Zece mii la miting, trei la cinema
Cristian Mungiu a luat "Palme dâOr" pentru filmul 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. Este, categoric, evenimentul cu cel mai mare impact pentru cultura română contemporană şi pentru România, în general. Cînd a mai ţinut România prima pagină în marile ziare din Europa, din 1989 încoace? Doar la mineriade... Presa noastră a reacţionat şi ea pe măsură. Timp de cîteva zile, articole şi poze mari au celebrat performanţa lui Cristian Mungiu, jurnaliştii s-au întrecut în a interpreta acest succes în cheia "imaginii României în lume", au recapitulat premiile obţinute de tinerii cineaşti români în ultimii ani, au făcut incursiuni în biografia şi cariera regizorului, au stat de vorbă cu mama şi sora lui - în fine, au acordat atenţia cuvenită unui asemenea eveniment. După gustul meu, s-a ratat ocazia de a face o dezbatere mai substanţială despre filmul românesc. În schimb, s-a exagerat în "asumarea" acestui premiu de către "noi toţi", s-a insistat, cred, prea mult pe ideea că este un succes "al României", care, eventual, mai atenuează imaginea negativă transmisă lumii de politica provincială şi isterică de pe Dîmboviţa. Cred că imaginea negativă creată de poticnelile noastre democratice rămîne constantă (eventual se agravează), căci ea este bine fixată în mediile politice şi mediatice europene. Performanţa lui Cristian Mungiu - care, înainte de toate, este rezultatul talentului artistic al regizorului şi al echipei sale - atinge mediile culturale occidentale şi un public (sperăm, cît mai numeros) pentru care dilema "Băsescu sau Tăriceanu?" este întru totul nerelevantă, iar tribulaţiile luptei anticorupţie din România nu reprezintă o preocupare. În schimb, acel public cultivat şi curios din ţările unde va fi difuzat filmul ştie să aprecieze valoarea artistică. Premiul de la Cannes şi porţile deschise de acesta reprezintă, în primul rînd, o şansă de "deprovincializare", un mod de a ieşi în lume cu produse culturale perfect compatibile cu ce se face în alte părţi, cu un limbaj artistic care se adresează sensibilităţii publicului de oriunde. Iar pentru asta, trebuie să le fim recunoscători artiştilor care gîndesc şi creează în acest mod "compatibil cu lumea". În rest, noi rămînem, din păcate, cu situaţia precară a filmului şi a sălilor de cinema: conform celui mai recent barometru cultural, sîntem pe ultimul loc în Europa ca număr de spectatori de film - zero virgulă trei la mia de locuitori. Adică, dacă îmi pot permite o astfel de "traducere", din zece mii de oameni care au participat la mitingurile pro- sau contra-Traian Băsescu, doar trei merg la cinematograf. (
