Adam Michnik și „experiența românească”
Pentru că nu pot fi idilico-angelic ascultîndu-l, cred că e o datorie de obiectivitate să consemnez ideile cu care Adam Michnik contrazice corectitudinile noastre politice, de dreapta şi de stînga, conformismele şi comodităţile noastre, numite concis de Andrei Pleşu „experienţa românească“. „Toate visele fundamentale ale generaţiei noastre au fost realizate. Am vrut libertatea – o avem. Am visat graniţe deschise – le avem. Am vrut alegeri libere pentru Parlament – le avem. Am vrut ca viaţa culturală să existe fără cenzură – ea există fără cenzură. Dar sîntem furioşi. De ce sîntem furioşi?“ Răspuns de stînga: fiindcă nu suportăm capitalismul ăsta sălbatic, cu inegalităţile sale economice pe care nu le pot îmblînzi nici libertatea de expresie, nici libertatea de circulaţie şi toate celelalte mofturi democratice.
„După cunoştinţele pe care le am despre comunism, în anumite situaţii, tăcerea este un act eroic.“ Răspuns de dreapta: de obicei, în cele mai multe cazuri, tăcerea a fost o complicitate cu puterea comunistă.
„Cineva... scria o carte onestă despre Dante, fără să-l citeze pe Stalin, pe Ceauşescu, acest lucru a necesitat adesea curaj...“ Răspuns de anticomunist visceral: nu putea fi onestă şi curajoasă o carte despre Dante care primea bunul de tipar al cenzurii.
„Cred că ceea ce a rezistat în cultura rusă, în cultura română ori în cultura poloneză s-a datorat acestor oameni care nu s-au dus pe baricade, ci pur şi simplu au făcut o treabă bună.“ Experienţa românească: gîndeşti în laşităţi pe cît de comode, pe atît de oribile.
„...N-o înţeleg pe Herta Müller. Nu înţeleg ce le reproşează intelectualilor români care au fost puşi în pericolul de a intra în închisoare. De ce nu-i ceartă pe Helmut Kohl sau pe François Mitterrand, care n-au fost în nici un pericol?“ Răspuns strict de centrist, cîţi or mai fi: mă încearcă bănuiala că sala care a aplaudat această idee e aproape aceeaşi care a aplaudat-o pe Herta Müller cînd ne-a făcut de nimic.
„În Europa, ne vom răfui tot timpul cu comunismul şi fascismul, dar această răfuială nu trebuie instrumentalizată. Nu trebuie să devină un element de polemică politică.“ Răspuns de la dreapta şi de la stînga: Michnik ne propune apolitismul, vorba lui – nu e ceaşca noastră de ceai.
„Iertarea este întotdeauna un act individual. Poţi să ierţi propriile lucruri, nu pe unele străine...“ Pentru experienţa românească e de neînţeles.
„Trebuie să terminăm cu această logică a revanşei. Politicienii niciodată nu trebuie să facă dreptate.“ Din experienţa românească: la noi a cîştigat alegerile un partid care avea scris pe steagurile sale că voia şi dreptate, şi adevăr.
„Dacă eu nu iert şi caut răzbunare, îmi fac mie însumi o nedreptate, devin şi mai rău, şi mai prost. Dar dacă iert, este unul dintre acele rare momente în care mă pot gîndi la mine cu simpatie.“ Pentru experienţa românească, e confuz şi mai ales antipatic.
„Identitatea noastră poate să degenereze în două moduri. În viaţa mea, prima degenerare a fost cauzată de bolşevism. A doua a fost cauzată de naţionalism.“ Replica rromânului verde: de acord cu prima frază, în nici un caz cu a doua; la noi, naţionalismul a fost întotdeauna o regenerare.
„Cea mai mare nefericire a secolului al XX-lea e generalizarea... Acel limbaj al generalizării anticomuniste a fost pentru mine inacceptabil.“ Memo, strict personal: singurul meu articol cenzurat după 1989 a fost acela în care pentru prima oară citam această idee a lui Michnik: „Topica şi logica urii anticomuniste e similară cu topica şi logica urii comuniste“. Era inadmisibilă în 1993. O ţin şi azi pe perete.
„Există o formă eficientă de decomunizare: alegerile libere. Nu există o altă formă.“ Experienţa românească: muzica! muzica!
În sumă: nu numai pentru asta îl iubim.
