Salvatore, UE şi geamul spart

Comisie Europeană, stimate domnule preşedinte Traian Băsescu, stimaţi concetăţeni, dragă Românie, Subsemnatul, deocamdată exclusiv cetăţean român, dar îmbătat binişor cu speranţa viitoarei cetăţenii europene, am păţit un incident banal în Capitala noastră, fostă Mic Paris: mi-am găsit, într-o bună dimineaţă, un geam spart la maşina parcată în spatele blocului. Să fi fost un hoţ (deh...), să fi fost un aurolac (ştii dumneata, stimată Comisie Europeană, "copiii străzii", i-ai văzut pe Euronews), să fi fost vreun puşti care exersa aruncatul cu piatra ori vreun concetăţean mare consumator de bere care s-a supărat subit pe viaţă taman în dreptul maşinii mele - nu ştiu. Cert este că acest incident m-a transformat brusc în cetăţean nevoit să bată la uşa şi ghişeul unei autorităţi a statului - în speţă, biroul de "accidente uşoare" al Poliţiei rutiere. Mergînd eu spre Poliţie cu geamul spart (id est cu un curent răcoritor de toamnă pe lobul temporal stîng), mi-am amintit că acum zece ani, la Roma fiind (ştiţi dumneavoastră, oraşul acela în care s-au semnat Tratatele constitutive ale Europei în 1957), am găsit, tot într-o bună dimineaţă (ah, dimineţile mediteraneene...), un far spart la maşina pe care mi-o împrumutase prietenul meu Enrico. Intrat în pămînt de ruşine (orişicît, era maşina prietenului...) şi de teamă (să vezi acu' drăcie, tre' să merg la Poliţie, să dau declaraţii, să completez formulare...), l-am sunat pe Enrico. Iar el mi-a zis: non ti preoccupare, maşina e asigurată, mergem la atelier şi se rezolvă. Şi ne-am dus la atelier, am lăsat maşina, Salvatore (cum care Salvatore? Şeful atelierului!) a luat legătura cu asiguratorul, treaba lor ce-or fi vorbit şi ce acte şi-or fi trimis pe fax, în orice caz peste un ceas farul era schimbat. Şi l-am scos şi pe Salvatore la o cafea. Intrat în curtea Poliţiei rutiere cu aburul cafelei în centrul cerebral al memoriei şi curentul răcoritor în lobul temporal stîng, am revenit brusc din UE. Trebuia ca domnul agent să iasă din birou, să aibă revelaţia că geamul este spart, ca apoi să-mi dea autorizaţia de reparaţie. Deşi - iar aici intervine orgoliul meu de cetăţean - eu declaram oricum, pe formularul aferent şi pe proprie răspundere, că l-am găsit spart de-un autor necunoscut. Am pierdut două ceasuri şi jumătate din viaţă şi din munca la revista Dilema veche ca să obţin hîrtia cu pricina. Şi apoi m-am dus la service şi mi-am pus geam pe banii mei (căci şeful service-ului, pe care nu l-aş scoate nici la un nechezol, a zis că nu-mi dă maşina înapoi pînă nu-şi recuperează banii de la societatea de asigurări). Dragă Românie, nu întreb de ce nu e şi "la noi" ca "la ei", căci mă tem de răspunsuri. Stimată Comisie Europeană, nu întreb nici "de ce, nene Anghelache?", căci e greu de tradus pe limba ta (îţi explic eu altădată, după aderare...). Mărturisesc însă, stimate domnule preşedinte Traian Băsescu, că toooot aşteptînd eu să iasă domnul agent-şef din birou, am avut la un moment dat tentaţia de a da şpagă pentru a le-o lua înainte celorlalţi 20-25 de concetăţeni ai mei veniţi acolo cu "accidente uşoare" şi priviri grele. Pînă la urmă n-am dat, ceea ce mă absolvă de complicaţii legale (îi rog pe domnii procurori să nu se autosesizeze, în numele Reformei din Justiţie, nu e cazul), dar nu anulează intenţia (şi îi rog pe colegii mei care scriu la pagina "Din polul plus..." să mă lămurească definitiv asupra distincţiei dintre ispită şi păcat). Mărturisesc, domnule preşedinte, că n-am dat şpagă nu pentru că aşa aţi zis dumneavoastră, ci de fraier. Şi mărturisesc, de asemenea, că vreo patruj' de minute din timpul petrecut în holul cu termopane al Poliţiei rutiere m-am toooot gîndit dacă nu cunosc (şi nu cunosc!) vreun poliţist să-mi pună o pilă: orişicît, traficul de influenţă e mai "fin" decît şpaga, nu dai plicuri, dai doar telefoane. Drept pentru care, cu geamul pus şi cu o aspirină luată (v-am spus, curentul pe lobul stîng...), consemnez în prezentul proces-verbal următoarele: a) instituţiile statului funcţionează mai degrabă prost, pe banii noştri (insist: de ce trebuie să-mi pierd vremea la Poliţie pentru un geam spart? de ce la Salvatore s-a terminat totul repede, plus o cafea italiană care - să mă ierte celelalte state membre şi candidate - n-are egal în UE?); b) ispita de a da/lua şpagă este în bună parte efectul proastei funcţionări a instituţiilor (vezi a)), dar c) corupţia mică nu e "doar" generalizată, e un reflex, e o marotă care ni s-a fixat pe creier mai abitir decît curentul meu pe lobul stîng: ne-am dat seama că e singura care face lucrurile să se mişte mai repede şi mai eficient; deci d) stimată Comisie Europeană, îţi cam pierzi vremea cu rapoartele de ţară, noi ştim cum stau lucrurile şi ce am mai avea de făcut, dar e) e o problemă "culturală" la mijloc, trăim în cultura "descurcatului", din care nu ne va scoate - probabil - nici un îndemn prezidenţial de a nu mai da şpagă, ci - eventual - nişte servicii publice organizate cumsecade şi orientate spre cetăţean. Aşa încît, stimată Comisie Europeană, e treaba dumitale dacă aplici sau nu clauza de salvgardare, dar ţine cont de faptul că un an de amînare nu rezolvă mare lucru, iar cînd te vei trezi cu noi pe cap va trebui să te obişnuieşti cu ideea că ne-ai luat aşa cum sîntem. Va trebui să te descurci... Altminteri, tocmai i-am trimis o felicitare de ziua lui prietenului Enrico, iar el mi-a răspuns (am uitat să vă spun: are umor) ceva de genul "caro Mircea, mulţumesc pentru urări, te aştept cu drag în UE". Mi-e greu să-i explic acum toate detaliile despre raportul de ţară, clauză etc. Aşa încît am să-l rog doar să-l invite pe Salvatore la o cafea în numele meu, în amintirea farului spart acum zece ani. Pot - mă iertaţi de îndrăzneală, stimate domnule preşedinte, stimaţi concetăţeni şi dragă Românie - să-i transmit lui Salvatore (şi el, viitor concetăţean de-al nostru) şi urări de bine din partea Poliţiei române, a societăţilor de asigurări, a "instituţiilor descentralizate ale statului" şi a noastră, a tuturor? N-o să înţeleagă mare lucru, dar se va bucura că primeşte urări dintr-o ţară depărtată, despre care nu ştie mai nimic...