Zgomote şi negocieri
La vot s-au prezentat sub 40% dintre alegători. Interesul pentru politică al publicului - aşa cum demonstrează diverse sondaje - este tot mai scăzut. Audienţa emisiunilor politice la TV s-a prăbuşit de-a dreptul: nici un moderator, nici un politician şi nici o "dezvăluire în direct" nu mai adună o cantitate rezonabilă de telespectatori în faţa micului ecran. Şi cu toate acestea, de la alegeri încoace s-a bătut apa în piuă despre politică la toate posturile TV, fără a se spune mai nimic. Televiziunile de ştiri şi-au montat camere în faţa sediilor de partide: minute în şir, puteam vedea pe ecran nişte uşi nemişcate. Din cînd în cînd, ieşea cîte un lider, asupra căruia dădeau năvală jurnaliştii, în speranţa că va spune Marile Adevăruri. Evident, omul cu pricina repeta poezia oficială: "au loc negocieri", "sîntem deschişi oricărei soluţii", "partidul nostru este îndreptăţit să ceară", "ţara are nevoie de..." etc., etc. Zile în şir, de nenumărate ori, i-am putut vedea pe Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc & co rostind, cu un aplomb demn de o cauză mai bună, cam aceleaşi fraze standard. Din cînd în cînd, Radu Mazăre şi Marian Vanghelie (aţi observat cîte progrese a făcut în vorbirea limbii române?) diversificau peisajul cu cîte o rostire mai pe de-a dreptul - aşa, "de atmosferă". Din aceste fraze lemnoase s-au făcut, zile la rînd, "ştirile" politice interne: X a declarat, Y a spus, Z a precizat... În afară de ştiri, am avut şi talk-show-uri, în care moderatorii încercau să "scoată" vreo bombă de presă de la invitaţi, iar aceştia înşirau sec generalităţi şi banalităţi, într-o plictiseală enormă. Pe Ioan Ghişe, Cristian Diaconescu şi Victor Ponta i-am văzut în fiecare zi pe la cîte o "dezbatere", uneori chiar la două pe zi, la posturi de televiziune diferite (probabil primiseră sarcină de la partidele lor să fie prezenţi la TV, ca să vadă ţara ce va să zică transparenţa). Pe lîngă moderatori şi invitaţi, în studio mai erau şi analiştii, experţii, comentatorii politici. Aceştia prezentau drept certitudini fără fisură propriile lor speculaţii bazate "pe surse" ori pe vreun gest, vreun zîmbet, vreo vorbă neglijentă a cuiva. Formule precum "e clar că UDMR-ul vrea să...", "e limpede că PD-L va face şi va drege..." ne-au umplut auzul. S-a disecat inutil şi s-a suprainterpretat aberant fiecare cuvinţel al fiecărui şef sau şefuleţ de partid. S-au tocat mărunt variantele de coaliţii posibile, pînă la pierderea deplină a sensului. S-a vorbit pentru a umple spaţiul de emisie, cu aerul că taman are loc o acţiune de mare importanţă pentru ţărişoară şi pentru democraţie, în numele transparenţei. Vestea bună e că politicienii noştri au învăţat cît de cît să-şi controleze discursul: n-au "scăpat" mai nimic din ce se întîmpla în spatele uşilor închise, ci au tot repetat cîteva generalităţi. Vestea proastă e că n-au învăţat încă să tacă: deşi nu aveau nimic nou de spus, liderii partidelor apăreau, la cîteva ore distanţă, să se facă văzuţi la televizor. Cît despre jurnaliştii de televiziune, vestea bună e că, tehnic vorbind, au făcut progrese: sînt pe fază, fac duplexuri, triplexuri, intră iute în direct, întreabă în cinci feluri acelaşi lucru (doar-doar politicianul va "ceda"). Vestea proastă e că întind coarda inutil şi umplu timpul de emisie cu vorbe goale, în numele "exclusivităţii" şi al "întîietăţii": la vivat concurenţa, televiziunile de ştiri au tot alergat pe la sediile partidelor şi pe la restaurante după politicieni, fiecare sperînd că va fi prima care va transmite, în direct, formula guvernamentală şi numele premierului. Nici o şansă. Atîta timp irosit şi atîta energie consumată!... Au lipsit, în schimb, discuţiile substanţiale despre problemele pe care le va avea viitorul guvern şi despre posibilele efecte ale crizei economice, au lipsit analizele precise, a lipsit capacitatea de a explica publicului concret şi pe-nţeles ce este cu cele 30 de miliarde de euro din fonduri europene pe care le flutură toată lumea ca pe o binecuvîntare asupra ţării, cînd ele de fapt nu sînt decît un mod de a ne pune la treabă, de a face proiecte serioase şi pe termen lung. Din toate aceste zgomote şi "negocieri", a ieşit o peltea mediatică numai bună să scadă şi mai mult interesul cetăţenilor faţă de politică. "Ce vreţi, în Belgia negocierile pentru formarea guvernului au durat un an..." - a spus un politician, la un moment dat. Mai nou, "ai noştri" şi-au format reflexul de a face comparaţii rapide cu ţările din UE. Ceea ce nu e rău. Dar comparaţia ar trebui să fie adecvată. Belgia e o ţară care funcţionează mai bine ca România. Iar politicienii de acolo negociază altceva, nu "cum facem cu DNA-ul" şi "cum blocăm procesele în care sînt implicaţi ai noştri"...
