România şi mai cum?

Publicat în Dilema Veche nr. 390 din 4-10 august 2011
În Europa reizbucneşte războiul ideologic jpeg

Ar trebui, poate, să încep să „contorizez“ formulele negative despre România. De la o vreme (mi se pare?) aud şi citesc (în presă, pe bloguri, pe Facebook etc.) tot mai multe şi mai variate. Articolele de opinie din presă sînt pline de adjective, discuţiile cu amicii ori cunoscuţii nu se poate să nu ajungă la niscaiva epitete defavorabile. România e (în ordine întîmplătoare): urîtă, coruptă, săracă, birocratică, mizeră, mizerabilă, prăpădită, ca vai de ea, nasoală, naşpa, de cacao (cu varianta „hard“ pe care n-o mai transcriu aici), subdezvoltată, înapoiată, primitivă, imbecilă, infectă, amărîtă, manelizată, becalizată, ţiganizată. România este, de asemenea: republică bananieră, coada Europei, codaşa Europei, ţara lu’ Papură Vodă, ţara lu’ Peşte Prăjit, ţara lu’ Foaie Verde, ţara hoţilor. Şi aşa mai departe: lista rămîne deschisă, cititorii sînt rugaţi să completeze cu alte epitete, formule, caracterizări pe care le-au citit/auzit.

E greu de explicat de ce s-au răspîndit atît de mult asemenea formule negative şi de ce locuitorii României au o părere atît de proastă despre ţara lor. (Ce-i drept, au şi cîte-un impuls autocritic, căci circulă şi vorba „frumoasă ţară, păcat că-i locuită“.) S-ar putea recurge la nenumăratele studii şi eseuri despre specificul naţional, despre firea românilor etc. ori, desigur, s-ar putea face noi studii psiho-antropo-sociologice serioase care să ne ajute să înţelegem mai bine de ce sîntem aşa, şi nu altminteri. Ar trebui – pentru echilibru – studiate şi atributele pozitive pe care le atribuim ţărişoarei. Dar mă tem că aici lista va fi mai scurtă şi mai săracă: fantezia noastră adjectivală e mai productivă în rele, decît în bune. Cînd e să vorbim de bine despre România, ne pierdem într-o retorică umflată şi „de suflet“, cu epitete de secol XIX. Şi cam atît. Nu ştim să vorbim normal despre ţara în care trăim.

Dar pînă la lămurirea cauzelor şi a motivelor care ne împing (de sute de ani?...) spre fatalism şi negaţie, mă preocupă mai degrabă altceva. Cine spune despre România că e aşa şi pe dincolo? „Noi“, desigur – de la vlădică pînă la opincă, de la preşedinte la şomer. De la intelectualul dezabuzat pînă la nea Cutare din capul uliţei, sătui – şi unul, şi celălalt – să-i vadă pe „ăştia“ la televizor cum duc ţara de rîpă. Dar vorbim despre România ca şi cum ar fi altceva decît noi; sau noi decît ea. Auzi în jur o sumedenie de oameni spunînd că ţara e aşa şi pe dincolo, mă-nţelegi, nu poţi pentru ca să te mai înţelegi cu ea, a ajuns o căzătură, o aia... Cum ar veni, „ne excludem“ din peisajul ţării: România e naşpa, spre deosebire de „noi“ care, dacă am fi ajutaţi să punem în aplicare toate gîndurile şi ideile nobile şi frumoase pe care le avem în cap, am face din ţărişoară un paradis. Da’ nu ne lasă, domnule! Te pui cu „ăştia“? Toţi sînt o apă şi-un pămînt... Şi uite-aşa, reluăm în spaţiul public, pe reţelele de socializare şi pe unde se mai nimereşte, obiceiuri îndelung şi frumos descrise în literatura noastră clasică (mai ales în romanul de inspiraţie rurală): comentăm politica în poiană sau la cîrciumă, îl înjurăm pe primar la o ţuică (ba chiar şi pe Vodă, că acum e libertate) şi tragem concluzii: România este, face, drege. Ea. România şi mai cum?

Toate aceste figuri ale limbajului – reluate şi tocate insistent la televiziune – au creat un fel de realitate mentală de care ne e greu să scăpăm. Presa „mainstream“ e plină de stereotipii negative pe care mulţi au ajuns să le ia de-a gata, pe negîndite şi nemestecate, doar pentru că autoritatea simbolică a presei le încarcă şi mai mult cu atributul „adevărului“. Aşa încît foarte mulţi nu mai văd micile adevăruri verificabile care se află la doi paşi de ei. Dacă de la televizor află că, în general, „ţara merge prost“, oamenii nu mai au disponibilitatea să observe că în comunitatea lor, în oraşul lor, pe strada lor s-a întîmplat ceva bun. Dacă au căpătat „sindromul lumii rele“ (văzînd la televizor că e plină ţara de accidente, furtişaguri, violenţe), mulţi concetăţeni de-ai noştri nu se mai gîndesc că ar putea, pas cu pas, să rezolve o problemă, să ceară un drept, să strige dacă sînt încălcate regulile. Fatalmente, predomină concluzia că „România merge într-o direcţie greşită“, că a ajuns în ultimul hal şi trebuie schimbată. O stranie şi schizoidă separare între „noi“ şi „ea“ (ţara) ne creează probleme suplimentare de identitate şi apartenenţă: ţara „ne-a abandonat“, deci nici noi n-o mai simţim ca „a noastră“. E doar „a lor“. „România lui Băsescu“, „România mogulilor“, „România baronilor locali“, „România capitalismului de cumetrie“, „a neocomuniştilor şi securiştilor“ şi multe altele.

Explicabilă în bună măsură prin oboseala tranziţiei şi prin neîncrederea dominantă din societatea românească, o asemenea atitudine e cel mai mare obstacol în calea revenirii pe calea normală. Am participat săptămîna trecută (cu Cosmin Alexandru şi Cristian Lupşa) la o dezbatere organizată de GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals), o asociaţie iniţiată de tineri care s-au şcolit serios (în România şi în străinătate) şi, mai ales, au deprins un alt gen de atitudine decît bombănitul naţional de pe margine şi ciuda că „ea“, ţărişoara, a luat-o razna. Ei nu se exclud din peisaj, ci vor să se implice. Simplu şi eficient. Dezbaterea era despre „Schimbarea României“ şi întrebarea esenţială era „Ce trebuie făcut pentru a schimba lucrurile în jurul nostru?“. Eram tot în România, tot cu cetăţeni români. Dar aveam sentimentul că e altceva decît peisajul dominant al lamentărilor naţionale. Cînd vezi tineri inteligenţi, (deja) buni profesionişti în domeniile lor şi care nu vor să se alăture corului de fatalişti irecuperabili, vezi de fapt o comunitate de oameni care au un scop, nişte interese, o dorinţă de implicare, nişte idealuri. Cu totul altceva decît portretul alcătuit României din clişee de limbaj şi stereotipii de gîndire, repetate obsesiv la televizor. În definitiv, fiecare îşi construieşte, mental, România „lui“ şi constată – chiar dacă nu l-a citit pe Sartre sau l-a citit, dar nu-i place – că „infernul sînt ceilalţi“. Pînă la urmă, România e cum e – nici prea-prea, nici foarte-foarte. Numai că, trăind într-un discurs dominant negativ şi care propagă ne-apartenenţa (România e totdeauna „ea“, „cealaltă“), ajungem să nu mai percepem ce se întîmplă în jur şi să întrebăm tot timpul: România şi mai cum?
 

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.