Știri europene

Presseurop.eu este un proiect foarte deştept, iniţiat de Courrier International şi finanţat în parte din fonduri europene. Ce-mi place cel mai mult este că pot citi şi ce se scrie în presa din ţări europene ale căror limbi nu le cunosc. În felul acesta, „scap“ din chingile presei scrise în „limbile principale“ din UE. E cît se poate de folositor să dai din cînd în cînd o raită şi prin ziare din ţările „mici“, amestecînd informaţiile şi opiniile cu ce ai găsit în ziarele ţărilor „mari“: te confrunţi direct cu diversitatea europeană. Aşa că, fără alte comentarii, montez mai jos un amestec de ştiri de pe presseurop.eu. Selecţia şi ordinea, desigur, îmi aparţin. 

● Preşedintele portughez contestă cuplul „Merkozy“. După Roma, Lisabona contestă şi ea cuplul „Merkozy“ şi capacitatea sa de a dirija destinul UE: „Anibal Cavaco Silva s-a ridicat furios împotriva cancelarului Angela Merkel şi a preşedintelui Nicolas Sarkozy“, titrează Publico. Potrivit cotidianului din Lisabona, preşedintele Republicii şi-a manifestat, cu ocazia unei deplasări în Italia, în 12 octombrie, neliniştea în faţa apariţiei în sînul Uniunii a unui „comitet director, nici recunoscut şi nici mandatat, căruia nu-i pasă de instituţiile comunitare şi limitează marja lor de mişcare“. Şeful statului portughez a adăugat că este vorba, în cazul de faţă, de o cale „greşită“ şi „periculoasă“ pentru a răspunde crizei europene. Soluţia la criza euro trece, în concepţia sa, prin „aprofundarea guvernanţei economice europene“, printr-o întărire a metodei comunitare, cu Comisia ca „nucleu instituţional“. A fost „discursul care lipsea în Europa“, se bucură Publico. 

● În aşteptarea prăbuşirii. Gazeta Wyborcza avertizează că UE nu mai are timp pentru a îndepărta criza din zona euro. Cotidianul din Varşovia rezumă principalele puncte ale planului prezentat de José Manuel Barroso în faţa Parlamentului European în 12 octombrie. „Susţineţi băncile. Salvaţi Grecia. Sporiţi cooperarea în zona euro.“ Problemele pe care planul încearcă să le rezolve sunt legate între ele, notează GW, şi în timp ce „diagnosticul a fost cunoscut de mult timp, reţeta este foarte costisitoare. Munca la schiţarea unui plan de salvare a trenat, cu politicieni din UE temători de reacţia alegătorilor, după ce veniseră deja în ajutorul băncilor în 2008 şi 2009“. „Va reuşi Europa să evite colapsul?“ se întreabă ziarul. Toate speranţele se îndreaptă acum spre „pachetul cuprinzător“ care va fi pus pe masă de Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy la sfîrşitul lui octombrie. „Dacă acest lucru va eşua, momentul sentinţei este aproape“, conchide Gazeta Wyborcza. 

● O extindere plină de iluzii. Săracul! Pe 12 octombrie, Comisarul european pentru Extindere avea sarcina ingrată de a prezenta raportul anual al Bruxelles-ului privind nouă ţări – Croaţia, Turcia, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Albania, Serbia, Bosnia şi Kosovo – care doresc să devină membre ale Uniunii Europene. Această prezentare a fost oarecum suprarealistă. Organizată ca şi cum nimic grav nu s-ar întîmpla în UE, ca şi cum totul s-ar petrece în mod normal. Stefan Füle nu este ceea ce s-ar putea numi un tip hazliu, dar asta nu l-a împiedicat să declare că viitorul Europei se prezintă bine. Iată cît de eficace este strategia UE! Europa îşi impune exigenţele şi ţările care vor să devină membre se democratizează. 2011 este un an bun pentru extindere, a susţinut Stefan Füle. Un optimism de faţadă, deoarece nici comisarul nu crede ceea ce zice. Adevărul, mai puţin încîntător, este că mai multe dintre ţările care aşteaptă la uşa Europei au probleme grave, iar nici UE nu mai pare în măsură să se mai extindă. (Annika Ström Melin, în Dagens Nyheter, 12 octombrie) 

● „Occupy Frankfurt“. Deturnînd numele mişcării de protest de pe Wall Street, Frankfurter Rundschau se bucură de succesul manifestaţiilor din 15 octombrie. „În Europa şi în lumea întreagă“ – 951 de oraşe, 82 de ţări – zeci de mii de persoane au protestat împotriva „băncilor atotputernice şi a oamenilor politici care nu reacţionează“. 8000 de persoane s-au adunat la Frankfurt, sediu al Băncii Centrale Europene, 10.000 la Berlin, şi chiar şi oraşul foarte burghez Dusseldorf a văzut 800 de persoane mobilizîndu-se. „Este un început, şi nu e rău deloc“, consideră cotidianul de stînga, subliniind că tocmai clasele mijlocii sînt cele care riscă să devină „săracii educaţi“ ai viitorului, care revendică un principiu simplu: economia trebuie să rămînă în serviciul omului şi nu invers. „Aşteptînd, această rezistenţă poate fi înţeleasă ca un semn: pagubele cauzate de crizele capitalismului nu pot fi disimulate. Căderea pieţelor transformă în cenuşă satele Potemkin pe care şelitele politiceţ cred că încă le administrează“. 

● Satele Potemkin. Aţi auzit vreodată de expresia „sat Potemkin“? La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, elitele din Rusia se străduiau să arate lumii să erau mult mai puternice decît erau cu adevărat. În acest context, ţarul de la Sankt Petersburg a decis efectuarea unei vizite a demnitarilor străini de-a lungul fluviului Nipru, pentru a le arăta cît de mulţumiţi erau ţăranii din Ucraina, care fusese ocupată de curînd, în legătură cu noua conducere rusă. Ştiind că occidentalii nu se vor aştepta la o manipulare – demnitarii erau britanici, francezi şi prusaci –, mareşalul Potemkin a construit sate mobile de-a lungul rîului, exact prin zonele pe unde urmau să treacă ambarcaţiunile cu demnitari străini. Iar străinii au văzut ţărani care strigau şi erau plini de veselie, făcîndu-le cu mîna de pe maluri şi elogiind-o pe Ecaterina cea Mare. După ce demnitarii au trecut de primul sat, Potemkin a mutat oamenii mai departe, în timp ce ambarcaţiunile staţionau pe durata nopţii. ş...ţ Cheia spre înţelegerea acestei manipulări şi a succesului „satului Potemkin“ este faptul că străinii au vrut să creadă acest lucru, pentru că aveau nevoie de un succes în Rusia. [...] Demnitarii au văzut lumea pe care voiau să o vadă, nu cea care era de fapt. (David McWilliams, în Irish Independent, 12 octombrie)