Ţapii ispăşitori în Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 317 din 11-17 martie 2010
Emoţii ipocrite jpeg

S-au dus vremurile în care se scanda cu convingere, în diverse ţări şi în diverse limbi, „noi sîntem poporul!“, iar asta exprima sintetic ideea că poporul ştie „cine este şi ce vrea“. Acum, tot mai mulţi politicieni au impresia că ştiu mai bine „cine e poporul“ şi îi livrează, în pilule uşor de înghiţit, ceea ce ar trebui să vrea: răspunsuri şi soluţii facile la întrebări pe care cetăţenii de rînd uneori şi le pun, alteori le primesc de-a gata. „Poporul“ a ajuns să fie invocat şi convocat adesea pentru chestiuni pe care unii politicieni le pun pe agenda publică nu neapărat pentru că acolo le e locul, ci pentru că, astfel, obţin voturi sau măcar o imagine mai bună. Populismul e în floare – transpartinic şi transeuropean.

La alegerile locale din Olanda, partidul populist condus de Geert Wilders (nu vi se pare că seamănă izbitor la „fixonomia obrazului“ cu C.V. Tudor?) a cîştigat multe locuri în cîteva regiuni şi oraşe, devenind a treia formaţiune politică olandeză. Geert Wilders compară Coranul cu Mein Kampf şi le vorbeşte concetăţenilor de „Eurabia“: „Plimbaţi-vă pe stradă şi veţi vedea unde ne aflăm astăzi. Noi nu ne mai simţim la noi acasă. În scurt timp, vor fi mai multe moschei decît biserici“. Succesul său se bazează pe reluarea – într-o retorică mai agresivă decît a altora – a vechii teme a străinilor vinovaţi pentru tot ce merge prost: în campania pentru alegerile europene a cerut excluderea României şi a Bulgariei din UE, iar recent a cerut un referendum pentru interzicerea minaretelor. În Elveţia, referendumul privind minaretele a avut deja loc, iar poporul s-a pronunţat: nu se vor mai construi. Autorităţile elveţiene trebuie acum să dea, jenate, explicaţii despre voinţa poporului şi să „dreagă“ relaţiile cu ţările islamice, ca şi cu propriii locuitori de religie musulmană.

Dacă în Elveţia convocarea referendumului este o practică obişnuită, în alte ţări e mai degrabă o situaţie de excepţie – deci cu atît mai interesantă. Islanda, de pildă, a avut pe 6 martie un referendum în care poporul a trebuit să se pronunţe pe o temă extrem de delicată. Pe cînd era un paradis financiar cu bănci bogate şi dobînzi bune, Islanda a atras economiile multor străini, mai ales olandezi şi britanici. Cînd băncile au căzut, depunătorii au fost despăgubiţi de statele lor – Olanda şi Marea Britanie –, căci statul islandez, evident, nu avea cu ce... Acum, Islanda ar trebui să restituie celor două ţări cele 25 de miliarde de euro pe care acestea le-au dat propriilor cetăţeni. Aşa încît, pe această temă care are mai degrabă un caracter „tehnic“, Guvernul islandez a simţit nevoia să solicite părerea poporului. Bineînţeles, poporul s-a pronunţat emoţional: 9 oameni din 10 au spus „nu“, nu trebuie să dăm înapoi banii cu care cele două state i-au despăgubit pe cetăţenii lor, care însă erau depunătorii noştri pe vremea cînd prosperitatea zburda nestingherită prin Reykjavik. Şi zburda mai ales pentru că nişte străini depuseseră o grămadă de bani în băncile islandeze. Ceea ce islandezii par să fi uitat acum, răpuşi de criză. Şi autorităţile islandeze au acum de dat explicaţii – nu doar Olandei şi Marii Britanii, dar şi Uniunii Europene, cu care începuse negocierile de aderare.

În România, poporul a fost chemat să-şi spună părerea despre numărul de parlamentari şi a decis, cu o majoritate largă, că nu avem nevoie de atît de mulţi. Pare un subiect politic şi constituţional, dar nu a fost tratat aşa. Preşedintele Băsescu l-a convocat în aceeaşi zi cu alegerile şi l-a „promovat“ cu un discurs agresiv la adresa parlamentarilor: „de ce le-a fost frică n-au scăpat!“. Ceea ce a transformat discuţia instituţională (ce fel de Parlament ne trebuie?) într-o aţîţare a poporului împotriva parlamentarilor, care oricum au o imagine proastă: sînt văzuţi, la grămadă (iar presa are şi ea un rol aici!), ca nişte inşi care pierd vremea, dorm la şedinţe, au salarii mari şi bat străinătatea pe bani publici. Era previzibil ca poporul să spună că nu mai vrea „să-i ţină în spate“ pe „ăştia“, aşa cum era previzibil ca poporul islandez sărăcit de criză să n-aibă nici un chef să le dea bani „străinilor“, aşa cum era previzibil ca elveţienii, care sînt expuşi de cîţiva ani discursului populist al partidului de guvernămînt, să ia în serios ameninţarea că musulmanii vor „transforma“ Elveţia. Iar în toleranta şi multiculturala Olandă, succesul lui Geert Wilders pare abia la început: subiectele pe care el i le livrează poporului spre meditaţie zgîndăre nemulţumirile oamenilor şi oferă explicaţii la îndemînă.

Criza economică stimulează discursul populist şi în alte moduri. Unor oameni care simt că trăiesc mai prost ca acum cîţiva ani e suficient să le vorbeşti despre bani războindu-te verbal cu cei care-i au. Premierul Emil Boc – care nu poate convoca referendumuri, ca preşedintele – nu conteneşte să repete refrenul său preferat despre „salariile nesimţite“ şi despre pensiile privilegiaţilor (foşti securişti, activişti etc.). Deşi pretinde că e şeful unui partid de dreapta, reintroduce, în tonuri populiste, lupta de clasă: jos nesimţiţii cu salarii şi pensii mari! În Berlin, la o reuniune a social-democraţilor, un lider politic important a spus că şomerii sînt nişte leneşi care stau acasă şi fac copii doar pentru a încasa alocaţiile de la stat, iar criza a apărut pentru că se munceşte puţin şi prost. Aşa cum pentru un politician de dreapta e de neacceptat să bombăne împotriva celor care au bani, pentru unul de stînga e de neacceptat să explice criza prin lenea şomerilor. Dar pentru populişti nu mai există stînga şi dreapta.

Exemple se mai pot găsi, de-a lungul şi de-a latul Europei. Tehnic vorbind, ieşirea din criză se va face prin măsuri financiare şi economice. Dar cînd vom răsufla uşuraţi că am trecut cu bine şi prin asta, şi buzunarele ne vor fi iar ca-n vremurile bune, ne vom trezi cu şi mai mult populism pe cap de cetăţean. Şi s-ar putea să-i votăm pe acei politicieni care ştiu să ne arate mai abitir cu degetul ţapii ispăşitori.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.