Rezistenții prin cultură

Publicat în Dilema Veche nr. 369 din 10 - 16 martie 2011
Soluții de la intelectuali jpeg

Acum doi ani, la conferinţa revistelor culturale europene organizată de Eurozine (www.eurozine.com) la Vilnius, Martin M. Simecka, un scriitor şi jurnalist slovac – fost disident (şi fiu de disident) – îmi povestea că a avut dese dispute cu Adam Michnik pe tema dosarelor serviciilor secrete comuniste. N-a fost de acord – şi s-a exprimat public – cu ideea lui Michnik că arhivele conţin de fapt istoria noastră „în versiunea securităţii comuniste“ şi că ar trebui mai degrabă lăsate în pace, ci a susţinut întotdeauna scoaterea lor la iveală. După ce şi-a văzut însă propriul dosar, s-a dus să stea de vorbă cu cei care îl turnaseră. Le-a înţeles motivaţiile („aveam copii de crescut“, „mi-a fost frică“, „am fost ameninţat“), i-a iertat şi a început să vadă cu alţi ochi atitudinea lui Michnik. Nu mai era convins că dezvăluirea în sine a adevărului gol-goluţ – în forma „brută“ aflată în notele informative – ar rezolva relaţia noastră cu trecutul şi ar face curăţenie morală în prezent.

Şi-a dat, probabil, seama că între istoria lui personală – autor de literatură samizdat, expulzat din Cehoslovacia în vara lui 1989 – şi istoria personală a celor care l-au turnat se ţes nişte fire complicate, pentru a căror descîlcire nu e suficientă simpla dezvăluire a notelor informative din dosare. Ea are o funcţie „catharctică“, dar scrierea istoriei recente trebuie mai degrabă să le aparţină altora, nu celor care au trăit măcar o parte din viaţa lor adultă sub comunism. Aceştia sînt atît de marcaţi de această experienţă încît nu pot vorbi despre ea „în limba naturală a lumii libere“, scria Martin M. Simecka în Dilema veche: „Deşi putem să-i deosebim pe cei curajoşi de cei laşi, pe victime de călăi, nu vom putea niciodată distinge între cei ce sînt liberi şi cei ce nu sînt. Categoria de fiinţă umană liberă pur şi simplu nu a existat sub comunism. Sfidarea, rezistenţa şi încercările de a trăi o viaţă paralelă în afara sistemului au fost semne ale unei năzuinţe spre libertate, dar nu libertatea propriu-zisă. De aceea, putem şi trebuie să depunem mărturie despre toate astea, iar unii dintre noi trebuie admiraţi pentru curajul lor, dar nimic nu ne îndreptăţeşte să credem că putem interpreta istoria într-un mod liber şi nepărtinitor. Sîntem cu toţii ca acei pacienţi care se autoconsultă şi îşi dau singuri medicamente“. 

În ciuda aparentului radicalism, opinia lui Martin M. Simecka ar trebui să ne pună pe gînduri ori de cîte ori reluăm disputa pe marginea unor teme îndelung discutate din 1990 încoace. De pildă, „rezistenţa prin cultură“. La începutul anilor ’90, au curs valuri de cerneală pe tema culturii în comunism, iar opiniile se întindeau între cele două extreme: de la „cultura în comunism a fost integral otrăvită de ideologie“ pînă la „în ciuda ideologiei, am avut o mare cultură“. Departe de a fi lămuritoare, disputa de atunci a creat tabere şi a construit baricade. Ele sînt redescoperite azi şi o nouă generaţie de condeieri mai adaugă cîte o cărămidă la zidurile deja strîmbe. Nu o dată, cărămida are un nou iz ambalat ideologic: „noua stîngă“ e enervată că ideea „rezistenţei prin cultură“ e susţinută de „conservatori“ şi „elitişti“. Aşa că nu mai discută despre tema în sine, ci despre „conservatorii“ care, nu-i aşa, n-au avut destul curaj să lupte împotriva comunismului, iar acum îşi găsesc „scuza“ că au scris cărţi bune şi oneste. În felul acesta, dezbaterea o ia razna spre false probleme. Căci, pe de o parte, e absurd să te întrebi de ce cutare intelectual „n-a avut curajul lui Havel“ şi, pe cale de consecinţă, să-l combaţi vehement la 20 de ani de la căderea comunismului. Pe de altă parte, a minimaliza faptul că nişte oameni au scris cărţi, au compus muzică ori au pictat bine, frumos şi cinstit, în anii comunismului (fie că asta se etichetează „rezistenţă prin cultură“ sau altfel) loveşte exact unde nu trebuie: în oamenii care – pentru a nu se lăsa covîrşiţi de ideologia oficială, pentru a respira un pic de gîndire liberă (sau măcar pentru a „năzui spre libertate“ – după vorba lui Simecka), pentru a-şi păstra o anume imunitate faţă de perfidele mecanisme de subjugare construite de sistem – le-au citit cărţile, le-au ascultat muzica, le-au privit tablourile. Dacă Gabriel Liiceanu, de pildă, a ales să scrie Jurnalul de la Păltiniş, şi nu să pună în cutiile poştale manifeste împotriva lui Ceauşescu este (aici Herta Müller are dreptate) opţiunea sa personală, salvarea sa prin scris. Dar miile de cititori ai Jurnalului de la Păltiniş au rezistat, în felul lor, citindu-l, în faţa presiunii ideologice a unui sistem care în anii ’80 devenise, din nou, agresiv, după o scurtă perioadă de „slăbire a şurubului“. 

Efectele unei asemenea cărţi asupra celor dornici să citească o carte adevărată au fost, astfel, mai consistente decît presupusele efecte ale unor manifeste care îndemnau la ieşiri în stradă un public înfricoşat şi de ce se spunea între cei patru pereţi ai casei. Dacă Mircea Cărtărescu (acuzat şi el că „n-a protestat“) a ales să scrie aşa cum a scris (cu „intertexte“ şi „aluzii“) în loc să se exprime direct împotriva regimului este, înainte de toate, opţiunea lui de scriitor. Dar lectura literaturii optzeciste în anii „boom“-ului său a ţinut în priză un public care, altminteri, risca să fie copleşit de tezele protocronismului şi de literatura scrisă „la comandă“. Mi se pare că publicul care a reuşit, prin cultură, să-şi construiască un spaţiu de normalitate merită luat în seamă şi adăugat, ca un capitol consistent, la categoria celor care au „rezistat prin cultură“. 

După cum arată „noua dezbatere“ asupra rezistenţei prin cultură, mă tem că, în cazul nostru, ar trebui extinsă ideea lui Martin M. Simecka despre libertate: noii preopinenţi, care n-au trăit ca adulţi înainte de 1989, continuă să se „autoconsulte“ şi să-şi prescrie medicamente. Unele doctorii însă sînt deja expirate. Va urma.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.