Triumful populismului
Stînd eu în primele zile ale anului acasă şi zapînd pe ici, pe colo, pe posturile esenţiale, n-am ştiut ce să pun pe primul loc în topul plictiselii: ştirile despre românii care "au luat cu asalt hypermarket-urile", imaginile cu blocajul de pe DN1 sau interminabilele "dezbateri" de la Realitatea TV despre ce şi cum face Guvernul. Ştirile despre cumpărături sînt sezoniere - de Crăciun şi de Paşti, într-un elan plin de imaginaţie şi de originalitate, reporterii TV ne informează că oamenii îşi cumpără ce le trebuie pentru sărbători. E un fel de "triumf al consumismului": o activitate obişnuită, banală, necesară vieţii cotidiene (adică făcutul cumpărăturilor) se transformă în subiect de ştire, ajunge să deschidă telejurnalul, devine un eveniment marcant pentru comunitate. DN1 devine personaj principal la nivel naţional cam în fiecare wee-kend: ni se arată, de pe pămînt şi din elicopter, lungi şiruri de maşini care mai mult stau decît merg, vreun poliţist ne recomandă "rute ocolitoare", iar reporterii promit că "vor reveni" şi că "ne vor ţine la curent". De data aceasta, Realitatea TV a completat meniul cu un mic talk-show ad-hoc, insistînd enorm asupra unui nene cu o maşină roşie care a depăşit coloana şi a pus în pericol siguranţa circulaţiei. Şi dă-i cu moralizarea, şi cu poliţia care "e depăşită", şi cu un fel de analiză dezlînată a cauzelor şi efectelor... Lungi vorbe fără rost în jurul unei teme care nu prea are cum să genereze mari schimburi de idei ori "viziuni": pur şi simplu, infrastructura rutieră din România e depăşită. Trebuie să construim drumuri, nu să vorbim la televizor despre ele. Despre cum va fi şi ce va face noul guvern ni se vorbeşte mai rar la televizor - o dată la patru ani. În aşteptarea Marilor Decizii ale noului Guvern, pe la televizor s-au perindat analişti şi politicieni de tot soiul, care au speculat abundent pe tema "ce-ar trebui să facă noul executiv în vremuri de criză". Speculat - în sensul că şi-au dat abundent cu părerea, fără date concrete, fără informaţii, bazîndu-se pe presupuneri. Cam acesta e "stilul analizei politice" la români. Şi iată că a apărut şi Guvernul şi a dat glas celor dintîi măsuri: nişte tăieri de salarii pe la agenţiile guvernamentale, economii la banii de taxi ai demnitarilor aflaţi în delegaţie, plafonarea veniturilor care se acordă mamelor în concediul pentru îngrijirea copilului şi altele asemenea. Pentru un guvern care dispune de o asemenea majoritate în Parlament şi are de gestionat o perioadă de criză, începutul e cum nu se poate mai prost. În primul rînd, pentru că recurge din prima la soluţia de contabil îngust la minte, aceea de "a tăia", fără să se uite la consecinţe. În al doilea rînd, pentru că "a vrut să dea un semnal", să-i arate poporului că urmează o perioadă de restricţii şi că primii care strîng cureaua sînt chiar demnitarii. Un semnal populist de doi lei, în care "poporul" nu mai crede de mult, dar o parte a poporului încă vibrează emoţional la ideea "bine le face, domnule". În al treilea rînd, pentru că, în loc să prezinte deschis şi pe faţă situaţia ţării (după ce, în campanie, cuvîntul "criză" a fost ocolit), încearcă asemenea manevre "de imagine". Toate acestea sînt posibile pentru că, aşa cum "analiza" se face pe bază de presupuneri şi speculaţii, politica se face, în România, din/pe vorbe. "Dă bine" la popor să spui că demnitarii nu mai au voie cu taxiul în străinătate; dar cîţi bani se vor economisi din asta? O nimica toată. Dă şi mai bine să vorbeşti despre mamele cu venituri mici, despre poporul sărac care îşi creşte cu greu copiii şi să "atingi" în treacăt cîte-o mamă "de multinaţională", care a cîştigat bine şi ar fi trebuit să încaseze 85% din venit pe perioada concediului postnatal. Dar cîte asemenea mame sînt? N-ar fi fost mai cinstit şi mai civilizat să ni se dea cifre, să aflăm "cît costă" aceste mame, decît să se hotărască rapid plafonarea veniturilor? Evident, cel mai bine dă atunci cînd le spui pensionarilor cărora nu le ajung banii de la o lună la alta că unii pensionari ca şi ei care mai şi munceau şi primeau un salariu nu vor mai avea această posibilitate. "Bine le face, domnule, de ce unii să aibă doar pensia şi alţii să primească şi salariu?" - vor fi exclamat unii pensionari de bună credinţă. Numai că, din această dorinţă de a "da un semnal", a ieşit prost: profesorii pensionari care mai ţineau ore prin şcoli nu vor mai putea fi salarizaţi, actorii şi alte categorii de artişti de asemenea (v. Cotidianul din 6 ianuarie). De fapt, dl Boc şi executivul său au vrut să reglementeze sumele nesimţit de mari de care beneficiau cîţiva generali de la Armată şi de la Interne şi cîţiva foşti angajaţi din Justiţie: pensii, salarii compensatorii etc. Pentru a pune capăt unui privilegiu, s-a introdus o regulă proastă, care loveşte unde nu trebuie. Cît despre salariile profesorilor, PD-L şi PSD au avut brusc revelaţia, după ce au luat puterea, că nu sînt bani pentru a le mări cu 50%. Dna Ecaterina Andronescu plîngea, acum cîteva luni, în plenul Parlamentului, de grija profesorilor. Acum, timp de vreo două ore a tot încercat, la televizor, să "explice" de ce nu pot fi mărite salariile. Primele gesturi ale noului guvern arată triumful deplin şi perfid al populismului: se poate promite orice, se poate retrage senin orice promisiune. Politicienii noştri au învăţat "să ne facă din vorbe", iar cinismul nu mai are limite: se discută la vedere despre împărţirea funcţiilor de directori între partide, se dau afară la grămadă zeci de directori din cîte un minister etc. Nu ne aşteaptă vremuri bune. Şi nu mă refer doar la criză.
