Strigarea peste ţară

Publicat în Dilema Veche nr. 520 din 30 ianuarie - 5 februarie 2014
Charlie est ailleurs jpeg

Zilele trecute, prietenul meu, Eugen Istodor, mi-a destăinuit, la o bere, o teorie întreagă despre umorul la români, căreia îi tot dă tîrcoale de ceva vreme. E fascinantă, dar îl las pe el să v-o povestească, atunci cînd se va fi copt. Pînă atunci, îmi permit să încropesc eu o mică speculaţie etiologică, în marginea conversaţiilor cu el.

Nu o să obosesc să evoc, cu cele mai diferite ocazii, faptul că am fost cea mai longevivă societate ţărănească din Europa şi că ceea ce ne diferenţiază în peisajul integrării europene este acest statut de societate postţărănească, mai mult decît cel de societate postcomunistă. Altfel spus, banalitatea că ne tragem din ţărani – şi încă nu ne-am tras de tot. Se pare că acest lucru este valabil şi în cazul umorului – sau, ca să restrîngem puţin sfera, în cel al satirei şi al formelor sale derivate.

Din acest punct de vedere, se poate spune că ne tragem, în mare măsură, din strigarea peste sat. Ritual străvechi, practicat cîndva înaintea Paştelui, acesta constituie o formă orală de satiră, în sensul curat al termenului. Căci ceea ce pun în scenă aceste miniaturi umoristice, improvizate şi creative, este o adevărată judecată publică (în care pot să apară însă, ce-i drept, şi mici exagerări sau răutăcioase reglări personale de conturi, precum cele ale băieţilor la adresa fetelor care i-au refuzat). Principalele „victime“ sînt, bineînţeles, fetele nemăritate, dar şi beţivul, leneşul sau zgîrcitul satului, vecinul fustangiu etc., în forme adesea licenţioase. De pildă: „Grup I: «Moroleucă, leucă!...» Grup II: «Ce ţi-i ţie, şeucă?!» Grup I: «Cine nu-ş trimice nevasta, măăă! La privegi, măăă! Să-i mînce... (aia), măăă! Cu curici, măăă!» Grup II: «Cine n-are curici în oală, măăă! S-o mînce şî goală, măăă!...»“ Mai recent, persoanele vizate pot fi şi autorităţile satului, ca în acest dialog cules, ca şi cel de mai sus, de Ion Căliman: „Grup I: «Alimolile, alimolile, măăă!» Grup II: «Da’ ce ţi-i alimolile, măăă?!» Grup I: «Păi, mi-i alimolile, măăă! Că preşedintele, măăă! Nu repară drumu’, măăă! Şî să duce la muierea lu Tuta, măăă! În contrulă, măăă!... Ş-o să deie în gropane, măăă!»“

Rostul tradiţional este unul explicit moral şi implicit social de însănătoşire a societăţii – căci nimeni nu-şi doreşte să se audă strigat şi anul următor. Strigarea peste sat este astfel o formă tipic ţărănească de umor terapeutic, în principiu nevindicativ, care păstrează caracterul ludic şi se supune limitelor de timp şi spaţiu ale ritualului, fiind, astfel, controlat de comunitate şi diferit de gura slobodă a satului.

Faţă de această formă personalizată a satirei, care vizează explicit anumiţi indivizi, umorul cult – în speţă satira – păstrează funcţia social-morală, dar depăşeşte orizontul comunităţilor locale şi devine mai abstract, mai generalizator, construieşte caractere şi fizionomii, tipuri sociale etc.: avarul sau burghezul gentilom, de pildă, nu mai sînt persoane, ci personaje. De la joaca spontană a ţăranilor se trece la jocul rafinat al autorilor. Iar canoanele literare formalizează apoi aceste forme culte de expresie a rîsului.

Ce se întîmplă la noi? Ce personaje clasice avem în acest domeniu? Păi, de la Coana Chiriţa la Mitică, trecînd eventual prin Moş Teacă – şi cam atît. Iar în ultima vreme, doar atît. Umorul nostru pare să se consume în bancuri (dispărute şi ele) şi satiră publică, actualmente mediatică.

Atît şi cum există, satira românească pare să aibă greutăţi în a se desprinde de persoane pentru a construi personaje, rămînînd, astfel, mai aproape de oralitatea ţărănească, decît de canoanele scrise ale genului cult. De la Istoria ieroglifică a lui Cantemir, la pamfletele lui Arghezi, satira este ad personam, ţintele ei fiind, în cel mai bun caz, uşor identificabile. Chiar şi Caragiale, în textele sale din presă, îşi trimite săgeţile satirice cu dedicaţie individuală precisă. Bombonel al Caţavencilor şi alţi fraţi de-ai lui nu sînt nici ei personaje, nu sînt Mitică. Tot mai mult, România întreagă devine un sat mare, peste care se aude strigarea peste ţară, neîngrădită de vreo regulă, ritualică sau nu, a jocului. De la joacă am trecut mai degrabă la batjocură, decît la joc; strigarea peste sat a devenit canonic vindicativă.

Cealaltă variantă a umorului practicat în ultima vreme la noi, care a năpădit mai ales micile ecrane, renunţă explicit la funcţia morală şi socială, pentru a se muta cu arme şi bagaje în entertainment. Acesta nu este, însă, cel mai adesea, nici măcar comic de situaţii. Este comic de „personaje“, dacă vreţi, dar un comic care a consacrat jubilaţia grotescului: cu cît personajele sînt mai stupide, cu atît ne hlizim mai tare.

În acest context, practic, singurul personaj satiric/comic al postsocialismului este Dorel. Publicitarilor le-a reuşit performanţa, în faţa căreia nu pot decît să mă înclin, de a construi un adevărat personaj, fără nici o trimitere directă la vreo persoană din viaţa noastră publică sau privată, dar pe care îl poţi regăsi la tot pasul. Personajul Dorel are însă o funcţie social-morală perversă, realizată printr-o identificare, de data aceasta, negativă: „Noi nu sîntem Dorel!“ jubilează toţi cei care privesc clipul. Şi rîd, mulţumiţi, ba chiar fericiţi: există, iată, totdeauna, unul mai prost decît mine. Hai să bem, deci, să sărbătorim această veste minunată!

E şi ceva catharsis în chestia asta, trebuie să o recunoaştem, dar, mai ales, un soi de răzbunare a piticului. Descendentă din strigarea peste sat, strigarea peste ţară pare să fie astfel mai mult o răzbunare a piticului – iar ţara pare să fie tot mai plină cu pitici.

Umorul merită, zău, o soartă mai bună!

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic