Şpaga între raţiune şi simţire

Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg

- sau de ce nu se poate abţine Mazăre să ia de la săraci? -

Gîndiţi-vă puţin la întrebarea asta şi veţi vedea că răspunsul nu este simplu. Este chiar iraţional. Radu Mazăre şi-a făcut un titlu de glorie din construcţia acelui cartier pentru săraci. S-a lăudat pe la televizor că a găsit el o soluţie minune prin care rezolvă problema cu săracii din Constanţa, le dă case ieftine construite de Primărie. De fapt, soluţia de a izola săracii în locuinţe ieftine este dezastruoasă pe termen lung şi acolo este un viitor ghetou. Dacă aduci oameni cu resurse puţine în acelaşi loc, în locuinţe proaste, creezi un cerc vicios al sărăciei: cei cu potenţial vor căuta să scape şi vor reuşi, alţii cu mai puţin potenţial vor veni în loc şi media va scădea continuu. Exact aşa s-a format ghetoul Ferentari din Bucureşti: cînd m-am născut eu, acolo era un loc de intrare în Bucureşti, din care oamenii căutau să scape, părinţii mei au scăpat la timp, în următoarele generaţii s-a creat autoselecţia negativă care a dus la ce e azi acolo. Dar pentru primari grandomani şi primitivi e mai sexy să taie panglica la un viitor ghetou compact, decît să achiziţioneze apartamente prin oraş şi să asigure asistenţă individualizată pentru fiecare familie, pentru integrare în fibra socială a oraşului. E diferenţa între pomana de Ev Mediu şi politica socială modernă.

Dar să admitem că, deşi această filozofie de intervenţie socială îi e străină lui Mazăre, asta nu îl face un primar corupt, doar un primar prost. Pe scara sa de valori, făcea un lucru bun: îi ajuta pe săraci. Apărea la televizor lăudîndu-se cu asta. A inaugurat cartierul, invitîndu-l pe şeful Guvernului să taie panglica. A atras deci atenţia asupra proiectului. Atunci de ce a luat şpaga? Nu ne-am aştepta ca un om care vrea să facă un bacşiş să fie mai discret? Sau invers, la cîţi bani are Mazăre, nu putea lăsa măcar cartierul săracilor nevămuit?

Mai gîndiţi-vă la cazul celuilalt baron, cel din Mehedinţi, Adrian Duicu. Omul se laudă cu un spital – nu am înţeles foarte clar dacă l-a făcut sau doar l-a renovat, cert e că avea motiv de laudă cu spitalul, cum avea Mazăre cu cartierul săracilor. Şi totuşi nu se abţine să facă un mişmaş cu o firmă de analize care beneficiază suspect de aparatura din spital. Ca şi la Mazăre, te întrebi: dom’ne, chiar nu se poate abţine să vămuiască nici măcar acolo unde e vorba de proiecte sociale şi foarte vizibile?

Sau să luăm cazul primarului de la Rîmnicu Vîlcea – am publicat aici, acum ceva vreme, un interviu cu arhitectul Şerban Marinescu, cel care l-a denunţat. Decizia primarului de a cere şpagă rămîne uimitoare dacă ne luăm după o logică raţională. Omul avea deja bani, nu era sărac. Primăria chiar avea nevoie de acel proiect al arhitecţilor, pentru a atrage fonduri europene de reconstrucţie, deci îl putea ajuta oricum în carieră. Şi, cel mai uimitor, cere şpagă de la nişte oameni pe care nu îi cunoaşte, cu care nu avea nici un contact social sau de altă natură, care să-l facă să creadă că ei marşează. Deci, raţional vorbind, un risc cu totul exagerat, pentru nişte sume mici. Şi totuşi, a cerut şpaga.

Ţin minte toamna trecută cazul unui director APIA, şeful instituţiei care se ocupă de subvenţii agricole pe un întreg judeţ. Omul ceruse şpagă de la un fermier, ca să nu îl controleze. Probabil că fermierul s-a simţit hărţuit sau nu avea banii, pentru că, în loc să dea şpaga, s-a dus la DNA. Directorul era arestat. Şi stăteam să mă gîndesc la tărăşenie. Deci cum venea asta? Stătea omul nostru în birou şi se uita pe nişte hîrtii. Şi s-a gîndit: băi, ăsta ar trebui să-mi dea şpagă. De ce? Aş înţelege dacă omul avea ceva nereguli şi trebuia să scape de control (dar nu părea să fie cazul). Atunci de ce să-i ceri şpagă şi să te expui unui risc?

Sînt cîteva explicaţii facile. Prima este lipsa de frică. Oamenii ăştia nu cred că li se poate întîmpla şi lor. Şi totuşi, ar trebui să trecem peste acest moment. Deja de cîţiva ani fiecare raport anual al DNA se laudă cu peste o mie de oficiali condamnaţi definitiv pentru corupţie. Am remarcat acest prag în 2011 şi el s-a menţinut. Asta înseamnă că, doar în ultimii trei ani, există peste 3000 de oficiali români condamnaţi definitiv, cei mai mulţi dintre ei cu închisoare. E o cifră remarcabilă, dacă ne gîndim că avem cu totul cîteva mii de primari, la fel, cîteva mii de magistraţi, iar dacă urcăm mai sus, parlamentarii se numără cu sutele, şefii de Consilii Judeţene – cu zecile. Cînd ai şapte şefi de Consilii Judeneţe, din 41, sub anchetă penală la DNA, asta înseamnă o proporţie mare. Predecesorul lui Emilian Frîncu în funcţie a fost şi el condamnat pentru corupţie – deci omul nostru ştia direct că se poate să ajungi la puşcărie din postura de primar la Rîmnicu Vîlcea, nu avea nici un motiv să se creadă infailibil. Cu cîteva mii de oficiali deja în puşcărie pentru corupţie, în fiecare categorie, oamenii ştiu colegi care au păţit-o: generalii ştiu generali în puşcărie, miniştrii ştiu foşti miniştri în puşcărie, primarii ştiu foşti şi foarte probabil viitori primari în puşcărie. Şi totuşi, de ce o fac?

Din sărăcie? Nu. Oficialii români pot deja trăi din salariu. Evident, trai decent, tip clasă de mijloc. Dacă vrei mai mult, atunci intri în logica tunurilor date la risc mare. Într-un fel, mă bucur cînd aud de şpăgi foarte mari, cum a fost la judecătoarele care l-au eliberat pe Dinel Staicu – acolo e o logică de film cu gansteri: rişti, dar dai lovitura, tu şi copiii tăi veţi trăi ca oameni bogaţi. Asta înseamnă că preţul corupţiei creşte, calculul de risc e raţional.

Totuşi, Frîncu a luat puţin de la arhitecţi, după insistenţe şi asumînd riscuri mari. Duicu nu se poate abţine de la un furtişag vizibil pentru toată lumea din spitalul cu care tot el se lăuda. Omul de la APIA hărţuieşte un om pentru o sumă cît salariul său pe o lună, nu se îmbogăţea de acolo. De ce o fac?

Din lăcomie e un răspuns facil. Da şi nu. Permiteţi-mi să încerc o explicaţie mai sofisticată, care pleacă de la ideea de lăcomie, însă face un pas înainte. Am făcut legătura asta acum cîţiva ani, cînd am citit cartea lui Dan Ariely, Iraţionalitatea predictibilă. Ariely descrie acolo, prin experimente, diverse moduri în care oamenii judecă iraţional. Pattern-uri de iraţionalitate, adică. Un asemenea pattern: cu toţii tindem să evaluăm proprietatea pe care o avem, mai mult decît face. Gîndiţi-vă ce exasperant e să dai peste vînzători de case care au aerul că nu au auzit că a venit o criză economică şi îţi tot repetă că cineva le-a oferit, acum cîţiva ani, 100.000 de euro pe apartamentul pe care tu nu le dai nici 60.000 acum. Pentru că oamenii gîndesc mereu deciziile economice în funcţie de anumite aşteptări – acesta e un alt pattern iraţional. Dacă în capul tău 100.000 s-a fixat ca preţ pentru casa ta, atunci negociezi de acolo, chiar dacă înseamnă că nu îţi vezi interesul. Şi de aici decurge un alt pattern: aversiunea faţă de pierdere. Creierul uman, spune Ariely, nu suportă să piardă. Luăm decizii economice astfel încît să limităm pierderile, în primul rînd. Dacă cineva ţi-a oferit 100.000 de euro pe casa ta, vei percepe ca o pierdere orice scădere sub 100.000 – pur şi simplu, vei suferi. E cu totul iraţional, dat fiind că asta se întîmpla cînd toată lumea avea bani (împrumutaţi) să dea mult pe case, iar a vinde cu 60.000 este o decizie bună în sine, atît face casa ta acum. Chiar dacă înţelege raţional ideea, omul nostru suferă pentru cei 40.000 pe care nu i-a avut niciodată, dar pe care acum îi consideră pierduţi.

Ei bine, aşa îmi explic eu iraţionalitatea deciziei de a cere şpagă la Mazăre, la Duicu, la omul de la APIA, la Frîncu. Oamenii ăştia şi-au creat nişte aşteptări, nişte obişnuinţe, în lumea lor orice bani le trec prin mînă trebuie să conţină, prin definiţie, şi un procent al lor. În mintea lor, acel procent li se cuvine. Dacă vreţi, la nivel geopolitic, asta explică şi ataşamentul poporului rus faţă de toată Europa de Est: a fost a lor, suferă că au pierdut-o, o vor înapoi cu orice preţ. E motivul pentru care abordarea cu sancţiuni economice nu va funcţiona: cînd eşti iraţional, nu contează sancţiunile. Dar să rămînem la corupţii noştri. Mazăre a aranjat şpaga înainte chiar de a şti exact ce fel de case vrea să construiască. El ştia două lucruri, în mod limpede: că va construi casele şi că va lua o şpagă din asta. Restul erau detalii. Frîncu nu a stat să calculeze că avea nevoie de proiectul arhitecţilor pentru a dezvolta oraşul mai departe – pentru el, chestia consta în nişte hîrtii din care unii primeau bani din semnătura sa. Dacă nu primea şpagă din asta însemna că degeaba e primar, ar fi ca cum i s-ar fi luat ceva al lui. Odată ce un om ştie că are dreptul la ceva, o eventuală decizie ulterioară de renunţare e greu de luat. Intervine aversiunea faţă de pierdere. Dom’ne, sînt banii mei, mi se cuvin, de ce să nu îi iau? Cam asta par a spune Mazăre sau omul de la APIA. Cum să semnez eu actele de subvenţie fără să primesc partea mea? De asta oamenii obişnuiţi cu şpaga se adaptează greu la noua realitate. Pentru ei e o pierdere. Este iraţional, dar e predictibil.

Asta e singura explicaţie pentru decizia atîtor oameni de a risca, deşi ştiu că epoca în care erau intangibili s-a terminat. Am vorbit în cartea Eu votez DNA! despre termenul cu care este desemnată mita: drept. Dai „dreptul“ la agentul rutier şi nu îţi ia carnetul. Dar „dreptul“ la primar şi îţi dă autorizaţie. Cuvintele creează substanţă – cînd şpaga e un drept, omul va renunţa greu la ea, pentru că intervine aversiunea faţă de pierdere. Oamenii se comportă deci iraţional.

Cu ce ne ajută să ştim asta? Aştept să văd rezultatele unui nou sistem ce va fi implementat de ANI. Poate fi un experiment de economie comportamentală în sine, chiar mă gîndesc să-i scriu lui Ariely despre el. România a pierdut bani serioşi din fondurile europene pentru că diverşi oficiali au semnat contracte fiind în conflicte de interese.

Problema e că proiectele încep cu bani de la buget, iar conflictele sînt depistate ulterior. Comisia Europeană blochează decontarea banilor şi paguba rămîne la bugetul nostru. Pînă aici sîntem în paradigma „şpaga ca drept“ – ne întrebăm cu toţii cît de proşti trebuie să fie oamenii ăştia să meargă înainte dacă ştiu că se vor face verificări ulterioare şi banii vor fi blocaţi. De ce o fac? Acesta e răspunsul: nu se pot abţine, ei consideră că e dreptul lor, nu sînt proşti, sînt iraţionali în mod predictibil. Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a propus o soluţie, pentru care a şi obţinut finanţare europeană: o bază de date în care se introduc organizatorii şi participanţii (acţionari, administratori) ai achiziţiilor publice din bani europeni. Sistemul ăsta va urma să anunţe, înainte de a fi luată decizia de atribuire, dacă există un potenţial conflict de interese. Va funcţiona? S-ar putea să limiteze comportamentul iraţional. Dat fiind că decizia nu depinde de el, oficialul nostru generic nu va mai considera că are un drept la banii respectivi, nu apucă să se împroprietărească în capul său, deci va renunţa mai lesne să pună mîna? Nu ştiu, urmează să vedem. Evident, dacă va funcţiona la fondurile europene, ar trebui extins la toate achiziţiile publice din România, la cele din bani naţionali. Există riscul doar să îngreunăm procedurile de atribuire pentru cei cinstiţi, în timp ce corupţii să găsească metode de ocolire, mereu există acest risc. Totuşi, ceva îmi spune că sistemul ar putea să funcţioneze ca un zid psihologic între omul nostru şi „dreptul“ lui. Nu pentru asta a fost gîndit, dar ar putea funcţiona tocmai din acest motiv. Ar fi la fel de iraţional, dar în sens invers. 

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.