A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei

Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
A fost sau n a fost?   despre societatea deziluziei jpeg

Şi a venit din nou clipa recurentă a îndoielilor naţionale, pusă în scenă în fiecare an ca un soi de parastas mediatic tot mai anemic: a fost sau n-a fost? A fost pe dracu’!... – oftează o majoritate dezabuzată care vrea să uite. Minoritatea care nu poate să uite oftează şi ea, dar în tăcere. Grupul de urători ai Revoluţiei îşi face şi el numărul, tot mai puţin convingător.

A fost sau n-a fost ce anume? Revoluţie, bineînţeles, ceea ce am crezut cu toţii cînd istoria n-a mai avut răbdare şi ne-am pomenit cu toţii – dacă nu în stradă – cel puţin în faţa televizoarelor. Acum, privind retrospectiv şi din perspectiva dezvăluirilor ulterioare, marea majoritate nu mai crede în acest „basm“. Dar uită că orice revoluţie izbutită are şi o parte de „lovitură de stat“, de „culise“, de „conspiraţie“ şi că toate revoluţiile şi-au devorat eroii. Cele mari i-au trimis chiar direct la ghilotină sau în puşcării. A noastră nu este deci o excepţie, singura „impură“ şi, parţial, „confiscată“. Pe de altă parte, „revoluţie“ nu este un termen „natural“, cu un semnificat „obiectiv“ de genul „acesta este un pahar“. Nu este nici măcar un termen ştiinţific univoc sau negociabil prin simplă „competenţă“. Revoluţia este un brand, rezultat al unui marketing istoric negociat de elitele noii ordini cu masele sociale. Tristeţea vine din faptul că noi am ratat din prima clipă – şi am continuat să ratăm pînă în prezent – această negociere...

Dar să ne amintim! Pe lîngă interpretările, mai mult sau mai puţin competente, care s-au oferit să ne prezinte „adevărul despre revoluţie“, faptele „la firul ierbii“ din relatări live, precum volumul de interviuri Vom muri şi vom fi liberi al Irinei Nicolau sau filmul După revoluţie al lui Laurenţiu Calciu sau amintirile de istorie orală culese de Rostaş Zoltan şi Florentina Ţone ne ajută să o facem.

„Toţi erau deştepţi, din ăştia, nimeni nu era prost în momentul acela“ – îşi aduce aminte, după douăzeci de ani, un revoluţionar. Iar altul afirmă, onest, că „fiecare a avut motivele lui, care ţineau de concret şi pămîntean. Eu, de pildă, voiam muzică la liber şi cărţi asemenea!“. Nimeni nu ştia ce va urma, dar toţi ştiau ce trebuie făcut. Căci (mai) toţi erau convinşi că a venit vremea lor şi, mai îndrăzneţi sau mai speriaţi, mai pe faţă sau mai pe ascuns, s-au pus brusc să viseze. După cîteva decenii de vise etatiste sau etatizate şi de aspiraţii centralizate, societatea românească a fost literalmente inundată brusc de vise individuale irepresibile: marea defulare. Spre deosebire de celelalte „revoluţii“ ce au dus la căderea comunismului, negociate în principal la masa verde cu cîtva timp înainte de declararea lor publică, revoluţia română a avut şi o imensă componentă spontană şi un cost uman măsurabil în morţi şi răniţi, care au creat cel puţin credinţa într-un îmbătător „prin noi înşine“. Capitalismul primitiv despre care s-a vorbit ulterior – şi se mai vorbeşte încă şi în prezent – a constat astfel, iniţial, într-o acumulare primitivă a dorinţei. Mai degrabă decît o schimbare a cursului apei, ca în celelalte ţări comuniste, revoluţia română a fost o rupere a zăgazului: Ne-a luat valul – îşi intitulează, profetic, Irina Nicolau un volum de interviuri.

Bineînţeles că a fost o revoluţie, dar una „luată de val“, cu dinamită la temelia barajului şi reîndiguind puhoiul, cu exces de entuziasm naiv şi exces de deziluzie la fel de naivă, ce se justifica însă, a posteriori, prin exces de „realism“. Dar a fost o schimbare revoluţionară, pe care ezităm încă să o declarăm „revoluţie“, tocmai pentru că atunci am crezut prea mult în ea şi după aceea am aflat prea puţine despre culisele sale – iar ce am aflat ne-a revoltat şi deprimat. Şi totuşi, atît schimbarea de regim cît şi morţii sînt fapte ce pot fi constatate cu ochiul liber. Tristeţea acestei „revoluţii“ este astfel faptul că am ajuns să o persiflăm. Ne autoironizăm dintr-un exces de iluzie prea dramatic deziluzionată, ca un biet soţ înşelat în dragoste.

Revoluţia din decembrie inaugurează postcomunismul românesc, dar îl inaugurează strîmb, ca moment inaugural al „societăţii deziluziei“ în care trăim şi în prezent. Indiferent de cine a profitat de ele, entuziasmul şi jertfa din stradă au fost reale. Indiferent de cît de naivă sau nu, credinţa că noi am făcut-o a fost şi ea reală pentru că a creat consecinţe reale pentru fiecare dintre noi. Pe de altă parte, şi deziluzia post festum, proporţională cu intensitatea visării iniţiale, a fost – şi este – la fel de reală, căci ne urmăreşte toate faptele reale. Astfel, societatea s-a autodelegitimat şi a abdicat: sîntem un popor de naivi, eventual bine intenţionaţi, dar incapabili să facă faţă Marilor Păpuşari – a conchis o mare majoritate.

La rîndul său, statul se defineşte prin monopolul violenţei legitime – ne-a învăţat Max Weber. Or, asasinarea soţilor Ceauşescu a fost o violenţă nelegitimă. Nimeni nu ştie nici astăzi cine şi (cu adevărat) de ce a făcut acest lucru, într-adevăr unic în seria revoluţiilor din 1989. Statul s-a delegitimat astfel şi el ab initio. La temelia sa se află o crimă pe care mulţi şi-o doreau, care a fost justificată în fel şi chip, dar pe care statul nu a reuşit niciodată să o legitimeze credibil şi transparent, în noua sa calitate de stat de drept. Mai mult, statul a recidivat cu morţii mineriadelor (cu alte crime, deci, împotriva propriei populaţii), despre care, de asemenea, nu ştim cine se face, legal, vinovat. El a abdicat astfel, de facto, de la prerogativele sale de stat de drept. Şi este perceput în consecinţă.

Chiar dacă am avut timp să uităm, chiar dacă nu ne mai pasă sau avem alte probleme pe cap, clipa inaugurală a deziluziei ne urmăreşte încă şi după două decenii, ca orice fapt istoric major. Cerul speranţelor noastre de fiecare zi este astfel acoperit permanent de nori ameninţători de deziluzie. 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

fotografie Lucian Muntean

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Cum putem evita substanțele cancerigene din alimente. Medic: „Foarte rar să consumăm mezeluri, doar ocazional”
Deși să renunțăm la toate alimentele care ne pun în pericol este aproape imposibil, anumite decizii putem adopta.
image
Imaginile sărăciei în cele mai bogate orașe din țară. „S-ar fura tot dacă n-am face asta”
România a avut în ultimul an o creștere economică de aproape 5%, iar pe hârtie lucrurile arată cum nu se poate mai bine. De o cu totul altă părere sunt tot mai mulți români care trec pragul magazinelor și a piețelor alimentare.
image
Fructul astronauților s-a „cuplat” cu papanașii și clătitele românești. Detaliile unui produs cu succes neașteptat
Procesul tehnologic durează până la trei ore, atât cât trebuie pentru a obține același gust ca atunci când dulceața e făcută acasă.

HIstoria.ro

image
Cele mai vechi cutremure care au lovit Țările Române în Evul Mediu
Unul dintre cele mai vechi cutremure despre care avem informații este cel petrecut în anul 1411, menționat de Emil Turdeanu în lucrarea „Un manuscris religios din timpul lui Mircea cel Bătrân”.
image
Cine a ajuns primul în Antarctica?
Acest cel mai sudic continent (mai mare decât Oceania și Europa), care acoperă aproximativ 20% din întreaga emisferă sudică, este singurul din întreaga lume ce nu are o populație nativă și nici locuire permanentă.
image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.