Provincia unică şi capitalele culturale
La 15 ani, Dilema veche s-a hotărît să aplice sistematic vechea deviză (pentru tineri: "deviză" e un fel de slogan în versiune comunistă) "Tinere, cunoaşte-ţi ţara!". Cu alte cuvinte, ne-am hotărît să avem întîlniri periodice cu cititorii dilematici din diverse oraşe. Să "luăm pulsul dilemelor" de pe cuprinsul patriei şi - de acord - să ne facem şi ceva promovare. Toate aceste întîlniri poartă denumirea "DilemAgora 2008" şi sînt planificate pe tot anul. Prima a avut loc la Sibiu, pe 17 ianuarie, la Biblioteca "Astra", şi a dezbătut tema "capitalei culturale europene" - ce a fost, ce a rămas. Adică tema numărului trecut al revistei. Pot să spun de la început că "a rămas" un oraş cu faţă europeană, care are toate şansele să-şi păstreze statutul dobîndit (şi datorită evenimentelor din 2007) de centru cultural important al României. Cele cîteva manifestări de anvergură din Sibiu (Astra Film Fest, Festivalul Internaţional de Teatru, cel de jazz) puseseră de mult oraşul pe harta punctelor unde se întîmplă ceva semnificativ, an de an. Dar statutul de capitală culturală europeană i-a conferit în plus un prestigiu greu de negat ori de combătut. În plus - aşa cum au observat şi participanţii la discuţie - evenimentele culturale din 2007 au "scos oamenii din case", i-au făcut pe sibieni să redescopere nu doar cultura, dar şi viaţa comunitară. Cineva spunea că anul 2007 a reînviat "patriotismul local" al sibienilor. Am citit şi eu, pe forumurile unor ziare, reacţii indignate ale sibienilor atunci cînd, în vreun articol, era criticat vreun eveniment organizat de "capitala culturală". Explicabil, aş spune. Dar mi se pare că a generaliza expresia "patriotism local" este neadecvat. Cred că mai degrabă locuitorii Sibiului şi-au redescoperit, la adevăratul lui potenţial, oraşul, cu tot ce implică acest lucru: nu doar "monumente istorice", nu doar muzee şi clădiri renovate, ci viaţă comunitară, cu toate ale sale. De aici provine - cred - şi una dintre "dilemele" de viitor ale administraţiei şi ale cetăţenilor din Sibiu: ceea ce s-a redescoperit în 2007 trebuie păstrat şi de acum înainte - fără festivisme, fără dorinţa de neapărată mediatizare, ci în modul cel mai firesc cu putinţă, aşa cum se cuvine unei comunităţi umane care ştie pe ce poate conta. Primarul Klaus Johannis - care ne-a făcut onoarea de a pariticipa la dezbaterea de la Biblioteca "Astra" - spunea că a încercat, pentru ducerea la capăt a "aventurii" anului 2007, să susţină cultura "prin act administrativ". A fost, fără îndoială, un mod eficient de a provoca ieşirea din letargie, a fost impulsul iniţial care a pus lucrurile în mişcare, dar nu va mai fi suficient de acum înainte. Fără susţinerea şi participarea comunităţii, a societăţii civile, nu se poate păstra o efervescenţă culturală reală. Cred că ceea ce s-a întîmplat în 2007 a demonstrat suficient de clar acest lucru: cultura (sau, dacă preferaţi, Cultura) poate fi şi ceva bun de pus pe soclu întru revigorarea patriotismului local, poate fi şi un bun pretext pentru beneficiile de imagine ale unui oraş sau ale unei ţări, dar este - mai ales - o expresie vie a participării oamenilor la ceea ce li se pare că "are sens" pentru viaţa lor. Dezbaterea de la Sibiu extinde, astfel, problema "capitalei" şi "periferiei" culturale la nivelul întregii ţări. În fapt, pe plan cultural funcţionează o descentralizare efectivă şi benefică. "Se întîmplă" tot felul de lucruri interesante la Cluj, Timişoara, Iaşi şi în alte locuri. Există instituţii culturale de bună calitate, creatori de toate felurile (scriitori, actori, plasticieni, muzicieni etc.) şi în provincie. Şi există, mai ales, un public consistent şi activ care vrea să citească, să vadă spectacole, să asculte muzică. Cu toate acestea, avem în continuare năravul de a privi excesiv spre Bucureşti, de a ne ridica privirile şi indignările în primul rînd către Ministerul Culturii. Greşit. Greşit şi, mai cu seamă, provincial ca atitudine. Cultura "se face" oriunde există oameni capabili să o pună în valoare şi un public dispus să o recepteze. Nu mă pot opri să nu dau un exemplu pe care îl cunosc bine: Italia. Care este "capitala culturală a Italiei"? Nu există aşa ceva şi nu se pune problema. În foarte multe oraşe italiene se organizează manifestări culturale de mare anvergură şi există un anume stil decomplexat al autorităţilor şi al comunităţilor locale în a aborda aceste evenimente. "Maggio musicale fiorentino" (un festival de muzică clasică desfăşurat la Florenţa), Festivalul de jazz din Umbria, Festivalul benzilor desenate de la Bologna şi cîte altele aduc publicul de peste tot, despre ele se scrie în toată presa. Alt exemplu: Salzburg - un oraş austriac de provincie, nu mai mare decît Sibiul. Dar Festivalul care se desfăşoară acolo are o anvergură internaţională greu de egalat. Da, ştiu reacţia: "ei" sînt mai bogaţi ca noi, au manageri eficienţi şi n-au cunoscut comunismul. De acord. Dar "ei" au şi bunul obicei de a se pune pe treabă şi de a nu cîrcoti prea mult şi fără rost. "Noi", în schimb, avem prea multe hachiţe balcanice: ne urnim greu din loc, convinşi că "oricum n-o să iasă nimic", iar după ce "iese", comentăm interminabil şi bănuitor că "primarul a furat", că "banii s-au cheltuit aiurea". Să zicem că am avea motive de bănuială, căci sîntem păţiţi. Dar nu mergem niciodată pînă la capăt: nu reuşim să dovedim că X ar fi furat, nu socotim riguros cum s-au cheltuit banii; ne mulţumim cu comentariile şi tragem concluzia "păi, nu e clar?". Nu e. Una peste alta, "DilemAgora" la Sibiu a fost interesantă pentru noi. Ne-a dat de gîndit. Apoi ne-am întors în Capitală şi am dat drumul la televizor să vedem ce mai zice Băsescu şi cum îi stă lui Becali cu mustaţă. Între timp, cultura îşi creează propriile capitale peste tot unde există oameni care ştiu ce şi cum să facă.
