TVR - jucăria politicienilor
A fost depus la Parlament raportul TVR pe 2006. "Pierderi de 17 milioane de lei", au titrat imediat ziarele, punînd astfel pe agendă exclusiv problema financiară. Consiliul de administraţie al TVR a trimis şi el o scrisoare la Parlament, în care anunţă că opt membri nu îl mai susţin pe preşedintele Tudor Giurgiu. După care au început speculaţiile privind respingerea raportului de activitate de către Parlament (ceea ce înseamnă, conform legii, destituirea întregii conduceri), zvonuri despre presiuni politice ş.a.m.d. Repertoriul e cunoscut: de-a lungul tranziţiei, TVR a fost jucăria preferată a politicienilor şi toate guvernările s-au străduit să-şi plaseze oamenii în poziţii-cheie, să obţină influenţă asupra emisiunilor de ştiri, să beneficieze cît mai mult de televiziunea publică în campaniile electorale. Toate acestea - plus incapacitatea cronică a instituţiei de a se reforma - au făcut ca TVR să ajungă la un statut neclar şi riscant pentru viitorul ei: e un fel de "colos industrial" moştenit din comunism, cu prea mulţi angajaţi, în care se produc şi programe bune, şi rele, care şi-a îmbunătăţit oarecum "imaginea de brand", dar n-a reuşit o reformă de adîncime. Legea după care funcţionează e veche şi proastă, iar modul de numire a Consiliului de administraţie o face o victimă sigură a conjuncturilor politice: membrii Consiliului sînt numiţi de partide, deci exprimă "în mic" majoritatea parlamentară. În plus, adesea partidele îşi trimit în Consiliu clienţi credincioşi care au nevoie de o sinecură, dar nu au habar de televiziune. În schimbul sinecurii, execută conştiincios indicaţiile partidului. Cel mult, dacă preşedintele e un om cu iniţiativă, mai poate drege lucrurile din punct de vedere strict funcţional şi tehnic: în vremea lui Valentin Nicolau, au mers bine investiţiile şi dotarea cu aparatură, dar conţinutul ştirilor şi al programelor politice era dedicat aproape în exclusivitate lui Adrian Năstase şi PSD; sub conducerea lui Tudor Giurgiu, s-au făcut programe noi, cu un "aer" mai modern şi mai deschis, telejurnalele au redevenit credibile şi echilibrate, dar s-au făcut cheltuieli necugetate. Şi, colac peste pupăză, TVR şi-a anulat exact avantajul principal, acela al redobîndirii prestigiului pe plan editorial: Rodica Culcer, sub a cărei conducere emisiunile informative au revenit la standarde profesioniste, a fost destituită peste noapte, în ciuda performanţelor profesionale. Din această amestecătură "la vîrf" nu are cum ieşi o televiziune publică performantă, pentru că preocuparea principală a conducerii (Consiliul plus preşedintele) nu poate fi decît satisfacerea celor care au numit-o. Sau măcar grija de a nu-i deranja prea mult. Aşa cum orice încercare de a reduce numărul de angajaţi (au fost cîteva) se lasă cu proteste sindicale care blochează imediat totul, orice tentativă de a reforma sistemul în ansamblu (începînd cu legea de organizare) se topeşte încet şi se amînă sine die: politicienii nu vor o lege mai bună, care eventual ar duce la slăbirea controlului politic asupra TVR, mulţi angajaţi nu vor eficienţă, pentru că şi-ar pierde posturile călduţe. Aşa încît orice manager stă între presiunile "de sus", dinspre mediul politic, şi cele "de jos", dinspre sindicatele lucrătorilor. La toate acestea se adaugă o anume nepăsare a spaţiului public pentru dezbaterea consistentă a subiectului TVR: în afară de cîteva ONG-uri care se ocupă de libertatea presei, nimeni nu pune pe agendă chestiunile esenţiale - care este misiunea postului public, pe ce valori se întemeiază, care sînt modalităţile prin care îşi poate îndeplini rolul în societate. Iar presa e interesată doar de spectacolul numirilor şi destituirilor; cîteva titluri din ziarele de săptămîna aceasta: "Şeful TVR, pe făraş!" (Adevărul), "Tudor Giurgiu, între votul de neîncredere al echipei, demisie şi verdictul Parlamentului" (Gândul), "Tudor Giurgiu, pîrît oficial la Parlament" (Cotidianul), "Obiectiv comun al PSD şi PNL: debarcarea lui Giurgiu" (România liberă). Probabil că şi acum, ca şi în alte ocazii, discuţia va rămîne la acest punct: dacă Tudor Giurgiu va fi înlocuit şi cu cine. Aşa încît raportul de activitate devine cu totul inutil: aproape nimeni nu va fi interesat de substanţa lui. Şi totuşi... Există în raport - pe lîngă multe pagini de prezentare a activităţii - nişte tabele în care sînt prezentate situaţiile financiare ale televiziunilor publice europene. (Probabil că TVR a vrut să-şi "justifice" astfel pierderile, arătînd că şi alţii stau prost.) Unele au profit, altele nu. Unele sînt finanţate exclusiv din taxa cetăţenilor, altele nu au deloc o asemenea taxă, altele "amestecă" banii din taxe cu alocaţiile bugetare şi veniturile din publicitate. Unele au angajaţi foarte mulţi (RAI - peste şapte mii, "giantă latină"...), altele puţini (ARD din Germania - trei mii şi ceva, care realizează mult mai multe ore de program decît cei 3200 ai TVR). Cine a urmărit problema ştie că şi în alte ţări au existat dezbateri despre rolul şi statutul televiziunilor publice, despre asigurarea neutralităţii politice, despre conţinuturile specifice etc. Televiziunile publice sînt specifice Europei (în SUA, reţeaua publică PBS a apărut tîrziu şi e "de nişă"), cu probleme diferite de la o ţară la alta, dar cu un fond şi o misiune comune: difuzarea unor conţinuturi de calitate, non-dependente de comercial, a unor ştiri credibile de interes public, transmiterea unor valori fundamentale, exprimarea unor identităţi şi asigurarea unor loialităţi ale cetăţenilor faţă de instituţiile democraţiei. Lord Reith, primul director al BBC, spunea în anii â20 ai secolului trecut că BBC se întemeiază "pe o ordine morală, iar nu materială". El a definit valorile şi statutul postului public britanic, valabile şi astăzi. Or, tocmai aici e diferenţa: TVR nu şi-a asumat (şi nici nu a fost ajutată ori stimulată să o facă) setul de valori şi misiunea. Le-a declarat doar formal, de ochii lumii, preluînd, cu copy and paste, din tot felul de reglementări europene. În ciuda tuturor schimbărilor, încă nu şi-a asumat pînă la capăt rolul public. Ea nu "stă" pe o ordine morală, ci pe jocuri politice, pe socoteli financiare (cît, cum şi cui dăm din buget), şi pe o lege care o face victima mediului politic. Orice preşedinte ar fi numit are încă din primul minut sabia destituirii deasupra capului. Mai e loc printre toate acestea pentru valori şi pentru misiune publică?
