Promisiuni de vară

Mai avem patru ani şi gata - bunăstarea se va pogorî asupra ţărişoarei noastre de-o să ne mirăm şi noi: dacă era atît de simplu, cum de nu ne-a dat prin cap mai devreme? În 2012, vom străbate ţara pe autostradă, UEFA ne va felicita pentru cele 8 stadioane noi, tinerii căsătoriţi se vor pune pe făcut copii (căci locurile în creşe şi grădiniţe nu vor mai fi o problemă), studenţii şi sindicatele vor face manifestaţii entuziaste în Piaţa Victoriei pentru a mulţumi guvernului că salariul minim şi bursa au trecut pragul psihologic de 1000 de lei, universităţile româneşti vor ocupa primele 48 de locuri în topul celor mai bune 50 de universităţi europene (locurile 49 şi 50 rămînînd pentru Oxford şi Cambridge), părinţii şi bunicii noştri vor depune la CEC a 13-a pensie (căci celelalte 12 le vor fi arhisuficiente), medicamentele vor fi gratuite (inclusiv Viagra), iar dacă vrem să ne înfiinţăm o firmă, vom avea de aşteptat preţ de-o cafea şi-o ţigară (oferite de Registrul Comerţului, că aşa-i politicos). Pocesele nu vor dura mai mult de şase luni, iar procesele de corupţie în care sînt implicaţi demnitari vor fi o simplă amintire. Cele noi 8 spitale ultramoderne vor fi atît de ultramoderne, încît îi vor atrage pe cei mai buni medici din Germania şi Marea Britanie, provocînd mari probleme sistemelor sanitare de acolo. TVA-ul la produsele de bază (adică zahăr, ulei, făină, carne, pîine şi maşini sport) va fi de numai 5%, iar la utilităţi se va introduce tariful unic de 10 bani (kilowatul, gigacaloria, metrul cub de apă etc.), pentru a le uşura munca administratorilor de bloc atunci cînd calculează întreţinerea. Ideea de a construi 200.000 de locuinţe noi între 2009-2012 se va dovedi, totuşi, greşită. Dat fiind că oamenii vor cîştiga tot mai bine, vor prefera (mai ales tinerii căsătoriţi) să-şi construiască, în regie proprie, vile cochete cu grădină şi piscină, în loc să ia apartamente de la ANL. Dar greşeala va fi reparată: apartamentele vor fi închiriate norvegienilor, suedezilor şi britanicilor care vor să-şi trăiască bătrîneţea într-o ţară cu climă mai caldă şi spitale ultramoderne. Dar viaţa noastră nu se va reduce la bunăstarea materială căci - nu-i aşa? - trăim într-o societate a cunoaşterii, iar Uniunea Europeană încurajează educaţia permanentă. Ideea celor cinci milioane de ore de studiu pentru cei care vor să-şi completeze cultura generală se va dovedi de un real succes, aşa încît bibliotecile, casele de cultură şi căminele culturale vor fi pline de cetăţeni dornici să înveţe. Ceea ce, desigur, va provoca unele schimbări în structura activităţilor economice: se va crea o "piaţă a culturii generale", se vor înfiinţa mii de microîntreprinderi care vor oferi cursuri de istorie, geografie, ştiinţele naturii, limba şi literatura română etc., dar şi - pentru cei mai însetaţi de cunoaştere - cursuri de teoria relativităţii, de mecanica fluidelor şi de angelologie. La început, acest nou segment de piaţă va duce lipsă de personal calificat, dat fiind că mulţi profesori au plecat în Spania la cules de căpşuni. Aceştia însă vor reveni treptat, ca şi menajerele şi zidarii din Italia, şi se vor angaja ca traineri la firmele nou înfiinţate. Datorită lor, oferta de cursuri se va îmbogăţi cu cîteva lucruri inedite: cei întorşi din Spania vor putea preda, pe lîngă limbile spaniolă şi catalană, şi o "Introducere în corrida"; cei reveniţi din Italia vor preda "Relaţia între limba literară şi dialectele meridionale în Italia contemporană", dar vor iniţia şi un curs special de "Arta şi tehnica amprentelor digitale". O parte din forţa de muncă internă se va recalifica şi ea. De exemplu, muncitorii care au participat la demolarea caselor vechi din Bucureşti pentru a face loc noilor blocuri de sticlă şi beton vor fi în măsură să ţină cursuri de genul "Clădiri neoclasice din Bucureşti" sau "Arhitectura românească interbelică". Între timp, nici Uniunea Europeană nu va sta pe loc. După tribulaţiile Tratatului de la Lisabona (care pînă la urmă nu va intra în vigoare), se va decide alegerea prin vot direct, la nivel european, a Preşedintelui Uniunii şi a Preşedintelui Comisiei Europene. În noiembrie 2012, în cele două funcţii vor fi aleşi Adrian Năstase şi Mircea Geoană (singurii, de altfel, care îşi depuseseră candidaturile), pentru că politicienii europeni vor spera că se va putea extinde, la nivelul UE, programul promis în România într-o zi călduroasă din 2008, cu ocazia Consiliului Naţional al Alianţei PSD-PC. Din păcate, la nivel european, minunatul program nu va funcţiona. Nu din vina celor care l-au născocit, ci din vina popoarelor din UE, incapabile să ia în serios astfel de promisiuni.