TVR se reformează?
„CATINDATUL (hotărît): Ştii s-o scoţi? Scoate-mi-o!
IORDACHE: N-ai idee cum ţi-o scot; pînă să clipeşti din ochi, o dată, pac!...“
I.L. Caragiale, D’ale carnavalului
Să lăsăm puţin deoparte vuietul absurd al politichiei post-referendum şi să nu lăsăm să treacă neobservat un eveniment semnificativ pentru post-gîndirea societăţii româneşti şi a conducătorilor de care avem parte: Consiliul de Administraţie al TVR a decis să închidă TVR Cultural. Cînd bîzdîcul reformei loveşte în politicieni şi manageri, nu-i de glumă: se taie orbeşte. Şi se invocă ritos „eficienţa“.
Carevasăzică, pentru a reduce din enorma datorie istorică a instituţiei, noua conducere a TVR a decis să renunţe la TVR Info şi TVR Cultural. Ceea ce e complet stupid. Întîi, pentru că cele două canale funcţionau cu costuri mult mai mici decît celelalte (deci nu din cauza lor s-a sărit calul datoriilor), iar apoi pentru că, dacă vrea să-şi ia în serios misiunea publică stabilită prin lege, televiziunea noastră, a tuturor, exact pe aceşti doi piloni ar trebui să se sprijine: pe furnizarea unor emisiuni informative de bună calitate, neutre şi cu ştiri relevante pentru interesul public (atenţie, am scris „interesul public“, nu „interesul publicului“!) şi pe programe cu conţinut cultural şi educativ. Adică – după mintea mea, dar şi conform legii – TVR ar fi trebuit nu să desfiinţeze, ci să dezvolte cele două canale. De ce nu s-a desfiinţat TVR 2, de pildă, care n-are nici un profil, n-are personalitate, n-are public-ţintă, nu e nici „al doilea canal generalist după TVR 1“, nici altceva, deşi unele programe sînt bune? Cîteva emisiuni de acolo ar fi putut trece în grila TVR Info (care oricum le dădea în reluare), altele s-ar fi integrat foarte bine în schema de la TVR Cultural, iar ce rămînea putea fi desfiinţat fără regrete, căci e plin TVR 2 de emisiuni de umplutură. Şi ar fi fost mult mai bine pentru toată lumea. Başca bugetul bunicel care s-ar fi împărţit între cele două canale „de nişă“ şi, astfel, s-ar fi putut finanţa şi dezvolta mai multe producţii (informative şi culturale) proprii. De ce nu s-au publicat mai întîi pe site-ul instituţiei – nu doar în numele transparenţei, dar şi al bunului-simţ, căci e vorba de o televiziune susţinută din bani publici – niscaiva situaţii financiare, ca să vadă poporul pe ce s-au dus mai mulţi bani: pe Jurnalul cultural sau pe programele de divertisment (care, oricît s-ar chinui, nu pot rivaliza cu cele de la PRO TV)? pe vreun talk-show cu scriitori şi artişti sau pe achiziţii de filme de serie B şi blockbustere (pe care oricum le dau televiziunile private înainte)? pe dreptul de redifuzare a vreunui spectacol de teatru antologic cu mari actori ai anilor ’70 sau pe contracte cu case de producţie „independente“? Şi, după ce se publicau asemenea cifre, n-ar fi fost nevoie de o oarecare reflecţie, de un pic de dezbatere pe tema „ce vrem să fie televiziunea publică“? Ar fi fost, cred, nu doar normal şi civilizat, dar şi mult mai eficient: ar fi apărut idei de reformă mai bune şi mai substanţiale decît tăierile de programe concepute de cîţiva inşi într-un birou şi supuse apoi la vot, pe repede-înainte, într-un Consiliu de Administraţie format din oameni amestecaţi: unii care chiar au habar de televiziune, alţii trimişi de partide să ocupe un loc, iar alţii care au idee despre televiziune, dar pentru ei partidul e mai important.
Sigur, mi se va spune că sînt naiv (şi am pretins eu că nu sînt?...), că la TVR buboiul era umflat de mult, că trebuia, mă-nţelegi, o intervenţie chirurgicală rapidă („ştii s-o scoţi?“...), că acolo se toacă bani de mult şi că mulţi s-au înfruptat din plăcintă ş.a.m.d. Păi tocmai de-aia. În plus, povestea asta cu vaca de muls numită TVR trebuie corelată cu cîteva fapte reale: televiziunea publică n-a fost, în toţi aceşti ani, doar un tocător de bani, a produs şi programe bune, a avut şi performanţe, are în continuare destui profesionişti adevăraţi. (Dar, din păcate, tăcuţi: Moise Guran i-a îndemnat acum cîteva luni să „iasă la bătaie“ şi să-şi apere instituţia. Îndemnul i-a fost urmat de o dureroasă tăcere.) Despre toate acestea nu se discută nimic: conducerea a decis „să se eficientizeze“ şi aşa rămîne, că de-aia e conducere, nu?
Problema e că nu se va eficientiza nimic şi nu se va reforma nimic: e un simplu plan comod prin care se revine la o realitate instituţională anterioară, aparent mai simplu de gestionat: TVR 1, TVR 2 (care cică va deveni TVR 2 Cultural), TVR Internaţional. Plus TVR 3, aşa-zis regional (un alt canal fără nici un profil, ce să mai vorbim de audienţă...). Nici măcar nu i se poate pune în cîrcă actualului Consiliu de Administraţie toată harababura adunată acolo în ani întregi: i s-a zis să taie că e groasă, a tăiat cum (nu) s-a priceput. Pentru că legea de funcţionare a TVR e esenţialmente proastă (şi iniţiativele de îmbunătăţire au eşuat), pentru că partidele politice (care decid pe criterii clientelare conducerea şi îşi bagă nasul cît pot în decizii) au folosit TVR ca pe o jucărie utilă la ocazii, pentru că sindicatele lucrătorilor au fost şi ele anti-reformă şi n-au protestat pentru respectarea profesiei lor (ci pentru alte motive), pentru că ambiguitatea funciară a televiziunii publice a fost jucată pe degete după caz şi după interes (cînd face lucruri de interes public i se reproşează că n-are audienţă, cînd vrea să cîştige audienţă i se dă la cap că nu se îngrijeşte de interesul public) – în fine, pentru toate acestea şi pentru multe altele, ne-am ales fără TVR Cultural şi fără TVR Info. E stupid. TVR Cultural n-avea, evident, audienţă – dar era bine că exista: într-o ţară în care copiatul la bac e sport de mase şi modelele de comportament ale majorităţii tinerilor sînt barosanii cu bani, măcar era un refugiu pentru minoritatea care vrea să judece şi să trăiască normal. TVR Info putea deveni un post de ştiri onest – o contrapondere la televiziunile private care sub eticheta „de ştiri“ aruncă de fapt în neant propagandă şi trăncăneli numite preţios talk-show-uri.
Să urăm, aşadar, succes reformei TVR. Să stăm liniştiţi la locurile noastre (cum bine ne-a îndemnat tovarăşu’ în decembrie 1989) şi să chibiţăm mai departe joaca de-a referendumul şi de-a mini-recensămîntul. TVR Cultural? Un moft elitist! Misiunea publică a TVR? Hai, dom’le, te credeam om serios...
