Partea bună a părţii rele

Publicat în Dilema Veche nr. 445 din 23-29 august 2012
Cetăţeanul european  Cu drepturi jpeg

Întregul balamuc politic din ultimele luni are şi părţile lui bune. Sigur, o asemenea afirmaţie poate suna cinic în condiţiile actuale, cînd democraţia şi statul de drept sînt puse sub semnul întrebării în România, cînd ţara e, practic, neguvernată – căci Guvernul e ocupat să-l dea jos definitiv pe Traian Băsescu – şi cînd doar manevrele BNR ţin leul să nu se prăbuşească.

Democraţia şi statul de drept scîrţie din toate încheieturile (căci despre asta este vorba, nu despre persoane numite Băsescu, Antonescu, Ponta sau altcumva), ceea ce e rău. Partea rea a întregii tevaturi este că nu ne ridicăm la standarde europene în materie de calitate a democraţiei. Dar partea rea are şi o parte bună. Partea bună e că îi putem constata limitele „în acţiune“ şi îi putem măsura efectele. Ne putem da seama, de pildă, cît e de bine că sîntem în Uniunea Europeană şi NATO. Dacă n-am fi fost, pînă acum s-ar fi ales praful de democraţia noastră şi am fi avut deja instaurat nu un regim autoritar (deocamdată), ci o ciorbă locală în care nu se respectă nici o lege sau în care legile, principiile şi Constituţia pot fi manevrate după cum hotărăşte grupul aflat la conducere. Dacă n-am fi în UE şi NATO, presa internaţională ne-ar privi ca pe o ţară îndepărtată cam ciudăţică, bună de pus la rubrica „alte ştiri“ şi gata. Iar bruma de societate civilă autentică şi serioasă din România ar fi sufocată de ONG-urile care ştiu să semneze la iuţeală convenţii cu guvernul, făcute din oameni „de încredere“ precum colonelul acela ridicol care ameninţă cu războiul civil.

Partea bună a lucrurilor se vede şi în felul cum gunoiul se încăpăţînează să nu stea sub preş, unde încearcă să-l ascundă interimarul nostru şi guvernul său. Degeaba spune dl Antonescu că americanii „nu au informaţii corecte despre situaţia din România“, degeaba încearcă dl Ponta să convingă poporul cu televizorul că opinia publică şi liderii politici din Occident sînt manipulaţi de Traian Băsescu. Sînt convins că ei chiar cred asta – pentru că atîta pot. Dar informaţia circulă liber, mişmaşurile nu mai pot fi ascunse în curtea din spate a partidului.

Partea rea este că Guvernul Ponta a gîndit un întreg plan de ordonanţe care urmau să „rezolve“ totul rapid. Partea bună a părţii rele este că, după primele Ordonanţe de Urgenţă care urmau să pună în practică un plan ce părea imbatabil, diverse grupări ale societăţii civile au reacţionat. Ba chiar înainte de a începe planul de suspendare a preşedintelui au fost reacţii faţă de modul abuziv de a schimba instituţiile: e vorba de ordonanţa ICR, care a declanşat proteste faţă de „stilul“ noii puteri. Cu problemele şi cu slăbiciunile ei, în cazuri-limită societatea civilă se mişcă repede. Iar jucăria numită Facebook (şi mediile online în general) reprezintă un instrument eficient întrebuinţat. (Cu amendamentul că, de multe ori, pofta de reacţie şi protest rămîne la stadiul de „join my cause“ pe Facebook.)

Partea bună a părţii rele e că da, sîntem într-un mare balamuc, dar măcar se mai limpezesc apele pe ici, pe colo, în părţile esenţiale. Bunăoară, un grup de intelectuali a trimis la Comisia Europeană o scrisoare în care afirmă că nu e chiar aşa de rău, că Guvernul Ponta respectă democraţia ş.a.m.d. Foarte bine. E dreptul lor. Bine au făcut. De mult era momentul ca PSD să-şi constituie – ca toate partidele de stînga europene – o mişcare intelectuală care să-l susţină şi pe care să poată miza. Acum poate conta pe semnatarii scrisorii în care Comisia Europeană este informată că în România e, totuşi, bine. Iar intelectualii respectivi trebuie să meargă în continuare, deschis şi pe faţă, pe drumul pe care l-au inaugurat: lucrurile vor fi mult mai clare în societatea noastră, vom putea dezbate deschis tot felul de teme ştiind dinainte cine cu cine „ţine“. În plus, pe lista de semnatari ai scrisorii „pro-guvern“ sînt şi unele personaje absolut remarcabile ale lumii culturale şi universitare: e un uriaş pas înainte faţă de vremea cînd Ion Iliescu oploşise pe lîngă partid tot felul de figuri „intelectuale“ cu totul nefrecventabile – de’alde Mihai Ungheanu, Dinu Săraru etc., etc.

Partea bună a părţii rele este că, trezindu-se brusc în Opoziţie, PDL s-a mai dezmeticit un pic. Ce-i drept, partea rea e că acest „pic“ e foarte mic. S-a chinuit să ţină pasul cu tăvălugul pus în mişcare de USL şi de multe ori a fost pe fază, denunţînd abuzuri şi „deconstruind“ anumite elemente ale planului. Dar tot un partid nereformat este, care acum s-a regrupat de nevoie în jurul eternului „mare strateg“ Vasile Blaga, dar şi-a văzut limitele: caii mari din vremea guvernării s-au risipit. Dacă nu vrea să dispară cu totul, PDL trebuie să se reformeze serios.

Partea bună a bîlbîielilor de la referendum este că se anchetează fraudele. Poate că, dincolo de manipulările TV şi de declaraţiile politicienilor, destui cetăţeni obişnuiţi vor înţelege în sfîrşit că votul e un lucru serios şi nu se vinde pe 50 de lei sau cîteva pungi de orez. Forţa exemplului ar putea funcţiona, prin satele şi oraşele patriei noastre, mai bine decît propaganda de la televiziunile lui Voiculescu, dacă anchetele vor fi corecte şi duse la bun sfîrşit.

Partea cea mai bună a întregului balamuc este că, dacă vrem, ne putem vedea limitele, ne putem privi în oglindă: o societate imatură, cu un număr mare de cetăţeni uşor de păcălit cu televizorul (şi încă prin manevre de propagandă grobiană, nu prin cine ştie ce subtilităţi), cu o democraţie slabă, cu un fel de slăbiciune emoţională colectivă: lumea şi-a revărsat două nervozităţi, una pro şi alta contra Băsescu. Grija pentru valorile democraţiei agită mult mai puţin spiritele, raţiunea încă nu pare a fi o valoare în societatea românească. E adevărat, cu politicieni atît de iraţionali, ar fi şi greu. Dar – cum zic – există şi o parte bună în toate relele astea: se mai limpezesc lucrurile, avem ocazia de a ne face curăţenie generală. Dacă vrem, desigur.  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

George Simion la protestul AUR
Miza protestului pro-Georgescu: AUR încearcă să-și păstreze cei 40% de nemulțumiți. Cristian Pîrvulescu: „Este un electorat care se reînnoiește generațional”
Protestul pro-Georgescu din Parcul Izvor, la care au participat și liderii AUR, a avut o miză care depășește susținerea pentru fostul candidat: menținerea în jurul partidului a celor aproximativ 40% dintre alegători nemulțumiți de partidele tradiționale, potrivit politologului Cristian Pîrvulescu.
Nicolae şi Elena Ceauşescu primesc raportul de la Ion Radu, prim-secretar al Comitetului Județean al PCR Brașov, în prezența activiștilor partidului din județ (1986)
Urmările revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987: Represiunea
La București și la Brașov, autoritățile se agită. După ordinul de intervenție dat de Nicolae Ceaușescu, ministrul de interne Tudor Postelnicu trimite o „grupă operativă” la Brașov.
Emmanuel Macron
Macron, mesaj ferm privind abandonarea Ucrainei: „Rețeta pentru următorul război”
„Cei care vor să raţionalizeze resursele Ucrainei” vor „să o forţeze să accepte o pace nedreaptă”, riscând o „vulnerabilizare durabilă” a întregii Europe, a afirmat sâmbătă Emmanuel Macron, într-un mesaj postat pe X.
Victor Ponta FOTO Mediafax
Ponta, reacție după protestul AUR pentru Călin Georgescu: „Dosarele politice sunt un cancer”. Ce le-a transmis celor care au ieșit în stradă
Fostul premier Victor Ponta a reacționat după manifestația organizată sâmbătă, 14 noiembrie, de AUR, în București, în sprijinul lui Călin Georgescu, aflat în arest preventiv. Ponta i-a felicitat pe cei care au ieșit în stradă și a făcut referire la propriul dosar.
ramona badescu
Rețeta Ralucăi Bădescu pentru chipsuri crocante din broccoli. Secretul unei gustări sănătoase și rapide
Raluca Bădescu a venit în atenția fanilor cu o idee inedită de gustare sănătoasă și ușor de pregătit: chipsurile din broccoli. Rețeta este simplă, nu necesită mult timp de preparare și poate fi o alternativă interesantă la chipsurile clasice.
pexels denitsa kireva 2915302 14446139 jpg
O mie de vaci au invadat un oraș, iar primarul cere declararea stării de urgență. Locuitorii sunt disperați de pagubele provocate
Locuitorii unui oraș din Macedonia de Nord se confruntă cu o situație neobișnuită, după ce 1.000 de vaci au ajuns să umble libere pe străzi, prin curți și pe terenuri private. Animalele provoacă pagube importante în agricultură, distrug proprietăți și pun în pericol circulația rutieră.
image png
Pentagonul ar putea abandona planul retragerii masive a trupelor americane din Europa
Pentagonul ar putea renunța la marea retragere a militarilor americani din Europa. Noul plan prevede o reducere mult mai mică de militari. Decizia finală va fi luată de președintele american Donald Trump.
Maria Zaharova foto Amabasada Rusiei în România jpg
Reacția furioasă a Rusiei, după ce liderii UE au respins negocierea arhitecturii de securitate: „Europa ar fi mai sigură fără NATO”
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizaţia cu o „măsea stricată".
 Petrecere - aniversare - zi de nastere
„Ca la nuntă”. Petrecerile de ziua liceenilor, transformate în evenimente cu bani în plic. Revolta unei mame: „Copila mea plânge acasă”
Petrecerile organizate de liceeni pentru a-și sărbători zilele de naștere au început să semene, în unele cazuri, cu nunțile. Invitații vin cu bani în plic, iar sumele pot ajunge la 100 de euro, susține o mamă care a povestit prin ce trece fiica sa.