Topul intelectualilor publici
De mai mulţi ani, revistele Foreign Policy (din SUA) şi Prospect (din Marea Britanie) alcătuiesc un top internaţional al intelectualilor publici. Anul acesta, după ce a apărut lista celor 100 de nume, cititorii au putut vota (deh, epoca interactivităţii!), pe
, preferinţele lor. Pe primul loc a ieşit Fethullah Gülen, cleric turc adept al sufismului, stabilit în SUA din 1999. Următoarele nouă locuri sînt ocupate tot de musulmani (v. Foreign Policy România, numărul pe iulie-august 2008, pp. 64-67; lista celor 100, pe www.foreignpolicy.com/extras/intellectuals). Au votat peste 500.000 de persoane. Tom Nuttall, senior editor la Prospect, scrie că, văzînd cum creşte numărul de voturi pentru musulmani, iniţial au bănuit că "vreun membru priceput la tehnologie al ŤFethullahci», numele colectiv al susţinătorilor din toată lumea ai lui Gülen, a pătruns ilegal în sistemul informatic şi l-a setat pentru a-şi vota automat eroul. Îl vom identifica pe vinovat, îi vom declara voturile nule, ne vom relua lucrul în mod normal şi Chomsky va reveni pe primul loc". Chomsky ieşise primul în 2005, acum a fost al unsprezecelea şi primul non-musulman. De fapt, explicaţia succesului este alta. Ziarul turc Zaman a publicat pe prima pagină ştirea că Fethullah Gülen se află pe lista celor 100 de intelectuali şi i-a invitat pe cititori să voteze. Zaman are un tiraj de 700.000 de exemplare şi cîteva ediţii în alte ţări (v. şi
). La cîteva ore după apariţia ştirii, au început să curgă online voturi pentru Gülen, dar şi pentru alţi musulmani. "Este clar că, în acest caz, politica identităţii a cîştigat lupta", conchide FP. "Data viitoare, să nu fiţi surprinşi dacă o să-i vedeţi pe chinezi urcînd în top", scrie Tom Nuttall. "Campania pentru a trezi cîteva milioane de adepţi ai sufismului e o nimica toată faţă de forţa maşinăriei chineze de informaţie." Ca orice top, şi acesta e discutabil. Lista celor 100 de intelectuali propuşi de Prospect şi FP se bazează, în primul rînd, pe influenţa pe care o au, în spaţiul public, ideile lor. Interactivitatea a scos însă în prim plan, pe lîngă laureatul Nobel Orhan Pamuk (locul 4) ori Tariq Ramadan (filozof stabilit în Elveţia), şi cîteva figuri care nu sînt nici măcar suficient cunoscute în lumea occidentală, precum Yusuf Al-Qaradawi (cleric care prezintă o emisiune la postul de televiziune Al-Jazeera) ori Amr Khaled (predicator egiptean, stabilit recent în Marea Britanie, pentru a-i educa pe tinerii musulmani de acolo). E limpede că ideile acestora nu au nici pe departe o influenţă asemănătoare cu ale lui Noam Chomsky, Umberto Eco (locul 14) ori Mario Vargas Llosa (locul 20) în dezbaterea marilor teme globale. Dar votul popular pe care Internetul îl face posibil cu atîta uşurinţă i-a scos învingători pe reprezentanţii acelor "comunităţi" care s-au mobilizat mai mult şi au votat mai cu sîrg. Seamănă, cumva, cu chestiunea natalităţii: în lumea occidentală scade, în lumea musulmană creşte. Apatie vs vitalitate, s-ar zice... Rezultatele pun însă problema redefinirii "intelectualului public". Unii dintre musulmanii clasaţi pe primele locuri nu se încadrează în această categorie, aşa cum este ea definită în lumea anglo-saxonă (şi, prin extensie, în întreaga lume occidentală). Alan Lightman, profesor de fizică la universităţile Harvard şi Cornell, a sintetizat trei niveluri prin care intelectualul public ("o persoană specializată într-o anumită disciplină", care "lucrează în mediul universitar" şi care "decide să scrie şi să vorbească pentru un public mai larg decît colegii săi de profesie") îşi lărgeşte audienţa şi capătă o influenţă tot mai mare. Primul nivel înseamnă să i te adresezi publicului pe teme extrase exclusiv din disciplina ta: cum s-ar spune la noi (uneori, din păcate, cu mefienţă), un act de popularizare a unor subiecte ştiinţifice ori culturale. Al doilea nivel presupune să scrii despre legăturile disciplinei cu aspectele sociale, culturale, politice ale lumii în care trăieşti. Al treilea nivel este by invitation only: cînd un anumit intelectual dobîndeşte un grad ridicat de notorietate, este solicitat să se pronunţe pe tot felul de teme, de la politică la religie, de la războaie la ecologie (v.
). E limpede că, de exemplu, Fethullah Gülen ori clericii musulmani din "top 10" nu se încadrează în această schemă. Dar prezenţa lor în top are avantajul de a-i face mai cunoscuţi în lumea occidentală decît erau pînă acum şi, astfel, de a-i "integra" în spaţiul ideilor. Definiţia riguroasă a intelectualului public s-ar putea să se dilueze din cauza acestui proces care nu e, de fapt, decît încă o consecinţă a globalizării. Pe de altă parte, o serie de cărţi recente ajung, într-un fel sau altul, la concluzia că rolul public al intelectualilor este în scădere în lumea vestică: Richard A. Posner, Public Intellectuals. A Study of Decline (2001), Frank Furedi, Where Have All the Intellectuals Gone? Confronting Twenty-First Century Philistinism (2004), Stefan Collini, Absent Minds. Intellectuals in Britain (2006). Foreign Policy România încearcă să iniţieze (în acelaşi număr pe iulie-august) o dezbatere "despre posibilitatea intelectualului public în România", publicînd un articol al lui Alexandru Bălăşescu, care constată că "există o foarte mică aplecare asupra chestiunilor de interes global cu aplicaţii locale". După cum, aş adăuga, există o foarte redusă preocupare de a dezbate (măcar) subiectele europene, alături de/împreună cu intelectualii publici din ţările "colege" de UE. Despre toate acestea, în numărul viitor.
