Statul, artiştii şi procentele

Publicat în Dilema Veche nr. 337 din 29 iulie - 4 august 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

Să ne imaginăm că vreun burtă-verde de la Primărie sau de la Consiliul Judeţean se duce la directorul Filarmonicii din oraşul X şi îi spune: „Păi, la ce vă trebuie atîtea viori în orchestră? Se poate cînta şi cu mai puţine, că am văzut io pe Taraf TV unii care cîntau frumos decît cu o vioară“; sau: „Ăla de la tobele alea mari a bătut în ele de 3 ori în 20 de minute în piesa aia muzicală la care m-aţi obligat să asist; deci se poate şi fără, că n-o să observe nimeni“. Sau se duce la directorul teatrului şi-i spune: „Ce vă trebuie atîţia maşinişti să mute decorurile? Faceţi decoruri mai puţine şi mai uşoare, sau faceţi spectacole fără decoruri, că am auzit io că aşa e modern, învăţaţi să vă descurcaţi...“ Poate că exemplele par un pic trase de păr. Dar cred că sînt în logica ultimă după care Guvernul şi administraţia locală se chinuie să aplice ordonanţa de urgenţă privind reducerile de personal din instituţiile bugetare. 

Toată lumea ştie că aparatul de stat e supraîncărcat şi ineficient. Presa noastră scrie şi vorbeşte de ani şi ani despre acest subiect. În spatele angajării unui personal numeros în instituţiile publice stă o îndelungată tradiţie. Nu e vorba doar de a crea posturi pentru tot felul de rubedenii, iubite, amante şi amici politici. E mai mult decît atît. E o întreagă „cultură“ care vine de la Conu’ Leonida: „treaba statului, domnule; pe el de ce-l avem?“. Statul e al nostru şi al nimănui, e „ceva“ care trebuie să ne dea şi să aibă grijă de noi, la care trebuie să ne răstim cînd nu ne convine ceva, dar de care în rest nu prea ne pasă şi faţă de care nu ne simţim responsabili în vreun fel. Comunismul – în care Statul era tot şi individul nimic – doar a dus la extremă această relaţie nefirească dintre cetăţean şi administraţie publică. Pe un asemenea fond, după 1990 – cînd, chipurile, am devenit o societate democratică şi un stat de drept – toată lumea a dat buzna peste Stat: cine a luat puterea a creat instituţii, entităţi, agenţii, organisme de stat şi şi-a numit oamenii de încredere acolo. Aceştia, la rîndul lor, profitînd adesea de relaţiile lor „sus“ (la Guvern sau la partid), au umflat schemele cu posturi, fără nici un calcul de eficienţă şi fără nici o estimare: şeful instituţiei stabilea că are nevoie de 4 contabili, nu de 2, de 5 maşini, nu de 4 (cu şoferii aferenţi), de atîţia funcţionari şi atîtea secretare. Şi obţinea aceste posturi şi angaja oamenii, fără să aibă întotdeauna ce să le dea de făcut. Şi cui îi păsa? Că doar banii erau ai Statului... Pe de altă parte, ani la rînd sondajele au arătat că cei mai mulţi concetăţeni ai noştri n-aveau ezitări să răspundă la întrebarea „preferaţi să lucraţi la Stat cu un salariu mai mic, dar pe un post sigur, sau la o firmă privată, cu un salariu mai mare, dar fără să fiţi sigur de durata contractului?“. Foarte mulţi preferă, evident, un post la Stat. În aceste condiţii, numărul de angajaţi în aparatul de stat a tot crescut, deşi nu era neapărată nevoie. 

Dacă FMI şi UE nu impuneau, în schimbul împrumutului, scăderea numărului de salariaţi, inconştienţa ar fi mers mai departe: treaba Statului, domnule, să se descurce, să dea salarii şi pensii bune la toţi. Şi sporuri, desigur. Dar figura nu mai ţine. Aşa încît Guvernul şi administraţia locală procedează aritmetic, adică prosteşte: taie „la procent“. Aşa se ajunge la situaţii în care şefimea locală pretinde să fie daţi afară oameni din teatre, filarmonici şi alte instituţii culturale conform procentului „venit de sus“.  O bruscă rigoare cantitativistă i-a cuprins pe administratorii noştri, care-şi dovedesc încă o dată incapacitatea de a înţelege cum funcţionează o instituţie culturală. Şi – mai ales – incapacitatea de a înţelege de ce e nevoie de cultură şi de astfel de instituţii. Şi mai trist este că mulţi concetăţeni de-ai noştri cad în aceeaşi non-gîndire simplistă: „E criză, nu ne trebuie muzică, teatru şi cărţi, domnii artişti să pună mîna să producă şi ei ceva, nu să viseze la cai verzi pe pereţi“. Am citit destule comentarii de acest fel pe forumurile ziarelor şi revistelor (inclusiv pe dilemaveche.ro, hélas!). Nu prea ai ce să le răspunzi unor astfel de haiduci ai libertăţii de exprimare, dar încerc: artiştii, scriitorii, intelectualii, gînditorii produc de mii de ani. Faptul că semidocţii dotaţi cu computer şi Internet se pot exprima liber (şi prost!) în văzul tuturor li se datorează şi lor, celor enumeraţi mai sus – şi oricui a contribuit la dezvoltarea gîndirii şi a sensibilităţii umane. Nu li se poate imputa artiştilor şi intelectualilor de azi faptul că guvernanţii sînt, în mare măsură, inculţi şi incapabili. Nu li se poate imputa nici faptul că, în societatea de azi, milioane de inşi au descoperit cu încîntare – fără să fie pregătiţi pentru aşa ceva – că viaţa înseamnă să faci bani, să consumi, să te distrezi şi cam atît. Şcoala, educaţia, gîndirea, arta sînt „în plus“ – ca dovadă faptul că mulţi au ajuns „sus“ cu şcoală puţină şi cu gîndire ioc. Dacă Statul vrea să dea afară actori şi muzicieni, „treaba Statului“; noi, cetăţenii majoritari, nu ne băgăm. 

(va urma)

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.