Telegrafice, dintr-un fel de stat
● Un cititor mi-a scris la un moment ceva de genul: băi, Ghinea, de ce te bagi în cafteli cu stînga, mai bine scrii despre ce faci pe unde te duci că e mai interesant. Considerînd ăsta unul dintre acele şuturi în fund cu efect evolutiv garantat, iată că mă execut. Deci, azi la Priştina.
● Conferinţă organizată de guvernul kosovar împreună cu European Council on Foreign Relations. Se va discuta despre schimbarea Europei în noul context de puteri mondiale care se ridică şi despre Balcanii de Vest. În ciuda temei, vă promit să nu fiu plicticos. Eveniment de anvergură – cinci miniştri de Externe, doi foşti prim-miniştri din ţări importante, mulţi alţi foşti şi mulţi actuali oameni de prin think-tank-uri europene. Toată protipendada kosovară de faţă. E primul lor eveniment la acest nivel, au emoţii. Totul e nou şi uşor grandoman, ca şi statul acesta în sine.
● De la aeroport mă trezesc cu un danez şi doi israelieni într-o maşină cu sirenă. Şoferul conduce ca un nebun, cu sirena pornită aproape permanent. Care e graba? îl întrebăm pe şofer. Nu e nici o grabă, dar trebuie să ne simţim bineveniţi. Am mai trăit senzaţia asta o singură dată, la Chişinău, prin 2002 sau 2003. Era o primă ieşire la nivel înalt a regimului Voronin. Tot maşini cu girofar, în plus atunci – banchet în marea sală de la imensa cramă din Mileştii Mici, unde altădată se îmbătau nomenclaturiştii sovietici sub portretul secretarului general (în 2003 era portretul lui Ştefan cel Mare).
● Discursuri oficiale banale de la preşedinta statului, premier, diverşi miniştri. Reţin doar ideea oarecum timidă: consideraţi-ne un stat normal, banal, e tot ce vrem. După partea oficioasă, presa este poftită afară, ni se aminteşte că restul se va desfăşura sub regula Chatam House – foloseşti ce auzi, nu citezi, nu indici cine ce zice. Ceea ce voi şi face, revăzînd acum cîteva din notiţele luate în cele două zile.
● Fost oficial maghiar: regretă că UE a obosit să se mai extindă, ba chiar că am ajuns să vorbim despre intrarea la apă a UE. Reaminteşte butada că un regim politic se schimbă în 6 luni, o economie în 6 ani şi o societate în 60 de ani. UE a ajutat ţările din Est să facă schimbarea asta mai rapid. Dar acum e un fel de coadă la intrarea în UE, uşa fiind închisă. Ţările astea care stau la coadă s-ar putea să se plictisească şi să plece la altă coadă. La care altă coadă? mă gîndesc.
● Think-tanker german: asistăm acum la naţionalizarea politicii de extindere. Grecia a confiscat chestiunea aderării Macedoniei, Germania insistă pentru aderarea rapidă a Croaţiei, Polonia are agenda sa în Est. Pe de altă parte, politica externă rămîne cel mai naţionalizat domeniu. Paradoxul face ca diplomaţii din ţările membre să fi negociat integrarea tot mai profundă, dar nu în domeniul lor. Cu alte cuvinte, diplomaţii au exportat spre Bruxelles atribuţii economice şi din alte domenii, dar atribuţiile diplomatice le-au păstrat ferm în mîinile lor.
● Fost oficial austriac: face o pledoarie pentru ridicarea vizelor pentru cei din Balcani. Dacă scopul nostru în UE e să ne apărăm de infractori, atunci trebuie să ne gîndim că nici un infractor serios nu a fost vreodată oprit de lipsa vizei. Mai mulţi militează pentru începerea unui dialog cu Kosovo pentru desfiinţarea vizelor. Măcar pentru că – aminteşte mai tîrziu un ministru kosovar – un sfert din populaţie munceşte deja în UE, unde au ajuns mai mult ilegal decît legal.
● Evident, discuţia ajunge la Rusia şi China, elefanţii invizibili din cameră. Un vechi corespondent în Balcani al unei reviste britanice îşi aminteşte cum exerciţiul de forţă al ruşilor din 1999, cînd au ocupat repede aeroportul din Priştina, s-a terminat jenant, li s-a terminat mîncarea şi au primit pîine de la britanici. Dar acum, Rusia se întoarce în forţă. 20.000 de sîrbi din Kosovo au adresat o petiţie colectivă Dumei de la Moscova, cerînd cetăţenia rusă. Li se pare că Belgradul nu poate sau nu vrea să-i ajute. Rusia invadează teritorii ca să-şi apere cetăţenii – asta au spus în Osetia la războiul cu Georgia.
● Un expert britanic pe relaţia UE-China: entuziasmul intelectual la adresa Chinei ar trebui potolit un pic. Se vorbeşte despre faptul că Beijing-ul nu pune condiţii ţărilor, atunci cînd investeşte. Nu e adevărat, condiţiile Chinei există şi, spre deosebire de condiţiile UE, sînt imprevizibile şi mai degrabă egoiste. Exemplul cu premiul Nobel pentru disidentul chinez, cînd China a încercat să forţeze diferite state europene să nu participe la ceremonie. Strategia le-a explodat în faţă: alţi europeni s-au enervat şi au pornit ofensiva pentru o poziţie comună, să meargă toţi în bloc la ceremonie (aşa mi-am explicat şi eu acum bîlbele României de atunci, prima dată am vrut să le facem pe plac chinezilor, apoi ne-au răzgîndit europenii – am făcut figură penibilă).
● Un jurnalist rus, fost corespondent la Moscova pentru presa occidentală: cînd le zici diplomaţilor ruşi despre politica externă bazată pe valori se uită la tine ca la un nebun. Pentru că statul rus nu are valori, preferăm să ne imaginăm că nimeni nu le are. Războiul din Kosovo din 1999, dus împotriva voinţei Rusiei contra unui protejat al Rusiei, a marcat pînă acum gîndirea Kremlinului. Le-a arătat că, pentru a fi băgaţi în seamă, trebuie să aibă protejaţi, state vasale şi să fie puternici. Se vorbeşte apoi pe larg despre o recentă ieşire a ambasadorului rus la Belgrad, care i-a certat public pe sîrbi că nu sînt destul de agresivi contra Kosovo. Se ajunge astfel în situaţia paradoxală că ruşii sînt mai sîrbi decît sîrbii. El explică asta simplu: Rusia se teme că o Serbie normalizată ar putea adera la NATO şi consideră că asta ar fi umilitor pentru ea.
● Intelectual albanez: reţeaua de influenţă a Turciei în Albania a devenit imensă, practic poţi să începi de la grădiniţă şi să termini doctoratul în şcoli finanţate şi controlate din Turcia. Doar că asta naşte resentimente. Oficialii albanezi au creat un scandal atunci cînd au scos portretul eroului naţional Skanderbeg la o vizită a unei delegaţii turceşti (eroul a avut proasta inspiraţie să lupte contra otomanilor în Evul Mediu). Noul otomanism (altă chestie la mare modă, alături de China) naşte o reacţie de adversitate în elita albaneză, tradiţional laică. Nu e frumos să vină alţii din afară şi să-ţi reamintească că eşti musulman şi ar trebui să te comporţi ca atare. Un universitar turc i-a dat dreptate, tendinţa asta de a valoriza trecutul otoman în Turcia enervează şi elita laică de acolo, totuşi Imperiul Otoman nu era aşa un model reuşit, să nu uităm detaliile. Mai tîrziu, universitarul turc se certa la bere cu un ziarist turc, cred că era tras de urechi pentru ce spusese.
● Analist militar, în dialog cu un ofiţer de stat major britanic, fost patru ani în Afganistan şi Irak: Libia a arătat o schimbare majoră de paradigmă. Europenii s-au arătat doritori să conducă. Chiar au făcut-o, apoi şi-au văzut limitele. Au rămas fără bombe şi muniţii. Americanii au sărit în ajutor. Care e schimbarea? Americanii nu vor mai conduce ei operaţiunile în preajma Europei, dar vor conduce din fundal, vor completa golurile europenilor cînd va fi nevoie. Dacă mai izbucneşte vreun război în Balcani, la asta să vă aşteptaţi. Să sperăm că nu va fi nevoie. Şi am încălecat pe-o şa...
