Platforme şi oameni

Fostul nostru coleg şi colaborator, dl Teodor Baconschi, a lansat săptămîna trecută Fundaţia Creştin-Democrată şi, în acelaşi timp, a anunţat crearea unei „platforme creştin-democrate“ în PDL. Majoritatea comentariilor au insistat pe lupta diverselor grupări din interiorul partidului, pe faptul că dl Baconschi vizează o funcţie importantă şi, eventual, candidatura la preşedinţie, pe reacţiile „greilor“ din partid şi alte asemenea chestiuni arzătoare. Cineva a exprimat chiar temerea – întemeiată, desigur – că iniţiatorul platformei creştin-democrate nu va face faţă „obiceiurilor“ politice de la noi, pentru că „este extrem de vulnerabil în luptele din vitrinele televizoarelor, unde diplomaţia şi discursul elevat au fost de mult înlocuite cu răcnete şi lovituri sub centură“ (Sabina Fati, în România liberă, 14 octombrie). 

Nu prea a fost băgată în seamă tocmai esenţa problemei: încercarea de a re-coagula PDL în jurul unei doctrine. Cu oricîte devieri, „mixaje“ ori compromisuri, partidele sînt – totuşi – expresia politică a unor curente de idei. O să mi se spună „Parol! Ce eşt’ copil?“, pentru că „la noi“ e altfel, la noi partidele adună la un loc oportunităţi şi oportunişti, interese şi jocuri de culise. Ca dovadă, faptul că, în tranziţie, nenumăraţi politicieni au trecut lejer de la un partid la altul, întotdeauna, desigur, pentru declarate chestiuni „de principii“, dar de fapt urmărind traseul puterii, al împărţirii fondurilor etc. În principiu aşa e, dar tot tranziţia ne arată că nu poţi ţine un partid la un loc dacă nu ai, cît de cît, o „linie“ ideologică. PSD a fost şi rămîne un partid puternic pentru că Ion Iliescu a fost nu numai un tătuc fondator care a ţinut strîns frîiele, dar şi un ideolog: a construit şi menţinut consecvent un discurs de stînga al cărui ecou a fost mai puternic şi decît privatizările la grămadă ale Guvernului Năstase, şi decît scandalurile îmbogăţiţilor prin corupţie. (O ultimă mostră a acestui tip de discurs a livrat-o la congresul PSD de sîmbăta trecută: inepuizabil, jucînd acelaşi rol de înţelept zîmbitor, a primit ropote de aplauze). PNL s-a readunat (şi) pentru că, după sciziuni, aripi şi dezertări, s-a concentrat pe susţinerea cîtorva măsuri clare inspirate de gîndirea liberală. PDL e şubred la acest capitol. Fost (ca PD) în Internaţionala Socialistă (de unde îi făcea cu sîc lui Adrian Năstase pentru că PSD, privit ca „neocomunist“, nu era încă primit), s-a trezit într-o bună dimineaţă că e un loc liber în Partidul Popular European şi a dat buzna alături de conservatorii britanici şi creştin-democraţii germani. De atunci (în ciuda protestelor unor membri care chiar credeau că PD reprezintă „adevărata stîngă modernă, europeană“ din România, cum le plăcea lui Petre Roman şi Traian Băsescu să spună) şi-a zis „de dreapta“. Ba s-a mai trezit şi cu o „platformă liberală“, după alăturarea grupării lui Valeriu Stoica & Theodor Stolojan, plecată din PNL. Evident, a ajuns la putere datorită lui Traian Băsescu, „locomotiva“ partidului. Dar actualul preşedinte nu e – ca Ion Iliescu – şi un ideolog. Fostul preşedinte ştia să susţină cu convingere „valorile de stînga“; Traian Băsescu nu a arătat că este familiarizat cu „valorile creştin-democrate“ sau „conservatoare“ sau, în fine, „de dreapta“, în afară de cîteva generalităţi banale. Nu e genul. Nu pare să aibă insomnii provocate de idei. Astfel încît partidul se scufundă: să fii la putere în vremuri de criză e fatal. 

Aşa încît încercarea de a regrupa PDL pornind de la o „platformă“ – adică de la idei şi valori fundamentale – este, de fapt, un lucru normal. E tîrziu, partidul e deja uzat de guvernare, activiştii din teritoriu s-ar putea să spună că „nu idei creştin-democrate ne trebuie nouă acum, noi vrem fonduri pentru bugetele locale“, iar efortul de a construi un discurs ideologic coerent al unui partid tot mai incoerent în plan practic va necesita multă energie. Nu în ultimul rînd, mai există o dificultate. Cu platformă sau nu, doctrina creştin-democrată nu are, la noi, nici tradiţie, nici substanţă. „Creştin-democrat“ s-a numit doar PNŢ, dar nu l-a ajutat cu nimic, în ciuda unor oarecari eforturi doctrinare întreprinse la vremea respectivă. 

În ciuda tuturor dificultăţilor, încercarea de a pune PDL pe o bază ideologică e încă un pas spre normalitate. Dacă va reuşi (oare ce-o să zică dl Valeriu Stoica, liderul aşa-numitei „platforme liberale“ din interiorul partidului), o să dea de gîndit şi partidelor adversare, PSD şi PNL. O să fim cu un pas mai aproape de politica europeană: în Parlamentul European, grupul liberal şi cel socialist colaborează adesea pe diverse teme şi se unesc împotriva grupului popular. La noi, socialiştii şi liberalii sînt uniţi doar de dorinţa de a-l suspenda din funcţie pe Traian Băsescu.