Oprim Codurile?

Adoptarea Codurilor (penal, civil, plus cele două Coduri de procedură) a devenit un fel de epopee comparabilă doar cu construcţia de autostrăzi. Se vorbeşte despre ele de mulţi ani, iar din timpul mandatului Monicăi Macovei a început să se şi lucreze ceva mai sistematic. S-ar părea că s-a ajuns la capătul drumului: proiectele de legi pentru adoptarea Codurilor au fost înaintate Parlamentului, iar şeful statului a solicitat votarea lor pînă pe 15 mai. Dar " ca şi la autostrăzi, după ce în sfîrşit s-au deschis şantierele " unele probleme au rămas. Iar de curînd, o coaliţie formată din 21 de ONG-uri a solicitat oprirea procedurilor de adoptare (http://www.opriticodurile.ro). Tocmai acum, "la spartul tîrgului"? " s-ar putea întreba cineva. Tocmai acum. Şi tocmai aici e problema. Codul Civil e cel instituit în secolul al XIX-lea (după model napoleonian, ceea ce poate fi, desigur, un motiv de mîndrie istorică) şi adăugit pe parcurs. Codul Penal e cel din 1968. Vechimea în sine n-ar fi neapărat o problemă: în ţări care au evoluat normal, e chiar o probă de stabilitate şi continuitate a sistemului juridic. România însă a cunoscut, în ultimul veac şi jumătate, sisteme politice diferite, iar o treime din această perioadă a stat sub semnul dictaturii. Intrată, după 1989, într-un proces de modernizare accelerată, trebuie să-şi adapteze aceste documente esenţiale pentru funcţionarea justiţiei la vremurile de acum şi, mai ales, să le refacă unitatea pierdută de-a lungul timpului prin diverse amendamente şi intervenţii. Odată adoptate, Codurile ar urma să rămînă în vigoare un timp îndelungat. Aşadar, redactarea şi votarea lor ar trebui să fie puse sub semnul unei responsabilităţi istorice. Dacă la redactare se lucrează de cîţiva ani şi " pînă la proba contrarie " putem avea încredere în competenţa specialiştilor, procesul de adoptare riscă să intre în zodia agitată şi superficială a actualităţii româneşti. Preşedintele Traian Băsescu solicită adoptarea rapidă, invocînd "angajamentele asumate de România la semnarea tratatului de aderare la UE" şi riscul de a avea, în iulie, un raport nefavorabil din partea Comisiei Europene: "România nu-şi poate permite în luna iulie un raport negativ pe Justiţie, care să nu constate progrese, care ar constata stagnare sau paşi înapoi şi care ar putea duce la suspendări ale fondurilor din partea UE". E adevărat, justiţia din ţara noastră este în continuare monitorizată de forurile europene. Dar UE nu ne-a cerut în mod explicit adoptarea Codurilor, ci " foarte pe scurt spus " funcţionarea eficientă a sistemului juridic, la standarde europene. Dl preşedinte cade în tentaţia lejeră a mai tuturor politicienilor şi guvernanţilor noştri de a invoca "sperietoarea UE" şi plasează în opinia publică o falsă problemă. Presupunînd că ar fi votate pînă pe 15 mai, Codurile ar intra în vigoare peste 2 ani, pentru a le da timp magistraţilor să asimileze noua materie. Ceea ce înseamnă că, pe 16 mai (sau, mă rog, în iulie), justiţia românească nu va deveni brusc mai eficientă în virtutea adoptării noilor Coduri. Ar rămîne doar faptul în sine că s-au adoptat. Crede preşedintele că, lăudîndu-ne cu asta la UE, am şterge cu buretele multele probleme ale justiţiei? Mă îndoiesc că oficialii europeni se pot lăsa păcăliţi atît de uşor de un mesaj propagandistic de genul "iată, noi ne dăm silinţa, avem Coduri noi, de aici înainte prin tribunalele româneşti vor curge laptele şi mierea dreptăţii şi eficienţei de tip european...". De partea lor, reprezentanţii societăţii civile grupaţi în Coaliţia "Opriţi Codurile!", primiţi recent în audienţă de preşedinte, reproşează nerespectarea legii transparenţei decizionale: respectivele proiecte nu au fost supuse cu adevărat dezbaterii publice, pentru a putea fi corectate eventualele erori. Iar un raport preliminar al coaliţiei semnalează mai multe asemenea erori (http://www.opriticodurile.ro/files/Raport%20preliminar%20Final.pdf), care cu siguranţă ar merita măcar discutate. Nu de "opinia publică" în ansamblu, desigur, ci de către cei care se pricep. Or, nu numai că propunerile de corectare nu au putut fi depuse, dar s-a produs şi o senzaţie falsă de dezbatere, din faptul că unele ziare şi televiziuni au consemnat, în grabă şi cu tam-tam, cîteva "noutăţi" din noile Coduri, dar numai pe acelea care permiteau o exploatare senzaţională, precum "legalizarea incestului" şi altele asemenea. În schimb, ONG-urile semnalează, cu argumente, că există probleme serioase în unele prevederi privitoare la chestiuni importante precum legitima apărare, viaţa şi demnitatea persoanei, pedepsele pentru corupţie (mai mici în noul Cod Penal), limitări ale dreptului de informare, expertiza din cadrul procesului penal şi altele. Despre acestea nu prea s-a discutat. Iar preşedintele a dat un răspuns în doi peri, cu totul nepotrivit funcţiei sale şi importanţei momentului: "Dezbaterea asupra Codurilor îmi este greu să mi-o imaginez ca o discuţie de masă. Rating la televizor face mai mult o dezbatere despre Gigi Becali, sau să-l chemi pe Florin Călinescu, decît să ai o dezbatere despre Coduri". Nu ratingul e scopul dezbaterii publice, ci aducerea la cunoştinţa cetăţenilor interesaţi a conţinutului unor legi care le vor afecta vieţile. Faptul că aceşti cetăţeni s-ar putea să fie destul de puţini e nerelevant în acest caz: importantă e respectarea procedurilor. Între graba de administrator eficient a preşedintelui, care vrea să "raporteze" la UE un nou "succes", şi soluţia radicală a ONG-urilor, care cer stoparea întregului proces, probabil că se va găsi o soluţie de compromis. Rămîne însă gustul amar că, în faţa unor legi atît de importante, prevalează, din partea guvernanţilor şi aleşilor noştri, atitudinea mediocră de genul "să le vedem noi adoptate că pe urmă ne descurcăm". Vrem, în continuare, să "ne vedem cu sacii-n car" şi să ne laude şi UE pentru asta...