Şcoală pe butuci
În Franţa, cinci romancieri de succes s-au supus, anul acesta, de bunăvoie, examenului de bacalaureat, în acelaşi timp şi cu aceleaşi subiecte ca şi elevii. Figaro littéraire a organizat această "simulare" chiar în sediul redacţiei sale, publicînd apoi tezele romancierilor şi notele obţinute (detalii în Dilemateca nr. 2, apărută pe 30 iunie). "Experimentul" organizat de Figaro littéraire denotă un anume stil de a privi bacalaureatul: este, desigur, un examen concluziv al studiilor liceale, dar şi o experienţă de viaţă, o "valoare socială şi culturală" împărtăşită. Cei cinci romancieri (nici unul nu a luat nota maximă!) au declarat că "al doilea bac" i-a făcut să retrăiască amintirea "celui dintîi" - cu toate ale vieţii şi ale societăţii din vremea cînd au terminat liceul. Într-un fel, "simularea" aceasta poate fi privită şi ca un mod de a promova "ideea de bac". În Italia, subiectele de la "examenul de maturitate" (aşa se numeşte acolo) sînt întotdeauna generoase şi destul de libere, căutînd să pună în valoare tocmai capacitatea absolvenţilor de liceu de a sintetiza într-un mod personal cunoştinţele şi abilităţile dobîndite pe parcursul studiilor: la literatură, de pildă, întotdeauna li se cere elevilor să elaboreze un eseu, iar ceea ce contează în notare este nu atît reproducerea informaţiilor din manual, cît capacitatea de a construi un text pe o temă dată. Şi elevii italieni privesc acest examen chiar ca pe o intrare în viaţă şi o modalitate de autoevaluare, dincolo de nota obţinută: fiecare vrea să ştie, în primul rînd pentru sine, de ce anume este în stare. În Germania, la fel: nota de la bacalaureat contează în obţinerea unui loc la o universitate mai bună, aşa încît toată lumea îl ia în serios. Şi exemplele ar putea continua. Am parcurs, în săptămînile trecute, ziare străine, vrînd să descopăr ce şi cum se scrie acolo despre bac. Am constatat că se discută despre substanţa lucrurilor, despre fondul examenului: cum au fost subiectele, ce competenţe şi abilităţi li s-au cerut elevilor, cum era "bacul de odinioară" şi în ce măsură a evoluat sistemul, care e importanţa socială a examenului, ce şanse au absolvenţii pe piaţa muncii. Analişti, sociologi, manageri, scriitori comentează, fiecare din perspectiva sa, acest moment-cheie în viaţa societăţii: intrarea în scena publică a unei "noi promoţii de adulţi". Am mai constatat că bacalaureatul e, în toate ziarele serioase, subiect de prima pagină. Şi m-am întors la noi. În ultimele zile, şi ziarele noastre au fost pline de ştiri şi comentarii despre examenul de capacitate şi cel de bac. Cantitativ, sîntem "ca ei". Dar nivelul şi temele discuţiei sînt din altă lume: una subdezvoltată, lipsită de încrederea în sine şi de conştiinţa propriei identităţi. La noi s-a scris şi s-a discutat despre organizarea dezastruoasă, despre faptul că un jurnalist de la Adevărul a intrat în posesia subiectelor fără nici o oprelişte, despre "baremul greşit" la proba de limba română, de la capacitate, ori despre chiulul unor preşedinţi de comisii de bac nemulţumiţi că sînt plătiţi prost (o veste "din UE" pentru dumnealor: în Italia, de pildă, cei care doresc să fie preşedinţi de comisie la examenul de maturitate îşi depun candidatura din timp şi sînt selectaţi; în general sînt mai multe candidaturi decît e nevoie; şi nu sînt bine plătiţi, dar preşedinţia unei comisii de acest fel contează în cariera profesională). Atmosfera a fost una de mică apocalipsă locală, dublată de veşnica şi inutila ciondăneală profesori-minister-inspectorate-cetăţeni-elevi. S-au depus zeci de mii de contestaţii, ceea ce arată şi neîncrederea elevilor şi a părinţilor în sistem, dar şi mentalitatea strămoşească a descurcatului: majoritatea contestaţiilor sînt făcute "la plesneală", poate "iese" un punct în plus la recorectare şi "ne-am scos". În opinia curentă, şcoala are drept principal scop să ofere o patalama, că pe urmă "ne descurcăm noi" la şcoala vieţii. Iar profesorii sînt văzuţi ca nişte simpli prestatori de servicii, datori să le furnizeze elevilor acele cunoştinţe pe baza cărora să-şi poată lua patalamaua. Las' că mulţi elevi şi părinţi îi consideră nişte fraieri şi nişte perdanţi, că dacă erau "bazaţi" se duceau, nene, la o firmă, să facă banu' gros, nu stăteau la stat pe salariile astea... PSD - a cărui principală activitate este producţia de moţiuni, oricum născute moarte, dar folositoare pentru că astfel mai apare şi partidul la televizor - a depus o nouă moţiune pe tema dezastrului din sistemul şcolar. Dezastrul există, dar toate guvernele au contribuit la această măreaţă realizare a tranziţiei; Guvernul actual nu face decît să ducă pe noi culmi dezordinea, ţinînd în funcţie un ministru nepriceput, care păstoreşte de pe o zi pe alta un minister birocratizat şi nişte inspectorate care nu-şi mai găsesc obiectul muncii. Intrăm în Uniunea Europeană (şi ziarele scriu despre "deschiderea pieţei muncii", despre "competitivitate" etc.) cu un sistem şcolar pe butuci. Absolvenţii de azi vor plăti, mîine, cursuri de perfecţionare, training-uri, cursuri de recalificare ori cursuri de limbi străine, în care vor învăţa, în bună măsură, ceea ce ar fi trebuit să înveţe în şcoală, dar şcoala n-a ştiut sau n-a putut să le ofere. Şi nici ei sau părinţii lor n-au ştiut ori n-au vrut să ceară: au cerut doar "patalamale", dacă se poate fără prea mare efort. Cred că problema cea mai gravă aceasta este: "ideea de şcoală" a devenit cu totul precară în opinia publică, soarta ei nu preocupă pe foarte mulţi. Nu poţi pune serios problema "cum ne pregătim generaţia de mîine", căci rişti să primeşti un "lasă-mă, cu textele, să-mi văd eu copilu' cu diploma în buzunar şi p'ormă mai vorbim". Cred că un astfel de nivel al inconştienţei colective nu se mai întîlneşte decît în frenezia cu care sînt tăiate pădurile. Aşa încît a cere demisia ministrului (care, altminteri, ar fi un gest potrivit şi necesar) nu rezolvă mare lucru: oricînd se va găsi prin structurile partidelor un incompetent care vrea o funcţie. Ar trebui să ne schimbăm cu toţii aşteptările şi pretenţiile pe care le avem faţă de sistemul şcolar. Ar trebui reinventat întregul sistem. Vedeţi la orizont un nou Spiru Haret?...
