de bere, fiindcă – precum scria pe perete – „fără mîncare nu se vinde băutură“) 

Striptease (memo: cum numea un fost redactor-şef stilul meu literar şi, închizînd uşa biroului, mă implora să-l învăţ cum să scrie şi el aşa) 

Codrii Cosminului (memo: restaurantul acela unde...) 

Costică Georgescu (memo: frizerul care m-a tuns acasă, în ’43, cînd am împlinit 13 ani şi l-a asigurat pe taică-meu că nu am să fac purici în România) 

Tristrus (memo: derapajul lui Gherguţ pentru „m-ai distrus“) 

Trismus (memo: încleştare a maxilarelor care împiedică o extracţie, ceea ce l-a făcut pe un stomatolog să mă întrebe dacă nu sînt alcoolic) 

Contele Apany (memo: cel care a murit, la un pocher, plătind şi pierzînd cu trei aşi) 

Şumudică (memo: singurul nume de fotbalist român cunoscut şi îndrăgit de Lena Boiangiu)

Transcriindu-l, îmi dau seama că acest aide-mémoire ar putea să fie, la fel de natural ca la începutul oricărei piese de teatru, şi o listă a unor personaje în dezordinea intrării în scenă. Nu e cea mai rea perspectivă.