Prohodul ziarelor

Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
Cetăţeanul european  Cu drepturi jpeg

S-o luăm binişor, de la cîteva ştiri recente. Newsweek a anunţat oficial că în 2013 va închide ediţia tipărită şi va rămîne doar online. The Telegraph a scris despre The Guardian acelaşi lucru: în curînd va apărea doar online. (Patronul lui The Guardian a dezminţit – dar a făcut-o pe contul său de Twitter, adică o dezminţire cu jumătate de gură...) Aceste ştiri au făcut înconjurul globului, poposind pînă şi în ţărişoara noastră, ale cărei ocupaţiuni mintale majoritare sînt de cu totul altă natură...

Alte ştiri. În SUA, de cîţiva ani încoace, cotidiene vechi, cu tradiţie şi prestigiu (din Boston, Chicago şi alte oraşe), au rămas deja doar cu varianta online, întrerupîndu-şi glorioasa carieră de ziare tipărite. Pînă şi marele The New York Times a anunţat de cîtva timp că s-ar putea ca din 2013 să renunţe la ediţia tipărită. În Europa (iar aici intru în categoria „ştiri nebăgate în seamă“), mai precis în Franţa, sora noastră mai mare, cele două mari ziare – Le Monde şi Le Figaro – au lipsit de la chioşcuri în cîte-o zi, în vara asta, oferindu-le cititorilor – de nevoie – accesul deplin la varianta online. Cotidianul economic La Tribune apare doar online încă de la sfîrşitul lui ianuarie. În Grecia au dispărut ziare, dar nu le-a cîntat nimeni prohodul la nivel european sau planetar, căci avînd în vedere datoria enormă a Greciei şi problemele conexe, cui îi mai pasă de nişte amărîte de ziare? În ţările nordice, în schimb, lucrurile sînt stabile; Aftenposten – principalul cotidian norvegian – face chiar planuri de dezvoltare, iar acum vreun an şi ceva a lansat un nou supliment tipărit, eminamente cultural, cu apariţie lunară, care s-a vîndut peste aşteptări. În Germania, e aşa şi-aşa: marile ziare încă nu au temeri, cele mai mici da, se dezbate problema, dar încă nu e „fatal“... Dacă ieşim din ograda lumii occidentale, descoperim că în India ori Brazilia (şi alte state în plină ascensiune economică) există un boom al presei tipărite: vînzările au crescut considerabil în ultimii ani. Dar asta pentru că acolo are loc – pe repede-înainte – un proces prin care lumea occidentală a trecut de mult: accesul tot mai multor oameni la educaţie, deci şi la citit presa.

Rezum: ajuns cuţit os. Ceea ce se discută, prezumă, prevesteşte, pregăteşte, de cîţiva ani, devine tot mai mult realitate. Cotidienele tipărite îşi trăiesc, în lumea occidentală, asfinţitul. Pe ici-pe colo, şi cîte-o revistă săptămînală (dar deocamdată mai degrabă ca excepţie). Sigur, e la îndemînă să dai vina pe invazia Internetului – iar prezenţa lui pe noile dispozitive mobile nu face decît să grăbească trecerea presei pe suporturi electronice. Dar moartea lentă a ziarelor „aşa-cum-le-ştiam“ a început de mult, dinainte de Web 2.0, de bloguri şi reţele sociale. E surprinzător pentru mine cum de este uitat, în multe dezbateri care se străduiesc să explice de ce mor ziarele, marele duşman: televizorul. Acţiunea sa tenace de a transforma receptorul (de ştiri, de divertisment, de idei, de imagini) într-unul pasiv, care ia ce i se dă, la pachet cu reclamele care-i întrerup şirul privirii & gîndirii, a început de mult şi a creat efecte pe termen lung. E uşor să acuzi „tineretul din ziua de azi“ că nu mai cumpără presă tipărită, căci e tot timpul conectat la Internet; dar tineretul se conectează (şi) pentru a citi nişte „chestii“ care pînă mai ieri se numeau ziare, acum se numesc altcumva, dar cam tot aia sînt. În schimb, adulţii ajunşi la maturitate în Europa Occidentală sînt prima generaţie trăită cu telecomanda în mînă şi cu ochii aţintiţi pe oferta bogată de posturi TV comerciale. (Căci televiziunea a fost, în ţările europene, doar publică pînă acum vreo două-trei decenii; liberalizarea – şi, prin urmare, apariţia posturilor comerciale – a avut loc abia prin anii ’80.) E de meditat: cine „trădează“ cu adevărat ziarele? Generaţia celor de 20 de ani, care au crescut cu mouse-ul la îndemînă şi li se pare natural să dea click în loc să meargă pînă la chioşc? Sau oamenii de 40-50 de ani, care s-au dezvăţat treptat de ziare moţăind în faţa televizorului, iar acum renunţă la ele de tot?

Asemenea mici dileme şi reflecţii sînt valabile pentru ţările occidentale, care au trăit firesc, natural, în succesiunea lor normală, toate vîrstele presei libere. În România, am ars etapele. Ba chiar le-am pîrlit cu fulgi cu tot. În două decenii, ne-am „conectat“ direct la vîrsta pe care o trăiesc SUA şi Europa Occidentală. Ba chiar le-am luat-o înainte: ziarele noastre vor rămîne fără ediţii tipărite înaintea celor din Vest. Nu vorbesc de tabloide (deşi nici ele nu se mai vînd ca acum trei-patru ani), ci de aşa-numitele ziare „quality“: cifrele lor de vînzări au început să coboare sub 20.000 de exemplare. Într-un an, o să le cîntăm prohodul, individual sau în grup. Parţial, e vina jurnaliştilor: n-au reuşit să „ţină“ publicul cîştigat în anii ’90 spunînd poveşti interesante despre oameni şi vieţile lor ori investigînd o societate care, într-o aiuritoare tranziţie fiind, îţi oferă subiecte interesante la tot pasul. Parţial, e vina managerilor: s-au lăcomit, au crezut că ziarul e doar „un produs“ ca toate celelalte, vandabil prin marketing agresiv şi prin studii care să arate „comportamentul consumatorului“. O fi, dar cititul presei presupune practici culturale şi sociale pe care nu le-a studiat nimeni în România. Iar celor mai mulţi manageri de presă nici nu le-a păsat de asta, deşi aici e una dintre cheile problemei: dincolo de „comportamentul de consum“ – ca s-o simplificăm – ziarele apar pentru că nişte oameni vor să citească ce scrie în ele; aşa că trebuie răspuns la cîteva întrebări simple – ce, cum, cît, de ce citesc, ce discută cu nevasta ori cu prietenii la o bere despre ce au citit, în ce locuri citesc... (Sînt şi altele mai nuanţate, sînt tone de studii despre asta în lumea occidentală; unele se potrivesc la realitatea românească, altele nu.) Problema e că, mutate online, ziarele încep să facă aceleaşi prostii pe care le-au făcut în ultima vreme şi pe hîrtie: vor audienţă cu orice preţ. Ceea ce nu e rău în sine. Dar în loc să-şi construiască răbdător o audienţă, se zbat între trucuri ieftine, uitaţi-vă un pic la „tehnica“ titlurilor de pe site-urile ziarelor: „Cutărică a făcut nu-ştiu-ce. Click aici să aflaţi“. Click-urile fac audienţă. Dar audienţa ce face? În nici un caz nu aduce banii necesari pentru a ţine ziarul/site-ul în viaţă.

Dar va mai dura un pic pînă cînd ziarele online (sau cum se vor numi ele de aici înainte) vor conştientiza propriile probleme. Deocamdată, să ne pregătim să cîntăm prohodul cotidienelor tipărite. Doar n-o să fim în afara „lumii civilizate“, nu? Numai că „lumea civilizată“ a ajuns aşa şi datorită ziarelor pe care le-a inventat, crescut şi ţinut vreme de zeci şi zeci de ani. Nu-i nimic, noi avem televiziuni. O să aflăm de acolo ce ni se întîmplă. Sau, mai bine zis: o să ni se întîmple ce aflăm de acolo. 

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.