Telegrafice, dintr-un fel de stat

Publicat în Dilema Veche nr. 408 din 8-14 decembrie 2011
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

●  Un cititor mi-a scris la un moment ceva de genul: băi, Ghinea, de ce te bagi în cafteli cu stînga, mai bine scrii despre ce faci pe unde te duci că e mai interesant. Considerînd ăsta unul dintre acele şuturi în fund cu efect evolutiv garantat, iată că mă execut. Deci, azi la Priştina. 

●  Conferinţă organizată de guvernul kosovar împreună cu European Council on Foreign Relations. Se va discuta despre schimbarea Europei în noul context de puteri mondiale care se ridică şi despre Balcanii de Vest. În ciuda temei, vă promit să nu fiu plicticos. Eveniment de anvergură – cinci miniştri de Externe, doi foşti prim-miniştri din ţări importante, mulţi alţi foşti şi mulţi actuali oameni de prin think-tank-uri europene. Toată protipendada kosovară de faţă. E primul lor eveniment la acest nivel, au emoţii. Totul e nou şi uşor grandoman, ca şi statul acesta în sine. 

●  De la aeroport mă trezesc cu un danez şi doi israelieni într-o maşină cu sirenă. Şoferul conduce ca un nebun, cu sirena pornită aproape permanent. Care e graba? îl întrebăm pe şofer. Nu e nici o grabă, dar trebuie să ne simţim bineveniţi. Am mai trăit senzaţia asta o singură dată, la Chişinău, prin 2002 sau 2003. Era o primă ieşire la nivel înalt a regimului Voronin. Tot maşini cu girofar, în plus atunci – banchet în marea sală de la imensa cramă din Mileştii Mici, unde altădată se îmbătau nomenclaturiştii sovietici sub portretul secretarului general (în 2003 era portretul lui Ştefan cel Mare).

●  Discursuri oficiale banale de la preşedinta statului, premier, diverşi miniştri. Reţin doar ideea oarecum timidă: consideraţi-ne un stat normal, banal, e tot ce vrem. După partea oficioasă, presa este poftită afară, ni se aminteşte că restul se va desfăşura sub regula Chatam House – foloseşti ce auzi, nu citezi, nu indici cine ce zice. Ceea ce voi şi face, revăzînd acum cîteva din notiţele luate în cele două zile.

●  Fost oficial maghiar: regretă că UE a obosit să se mai extindă, ba chiar că am ajuns să vorbim despre intrarea la apă a UE. Reaminteşte butada că un regim politic se schimbă în 6 luni, o economie în 6 ani şi o societate în 60 de ani. UE a ajutat ţările din Est să facă schimbarea asta mai rapid. Dar acum e un fel de coadă la intrarea în UE, uşa fiind închisă. Ţările astea care stau la coadă s-ar putea să se plictisească şi să plece la altă coadă. La care altă coadă? mă gîndesc.

●  Think-tanker german: asistăm acum la naţionalizarea politicii de extindere. Grecia a confiscat chestiunea aderării Macedoniei, Germania insistă pentru aderarea rapidă a Croaţiei, Polonia are agenda sa în Est. Pe de altă parte, politica externă rămîne cel mai naţionalizat domeniu. Paradoxul face ca diplomaţii din ţările membre să fi negociat integrarea tot mai profundă, dar nu în domeniul lor. Cu alte cuvinte, diplomaţii au exportat spre Bruxelles atribuţii economice şi din alte domenii, dar atribuţiile diplomatice le-au păstrat ferm în mîinile lor. 

●  Fost oficial austriac: face o pledoarie pentru ridicarea vizelor pentru cei din Balcani. Dacă scopul nostru în UE e să ne apărăm de infractori, atunci trebuie să ne gîndim că nici un infractor serios nu a fost vreodată oprit de lipsa vizei. Mai mulţi militează pentru începerea unui dialog cu Kosovo pentru desfiinţarea vizelor. Măcar pentru că – aminteşte mai tîrziu un ministru kosovar – un sfert din populaţie munceşte deja în UE, unde au ajuns mai mult ilegal decît legal.

●  Evident, discuţia ajunge la Rusia şi China, elefanţii invizibili din cameră. Un vechi corespondent în Balcani al unei reviste britanice îşi aminteşte cum exerciţiul de forţă al ruşilor din 1999, cînd au ocupat repede aeroportul din Priştina, s-a terminat jenant, li s-a terminat mîncarea şi au primit pîine de la britanici. Dar acum, Rusia se întoarce în forţă. 20.000 de sîrbi din Kosovo au adresat o petiţie colectivă Dumei de la Moscova, cerînd cetăţenia rusă. Li se pare că Belgradul nu poate sau nu vrea să-i ajute. Rusia invadează teritorii ca să-şi apere cetăţenii – asta au spus în Osetia la războiul cu Georgia.

●  Un expert britanic pe relaţia UE-China: entuziasmul intelectual la adresa Chinei ar trebui potolit un pic. Se vorbeşte despre faptul că Beijing-ul nu pune condiţii ţărilor, atunci cînd investeşte. Nu e adevărat, condiţiile Chinei există şi, spre deosebire de condiţiile UE, sînt imprevizibile şi mai degrabă egoiste. Exemplul cu premiul Nobel pentru disidentul chinez, cînd China a încercat să forţeze diferite state europene să nu participe la ceremonie. Strategia le-a explodat în faţă: alţi europeni s-au enervat şi au pornit ofensiva pentru o poziţie comună, să meargă toţi în bloc la ceremonie (aşa mi-am explicat şi eu acum bîlbele României de atunci, prima dată am vrut să le facem pe plac chinezilor, apoi ne-au răzgîndit europenii – am făcut figură penibilă).

●  Un jurnalist rus, fost corespondent la Moscova pentru presa occidentală: cînd le zici diplomaţilor ruşi despre politica externă bazată pe valori se uită la tine ca la un nebun. Pentru că statul rus nu are valori, preferăm să ne imaginăm că nimeni nu le are. Războiul din Kosovo din 1999, dus împotriva voinţei Rusiei contra unui protejat al Rusiei, a marcat pînă acum gîndirea Kremlinului. Le-a arătat că, pentru a fi băgaţi în seamă, trebuie să aibă protejaţi, state vasale şi să fie puternici. Se vorbeşte apoi pe larg despre o recentă ieşire a ambasadorului rus la Belgrad, care i-a certat public pe sîrbi că nu sînt destul de agresivi contra Kosovo. Se ajunge astfel în situaţia paradoxală că ruşii sînt mai sîrbi decît sîrbii. El explică asta simplu: Rusia se teme că o Serbie normalizată ar putea adera la NATO şi consideră că asta ar fi umilitor pentru ea.

●  Intelectual albanez: reţeaua de influenţă a Turciei în Albania a devenit imensă, practic poţi să începi de la grădiniţă şi să termini doctoratul în şcoli finanţate şi controlate din Turcia. Doar că asta naşte resentimente. Oficialii albanezi au creat un scandal atunci cînd au scos portretul eroului naţional Skanderbeg la o vizită a unei delegaţii turceşti (eroul a avut proasta inspiraţie să lupte contra otomanilor în Evul Mediu). Noul otomanism (altă chestie la mare modă, alături de China) naşte o reacţie de adversitate în elita albaneză, tradiţional laică. Nu e frumos să vină alţii din afară şi să-ţi reamintească că eşti musulman şi ar trebui să te comporţi ca atare. Un universitar turc i-a dat dreptate, tendinţa asta de a valoriza trecutul otoman în Turcia enervează şi elita laică de acolo, totuşi Imperiul Otoman nu era aşa un model reuşit, să nu uităm detaliile. Mai tîrziu, universitarul turc se certa la bere cu un ziarist turc, cred că era tras de urechi pentru ce spusese.

● Analist militar, în dialog cu un ofiţer de stat major britanic, fost patru ani în Afganistan şi Irak: Libia a arătat o schimbare majoră de paradigmă. Europenii s-au arătat doritori să conducă. Chiar au făcut-o, apoi şi-au văzut limitele. Au rămas fără bombe şi muniţii. Americanii au sărit în ajutor. Care e schimbarea? Americanii nu vor mai conduce ei operaţiunile în preajma Europei, dar vor conduce din fundal, vor completa golurile europenilor cînd va fi nevoie. Dacă mai izbucneşte vreun război în Balcani, la asta să vă aşteptaţi. Să sperăm că nu va fi nevoie. Şi am încălecat pe-o şa... 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

elevi clasa    foto theodora trusca (1) jpeg
Sondaj: 1 din 2 români ar pleca din România. Aproape jumătate cred că educația publică s-a deteriorat
Aproape jumătate dintre români consideră că educația publică s-a deteriorat în ultimii patru ani, iar cea mai mare problemă indicată de respondenți este lipsa unei programe actualizate și relevante pentru piața muncii.
razboi hibrid rusia freepik jpg
Atacul cu drone din Germania, parte din noua tactică a Rusiei. General român: „Suntem într-un pericol latent”
Atacurile cu drone de pe aeroportul din Leipzig arată o schimbare periculoasă de tactică a Moscovei. Fostul comandant al Forțelor pentru Operații Speciale, generalul Marius Crăciun, explică cum folosește Kremlinul „recrutări online” și amatori plătiți pentru sabotaje pe teritoriul european.
masturbator oradea gif gif
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
Un bărbat de 47 de ani din Oradea a fost reținut pentru 24 de ore și s-a ales cu dosar penal, după ce ar fi fost surprins de mai multe persoane în timp ce se masturba la fereastra apartamentului său.
Bărbat care caută un loc de muncă FOTO Shutterstock
Ce meserii sunt pe cale de dispariție. Joburile care vor avea mai puțini angajați în 2035
Departamentul Muncii din SUA a identificat meseriile care ar putea pierde cei mai mulți angajați până în 2035.
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
Două persoane, arestate preventiv după scandalul cu polițiștii de la petrecerea din Sectorul 3
Două persoane implicate în scandalul cu polițiștii din Sectorul 3 al Capitalei au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, miercuri, 2 septembrie.
sadiq khan gettyimages 592250608 jpeg
Primarul Londrei, amendat pentru că nu ar fi plătit taxa unei mașini care nu îi aparține. Edilul spune că este „victima unei escrocherii”
Primarul Londrei, Sadiq Khan, susține că este „victima unei escrocherii”, după ce a fost condamnat în lipsă și amendat pentru că nu ar fi plătit taxa auto pentru un Nissan Micra vechi de 24 de ani, despre care autoritățile locale spun că nu îi aparține.
image png
O interceptare la limită. Un MiG-29 ucrainean a doborât o rachetă rusească cu un proiectil vechi de peste 50 de ani
Un avion de vânătoare MiG-29 al Forțelor Aeriene ucrainene a interceptat o rachetă de croazieră rusească de tip Banderol, folosind o rachetă aer-aer R-60, un model sovietic intrat în serviciu în urmă cu mai bine de cinci decenii. Operațiunea a avut loc la o altitudine extrem de redusă.
politistii la incendiu foto olt alert png
Primar urmărit și amendat pentru că se grăbea la un incendiu: „M-am bucurat, crezând că vin și ei să dea o mână de ajutor”
IPJ Olt face verificări după ce primarul din Movileni, care se grăbea la un incendiu, a fost urmărit de polițiști, amendat și lăsat fără permis pentru trei luni. După ce au întocmit procesul-verbal, au plecat fără să întrebe măcar dacă e nevoie de ajutor, deşi era o situaţie de urgenţă.
Manzikert (1071) jpg
Urmările Bătăliei de la Manzikert (1071): ce a îngenuncheat cu adevărat Imperiul Bizantin
Deznodământul Bătăliei de la Manzikert, din acea zi fatidică a lunii august 1071, a introdus un element de haos în istoria geopolitică a Imperiului Bizantin. Deși nu a fost dezastrul militar despre care s-a crezut odinioară că ar fi fost, consecințele politice ale victoriei lui Alp Arslan și ale cap