Soluții de la intelectuali

Publicat în Dilema Veche nr. 373 din 7 - 13 aprilie 2011
Soluții de la intelectuali jpeg

Citesc tot mai des în ultima vreme – în comentariile unor jurnalişti sau în intervenţiile unor „simpli“ forumişti – invitaţii, solicitări ori adevărate somaţii ca intelectualii să „nu mai stea pe margine“, să nu se mai mulţumească doar cu statutul de comentatori, ci „să dea soluţii“. Să se implice. Să scoată ţara din mizeria morală. Să-i lămurească pe oameni ce e de făcut cu „clasa politică“ mediocră, cu brambureala guvernamentală care nu ne scoate din criză, cu Băsescu, fără Băsescu – în fine, să facă bine intelectualii şi să-şi asume rolul de călăuze pentru cei mulţi. Am întîlnit această idee – spusă într-un fel sau altul – la oameni de bun-simţ şi de bună-credinţă, care au convingerea sinceră că numai nişte minţi luminate pot da ideile salvatoare care să ne readucă speranţele. Probabil că nu este decît (încă) un semn al dezorientării şi al neîncrederii în politică, în societate, în capacitatea liderilor politici (indiferent de culoare) de a lua deciziile potrivite. Dar cred că este şi o mostră de întîrziere într-un fel de premodernitate nedesăvîrşită la timp. Programul iluminist de educare a maselor a trecut, azi, „în popor“, iar din rîndurile sale se ridică voci care le cer intelectualilor să fie, într-un fel, nu doar oameni ai inteligenţei, dar şi ai soluţiilor practice. Mă tem însă că dorinţa e tîrzie şi neadecvată. La începutul anilor ’90, a mai existat o dezbatere despre implicarea intelectualilor în politică, singurul său rezultat fiind constituirea a două tabere ireconciliabile: cei care credeau că e nevoie de intelectuali militanţi, activi şi vigilenţi, şi cei care considerau că intelectualii ar trebui să se bucure de libertate şi să-şi vadă de creaţiile lor. Dintre intelectualii cu o anume notorietate care s-au angajat la propriu în politică unii au „eşuat“ în sistem, alţii s-au retras şi au revenit la treburile lor. Fiecare a plătit preţul său, dar, în ansamblu, probabil că lumea de după 1989 s-ar fi maturizat mai greu fără aceste forme de implicare.  

Acum însă a le solicita intelectualilor (aşa, în general) să se implice în politică ori „să ofere soluţii“ trădează un anumit mod de a gîndi, încă, în „clase sociale“ şi de a aştepta ideile salvatoare de la o asemenea clasă considerată, implicit, mai înzestrată decît celelalte. Asta cînd solicitarea nu e un mod indirect de a le reproşa „intelectualilor“ (tot aşa, în general) excesul de critică, obiceiul de a comenta bombănind, „statul pe margine“. Uneori, a spune „în loc să staţi pe margine şi să criticaţi, daţi soluţii şi implicaţi-vă!“ pare o transpunere în limbaj ceva mai elevat a vechiul slogan muncitoresc-mineresc din iunie 1990: „Noi muncim, nu gîndim!“. Spune şi asta ceva despre „mişcarea spiritului public“ în ultimii 20 de ani... 

Numai că această reîntoarcere (cu bună-credinţă, cu speranţă, uneori cu năduf sau pur şi simplu cu o pornire cîrcotaşă) către intelectuali, de parcă ţara ar avea brusc nevoie de o nouă generaţie paşoptistă, nu face decît să sublinieze criza de identitate şi de încredere a publicului în societatea la a cărei construcţie a pus, cum-necum, umărul, de 20 de ani încoace. Wolf Lepenies argumenta, încă de la începutul anilor ’90 (în cartea Ascensiunea şi declinul intelectualilor în Europa, tradusă la noi în 2005), că Havel, Michnik, Geremek şi alţi cîţiva mari intelectuali din ţările est-europene au fost ultimii din „specia“ lor, cei din urmă eroi ai unei anumite forme de angajament public. Lumea s-a schimbat enorm între timp şi contribuţia intelectualilor la „binele public“ este pusă în discuţie de-a lungul şi de-a latul Europei. Însăşi noţiunea de intelectual s-a modificat. Chiar dacă peste tot există încă figuri remarcabile de intelectuali publici – care pun în circulaţie idei generale, care apără valori, care susţin idealuri – vremurile noastre îi cultivă mai degrabă pe experţi şi tehnocraţi, pe cei care au soluţii pragmatice în domenii bine delimitate. Sau, în locul intelectualilor „generalişti“ (care luminează lumea cu ideile lor), au fost consacraţi de curînd – printre altele, de topul revistei Foreign Policy – gînditorii globali, ale căror idei au şi o componentă practică, o soluţie, un plan de „implementare“ şi nişte efecte asupra societăţii. În topul realizat de FP anul trecut, primii doi global thinkers sînt Warren Buffet şi Bill Gates (for stepping up as the world’s states falter), iar parcurgerea listei arată un amestec de oameni de afaceri, politicieni (foşti şi actuali), bancheri, generali de armată, diplomaţi, economişti. Abia dacă găsim doi sau trei care s-ar potrivi „vechii“ definiţii a intelectualului. S-ar părea că, în lumea de azi, soluţiile vin de la oameni care au idei simple, clare şi – mai ales – cu mize sociale durabile. Intelectualii „de tip vechi“ – denumiţi în ultimele decenii, după o formulă lansată în SUA, şi „intelectuali publici“ – rămîn, inevitabil, „doar“ comentatori, critici, chibiţi, apărători ai valorilor morale şi altele, dar nu mai reprezintă nicăieri factorul de schimbare. S-ar părea că, din nou, sîntem cu un pas în urmă, căci de la „ai noştri“ se aşteaptă soluţii imediate pentru ieşirea din criză, pentru schimbarea clasei politice, pentru însănătoşirea morală. Vestea bună este că – s-ar părea – această reîntoarcere spre intelectuali ca sursă de îmbunătăţire (sau normalizare) a societăţii sugerează că încrederea în ei revine – sau rămîne – la cote satisfăcătoare. Aşa să fie? Vom vedea.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.