Parcaţi, tot va mai rămîne ceva…

Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Emoţii ipocrite jpeg

Lumea occidentală e „construită“, de vreo sută de ani încoace, în funcţie de automobil. Marile oraşe şi legăturile dintre ele sînt concepute şi organizate pentru mersul cu maşina. Spun banalităţi, desigur, dar n-am găsit altă introducere pentru a ajunge la o altă mare banalitate (aproape un aforism, aş putea pentru ca să zic…): automobilul nu doar merge, el mai şi stă. Aici e-aici, căci inevitabil apare întrebarea filozofică: unde?

În garaj sau pe un loc de parcare, desigur. În marile oraşe, un garaj costă cît nu face, e un adevărat lux (aşa că să-l lăsăm deoparte), iar locurile de parcare sînt în număr limitat. Drept pentru care autorităţile locale reglementează, într-un fel sau altul, problema. Să le numărăm, Coane Fănică. În Amsterdam, locul de parcare se plăteşte (cu excepţia unui cartier din nordul oraşului unde se poate parca liber pe marginea străzilor): localnicii au un fel de abonament cu preţ redus, cei aflaţi în tranzit plătesc preţul întreg, care trage spre doi euro pe oră. În centrul oraşului Oslo se ajunge la trei euro pe oră. În Paris – se plăteşte. În centrul Romei – aşijderea. În Viena, parcarea cu plată sau fără este reglementată în funcţie de zone, iar culoarea dungilor de pe asfalt îţi indică dacă trebuie să bagi mîna în buzunar sau nu: dacă e dungă albastră te cauţi de mărunţiş, dacă e dungă albă încui maşina şi pleci liniştit unde ai treabă. În oraşe mai mici, cu trafic mai lejer, centrul (de obicei, „istoric“, cum se spune) este zonă pietonală. Nici măcar maşinile care aprovizionează magazinele nu au voie să intre acolo decît noaptea (sau în anumite intervale orare, reglementate de la caz la caz; şi uneori în schimbul unei taxe). N-a fost dintotdeauna aşa: primăriile au luat această măsură în momentul în care traficul auto a devenit apăsător pentru nişte zone urbane proiectate şi construite pe vremea cînd se mergea pe jos, călare sau cu căruţa. Într-un oraş ca Bruges, bunăoară, ar fi de-a dreptul imposibil să se mai circule azi cu maşinile pe străduţele medievale din centru. Pe străduţele din centrul Romei e tot aberant, dar italienii convieţuiesc, se pare, mai uşor cu aberaţia: o încercare a Primăriei de a interzice total accesul cu maşina în centrul istoric s-a lovit de protestele patronilor de restaurante şi magazine din zonă, care s-au trezit cu clientela mult diminuată. Dedaţi – poate mai mult decît alţi europeni – la mersul cu maşina, italienii se lipsesc de o cină la un restaurant bun din centru dacă trebuie să meargă o bună bucată de drum pe jos… Aşa încît s-a introdus un fel de taxă pentru accesul cu maşina în zona centrală (ca şi în Londra, de altfel), dar asta nu a contribuit prea mult la scăderea traficului… Şi exemplele ar putea continua.


Să revenim acum la ale noastre: şi la noi se plăteşte parcarea, şi la noi există tentative de a face zone pietonale în centrele istorice. Nu-i aşa că Bucureştiul (plus alte cîteva mari oraşe din România) seamănă cu oraşele europene? Nu-i aşa. La noi, în 20 de ani de tranziţie, numărul de automobile a crescut enorm, iar numărul locurilor de parcare a rămas cam acelaşi. Pe ici, pe colo, s-a construit cîte o parcare supraetajată ori s-a mai muşcat un pic din carosabil (sau din spaţiile verzi, oricum puţine) pentru parcări. Dar mai degrabă la voia întîmplării. Problema a devenit serioasă şi, în locul unor încercări de a găsi soluţii sistematice şi durabile, „ai noştri“ au transformat şi asta într-o afacere pentru cîţiva „aleşi“. În Bucureşti, de pildă, maşinile parcate – cică – neregulamentar sînt ridicate, iar posesorii trebuie să plătească o taxă considerabilă pentru a le ridica. Zile la rînd, platformele firmelor care se ocupă de asta „perie“ cîte o margine de stradă şi ridică tot, pînă cînd şoferii cedează nervos – şi financiar! – şi parchează în altă parte. De obicei pe trotuar, exploatînd cu o îndemînare demnă de o cauză mai bună fiecare colţişor rămas liber, sau prin spatele blocurilor, unde riscă să ocupe colţişorul altcuiva. Astfel încît măsura luată de administraţia locală – acoperită legal, desigur – a avut pînă acum următoarele consecinţe: 1) nişte bani frumoşi cîştigaţi uşor de „cine trebuie“; 2) sufocarea trotuarelor (deci acutizarea străvechiului război între automobilişti şi pietoni) şi 3) tribalizarea cetăţenilor (am văzut numeroase conflicte, ajunse pînă la violenţă fizică, între şoferi care îşi disputau „teritoriul“ – adică acelaşi amărît de loc de parcare). Un amestec de cinism (căci e uşor să invoci legea şi „descongestionarea străzilor“) şi de afacerism hrăpăreţ au condus nu la o soluţie, nu la încercarea de a rezolva o problemă a oraşului, ci la mutarea problemei de colo-colo şi la învrăjbirea oamenilor. Situaţia va mai dura ani buni, aşa încît firmele care au prins această afacere vor merge la sigur: auzeam deunăzi la un post de radio o socoteală precisă a raportului dintre numărul de maşini şi cel al locurilor de parcare, astfel încît se vor găsi în orice moment automobile numai bune de ridicat, încă multă vreme de acum înainte.

Aşa încît Bucureştiul nu seamănă cu oraşele europene, nu neapărat pentru că avem străzi mai proaste şi parcări mai puţine (da, ştiu, sîntem mai săraci şi am moştenit o situaţie grea...), ci pentru că administraţia oraşului nu lucrează pentru cetăţeni şi nu doreşte să găsească rezolvări eficiente ale problemelor, ci doar să taie panglici şi să obţină voturi. Ne despart, de oraşele europene, cîteva secole de civilizaţie (adică de bună administrare) care nu se pot şterge nici cu lozinci, nici cu steaguri albastre cu steluţe, plasate peste tot.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
De ce unii localnici din nordul Angliei ajung să ofere moșteniri regelui Charles atunci când mor
Ce îl leagă pe un fost miner și republican de-o viață de regele Charles al III-lea? Răspunsul surprinzător, așa cum a relatat The Guardian, este că averea fostului miner face parte acum dintr-un fond care generează venituri private pentru monarh.
image
Fenomen inedit în Vârtop: aurora boreală albastră a luminat seara în Apuseni FOTO VIDEO
Un fenomen inedit a fost surprins de un turist în Staţiunea Vârtop din Munţii Apuseni, joi seara. Aurora boreală a luminat seara, pentru câteva minute, printre nori, şi a fost imortalizat de un fotograf amator.
image
Pericolele care îi pândesc pe români într-o destinație exotică de lux. „Paza bună nu e suficientă ca să treacă primejdia”
Tot mai mulți români cu bani aleg destinații exotice, însă unele implică anumite riscuri. O familie de români a aflat acest lucru pe propria piele, iar la final părinții au aflat că cei doi copii ai lor s-au aflat într-un pericol imens, fără măcar ca ei să bănuiască.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic